HALWAT ȘI JALWAT (INTIMITATE ȘI COMPANIE)
Din punct de vedere al înțelesului literal, halwat înseamnă a se retrage într-un loc liniștit și a prefera singurătatea, însă sufiții îl folosesc pentru a descrie situația în care inițiații se retrag din mijlocul oamenilor, pentru a-și dedica tot timpul închinării lui Dumnezeu și pentru a simți compania Lui continuă în tot ceea ce fac și indiferent de starea în care s-ar afla. De asemenea, sugerează limitarea simțurilor precum văzul și auzul la a-L „vedea” și „auzi” doar pe Dumnezeu, punându-și încrederea doar în El și fiindu-I doar Lui devotat.
Un aspect fundamental al halwat (intimitate) este faptul că omul ar trebui să își curățească spiritul, sufletul și să-și îndrepte inima și conștiința doar către Dumnezeu, pentru a avea parte neîncetat de compania Lui. Ca rezultat al acestui nivel în care omul se întoarce către Dumnezeu și dobândește compania Lui, un călător către Adevărul Suprem primește anumite daruri Divine și este răsplătit cu adieri ale inspirației. Uneori ei pot vorbi cu Dumnezeu dincolo de conceptele de calitate și cantitate – ceea ce sufiții numesc „șoaptă reciprocă”. Toate acestea sunt recompense Divine care sunt oferite în schimbul sincerității și strădaniei; de aceea, a le pretinde și a le cere este o dovadă de proaste maniere. Astfel, a te închina lui Dumnezeu și a te strădui pe calea Sa pentru a putea primi astfel de recompense reprezintă o deviere de la scopul principal al slujirii lui Dumnezeu și este la fel ca atunci când pierzi, chiar dacă te afli pe drumul spre câștig. Sufletele desăvârșite se tem să primească astfel de recompense chiar și fără a le pretinde sau a le cere, se tem că i-ar putea duce la pieire și că s-ar bucura de roadele vieții care va să vină în această lume trecătoare. De aceea, ei îl imploră pe Dumnezeu, spunând:
Doamne, oferă acele daruri celor care le cer;
Te rog, doar arată-mi calea pentru a Te putea vedea (în Viața de Apoi).
În acest mod, ei pun accent pe devotamentul lor suprem față de Dumnezeu, fără să aștepte nimic în schimb, ci doar ca El să-i accepte ca slujitori ai Săi și ca bună plăcere.
Până acum am încercat să explicăm intimitatea așa cum o înțeleg călătorii adevărați pe calea sufismului. Cu toate acestea, anumiți conducători sufiți au restrâns aria de înțelegere și au abordat termenul ca o retragere în loje, acolo unde inițiații suferă din proprie inițiativă; în acest timp, inițiatul încearcă să se obișnuiască să vorbească puțin, să mănânce puțin, să doarmă puțin și să fie singur. Acest aspect a fost deja explicat în capitolele Halwat și ‘Uzlat (Intimitate și Solitudine) și Chila (Suferință) în primele două volume ale acestei cărți. Învățații sufiți care abordează problema din această perspectivă limitată au pus accent pe universalitatea ei, menționând că toate religiile și sistemele spirituale dau prilej intimității, chiar dacă anumite chestiuni secundare sunt diferite de la una la alta. Ei consideră drept intimitate cei zece ani pe care Profetul Moise i-a petrecut în Madian sau cele patruzeci de zile pe Muntele Sinai, la fel și cu cei patruzeci de ani pe care Poporul Israel i-a petrecut rătăcind prin deșertul Sinai și retragerea Fecioarei Maria, menționată în versetul din Coran „Şi am făcut Noi din fiul Mariei şi din mama lui un semn (al puterii Noastre nemărginite) şi Noi le‑am dat lor doi [adăpost] pe o colină statornică şi cu izvor.” (23:50) și în cele din urmă, izolarea Mesagerului lui Dumnezeu în peștera Hirei în scopul închinării. Ei acordă o mare importanță intimității în numele curățirii spirituale. Chiar dacă s-ar putea spune că evenimentele mai sus menționate nu oferă un temei religios substanțial pentru intimitate, nu putem nega importanța intimității, care slujește inima. Inima este considerată „lăcașul lui Dumnezeu” și astfel, poate fi curățită de devotamentul pe care îl are față de alte lucruri afară de Dumnezeu, fiind cizelată și lustruită astfel încât să poată primi manifestări Divine.
Intimitatea este importantă – nu pentru că stai departe de oameni, ci pentru că este o modalitate de a „conversa cu cel Preaiubit” și lăcașul inimii. Din această perspectivă, putem considera că intimitatea este o dimensiune a călătoriei spirituale către Dumnezeu și un pas înspre dobândirea companiei Lui.
