Directorul Institutului de Studii Orientale din cadrul Academiei Ruse de Științe (RAN), Vitalii Naumkin, i-a luat un interviu dlui Fethullah Gülen în Pennsylvania, S.U.A. În interviul publicat într-unul dintre cele mai cunoscute ziare rusești, Moskovski Komsomoleț (MK), dl Gülen a vorbit despre conflictul aeronautic dintre Rusia și Turcia, starea de dezbinare în care se află lumea musulmană, secularismul, Statul Islamic al Irakului și al Levantului (ISIL) și terorism. „Anumite decizii luate (de către guvernul Turciei) în ultimii ani au fost greșite. Doborârea acelui avion de bombardament a fost o alegere greșită”, a spus acesta.
Articolul realizat de Vitalii Naumkin pentru MK despre dl Gülen este următorul:
La sfârșitul lunii ianuarie, când mă aflam în S.U.A., am avut ocazia de a-l vizita pe distinsul lider turc al comunității civile și cleric, Fethullah Gülen, și fiind un specialist în studii orientale, nu am vrut să ratez această oportunitate. M-a primit în casa sa dintr-un orășel al Pennsylvaniei. Locuiește acolo ca exilat încă din anul 1999. Urmăritorii lui Fethullah Gülen sunt oprimați în Turcia, însă sunt destul de numeroși.
Gülen este o personalitate controversată. Acest bătrân a consolidat o largă rețea de școli și universități peste tot pe glob și este considerat unul dintre cei mai influenți oameni ai secolului nostru (fiind inclus în topul 100, potrivit anumitor statistici).
Acest articol constă din răspunsurile (a căror dimensiuni au fost reduse) oferite de criticul disident la întrebările noastre. Prin întrebările pe care i le-am adresat dlui Gülen în timpul acestui interviu extraordinar, căutăm să îl prezentăm cititorilor ruși pe acest om care se bucură de o popularitate incredibilă în rândul turcilor și care are păreri inedite despre evenimentele petrecute, situându-se la distanță de ideologia oficială.
Vitalii Naumkin: Domnule Gülen, influența țărilor musulmane continuă să crească, în ciuda problemelor covârșitoare. Ce poate fi făcut pentru a se amplifica influența lumii musulmane și pentru a o face să iasă la lumină ca o putere efectivă pe glob? De ce există neînțelegeri între musulmani? Suniții și șiiții se războiesc; suniții sunt într-o competiție unii cu alții; în țara mea, salafiștii încearcă să distrugă tradiția hanafită și percepția sunită. Cum poate fi oprit acest război?
Fethullah Gülen: Neînțelegerile nu sunt o noutate. Au existat tensiuni încă din timpul Califilor Bine-Călăuziți (Abu Bakr, Umar, Uthman și Ali, Dumnezeu să fie mulțumit de ei!), de asemenea. Am putea spune că au apărut în vremea lui Umar (Dumnezeu să fie mulțumit de el!). Odată cu cucerirea Irakului și a Persiei, ostilitatea împotriva lui Umar a crescut printre perșii din aceste țări. Valul de insurgență a fost înăbușit de către Al-Hajjaj într-o anumită măsură, în timpul califatului Omeiad (Umayyad). În timpul califatului lui Ali, s-a produs incidentul de la Haruri (conflictul cauzat de Kharijitii) și au apărut Kharijitii; ne putem raporta la aceștia ca la precursorii salafiștilor de astăzi sau îi putem numi pe salafiști neo-kharijitii. Salafiștii pot fi împărțiți în mai multe grupări. ISIL de astăzi reprezintă cea mai strictă formă de salafism; aceștia au legături cu al-Qaida. Talibanul, de asemenea, poate să fie plasat în aceeași categorie, până într-un punct. Boko Haram(Grupul Poporului Sunnei pentru Predică și Război Sfânt) se încadrează de asemenea în această categorie. Mai există, de asemenea, și Al-Mourabitoun, care momentan a trecut în plan secund. În ceea ce îi privește pe salafiști, aceștia aleg să se ghideze exclusiv după nass (legea scrisă), adică după Coranul cel Sfânt și Sunna (Tradiția Profetului), dar resping abordarea Profetului și învățăturile Califilor Bine-Călăuziți, precum și particularitățile limbii. Aceștia refuză să facă o analiză asupra legii scrise. În terminologia religioasă, există mai multe tipuri de sens, precum sensul literal. Există și alți termeni care au legătură cu procesiunile religioase. Însă ei nu îi iau în considerare. De exemplu, dacă ne uităm la versetul „Ucide-i oriunde s-ar afla”. Care au fost circumstanțele în care s-a dat această poruncă? Era vorba despre autoapărare? În cartea „Mesajul etern al lui Mahomed (The Eternal Message of Mohammed)”, Abdul Rahman Hassan Azzam susține că toate războaiele care au avut loc în timpul Profetului și a Califilor Bine-Călăuziți au fost unele de apărare sau războaie prin care s-a dorit deschiderea față de lume. Această poruncă era influențată de către circumstanțe sau conjunctură, afimă Azzam. Ideea generală a Coranului nu sprijină niciun război care caută să îi distrugă pe oamenii care aparțin altor religii sau ideologii și care nu reprezintă niciun pericol. Dacă nu adoptăm o viziune integrativă asupra textelor din Coran, în lipsa unei analize corespunzătoare a contextului, s-ar putea să obținem un mesaj distorsionat al textelor.
