Hizmet global - America - 1999

Capitolul 5 Hizmet global - America - 1999

Într-o poezie cu titlul „Exil”, scrisă în timp ce se afla în America, Fethullah Gülen a scris: Un poem despre exil mereu în urechile mele, O răcoare a vântului de nord-vest în fiecare vers... Gândurile mele spun „rămas bun” acestor locuri. Din ziua în care mi-am lăsat patria, Mi-am îngropat toată fericirea, bucuria; Acum îmi doresc acele zile cu cer senin... Exilul plouă continuu la orizontul meu, Niciun tunet nu se aude pe acest cer; Pe înghețatele străzi reci precum ghețarii... Frumusețile nu trăiesc în suflete aici, În ochii mei se află ale noastre grădini; Unde sunt acele zile verzi de primăvară? Rdică-te, lumină, ridică-te din adâncul inimii mele! În aceste țări străine, unde rătăcesc cu griji; Dezvăluie-mi secretele sufletului meu! Oferă-mi o voce din melodiile tale vechi,

În această scenă întunecată a zorilor... Hrănește-mi sufletul care agonizează înfometat!1 Exilul în America a fost un zbucuium pentru Fethullah Gülen. Totuși, el a trăit și cu speranță: „Ridică-te, lumină, ridică-te din adâncul inimii mele!” O astfel de speranță într-o lumină din interior este comună în istoria religiilor și, de multe ori, i-a consolat pe cei care sufereau. Martin Luther King Jr. și alți activiști pentru drepturile civile, de exemplu, și-au găsit forța în a cânta „This Little Light of Mine” („Această mică lumină a mea”) în timp ce se aflau în închisoare. Totuși, pe măsură ce pedeapsa cu închisoarea s-a prelungit sau pe măsură ce exilul s-a prelungit sau chiar pe măsură ce cineva a îmbătrânit și vigoarea tinereții a dispărut, această lumină ar putea părea să se întunece: „unde sunt acele zile verzi de primăvară?”

Pe de-o parte, povestea lui Gülen devine destul de simplă de povestit după 1999. După ce a ajuns în America, Hogeaefendi nu a părăsit aproape niciodată Centrul de Retragere a Generației de Aur, de 10 hectare, situat la poalele Munților Pocono din Saylorsburg, Pennsylvania. În ziare, acest centru este aproape invariabil descris ca un „complex”.2 O astfel de caracterizare este inexactă. Există o cabină de pază și o poartă unde un om monitorizează calea care duce de la drumul rural îngust la clădirile prin- cipale, două la număr. Una dintre ele este o construcție cu trei etaje care găzduiește o sală de mese la primul etaj, cu o sală de ședințe mare la etajul al doilea și un al treilea etaj în care se află camera lui Gülen. Aceste unități de cazare sunt similare în simplitatea lor cu apartamentul lui Hogeaefendi din Istanbul. Gülen locuiește, în mare, în două camere foarte modeste - una de zi și de studiu, cealaltă este dormitorul său. A doua clădire principală din campus este un centru de rugăciune polivalent cu trei etaje, spațiu de întâl- nire și cămin. Nu este foarte diferit de căminele pe care le-au construit membrii Hizmet-ului în Turcia și în întreaga lume. Există alte opt case pe acest teren. Găzduiesc oaspeți, studenți și alții. Membrii personalului locuiesc în apropiere, în case private, cu familiile lor. Restul terenului este dedicat grădinilor, locului de joacă, potecilor, unui iaz mic și parcărilor - toată dezvoltarea a avut loc treptat, de-a lungul anilor. Este un centru de retragere modest, asemănător unui parc, din care lipsesc clar carac- teristicile militarizate pe care cuvântul „complex” le implică.

