Hizmet-ul în Europa

10 oct. 20228 min de citit

Hizmet-ul în Europa

Totuși, cu mult înainte de necazurile secolului al XXI-lea, abi și abla din Hizmet se duceau în locuri unde puteau continua Hizmet-ul chiar și atunci când lucrurile au devenit mai dificile în țara natală. Migrația a fost inspirată, parțial, dar deloc surprinzător, de predicarea lui Gülen. Într-o predică din 19 noiembrie 1989, de la Moscheea Süleymaniye din Istanbul, la scurt timp după căderea Zidului Berlinului, Gülen a îndemnat voluntarii să se îndrepte spre acele regiuni care au fost sub control sovietic, dar care se deschideau (sau erau sfâșiate).174 Unul dintre aceste locuri a fost Iugoslavia. În țara respectivă, după cum se știe, aproape imediat după prăbușirea Uniunii Sovietice, a izbucnit un război civil brutal, în timp ce musulmanii bosniaci au luptat cu catolicii ortodocși sârbi și croați. În acel loc periculos, doi voluntari Hizmet, inspirați de Gülen, s-au dus în Sarajevo. Povestea lor este prezentată într-un documentar dinamic din 2014 despre Gülen și Mișcarea Hizmet, Love Is a Verb (Dragostea este un verb). Cei doi bărbați, care au căutat să construiască o școală în Sarajevo, precum cele din Turcia, au ajuns în inima orașului sfâșiat de război târându-se prin canalizări.175 Aveau la ei doar 300 de dolari. Însă eforturile lor modeste, dar persistente, în cele din urmă au dat roade, iar o școală de promovare a dezvoltării păcii prin hoșgörü a fost fondată în 1996, la un an după încheierea războiului civil. Așa cum s-a văzut în film, unul dintre primii elevi care a absolvit școala din Sarajevo Hizmet a fost Sead Ahmiç. Potrivit lui Ahmiç, școala a primit cu entuziasm studenți turci, bosniaci, croați și sârbi, musulmani, romano-catolici, ortodocși sau fără afiliere religioasă - și i-a învățat să nu urască. „Nu aș fi gândit așa cum o fac [acum]” fără acele școli, a explicat Ahmiç, „probabil că tot aș urî”.176

Într-o poveste care se repeta în țară după țară, școlile legate de Hizmet s-au dovedit populare și s-au înmulțit. Până în 2015, peste câteva zeci de școli asociate cu Hizmet existau în mai multe orașe bosniace, printre care Sarajevo, Zenica, Bihac, Tuzla și Mostar. Au funcționat sub umbrela unei agenții, Bosna Sema, care a administra și Universitatea Internațională din Sarajevo.177

Într-un colaj înduioșător, regizorul Love is a Verb, Terry Spencer Hesser, l-a intervievat pe Mehmed Bajraktarevic, directorul orchestrei bosniace Fatih Sultan Mehmet. Acest grup muzical, care avea și un cor, a reunit zeci de băieți și fete din școlile Hizmet, din diversitatea etnică și religioasă a Bosniei. Bajraktarevic a explicat că acest tip de dezvoltare a păcii interreligioase prin muzică a izvorât în mod natural din propria sa credință islamică. Motivul său avea rezonanță în teologia lui Gülen și a creat legături între religie, natură, artă și pace. „Tot ceea ce a creat Dumnezeu este frumos”, a explicat Bajraktarevic, „și muzical. Există muzică naturală. Păsările cântă. Apa face muzică. Vântul este muzical”. Deci orchestra sa i-a invitat pe „musulmani, catolici și ortodocși să [facă muzică] împreună. Avem un singur Dumnezeu”. Piesa pe care tinerii au interpretat-o și cântat-o pe coloana sonoră a filmului a fost o odă pentru Sarajevo, care apoi s-a transformat în „Give Peace a Chance” de John Lennon. La scurt timp, turcii din Albania, România și alte țări balcanice au inițiat demersuri similare începute de școlile de mare succes ale lui Turgut Özal din Tirana și Durres - capitala și al doilea oraș ca mărime al Albaniei - și universitățile Beder și Epoka - ambele instituții de învățământ superior acreditate, tot în Tirana. Prima școală Özal a început chiar înainte de inițiativa bosniacă, în 1993.178