Sistematizarea salafismului a fost posibilă datorită lui Ibn Taimiyya și Ibn Qayyim al-Jawziyya, care erau salafiști moderați din Hidjaz. Raționamentul (ijtihad) până la aceștia fusese cel propus de către Companionii Profetului. Unii membrii ai generației care a urmat după Companioni au închis ochii în fața acestui sistem de gândire și au abordat textele Coranului în mod selectiv. „Prindeţi-i şi omorâţi-i oriunde îi veţi afla” (Sura an-Nisa, 89). Dar în ce condiții? Care este contextul? Ce versete se află înainte și după acesta? Abordarea oamenilor superficiali, care se raportează la această chestiune fără a lua în calcul toate aspectele menționate, a dus la o serie de probleme. În ceea ce privește șiismul, unii oameni promovau abordarea „A-l iubi pe Ali este a-l urî pe Umar” în acea vreme. Pe anumite posturi TV care le aparțin, unii oameni afirmă deschis că „Am tot dreptul de a îl urî pe Umar, deoarece a distrus Persia”. Acest mod de a prezenta lucrurile influențează situația. Unii oameni naivi și-au însușit această abordare a iubirii pentru Ali și descendenții Ahl al-Bayt. Viziunea suniților este diferită. Abu Hanifa l-a apărat pe imamul Zayd împotriva abbasizilor. „Dacă șiismul înseamnă a-i iubi pe descendenții Ahl al-Bayt, atunci să dăm voie întreagii lume să-mi fie martoră că sunt un șiit”, a spus imamul Shafi. Sunt complet de acord cu cuvintele imamului Shafi. Dacă șiismul înseamnă a-i iubi pe descendenții Ahl al-Bayt, pe Ali, Fatima, Hasan, Husayn, Zayn al-Abidin, Jafer și Muhammad al-Hanafiyya, atunci să lăsăm întreaga lume să-mi fie martoră că sunt un șiit. Dar nu despre asta e vorba. Nu Persia a fost distrusă, ci zoroastrismul. Într-un fel, aceea a fost o mișcare reacționară. Aș vrea ca aici să atrag atenția asupra unui echilibru psiho-sociologic care nu a putut să fie păstrat în momentul în care a avut loc mișcarea reacționară. Până și învățații noștri care spun lucruri pozitive despre wahhabism, de la un punct încolo încep să tacă.