Deci, dacă pe de-o parte, povestea vieții lui Gülen a devenit simplă de spus după ce s-a instalat în acest loc confortabil de retragere, pe de altă parte, povestea lui Gülen devine mai dificil de cercetat după 1999. Lipsind accesul retroactiv la un „Google Calendar” al Hizmet-ului care, din câte știu eu nu există, este imposibil să fiu sigur care erau activitățile cotidiene ale lui Gülen în anii săi din Saylorsburg. Noi deținem efectele publice - și mai ales sutele de organizații care au avut legătură cu oamenii din Hizmet. Poate că un viitor istoric brav va putea să cerceteze aceste rezultate spre sursă și să le găsească originile în Pennsylvania. Cât timp a trăit în semi-izolare, Gülen primea oaspeți în mod regulat și comunica ocazional cu alții. Mare parte din comunicare era doar într-un singur sens - de la Gülen la cei inspirați de el. De exemplu, Gülen a început să încarce pe internet predicile sale săptămânale și, în cele din urmă, transmise pe internet și a scris și pentru o mare varietate de publicații, cum ar fi Zaman, Sızıntı și altele. În ceea ce privește comunicarea personală, el era de „modă veche”, prefera întâlnirile față în față. Când oaspeții îl vizitau, cei mai mulți rămâneau puțin - o zi sau două. Unii au stat mai mult timp, săptămâni întregi, iar alții au ales să locuiască în apropiere. Orice invitat care a avut motive să dezvolte afaceri cu Gülen, a avut ocazia să asiste la modul său distinct de practică a organizării. Era cunoscută sub numele de istișare (istishara) sau ocazional ca șura (shura). Acești termeni arăbești pot fi traduși astfel: „căutarea de sfaturi” sau „consultare reciprocă”. Când nu se roagă sau nu se află în rugăciune individuală, când nu predă studenților, citește, scrie, revizuiește sau se uită la televizor (aproape exclusiv la știri), așadar, Fethullah Gülen în America probabil se ocupă de consultare. Tipurile și frecvența consultărilor variau de la zi la zi. Puteau fi influențate de sănătatea din ce în ce mai fragilă a lui Gülen. Într-o zi, abi sau abla veneau să-i ceară părerea despre deschiderea unei școli în Orientul îndepărtat; în altă zi, oamenii de afaceri turci puneau întrebări pentru o nouă afacere în Africa; iar în a treia zi sănătatea lui nu-i permitea să se întâlnească cu nimeni. Dar după rugăciune și predare, consultarea a fost o parte obișnuită din viața lui Hogeaefendi în America.

Avem menționate doar câteva dintre aceste consultări din anii 1999 - 2018. Dar dacă detaliile fiecărei ședințe ne scapă - și, fără îndoială, ar fi interesant pentru adepții teoriei conspirației - putem aduna dovezi ale modalităților consistente prin care Gülen a interacționat cu oamenii care își doreau să primească sfatul său. Îl putem numi „scenariul istișare”. El nu l-a urmat într-un mod servil. Iar oamenii interpretau ce spunea Gülen într-o consultație; un „nu” spus unei persoane putea fi un „da” pentru alta. Procesul istișare a fost organic. Deseori cauza dezbateri. Uneori, ceea ce un grup considera că este o singură decizie ducea la o următoare vizită pentru mai multe consultări. Dar în aceste întâlniri, în general, Gülen asculta mai mult decât să vorbească. Ascultând, Gülen a demonstrat că acestea erau întâlniri între egali. Când își punea la dispoziție cunoștințele, acesta ar fi formulat adesea într-o frază care începea cu cuvântul „Estağfurullah”. Acest termen turcesc complex nu poate fi tradus decât într-o propoziție completă engleză: „Cer iertare de la Dumnezeu”, cu conotația suplimentară - „Cine sunt eu să răspund la întrebarea dumneavoastră, deoarece toată cunoașterea este a lui Dumnezeu”. Ar părea că este o modalitate ciudată de a începe să oferi sfaturi și, cu siguranță, arată modestia lui Gülen. Dar luați aminte - centrul acestei propoziții este pur și simplu: „întreb”. Așadar, în unele întâlniri, Gülen cerea oamenilor să pornească inițiative sau să dezvolte proiecte deja inițiate în direcții noi. În funcție de cât de bine îl cunoștea cel care căuta sfatul lui Gülen pe Hogeaefendi, un simplu indiciu era destul de frecvent. În multe cazuri, Gülen știa că inițiativele pe care le cerea celorlalți să le întreprindă îi puteau costa pe prietenii săi timp, confort și/sau resurse financiare - de unde și nevoia de a-i cere iertare lui Dumnezeu.

