Întoarcerea la predicare și adăpostirea în Mecca?

Întoarcerea la predicare și adăpostirea în Mecca?

Dar Gülen a cunoscut și alte evenimente în 1986 care au făcut posibilă stabilirea acestor proiecte media. Mai ales, Turgut Özal a dispus să se renunțe la acuzațiile militare împotriva lui Gülen sau să fie anulate. Aceste acuzații îl ținuseră pe fugă și departe de viața publică timp de șase ani. Prima sa apariție publică după ce a fost dezvinovățit a fost în calitate de predicator la deschiderea Moscheii Büyük Çamlıca din Istanbul, pe 6 aprilie 1986. Predica sa a abordat o temă care va domina în discursurile sale publice din următorul deceniu: importanța Profetului Muhammad (pacea fie asupra sa) în credința și viața musulmană. Mai precis, predica s-a concentrat pe Mi'raj-ul lui Muhammad - sau „Înălțarea”.66 „Înălțarea” este povestea relatată în Coran (Capitolul 17, al-Isra, care înseamnă „călătorie de noapte”) și elaborat considerabil în literatura hadith-urilor, a călătoriei spirituale și fizice a lui Muhammad într-o noapte, mai întâi la Ierusalim și apoi la cer. În timpul acestei vizite la cer, Muhammad a primit ordinul lui Dumnezeu de a se ruga de cinci ori pe zi. Subiectul lui Gülen nu a fost deloc o coincidență. Lailat al Mi’raj - sărbătoarea pentru celebrarea Înălțării - este unul dintre cele mai importante în islam și a coincis în 1986 cu discursul lui Gülen. O sursă povestește, cu o notă melodramatică, dar probabil într-un stil potrivit atmosferei acestei nopți, că Gülen „era la amvon cu lacrimi în ochi așa cum era de obicei. El a fost încântat, pe de o parte, să vorbească despre Dumnezeu și iubitul său Mesager și, pe de altă parte, să fie în fața poporului de care fusese despărțit ani de zile. La moschee era o atmosferă spirituală încărcată”.67 Cu o încărcătură spirituală sau nu, a reprezentat cu siguranță un eveniment istoric. De asemenea, acest discurs a stabilit tematica, tonul predicărilor și al predărilor lui Gülen pentru următorul deceniu sau poate mai mult, fiind atât o revenire dramatică în viața publică, dar și un semn al unei traiectorii noi sau aprofundate în gândirea și influ- ența sa. Exemplul Profetului va deveni inspirația principială a lui Gülen pentru progresul hoșgörü.

De asemenea, în 1986, Gülen a făcut al treilea pelerinaj la Mecca, care probabil va fi și ultimul. Era evident că profilul public al lui Gülen s-a îmbunătățit prin partenerii săi de călătorie. El a fost însoțit nu numai de studenți și oameni de afaceri apropiați, dar și de un membru al Parla- mentului turc, Arif Hikmet. Cel puțin o dată, Gülen a povestit cum a interacționat el cu acest politician. „Permiteți-mi să povestesc un eveniment care a avut loc în timpul unei vizite în orașul sfânt al Profetului”, a început el.

Atmosfera era copleșitoare. Mi s-a întâmplat ceva: mă rog lui Dumnezeu în fiecare dimineață, spunând de șapte ori: „O, Dumnezeul meu, izbăvește-mă de chinurile iadului și ajută-mă să merg în Paradis în compania oamenilor evlavioși”. Nu poate exista niciun credincios care să nu dorească să intre Paradis. Cu toate acestea, în acest mediu m-am întrebat: „Dacă ar fi să te invite în Paradis prin oricare dintre cele șapte porți ale sale, ce ai prefera, să intri în rawdah (zona din moschee de lângă mormântul Profetului) sau să intri în Paradis? Crede-mă, jur pe Dumnezeu că mi-am spus: „Locul acesta (adică să stau în apropierea mormântului Profetului) îmi este mai drag. Am avut șansa să-mi frec fața de pământul stă- pânului meu, la ușa căruia prefer să fiu un sclav în lanțuri decât orice altceva din lume. Nu vreau să ratez această șansă”.

Cred că aceasta este dorința oricărui credincios. Când am fost binecuvântat cu această mare oportunitate, am fost cu domnul Arif Hikmet, care era atunci membru al Parlamentului turc. Mi-a spus că și-a promis că se va rostogoli în pământ ca un măgar când va trece peste graniță și va ajunge pe pământul din Medina. Acest om mare și-a ținut promisiunea. Când îmi aduc aminte de acest incident, nu pot opri ochii din a lăcrima.68

Acum, se petrec multe în această narațiune. Pe de-o parte, indică devotamentul intens al lui Gülen față de Profet și față de locurile sacre asociate lui. Era dispus să renunțe la Paradis pentru a se afla în apropierea acelor locuri. Pe de altă parte, el a indicat că însoțitorul lui Gülen în această călătorie a fost o persoană cu un statut înalt, chiar un „om mare”, care în prezența locurilor sacre ale Profetului, s-a smerit într-un ritual care a demonstrat acest lucru. În cele din urmă, a subiliniat o idee teologică: a fi „sclav” al Profetului sau chiar a „te face de râs”, paradoxal, însemna să fii liber. Această libertate profundă, dacă vreți, s-a produs prin comunitatea cu Profetul. La urma urmei, drumul Profetului a fost deschis tuturor oamenilor, la fel ca însuși islamul - o cale a adevărului, bunătății și păcii care includea (desigur) Paradisul.