Cred că tăcerea lor ne indică următoarele lucruri: a fost distrus Maqbaratul Bagi, cimitirul în care erau îngropați Companionii, în apropierea Moscheii Profetului din Medina. A fost demolată, de asemenea, clădirea construită în timpul Imperiului Otoman din apropierea locului unde Profetul și-a pierdut dintele în timpul Bătăliei de la Uhud. Când am mers acolo, în casa unde Profetul nostru s-a născut, Pacea și binecuvântarea fie asupra Sa!, era un muzeu care atunci putea fi vizitat. Ekmeleddin İhsanoğlu, fostul președinte al Organizației pentru Cooperare Islamică, mi-a spus că au construit o curățătorie acolo. Da, acestea sunt cu siguranță mișcări reacționare. Împotriva a ce se revoltă? Au reacții la anumite tradiții des întâlnite în societatea noastră, poate în rândul iranienilor sau a altor națiuni, pe care le văd ca pe niște semne de idolatrie. Să luăm ca exemplu tradiția prin care se arată respectul pentru barba Profetului. Personal, m-aș sacrifica pentru un singur fir din barba sau părul Profetului, dar există obiceiul de a se crea un ritual religios pe baza unui anumit simbol, prin expunerea unui fir din barba Profetului și sărutarea acestuia. Când acest lucru este făcut precum un ritual religios sau când se adoptă unele tendințe de venerare a anumitor obiecte sfinte, precum un veșmânt, o mantie, o sabie sau o suliță din acele vremuri, cred că asta reflectă fragmentar ceea ce făceau oamenii cu zeități precum Wadd, Suwa, Yaghuth, Ya’uq și Nasr, pe vremea Profetului Noe. Se spune că aceștia erau oameni drepți și că portretul lor a fost expus pentru ca oamenii să devină și să se comporte precum aceștia. De-a lungul timpului, însă, intenția inițială a fost uitată și oamenii au început să li se închine lui Wadd, Suwa, Yaghuth, Ya’uq și Nasr. Poate că același proces poate fi aplicat și în cazul unor zeități precum al-Lat, Manat, al-Uzza, Isaf și Naila. Se poate ca aceștia să fi fost inițial expuși pentru că reprezentau ceva sacru, însă au avut de suferit din pricina unor aberații. Au apărut obiceiurile de a vizita anumite morminte, de a lega haine de copacii de lângă ele, de a îți pune dorințe, de a arde lumânări etc. Poate că apariția salafismului poate să fie pusă pe seama eforturilor de a redresa aceste obiceiuri după principiile din Coranul cel Sfânt și Tradițiile Profetului. Într-adevăr, Profetul Mohamed, pacea și binecuvântările fie asupra Sa, a spus: „Calea pe care trebuie să o luați în urma mea este calea Califilor mei Bine-Călăuziți. Ar trebui să faceți tot ce vă este cu putință să rămâneți pe această cale”. Pe baza acestei intenții, au ales în mod reacționar să ignore toate obiceiurile deviante, ba chiar au mers mai departe, transformând casa Profetului într-o curățătorie... Dacă echilibrul nu poate fi păstrat în mișcările reacționare, atunci vor apărea deviații.
În prezent, există trei tipuri de salafism. Un tipar reacționar asemănător poate fi observat și în șiism. Am putea să încercăm să facem un compromis atunci când ne raportăm la cele două. Nu mă aflu în postura de a-l judeca pe Selim I. Dar acesta a încercat să înăbușe revolte precum Revolta Șahkulu și armata otomană s-a îndreptat către Chaldiran, perșii l-au luat pe Shah Ismail, care era la origine azer, l-au căsătorit cu o descendentă Ahl al-Bayt și l-au prezentat ca fiind un reprezentant al Ahl al-Bayt. Chiar nu se putea face nimic care să oprească acest șir de evenimente? Nu s-au dus oare lucrurile la extrem? Nu se putea alege o altă cale? De exemplu, putem să ne raportăm la situație din perspectiva unui intelectual și să promovăm, în schimb, educația. Adică am putea trimite intelectuali în acele locuri. Am putea să fondăm școli sau medrese acolo. Nu am putea să ne folosim de persuasiune ca metodă? Nu am putea să ne raportăm la oamenii pe care noi toți îi iubim ca la numitorii noștri comuni? Asta s-a întâmplat în trecut. Eu nu sunt istoric. Nu am fost martor la niciunul dintre acele evenimente. Nu cunosc conjunctura sau contextul istoric. Pur și simplu spun ceea ce gândesc eu. Lipsa moderației sau a compromisului a dus la acțiuni extreme și vice versa. Acest cerc vicios a continuat până în timpurile noastre. A dus la apariția neo-kharijitilor, neo-harurilor și neo-salafiștilor.