Cu toate acestea, școlile din Bosnia au primit un impuls financiar semnificativ atunci când Fundația Jurnaliștilor și Scriitorilor a organizat o strângere de fonduri diferită pe 19 septembrie 1995: un meci de fotbal de caritate. Jocul s-a desfășurat pe stadionul Ali Sami Yen din Istanbul, acasă la echipa de fotbal Galatasaray - una dintre cele mai populare din Turcia. Peste 20.000 de persoane au umplut stadionul din cartierul Mecidiyeköy din Istanbul. Gülen a susținut un scurt discurs de mulțumire și apreciere pentru modalitățile prin care sportul ar putea promova pacea. La meci a participat starul argentinian Diego Maradona - poate cel mai faimos jucător de fotbal din lume - alături de jucători din echipa națională a Turciei și alți sportivi internaționali. Se estimează că milioane de alți oameni au vizionat jocul la televizor. În tribună, alături de Gülen, au fost prim-ministrul Tansu Çiller, membrii cabinetului, Hasan Ekinci, Hikmet Çetin și Yıldırım Aktuna. Halida Repovac Izetbegovic, soția lui Alija Izetbegovic, liderul Bosniei și Herțegovinei, a fost, de asemenea, un oaspete de onoare, la fel ca primarul Istanbulului la acea vreme, Recep Tayyip Erdoğan.179 Nu ar trebui să fie o surpriză faptul că lui Gülen miliarde de persoane de pe glob îi împărtășeau această dragoste. Și având în vedere celelalte activități de dezvoltare a păcii din anii ‘90, nu ar trebui să fie surprinzător faptul că ar putea să învingă competiția atletică în numele hoșgörü. „O sursă importantă de putere și mijloace de comunicare care poate influența societatea este, fără îndoială, sportul”, a explicat Gülen. Sportul le făcea plăcere spectatorilor, a con- tinuat, dar „o serie de virtuți” erau scoase în evidență de sport - excelența cuiva în meseria sa, împărtășirea unei trăiri alături de ceilalți, concurența cu limită, grația în victorie și acceptarea în înfrângere - toate au declanșat hoșgörü. Astfel, sportul „poate ajuta ideile dialogului și toleranței [hoșgörü] să se răspândească; idei despre care credem că sunt atât de esențiale, încât trebuie să fie făcute cunoscute tuturor și aduse în atenția publicului prin acest mijloc, de dragul bunăstării atât a poporului nostru, cât și a întregii umanități”.180 Interesul lui Gülen pentru sport nu a fost doar pragmatic. La doar două săptămâni de la marele meci de fotbal caritabil, pe 2 februarie, Gülen a fost spectator la un concursul de lupte corp la corp Kırkpınar, organizat la Sarayiçi, lângă Edirne. Acest concurs de lupte în ulei, în care bărbați mari semi-dezbrăcați se luptă unii împotriva altora pe un câmp, în iarbă, este, conform anumitor surse, cea mai longevivă competiție atletică din lume, care continuă să se organizeze. Cu siguranță, a fost o trăsătură distinctivă a culturii otomane, deoarece datează cel puțin din anii 1300. Prezența lui Gülen a subliniat fără îndoială că, deși era un susținător al dialogului și un predicator celebru, el era un turc obișnuit.

Am văzut deja în Capitolul 3 că Gülen a vizitat Germania în 1977. În mod firesc, unii dintre miile de turci care au emigrat în Germania în anii ’90 au purtat cu ei idealuri ale Hizmet-ului, așa cum au făcut-o în toată Europa.

În Germania, unde turcii au reprezentat până în 2000 mai mult de două treimi din aproximativ trei milioane de noi imigranți în țara respectivă, oamenii inspirați de Gülen au demarat inițiative în educație și dialog. În loc să înființeze școli, ca în Iugoslavia și în alte țări balcanice, voluntarii Hizmet din Germania au început să administreze „centre de învățare”. Primul - BIL Learning House (Das Bildungshaus BIL) - a fost înființat la Stuttgart în 1995.181 Centre similare au urmat curând în Berlin, Frankfurt, München și alte orașe importante. Aceste centre au fost comparabile cu „centrele de îndrumare” administrate de FEM în Turcia, deși cu un curriculum diferit. La fel ca centrele de meditații FEM, aici lucrau adesea studenți; unii dintre ei erau plătiți, dar mulți dintre ei erau voluntari. Potrivit sociologului Jill Irvine, centrele, care erau destinate copiilor, tinerilor și adulților, ofereau cursuri de limba germană, alături de cursuri de engleză, matematică și alte științe. Au fost de asemenea disponibile „cursuri de integrare” care s-au axat pe ajutorarea turcilor în a se adapta unei noi culturi. Potrivit lui Irvine, aceste cursuri au fost impuse de stat și includeau „șase sute de ore de predare în limba germană și treizeci de ore de instruire în limba și istoria germană pe o perioadă de șase luni”. Până în 2006, existau aproximativ o sută de centre de învățare afiliate Hizmet-ului numai în Bavaria (unul din cele șaisprezece state din Germania).182