În timp ce se afla la Hajj, Gülen ar fi avut nevoie de această noțiune profundă de libertate, pentru că problemele sale legale din Turcia nu erau nici pe departe încheiate, în ciuda intervenției lui Turgut Özal. În timp ce se afla în Arabia Saudită, Gülen a fost informat - poate prin cunoștința sa din Parlament - că a fost deschis un nou dosar împotriva lui. Deloc surprinzător, acest dosar conținea acuzații de „erodare a secularismului”. S-a concentrat în jurul acțiunilor unui bărbat pe nume Mehmet Özyurt, care la vremea aceea era imam în Diyarbakır, în sud-estul Turciei. Özyurt fusese imam din Bornova, în 1976, unde Gülen a lucrat ca predicator, iar cei doi erau apropiați (Gülen a scris un elogiu când Özyurt a murit într-un accident de circulație în 1988). La fel ca Gülen, Özyurt avusese în trecut neînțelegeri cu autoritățile; el mai fusese arestat în 1983. Dar în iulie 1986, Özyurt lucra în Diyarbakır, unde a fost arestat din nou, împreună cu alți doi asociați ai lui Gülen - Yahya Kaçmaz și Ahmet Kuș. Un jurnalist a declarat că cei trei plănuiau să instaureze o „Republica Islamică Unită” în Turcia - o acuzație ridicolă. Dar Gülen, într-un mod turcesc, din păcate, prea comun, care l-a învinovățit chiar și de cea mai nejustificată asociere, a fost asociat cu cei trei și a fost emis un mandat pentru arestarea sa.69 Desigur, un astfel de mandat a făcut revenirea în țara natală dificilă, dacă nu chiar imposibilă.

Când această veste a ajuns la Gülen, în Arabia Saudită, a discutat-o cu tovarășii săi de călătorie și cu gazdele sale. Nu se putea întoarce în Turcia fără să fie arestat. El reușise să evite acest lucru de șase ani și crezuse că intervenția lui Özal urma să lase în urmă această frică. Potrivit unei surse, lui Gülen i s-a oferit apoi posibilitatea de a rămâne în Arabia Saudită. Este interesant să ne gândim cât de diferit ar fi fost viitorul Hizmet-ului dacă ar fi acceptat invitația de a deveni un cărturar cu domiciliul permanent în Mecca sau Medina. Putem să ne imaginăm că ar fi avut o viață decentă. Și, cu siguranță, un predicator al toleranței musulmane din inima Arabiei Saudite ar fi putut face multe lucruri bune. Dar apare o altă posibilitate. Poate că această invitație a fost și o ispită. Poate că Gülen ar fi fost înghițit de regimul saudit - fie cooptat, fie forțat, și lăsat fără valoare. În orice caz, este puțin probabil ca inițiativele globale asociate cu Hizmet care au apărut după 1986, după cum vom vedea, să fi avut loc dacă Hogeaefendi ar fi rămas în iubita țară a Profetului. Astfel, după cum a amintit o sursă, Gülen a răspuns la oferta de a se adăposti în cele mai sfinte țări ale islamului, cu următoarele cuvinte, mai mult sau mai puțin: „Nu, vă mulțumesc foarte mult pentru oferta dumneavoastră, dar dacă nu o mă întorc, s-ar putea să însemne că accept acuzația ce mi se aduce. În plus, am pornit pe această cale pentru a-i servi pe alții. Oamenii din Anatolia mă așteaptă. Trebuie să mă întorc”. Așa că a plecat. El a călătorit pe uscat, prin Siria - pe jos, spun anumite surse, intrând în Turcia prin Kilis, la granița cu Siria, și călătorind incognito spre orașul relativ prietenos (sau cel puțin familiar) Izmir - unde s-a predat poliției. În Izmir, după ce i-a fost luată o scurtă declarație, el a fost eliberat. La scurt timp după aceea, acele acuzații împotriva lui au fost respinse. Prin decembrie au fost dezvinovățiți Özyurt și ceilalți.70 Așadar, într-o oarecare măsură, până în 1986, lucrurile erau favorabile pentru Gülen și oamenii din Hizmet. Turgut Özal încă era prim-ministru, iar Hizmet creștea în toată țara. Dar pe de altă parte, necazurile au continuat - acuzațiile de răzvrătire ar putea veni de oriunde și exista mereu cineva care să le creadă. În consecință, Hogeaefendi a simțit încă o dată că ar fi mai prudent să tace și să se retragă la Etajul 5 (sau în alte case sigure din toată Turcia). El nu va reveni la predicarea publică până în 1989. Cu toate acestea, deceniul i-a oferit lui Gülen un fundament de încredere cu multe persoane din Turcia; fundația păcii profunde. Pe această fundație Fethullah Gülen avea să transforme hüzün în hoșgörü prin Hizmet.