Cum pot fi rezolvate aceste probleme supărătoare? Nu știu, dar sunt anumite lucruri pe care aș vrea să le subliniez. În primul rând, educația este o chestiune importantă. Adică ar trebui să fim deschiși față de întreaga lume și să privim cu seriozitate problema printr-o abordare care să aibă educația în centru, iar astfel să producem o generație de oameni care pot să vorbească unii cu alții, să ajungă la un compromis și să fie profund loiali propriilor valori. Ar trebui să îi acceptăm pe toți așa cum sunt, conștientizând că atașamentul față de stilul nostru de viață nu înseamnă a fi ostil față de cei care aleg să trăiască altfel. Acest lucru se aplică diverselor secte, rase sau religii. Ar trebui să ne respectăm propriile valori, dar în același timp, să îi respectăm, de asemenea, pe creștini. Asta este ceea ce Coranul cel Sfânt deja ne impune. Coranul cel Sfânt face adesea referință la Iisus (Pacea fie asupra Sa) sau Maria. Făcând o comparație, Coranul nu vorbește în mod explicit despre Khadija (soția Profetului Mohamed), Aisha (soția profetului Mohamed), Fatima (fiica Profetului Mohamed), ci despre Maria. Coranul cel Sfânt îi acordă o importanță deosebită lui Iisus, iar acest lucru ar trebui să ne inspire în a construi punți între noi și creștini și alte grupuri, prin interacțiunea cu aceștia și prin crearea unor noi subiecte de discuție. În trecut, existau motive pentru dispute, precum Cruciadele. Războaiele și disputele au dus la animozități care s-au moștenit timp de generații. Cred că efortul de a lăsa în urmă aceste sentimente ostile și de a aborda această situație prin proiecte educaționale este destul de important. Cred că acestea țin vie aceeași speranță.
În ceea ce privește a doua chestiune, anumite personalități remarcabile, precum Sidney (Griffith) și Scottt (Alexander) au vizitat acest loc. Aceștia, de asemenea, caută modalități prin care pot construi punți și pot soluționa conflictele din trecut. În acea vreme, l-am întrebat pe Ekmeleddin İhsanoğlu dacă Organizația pentru Cooperare Islamică ar putea să țină conferințe în cadrul cărora să se asigure că toți oamenii vor acorda respect valorilor celorlalți. Pe lângă discuțiile pe baza principiilor pe care le implică această chestiune, am putea să aducem laolaltă diverși intelectuali respectabili și academicieni de prestigiu internațional, pentru a lua anumite decizii în această situație. Ar exista întotdeauna mici grupări ale oligarhiei care să aibă ceva de obiectat împotriva acestor decizii. Dar această inițiativă ar putea să aplaneze, să reducă sau să neutralizeze efectele ostilității care persistă. Din punctul meu umil de vedere, aceasta este una dintre metodele pe care le putem folosi. Problemele lumii de astăzi pot fi soluționate prin folosirea acestor metode de aplanare a stării de conflict.
VN: Domnule Gülen, ați scris articole despre modul cum democrația ar putea să înflorească în Turcia. Și există dezbateri privind întrebarea dacă există sau nu un loc în care democrația și islamul pot să coexiste în lumea musulmană. Credeți că islamul poate să coexiste în mod pașnic cu democrația? Un număr însemnat de musulmani văd „secularismul” ca fiind dușmanul islamului. Cu toate acestea, trăiesc în mare parte în țări seculariste, în pace și fără nicio problemă. Nu au probleme (cu secularismul) în țara mea, care este de asemenea un stat secularist. Poate să existe pace între un stat secularist și islam? Pot musulmanii să se simtă în siguranță într-un stat secularist? Trebuie islamul să fie modernizat? Domnule Gülen, susțineți în cărțile dumneavoastră, în cercetările științifice și în interviuri că anumite învățături islamice stau împotriva diferențelor individuale și regionale și că acestea pot să fie revizuite. Dumnezeu li se adresează arabilor în propria lor limbă. Existau sclavi la acea vreme. Islamul le-a solicitat oamenilor să îi elibereze pe sclavi, descriind acest lucru ca fiind demn de o mare recompensă din partea lui Dumnezeu. Astăzi, pe de cealaltă parte, Statul Islamic al Irakului și al Levantului (ISIL), ține femeile ca sclave. În ce măsură este posibil, din punctul dumneavoastră de vedere, să fie revizuite aceste interpretări în cheie medievală și să fie adaptate vremurilor noastre?