Din 1995, Gülen îi încurajase pe turcii care trăiau în Europa să caute integrarea deplină în societățile gazdă, păstrând, de asemenea, (desigur) practica musulmană:

Oamenii noștri care trăiesc în Europa trebuie să se desprindă de vechea lor situație și să devină parte a societății europene. Copiii lor trebuie să fie îndemnați către universități... De asemenea, ei trebuie să transmită bogăția noastră culturală și religioasă societății europene. În viitor, ele vor reprezenta influența noastră de care

avem mare nevoie astăzi. În trecut, doar 2% din populația de i migranți turci își îndeplinea obligațiile religioase. Dar astăzi, 40% sau poate 60% din populația tânără se roagă în mod regulat în moschei. Evident, poporul nostru nu a suferit [sic] un proces de asimilare, dimpotrivă, ei au impresionat societățile gazdă prin convingerea și cultura lor.183

Cât de mult erau „impresionați” germanii de practica musulmană credincioasă e discutabil. Mulți dintre tinerii intervievați de Irvine au raportat că sunt intimidați și hărțuiți în diferite feluri. Dincolo de graniță, studenții turci au avut tendința de a se descurca foarte prost în școlile publice germane. Puțini dintre ei au mers la facultate. În consecință, pe măsură ce unii turci inspirați de Gülen au avansat în clasele profesionale din Germania și pe măsură ce alții au avut succes ca antreprenori, au căutat (cu succes diferit) să înființeze școli pri- vate. Irvine a raportat că, până în 2006, oamenii inspirați de Gülen au înființat școli private de pregătire pentru facultate în Berlin, Dortmund și Stuttgart. Eforturi similare au avut loc până în 2000 în Franța, Belgia, Marea Britanie, Irlanda, Olanda și Suedia. Împreună cu centrele de învățare și școli, desigur, oamenii din Hizmet, inspirați de Gülen, au creat și centre interculturale și de dialog. Aceste centre au sponsorizat festivaluri culturale și schimburi care au căutat să adune oamenii împreună în jurul mâncării, muzicii, artei și cercetării. De exemplu, în 2016, am participat la o conferință despre „Combaterea extre- mismului violent: Mujahada și responsabilitățile musulmane” de la Bruxelles. Acest eveniment a fost organizat în comun de Platforma de Dialog din Bruxelles și Universitatea Catolică din Louvain. Participanții din peste 30 de țări diferite cu populații musulmane semnificative au susținut și au ascultat lucrări, iar noi ne-am angajat în dialog în jurul temei conferinței.184 Aceste centre de dialog legate de Hizmet organizau călătorii în Turcia pentru europeni - care, desigur, au devenit imposibil de realizat după 2016.

Potrivit sociologului politic Emre Demir, student al islamului turcesc în Franța și Germania, abordarea lui Gülen a „integrării” musulmanilor în Europa a fost un echilibru atent între continuarea tradiției și adaptarea la cultura gazdă. Spre deosebire de cei din Balcani și (așa cum vom vedea) din Europa de Est, în Europa de Vest nu existau nici comunități musulmane turce înființate cu valori comparabile cu cele ale lui Gülen, nici o cale ușoară de a stabili tipurile de inițiative care au dus la creșterea Hizmet-ului în Turcia. Gülen și cei inspirați de el au fost nevoiți să negocieze atât frica musulmană turcească de a deveni prea „occidentali” (a se citi - evrei sau creștin), cât și islamofobia europeană, care era atât profundă, cât și foarte răspândită. Din nou, Gülen a căutat să facă un „traseu de mijloc”. În consecință, de exemplu, Gülen a pledat pentru aderarea Turciei la Uniunea Europeană:

Ar trebui să fim comozi în ceea ce privește comunicarea noastră cu lumea. Nu vom pierde nimic din religia, naționalitatea și cultura noastră din cauza evoluțiilor precum globalizarea, uniunea vamală sau aderarea la Uniunea Europeană. Credem cu tărie că dinamica ce ne ține uniți este puternică. Din nou, credem cu tărie că Coranul se bazează pe revelație și oferă soluții [tuturor] problemelor umanității. Prin urmare, dacă există cineva care se teme, ar trebui să fie aceia care trăiesc în permanență departe de clima înviorătoare a Coranului.185 După 2016, după cum vom vedea, acest „drum de mijloc”, într-o Europă democratică ce s-a deschis treptat musul- manilor, a devenit unul dintre cele mai promițătoare lucruri pentru un viitor durabil pentru Hizmet.

Hizmet-ul în Europa

Postări recente

Comments

Cumpărați Cărțile lui Fethullah Gulen

Politica de retur