Intimitatea, pe care inițiații încearcă să o dobândească în urma celor patruzeci de zile de suferință, îi ajută, de fapt, să dobândească cizelarea care duce la curățirea inimii, spiritului, conștiinței și sentimentelor, astfel încât să se poate întoarce printre oameni (jalwat) pentru a-i îndruma.
În sufism, intimitatea este o modalitate esențială prin care inițiații își pot cizela dimensiunea trupească a naturii lor și se pot descoperi în profunzimea umanității lor. Prin intimitate, inițiații pot înțelege pe de plin scopul final al existenței lor și pot experimenta manifestările specifice ale favorurilor Lui prin prisma neputinței, sărăciei și nevoii esențiale naturii lor. Astfel, ei se întorc cu totul la Dumnezeu, cu deplina convingere că El este singura sursă de putere adevărată, bogăție, cunoaștere și realizare.
Intimitatea nu constă doar în izolare constantă de oameni, așa cum spunea cel care a dus singurătatea la extrem:
Fraților, mângâierea mea stă în intimitate —
Căci, cei cărora le-am devenit prieten,
Mi-au scos la iveală greșelile și mi-au răspândit umilințele.
De-a lungul vieții mele, nu am reușit să găsesc pe nimeni –
Pe nimeni care să-mi fie cu adevărat credincios.
De aceea, am găsit alinare în intimitate.
Cu toate că intimitatea are în aparență aceeași însemnătate cu îndepărtarea de oameni, în realitate este un proces prin care inițiatul se echipează cu cele necesare îndrumării pentru a trăi în compania oamenilor.
La începutul călătoriei, cei doritori de intimitate se retrag într-un loc izolat, de exemplu, într-o moschee, pentru a se închina. Ei mănâncă puțin, beau puțin, dorm puțin, vorbesc puțin și sunt ocupați cu aducerea aminte a lui Dumnezeu. Ei nu se opresc din reflecție și supravegherea propriei persoane. Când au ajuns punctul final al desăvârșirii, se întorc printre oameni ca să le slujească ca unuia dintre ei. Dobândesc non-existența în ceea ce privește existența lor trupească și egoismul, dobândesc o existență întotdeauna activă datorită luminii existenței Divine. Eul nu mai există în ideile, gândurile, vorbele unei persoane care a atins acest punct, ci mai degrabă Adevărul Suprem. De aceea, o astfel de persoană ar putea spune „Nu mai exist în mine; Nu mai sunt conștient de existența mea.” În Diwan Kabir, Jalalu’d-Din ar-Rumi descrie acest sentiment de inexistență după cum urmează:
Ni s-a oferit favoarea unei taine, a unei călătorii
pe calea ce duce la Adevărul Suprem.
Ne veselim de inexistența noastră.
Deci, vino, să rămânem în ea.
Ușile ne-au fost închise înainte,
dar când am fost salvați de noi înșine,
Toate ușile s-au deschis.
Inimile ne-au fost inundate de pace și mulțumire.
Pentru că am fost eliberați de noi înșine pe această cale.
Cel Preaiubit și Minunat, Care S-a ascuns de noi,
Ne-a mângâiat fața în inexistența noastră.
Noi am murit pentru El, iar El,
la rândul Lui ne-a salvat de noi înșine.
Jalwat (companie) simbolizează situația în care inițiații sunt eliberați de egocentrism sau de orice lucru care le hrănește ego-urile și – având calitățile lui Dumnezeu sau modul de a acționa și fiind oglinzi clare ale Numelor Lui, se dedică cu totul slujirii cauzei lui Dumnezeu și întreaga lor viață, poartă de grijă fericirii veșnice a celorlalți. O altă abordare a conceptului de companie este următoarea: după ce inițiații au fost eliberați de propriile valorile relative, își dedică mintea, logica, gândirea și vorbirea slujirii omenirii sub călăuzirea luminii venite dinspre Profet.
Cel care a dobândit compania aduce lumină asupra unor trăsături specifice persoanelor care au dobândit-o, după cum urmează:
Cei care au dobândit compania cizelează spiritul;
Ei sunt cei pe care poporul îi urmează.
Ei au trei semne distinctive:
Suflet curat, inimă cizelată și spirit șlefuit.
Sunt oglinzi ale manifestărilor Numelor Divine.
Indiferent de preferință, fie intimitate, fie companie, adevărata împlinire este slujirea lui Dumnezeu, împlinirea perfectă aceea care cere această slujire și efortul sincer și personal de a-i ajuta pe alții să-L cunoască și să-L iubească.
O, Doamne! Arată-ne adevărul ca fiind adevărat și ajută-ne să îl urmăm și arată-ne minciuna ca fiind minciună și fă-ne să ne depărtăm de ea. Și revarsă binecuvântări asupra Profetului nostru Mahomed, asupra Familie și Companionilor săi.
Comments