FG: Mi-am mai exprimat și în alte rânduri umila părere despre democrație. Democrația este implementată în mod diferit în jurul lumii. Dacă drepturile și dreptatea înseamnă respectul față de drepturile și părerile tuturor, democrația poate cu greu să fie deosebită de islam. Cred că oamenii au privit cu ezitare la democrație, pentru că era un cuvânt străin. De fapt, adoptaseră o formă asemănătoare cu cea a republicii. Pe de altă parte, Bediuzzaman Said Nursî a îmbrățisat conceptul de republică cu mult înainte să o facă publicul larg. Obișnuia să își împartă mâncarea cu furnicile, pentru că acesta considera că ele se organizează precum o republică. „Iubesc furnicile pentru republicanismul lor. Le dau mâncare pentru că ele iubesc republicanismul”, spunea acesta. Dacă analizăm modul în care Califii Bine-Călăuziți au fost aleși, precum și atitudinea lor în fața adevărului, administrarea lor justă și dreaptă, putem să găsim multe argumente în favoarea democrației. Din acest motiv, este greșit să te situezi în mod direct împotriva democrației, numai din cauza denumirii sau originii termenului. O asemenea atitudine dovedește rigiditate și o abordare reacționară. Nu ați menționat acest lucru în întrebarea dumneavoastră, dar republica poate să fie accesată într-o manieră asemănătoare.
De fapt, ceea ce este esențial în administrație, este respectul față de drepturi, justiție, integritate, Dumnezeu și ființele umane. Omul a fost creat pentru a fi iubit și respectat. În caz contrar, Dumnezeul nu le-ar mai fi cerut tuturor îngerilor să se închine în fața Profetului Adam. Satana nu a putut să respecte această poruncă. Omul a fost creat cu cea mai bună conformație și este capabil să atingă Desăvârșirea. Ființele umane au capacitatea de a deveni superioare îngerilor, de îndată ce se dedică spiritualității. Într-unul dintre hadisurile autentice, se spune că Profetul ar fi ajuns înaintea Arhanghelului Gabriel (Pacea fie asupra Sa!) în timpul Înălțării. Mevlana Jalal al-Din al-Rumi spune că: „Uneori, îngerii ne invidiază pentru curtoazia și grația noastră; acest lucru este o dovadă a atingerii desăvârșirii, perfecțiunii și a apogeului credinței. Alteori, demonii ne detestă pentru aroganța noastră. Acest lucru dovedește o decădere în cele mai întunecate adâncuri”. Ființele umane ar trebui să fie precum oglinzile care reflectă esența divină. ”Dumnezeu poate fi întotdeauna văzut în reflexia Profetului Mohamed în oglindă”, a spus cândva Aziz Mahmut Hidai. Acesta este un detaliu important, pentru că înseamnă că atunci când te uiți în acea oglindă, poți să vezi esența divină. Dintr-un anumit punct de vedere, profetul este o formă a materializării care radiază lumină. Este un cadru al materializării. Profetul nostru, pacea și binecuvântările fie asupra Sa, cunoaște materializarea. Acesta este motivul pentru care respectul față de ființele umane ar trebuie să fie însăși temelia democrației, iar înțelegerea noastră despre democrație ar trebui să fie revizuită. Orice defect în percepția noastră ar trebui să fie corectat. Ar trebui să treacă printr-un proces de revizuire, racordat la condițiile de astăzi. Cred că ar trebui să i se acorde o mare importanță. Când am afirmat acest lucru, acum aproape 20 de ani, sursele media care acum sunt ostile față de Mișcarea Hizmet m-au atacat, criticându-mă că promovez democrația și mai știu eu ce.
