Hurriya (Libertate)
Împlinirea fără nicio constrângere a tuturor dorințelor îngăduite, libertate fără presiuni, constrângeri sau supunere, dreptul de a alege, de a fi ales și de a te bucura de anumite drepturi fundamentale în ceea ce privește viața politică – toate acestea sunt câteva dintre definițiile „libertății”, care a devenit unul dintre cele mai discutate concepte în recenta istorie a gândirii și a dreptului.
Libertățile fundamentale ale omului cuprinse între drepturile individuale și cele politice și generale – precum libertatea religioasă, de a-și manifesta religia, libertatea de gândire, libertatea de a întemeia o familie, de a munci, de a deține proprietăți private, dreptul la liberă exprimare și asociere, de a alege și de a fi ales, etc. – nu vor face parte din temele abordate în „Culmile de smarald ale inimii”. Cu toate acestea, au jucat cel mai important rol de-a lungul istoriei omenirii.
Libertatea (hurriya) reprezintă dimensiunea fundamentală și vitală și cea mai importantă competență a liberului arbitru, iar liberul arbitru, la rândul său, este considerat ca fiind cel mai important pilon al conștiinței. Libertatea este unul dintre darurile cele mai de preț pe care Dumnezeu l-a oferit omenirii. În literatura islamică, acest dar minunat a fost definit ca afirmarea unei persoane a drepturilor sale fundamentale și bucuria care derivă din acestea. Cu toate acestea, însă, pentru a înțelege cu adevărat ce înseamnă libertatea, trebuie, într-o anumită măsură, să înțelegem și care este antonimul ei. La polul opus, se află situația în care te poți bucura de drepturile menționate doar atunci când depinzi de alții, ceea ce înseamnă supunere absolută. Dumnezeu cel Atotputernic este cel care acordă aceste drepturi omenirii, așadar niciun om nu are dreptul să le schimbe, să le vândă sau să le transfere în puterea altora. Cei care comit un asemenea păcat, și anume să schimbe sau să-și vândă drepturile fundamentale sau să le transfere în puterea altora, și-au pierdut într-o anumită măsură, compasiunea și vor fi trași la răspundere în fața lui Dumnezeu. Astfel de acțiuni demonstrează, în primul rând, lipsa de respect pentru valorile umane. Cei care arată lipsă de respect, nu sunt preocupați de existența lor, iar cei care nu sunt preocupați de existența lor, nu au nicio relație cu adevărul și nu Îl iubesc pe Dumnezeu și nu Îl slujesc.
Pe scurt, nu putem spune că cei care nu-L recunosc pe Dumnezeu, care este Adevărul Suprem și sursa tuturor drepturilor omului, sunt liberi în sensul în care sunt conștienți de drepturile omului. Și nici cei care nu s-au putut elibera de sub robia altora nu sunt liberi în adevăratul sens al cuvântului.
Tot ceea ce am spus până acum despre libertate este doar introducerea conceptului de libertate, una dintre culmile de smarald ale inimii.
Libertatea inerentă a sufismului islamic, unul dintre cele mai importante roade ale rigorii, descrie o persoană care nu se supune și nu se pleacă în fața unei alte puteri în afară de Dumnezeu, ceea ce arată că inima ei este ca o oglindă clară care primește și oferă mai departe manifestări ale lui Dumnezeu. O astfel de persoană, ajunsă în acest moment al călătoriei spre Dumnezeu prin austeritate și primind ajutor divin, întrerupe orice relație lăuntrică cu toate lucrurile și oamenii în afară de Dumnezeu. Sentimentele de libertate pulsează, inima fericită tânjește după libertate, constrângerile din jurul individualității au fost destrămate, iar această persoană își stabilește o singură țintă, spre care, conform filosofiei sfântului Harith al-Muhasibi, își ațintește privirea.
Libertatea adevărată poate fi atinsă doar atunci când ne eliberăm inima de grijile și neliniștile lumești și ne întoarcem la Dumnezeu cu toată ființa noastră. Pentru a face cât mai bine înțeleasă această realitate, liderii sufiți afirmă: „Copile, dezleagă strânsoarea robiei și fii liber; oare cât vei mai fi subjugat aurului și argintului?” Răspunsul pe care Junayd al- Baghdadi l-a dat celor care l-au întrebat ce este libertatea a fost: „Poți gusta ce înseamnă libertatea doar atunci cânt te eliberezi din toate strânsorile, mai puțin cele ale slujirii lui Dumnezeu”. Această afirmație demonstrează esența libertății.
Dacă libertatea este direct proporțională cu devoțiunea și slujirea Dumnezeului celui Atotputernic, și chiar este, atunci nu putem afirma că cei își trăiesc viața sub conducerea altora sunt cu adevărat liberi. În această privință, următoarele versuri scrise de un sfânt al lui Dumnezeu ne spun:
Dacă vrei să bați toba onoarei,
treci dincolo de roata stelelor;
întrucât acest cerc plin de inele este o tobă a smereniei.
Pentru a fi un slujitor desăvârșit al lui Dumnezeu, este nevoie de libertate adevărată. Măsura acesteia este slujirea lui Dumnezeu. Cei care nu Îi pot sluji nu pot fi liberi și nici nu pot atinge valorile umane în deplinătatea lor și în adevăratul lor sens. Astfel de oameni nu pot fi scoși din natura lor trupească și din senzualitate, pentru a ajunge, cu o „inimă curată”, orizonturile posibile ale vieții spirituale și nici nu pot simți cu adevărat existența umană.
Oamenii care își petrec întreaga viață captivi în mrejele acestei lumi, care devin aroganți în fața binecuvântărilor primite, în loc să fie recunoscători lui Dumnezeu, care pun pe seama lor toate realizările pe care Dumnezeu le-a oferit, care sunt dezamăgiți de fiecare dată când nu reușesc și care tremură de frică atunci când se gândesc că pot pierde tot ce au acumulat până acum – astfel de oameni nefericiți nu se bucură de libertate, chiar dacă fi regi.
Atât timp cât inima se axează pe diverse obiective, persoane iubite și ambiții, nu poate gusta libertatea. Oare cum pot fi liberi cei care se îngrijorează constant despre cum să reziste sau cum să răsplătească bunătatea pe care o așteaptă de la ceilalți, care și-au consumat cea mai mare parte din energie pentru a avea parte de avantaje lumești și plăceri trupești?
Este o mare încercare, una care duce la pierzanie dacă omul rătăcește, prins în învolburarea avantajelor lumești, și dacă este îngrădit de scopurile lumești, cu o inimă îndreptată spre lucruri fără valoare și efemere. Prin comparație, Dumnezeu oferă o mare favoare celor a căror lume lăuntrică s-a îndepărtat de lumea efemeră și atributele ei, care atrag firea trupească; Dumnezeu oferă o mare favoare atunci când rupe legăturile pe care inima le are cu lumea. Pentru că o astfel de legătură este precum înrobirea și ruperea ei reprezintă podul pe care omenirea îl poate trece pentru a ajunge la adevărata libertate.
Comments