Dar, în timp ce aceste întrebări au fost dublate de un context teologic care le-a oferit gravitate, au transferat inițiativa și asupra indivizilor înșiși. Acest lucru a fost evident în a doua linie a scenariului istișare al lui Fethullah Gülen. Această replică a fost, în limba turcă, siz bilirsiniz: „voi știți [cel mai bine]”. În funcție de context, de inflexiunea din vocea lui și de alte semne subtile, acesta ar putea fi modul blând al lui Gülen de a spune „nu”, dar mai des era, în jargonul socio-psihologic, modul lui Gülen de a împuternici persoanele să-și exercite puterea. Jurnalistul Kerim Balcı a spus bine, poate chiar puțin anacronic: „Hogeaefendi a fost primul Obama. El a spus: «Putem!» Ne-a dat încredere în noi”.3 Oamenii care au venit la Gülen în America au adus cu ei nu numai propuneri, ci și abilități. Gülen se aștepta ca aceștia să-și folosească aceste abilități. Așadar, deși nimeni nu a ținut evidența minutelor petrecute în aceste consultări și, prin urmare, detaliile deliberărilor lor nu ne sunt disponibile în afară de anecdotic, ceea ce este complet clar sunt rezultatele: istișare a înmulțit organizațiile de pe glob. Astfel, acei indivizi care s-au întâlnit cu Gülen la centrul său de retragere au luat istișare cu ei ca model la școli, centre de dialog și alte afaceri de pe glob. Activitățile și afacerile legate de Hizmet au fost gestionate, mai mult sau mai puțin, în conformitate cu modelul istișare. Iar importul pentru consemnarea istorică a acestui model istișare este că Fethullah Gülen nu a fost deloc un CEO de micromanagement, cu atât mai puțin un „păpușar” care i-a manipulat pe cei devotați cultului. Pur și simplu Fethullah Gülen i-a învățat pe oameni să aplice un principiu islamic central organizării comunității și proceselor de afaceri. El a început lucrurile sau le-a încurajat, apoi i-a lăsat pe oameni să-și folosească abilitățile pentru a le conduce.

Iar unul dintre domeniile de organizare care au devenit din ce în ce mai importante în timpul în care Gülen se afla America au fost eforturile pentru ajutor umanitar. El a acordat întotdeauna atenție suferinței umane în predarea sa. Gülen l-a citat frecvent pe Said Nursi, în sensul că au existat trei probleme legate între ele care afectează lumea: ignoranța, conflictul distructiv și sărăcia.4 „Ignoranța poate fi învinsă prin educație”, a explicat Gülen. Conflictul, credea Gülen, ar putea fi depășit prin „dialog și toleranță [hoșgörü]”, așa cum am văzut în capitolul precedent. Dar problema sărăciei a ocupat în special ultimii ani din viața lui Gülen și activitățile oamenilor din Hizmet după 1999. Gülen susținea - din nou influențat de Nursi - că sărăcia ar putea fi învinsă prin „muncă și deținerea de capital”. Prin „muncă” Gülen nu voia să sugereze că sărăcia era consecința lenevirii. Mai degrabă, Gülen a subliniat - împreună cu mulți sociologi și economiști, că serviciul înnobila traiul oamenilor, mai ales atunci când era asociat cu un salariu drept recompensă pentru munca făcută cu hărnicie. Iar capitalul nu trebuia să fie deținut pentru propriul câștig. De asemenea, capitalul ar trebui să servească unor obiective mai mari, în special educația și soluționarea conflictelor. Și a făcut acest lucru prin intermediul organizațiilor care urmau să decidă, desigur, prin consultare.