Secularismul cunoaște diferite moduri de implementare în întreaga lume. În Franța, implementarea secularismului a adus cu sine un anumit nivel de limitare a religiei. Dar acesta nu este cazul în S.U.A. S.U.A., de asemenea, acordă respect principiului secularismului. Chiar unul dintre prietenii noștri care este academician, a scris o carte în care discută despre cele două metode diferite de implementare a secularismului. Cred că al doilea model de implementare a secularismului nu se află în opoziție cu religia. Toți ar trebui să fim liberi în a avea propriile credințe, ideologii, viziuni asupra lumii, stiluri de viață și păreri, exceptând situația în care acestea reprezintă o amenințare împotriva comunității. În acest sens, secularismul poate de asemenea să fie revizuit. Adică dacă trebuie să fie reformulat sau rectificat în anumite privințe, acest lucru poate fi făcut. În acest fel, oricine poate să înceapă să nutrească respect față de mentalitățile, ideologiile, stilurile de viață și viziunile asupra lumii ale altora. Libertatea presei poate de asemenea să fie inclusă în acest proces, astfel ca toată lumea să își poată exprima liber părerea. Folosirea unor insulte și a unui limbaj licențios ar trebui să fie evitate cu atenție. Oamenii pot chiar să pună la îndoială anumite aspecte. De exemplu, ar putea să spună „Avem întrebări cu privire la acest aspect”. Ar putea să ceară o revizuire a unui anumit aspect. Feedback-ul critic și raționamentele sunt acceptate, însă insultele, calomnia, minciuna, strămutarea forțată, distrugerea, intimidarea etc, nu se împacă cu însăși esența islamului și a Coranului cel Sfânt.
În ceea ce privește chestiunea sclaviei, aceasta a persistat destul de mult timp. Nu islamul a fost cel care a propus sclavia; ea exista deja. Cât a continuat războiul, oamenii au fost ținuți sclavi. Însă islamul a dat dovadă de deschidere când a venit vorba de sclavie. Se formase un sistem de sclavi eliberați. Atât sclavul eliberat, cât și stăpânul acelui sclav erau numiți mawla. Acest cuvânt este înrudit etimologic cu wali, care înseamnă „protector” sau „prieten care protejează”. Într-o anumită perioadă din trecut, se acorda mare importanță eliberării sclavilor. În vremea Companionilor sau a Tabi’un (urmașii), Abd al Malik a pus o întrebare cuiva. „Ce se știe despre acest om, se ghidează după hadisuri sau după Sensurile Coranului?” a întrebat acesta. „Este un mawali”, a fost răspunsul primit. „Dar omul acela?”, a întrebat iar. „Și acela este un mawali”, i s-a răspuns. „Dar acela?” a mai întrebat el încă o dată. „Și acela este un mawali”, a fost răspunsul primit. Abd al Malik era descendent al Dinastiei Omeiad, așa că s-a exprimat pe un ton superior și întrucâtva rasist: „Pentru numele lui Dumnezeu! Există vreun om liber?” Putem astfel spune că sclavii eliberați, care se aflau în preajma unor Companioni precum Abu Bakr, Umar, Uthman și Ali, aveau potențialul de a dezvolta după modelul acestora. De exemplu, Nafi, un imam care predica hadisurile și care făcea parte din sistemul de jurisprudență instaurat de imamul Maliki, era sclavul eliberat (mawali) al lui Ibn Umar. Fusese luată ostatică o femeie pe nume Marjana. Stăpânul său și-a amintit următorul verset din Coran: „Orice daţi ca milostenie, Dumnezeu ştie” (Șura Al Imran, 92). O va elibera pe Marjana, pentru că ea îl iubea. Marjana s-a căsătorit și l-a născut pe Nafi. Nafi a devenit îndrumătorul de bază al imamului Malik. Există multe astfel de exemple.
