M.Fethullah Gulen
Ihsan (Bunătatea perfectă)
Ihsan are două sensuri literale, a face ceva bine și perfect și a face cuiva o favoare; este folosit uneori în Coran și Sunna cu oricare dintre semnificațiile sale. Alte ori, așa cum s-a subliniat în reflecțiile despre Inimă în timp ce descriu conștiința profetului Iosif despre ihsan, este folosit pentru a cuprinde ambele sensuri.
Potrivit învățaților care caută adevărul, ihsan (bunătatea perfectă) este o acțiune a inimii care implică gândirea conform standardelor adevărului; formarea intenției de a face lucruri bune, utile și apoi a le face; și săvârșirea actelor de închinare cât mai bine cu putință și în conștiința că Dumnezeu le vede. Pentru a atinge bunătatea perfectă, cel care este la început de drum trebuie să-și stabilească gândurile, sentimentele și conceptele într-o credință fermă și apoi să aprofundeze această credință prin practicarea esențială a Islamului și prin antrenarea inimii de a primi daruri divine și de a fi iluminată de lumina manifestărilor Sale. Numai cel care a atins un asemenea grad de bunătate perfectă poate face cu adevărat bine altora doar de dragul lui Dumnezeu, fără să aștepte nimic în schimb.
Conform unei vorbe profetice, bunătatea desăvârșită este că te închini lui Dumnezeu ca și cum L-ai vedea; căci chiar dacă nu Îl vezi, El te vede cu siguranță.[1] Sensul cel mai cuprinzător și precis al bunătății perfecte este că nu există nicio vină în acțiunea unui credincios la început de drum și că acesta este întotdeauna conștient că Dumnezeu veghează mereu. Credinciosul trebuie să se concentreze asupra acțiunilor sale cu toată voința, sentimentele, conștientizarea și simțurile exterioare și interioare. Un credincios la început de drum care este conștient de supravegherea lui Dumnezeu în acest grad și care, prin urmare, se străduiește să acționeze în cel mai bun mod în modul posibil, nu pot să nu facă bine altora. A face bine celorlalți devine atunci un atribut esențial al naturii sale și radiază la fel cum lumina radiază de la soare.
Ihsan, în sensul de a face bine celorlalți, se rezumă la principiul Profetului de a dori pentru semenii musulmani orice dorești pentru sine.[2] Dimensiunea sa universală este definită în următoarea Tradiție Profetică:
Cu siguranță, Dumnezeu a hotărât că excelezi în orice faci. Când pedepsești pe cineva în mod legal, ucigând, fă-o cu bunătate; când sacrifici un animal, sacrifică-l cu bunătate. Cel care îl sacrifică trebuie să-și ascută cuțitul și să nu facă animalul să sufere.[3]
Conștiința bunătății este ca o cheie misterioasă care deschide ușa unui cerc virtuos. Cel ce este la început de drum și care deschide acea ușă și pășește în acel coridor iluminat intră în „spirala” unei ascensiuni misterioase, ca și cum ar păși pe o scară rulantă. Pe lângă faptul că este înzestrat cu această virtute, folosirea corectă a liberului arbitru pentru a face bine și a se abține de la rău va avea ca rezultat un avans de doi pași pentru fiecare pas făcut: Oare să fie răsplata binelui alta decât tot binele? (55:60). După cum citim în comentariile despre Coran sau cărțile Tradițiilor Profetice:
Odată, Mesagerul lui Dumnezeu, asupra lui fie pacea și binecuvântările, cel care a fost adevărat și confirmat, și-a întrebat Companionii despre verset: Știți ce vrea să spună Domnul Vostru prin acest verset? Companionii au răspuns: Dumnezeu și Mesagerul Său știu mai bine. El a explicat: Răsplata celui căruia i-am conferit credința în Unitatea Divină nu este altceva decât Paradisul.[4]
Când conștiința bunătății invadează inima credinciosului ca norii de ploaie, favorurile Divine încep să se reverse. Posesorul unei asemenea inimi, menționat prin versetul: Cei care fac bine vor avea parte de cea mai bună [răsplată](38), şi încă şi mai mult (10:26), simte plăcerea profundă de a fi fost creat ca ființă umană.
Pe lângă binecuvântările harului Divin în schimbul acțiunilor bune, darurile Divine provin din Harul și Bunătatea lui Dumnezeu în schimbul intenției sincere a inimii. Nu putem concepe sau descrie astfel de daruri.
O inimă sănătoasă ne conduce direct la Dumnezeu, fără nicio abatere, iar bunătatea este acțiunea cea mai măreață și mai plină de satisfacții a inimii. Bunătatea este calea cea mai sigură de a urca pe pantele sincerității, cel mai sigur mijloc de a atinge vârfurile, de a fi aprobat de Dumnezeu și conștiința stăpânirii de sine în fața Martorului Etern. Dintre mulți oameni înzestrați cu credință, precum și cu frică profundă și reverență față de El, care au prins aripile acțiunilor bune și au pornit spre El, doar câțiva reușesc să atingă vârful. Fie ca cei care nu au ajuns încă să facă tot posibilul să o facă. Cei care au atins apogeul simt profund urâțenia a ceea ce nu-i place lui Dumnezeu și sunt imuni la aceasta, dar în același timp sunt gata să facă orice vrea El și să adopte o a doua natură a lor.
O,Doamne! Oferă-ne un sfârșit bun și fericit în toate treburile noastre și salvează-ne de umilirea în lume și de pedeapsa din Viața de Apoi. Dă-ne șansa să Te venerăm atât de intens, încât venerarea să poată interveni între noi și orice neascultare față de Tine. Și pogoară binecuvântări și pace asupra lui Mahomed, Profetul nostru și Profetul celor distinși cu bunătate desăvârșită, și Familiei și Companionilor săi, asupra tuturor.
Comentarios