Așadar, Fethullah Gülen a predat și a practicat capitalismul cu o diferență. El nu a îmbrățișat abordarea „lăcomia este bună”, care este asociată piețelor „libere” nelimitate. Acolo, în ceea ce Muhammad Yunus a identificat drept „organizații de maximizare a profitului”, profitul trimes- trial al acționarilor a contat mai mult decât interesele pe termen lung ale părților interesate.5 Abordarea organizațională a lui Gülen a fost cu atât mai amplă, cât și mai concentrată. În mod firesc, el spera că oamenii vor dezvolta proiecte durabile care continuă să genereze bogăție (pentru a diminua astfel sărăcia, a educa oamenii și a promova dialogul). Dar el nu era economist sau om de afaceri. Învățământul său despre diminuarea sărăciei nu a fost niciodată doar un set de aranjamente economice. El a fost, întotdeauna, un predicator și teolog musulman. Așa că a ilustrat tot ce avea de spus despre economie într-un context teologic. Maxima, pe măsură ce Gülen a dezvoltat-o, era asemănătoare cu învățăturile teologilor de eliberare creștină: „A fi printre asupriți este la fel cu a fi cu Dumnezeu”.6 În consecință, unii indivizi asociați cu Hizmet și care au fost inspirați (în unele cazuri, direct) de consultarea cu Gülen și-au propus locuiască cu cei oprimați - în Turcia, în Asia, în Africa, în Australia și în America.7 În timp ce trăiau cu oameni care se întâmpla să fie săraci, voluntarii Hizmet au dezvoltat împreună cu noile lor surori și noii frați (prin consultarea lor) ceea ce Muhammad Yunus ar numi afaceri sociale - organizații concepute pentru a fi durabile, dar și pentru a aduce beneficii comunității. Desigur, afacerile erau „sociale” în diferite măsuri, în funcție de liderii diferiți și structurile de afaceri. Dar inițiativa pentru întreprinderile sociale Hizmet a venit prin ceea ce participanții au numit himmet, care este o versiune turcească a unui termen arăbesc, himmah, și poate fi tradus printr-un cuvânt limitat: „caritate”. Dar termenul include și semnificații mai largi de „rezolvare”, „orientare”, „intenție”, „aspirație” sau chiar „ambiție”.8 Și în Hizmet, cuvântul himmet a inclus nu doar donații financiare nobile și altruiste - deși acestea erau desigur binevenite. Mai pe larg, himmet pentru Hizmet însemna să trăiască în consultare și răspundere reciprocă, ceea ce a însemnat, de regulă, așa cum a spus una dintre maximele mișcării - „a trăi simplu pentru ca alții pur și simplu să trăiască”.

Mulți, chiar dacă nu majoritatea liderilor din Hizmet - de exemplu, directorii și profesorii din școli, președinții și asistenții administrativi din centrele de dialog, editorii și managerii publicațiilor - au ales viața simplă pentru a urma exemplul stilului de viață auster al lui Gülen. Persoanele care au lucrat în asociații sau companii Hizmet nu s-au îmbogățit. Profiturile organizațiilor Hizmet au fost redirecționate în alte proiecte Hizmet.9 Dar persoanele care au sprijinit Hizmet-ul - proprietarii de fabrici sau de firme de construcție ori comercianții, de exemplu - au acumulat uneori o avere considerabilă. Au cheltuit apoi sau au investit acea avere, uneori procente mari din aceasta, în alte proiecte Hizmet. Și, bineînțeles, au investit și în creșterea activității afacerii lor private - prin care au continuat să lucreze în beneficiul Hizmet-lui. De-a lungul anilor în care Fethullah Gülen a stat în Statele Unite, oamenii din Hizmet au produs bogăție în întreaga lume trăind simplu și practicând himmet pentru Hizmet. Cu siguranță, acest dinamism economic a interacționat sinergic cu schimbările economice într-o economie turcă globalizantă. Însă diferența clară care a făcut organizațiile Hizmet să se dezvolte cu viteza unor afaceri noi din alte părți ale lumii a fost procesul cheie de consultare - nu doar cu Gülen (și, de obicei, deloc cu Gülen), ci unul cu celălalt. Prin consultare, au fost recunoscute oportunitățile de implicare antreprenorială. Și prin consultare s-a practicat răspunderea reciprocă. Practicile de himmet și istișare nu erau noi în Hizmet în 1999. Fuseseră predate de Fethullah Gülen de zeci de ani. Astfel, în timp ce se afla în exil în America, cel puțin până când evenimentele din Turcia din 2016 au schimbat totul, tristețea lui de a trăi într-un ținut cu „străzi înghețate și reci precum ghețarii” ar putea fi încălzită oarecum, fiind martor de departe al înfloririi Hizmet-ului în jurul globului.