Până și marele învățat Kayy bin ibn Wahb a fost un mawali pentru Hajjaj. Cei care îi studiază pe învățații hadisurilor, au o cunoaștere detaliată despre acesta. În această privință, reintroducerea sclaviei prin declanșarea războaielor și luarea de sclavi pentru eliberarea lor și obținerea unor recompense la schimb nu este o metodă corectă. A fi martir într-un război este ceva sacru. Dacă mori luptând pentru o cauză legitimă, precum apărarea propriei vieți, onoarei, proprietății sau chiar libertății proprii, atunci te poți considera un martir. Însă dacă mori pentru lucruri triviale, aruncându-te în aer cu o bombă ca un sinucigaș, pentru a muri ca un martir, nu, cu siguranță nu ești unul. Cum am mai subliniat anterior, o asemenea persoană va ajunge în Iad. Numai o persoană care moare în timp ce încearcă să promoveze un ideal înalt, din cadrul unei campanii generale demarate de stat sau care se apară, va deveni un martir care merită să ajungă în Paradis. Un sinucigaș cu bombă care își ia propria viață pentru a-i ucide pe alții va sfârși cu siguranță în Iad. Din acest punct de vedere, reintroducerea sclaviei ca instituție este de neacceptat. Cu toate acestea, unele națiuni încă tratează anumiți oameni sau grupuri ca pe niște slavi cu diferite atribuții. Există anumite locuri unde se practică acest lucru și din păcate are loc în vremurile noastre. În cartea sa, „Al-Adala al-Ijtima'iyya fi'l-Islam” (Justiția socială în Islam), Sayyid Qutb afirmă, făcând referire la sclavie, că „Nicio națiune nu poate să renunțe cu totul la sclavie, chiar dacă întreaga omenire cade de acord să o facă”. Chiar dacă este abolită, alții vor continua să o mențină. În această privință, conferințele, seminarele și prelegerile internaționale ajută la diminuarea acestei probleme. Este dificil să reconcliezi eforturile de a revigora această problemă istorică cu adevărata esență a islamului și a Coranului Cel Sfânt.
VK: Ultima mea întrebare va fi cu privire la terorism. Apreciem atitudinea dumneavoastră față de terorism. Spuneți că islamul interzice uciderea oamenilor nevinovați și că nu este de acord cu toate acele atrocități comise de teroriști. Susțin această atitudine. Țara noastră este o adevărată victimă a terorismului și luptă pentru combaterea lui. De ce există, totuși, asemenea oameni? De ce susțin terorismul? Ce strategie ar trebui să adoptăm pentru a combate acest flagel? Cum comentați posibila cooperare dintre Rusia și Turcia, în ciuda disputei dintre cele două țări în urma doborârii avionului de bombardament rusesc?
FG: Terorismul este practicat de multe națiuni. Poate să fie întâlnit în națiunile creștine sau iudaice. Există organizații teroriste precum ISIL sau al-Qaida. Uneori, pot exista state teroriste. Dacă ne uităm la lumea musulmană din prezent, putem vorbi de state teroriste. Îmi este exraordinar de dificil să spun același lucru despre patria mea, dar mă văd forțat să mă pregătesc să o fac, pentru că s-ar putea să fiu nevoit să o spun, la un moment dat. Dacă oamenii sunt supuși presiunilor, dacă libertățile lor sunt suprimate, dacă nu există justiție sau dreptate, dacă legile sunt ocolite pentru a permite anumite lucruri și dacă se dau legi care să permită acele lucruri ulterior, acest lucru poate fi considerat o formă de terorism. Terorismul care se naște în lumea musulmană poate fi pus pe seama unui eșec de a aplica islamul în maniera corectă. Din moment ce suntem incapabili să practicăm islamul așa cum a fost descris el în Coranul cel Sfânt, în Tradiția Profetului și înțeles de către cei mai remarcabili Companioni și adepții lor, anumiți oameni ignoranți caută să găsească o altă interpretare a islamului. Caută moduri prin care să promoveze o versiune simplificată a islamului în viețile oamenilor. Dacă musulmanii și lumea musulmană ar fi fost capabili să practice islamul după principiile Coranului Cel Sfânt, dovedind astfel un sistem exemplar, acest lucru i-ar fi încurajat pe oameni să-l adopte. Acest lucru s-a întâmplat, de fapt, în anumite perioade din trecut, inclusiv în timpul Califilor Bine-Călăuziți, pe vremea lui Umar ibn Abdulaziz, a Dinastiei Omeiad, a lui Al-Hadi, Al-Mahdi și a lui Al-Mu'tasim din Dinastia abbasidă și pe vremea Imperiului Otoman, într-o anumită măsură. Acele experiențe i-au încurajat în mod cert pe oameni să adopte islamul.
Regele Francisc al Franței a venit în Turcia și i-a cerut adăpost lui Suleiman Magnificul. Domnia Sultanului Mahomed Cuceritorul a fost de asemenea un bun stimulent. Din moment ce în lume lipsește practicarea islamului într-o manieră care să uimească și să aducă satisfacție și care ar putea să liniștească și să nască mulțumire în inimile oamenilor, unii dintre aceștia vor începe să caute în altă parte. Anumite servicii secrete manipulează căutările de acest fel, atât în plan interior, cât și exterior. Adică îi îndrumă pe oameni către terorism. Există peste tot în lume oameni care caută să se alăture ISIL, al-Qaida sau Boko Haram. Un taliban din Afganistan se afla cândva la conducere, pentru o perioadă de timp și adepții săi se prezentau ca fiind musulmani. Erau admiratori ai lui Zahid Kawthari. Însă acum se ocupă cu atentate sinucigașe, cu omucidere și diverse acte de violență. Acest lucru este inacceptabil. Din moment ce adevărata religie a islamului nu este practicată, oamenii ajung să adopte interpretările greșite. Anumiți tineri adoptă interpretări false fără să își dea seama. Nu doar că nu au o cunoaștere a religiei, dar sunt convinși și că o asemenea religie va conduce lumea. Făcând acest lucru, comit cel mai mare act de trădare împotriva islamului, în mod neintenționat. Ceea ce fac este să lase o pată neagră pe chipul luminos al islamului. După umila mea părere, aceștia vor să găsească o implementare corectă a islamului în lume, dar nu reușesc. Ca rezultat, se lasă angrenați în asemenea mișcări. O asemenea perspectivă poate să apară și în rândul creștinilor, evreilor sau musulmanilor. Nu fiecare însușire a unui musulman îi definește strict pe toți musulmanii. În mod asemănător, nu fiecare însușire a unui necredincios îi definește strict pe toți necredincioșii. Anumiți musulmani au însușiri care aparțin necredincioșilor, în timp ce anumiți necredincioși dovedesc însușirile musulmanilor. Dumnezeu îi va judeca pe oameni după însușirile lor. Așa cum spune Profetul, „Dumnezeu nu se uită la înfățișarea sau la averile voastre, ci la inimile și faptele voastre”.
Întorcându-mă la ceea ce s-a adus mai devreme în discuție, educația poate să fie soluția. Dacă elitele și intelectualii s-ar dedica acestei chesituni, s-ar putea găsi o soluție. Poate că s-ar putea constitui o alianță care să combată organizațiile teroriste înarmate. Această alianță ar putea să înfrângă ISIL și apoi al-Qaida. De exemplu, S.U.A. și Rusia, două mari puteri, ar putea să își unească forțele într-o asemenea alianță.
În trecut, atunci când Rusia a adoptat comunismul, turcii nu au fost de acord cu această schimbare. Însă Rusia este acum guvernată pe baza unui sistem democratic și printr-un guvern ales prin mijloace democratice. Este vecina Turciei. Turcia este membră a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). Are datoria de a păstra bune relații de vecinătate cu Rusia și de a se feri să intre în dispute cu aceasta, dar în același timp, de a-și întreține legăturile cu S.U.A. Trebuie însă menținut simțul echilibrului și găsită o soluție care să funcționeze și să fie moderată. Rusia este un stat imens. Este de o importanță covârșitoare pentru Turcia să păstreze legături apropiate și înțelegerea cu Rusia. Orice dispută cu Rusia va afecta Turcia. Va da șansa altora să intre în prim-plan. De exemplu, Iranul ar putea să ocupe o poziție notabilă. Siria va câștiga putere și Turcia, o țară cu o populație de 70-80 de milioane, va ajunge să nu mai conteze. Turcia s-ar putea sufoca în mijlocul unui vârtej de probleme. Acest lucru presupune o capacitate de viziune din partea guvernanților din Turcia. Sper ca Dumnezeu să le dăruiască această capacitate de anticipare, care să fie de asemenea folosită de către Vladimir Putin, Dmitri Medvedev, de către ruși și de către elite, pentru a readuce relațiile noastre la stadiul anterior și a le reda natura prietenoasă.
VN: Vă mulțumesc foarte mult. Vă doresc sănătate, succes și pace în viață.
Acest interviu realizat de către Vitalii Naumkin, Directorul Institutului pentru Studii Orientale din cadrul Academiei Ruse de Științe cu dl Fethullah Gülen a fost publicat în Moskovski Komsomoleț (MK) la 10 martie 2016.
Publicat în Journalists and Writers Foundation, vineri, 1 aprilie 2016.
Comments