M. Fethullah Gulen
Halwa și ‘Uzla (Intimitate și Izolare)
Însemnând literalmente solitudine și trăit de unul singur, halwa și ‘uzla (intimitate și izolare) în contextul Sufismului denotă faptul că cel ce este la începutul călătoriei se va retrage pentru a-și dedica tot timpul pentru a se închina lui Dumnezeu sub îndrumarea și supravegherea unui maestru spiritual.[1] El sau ea caută curățirea de toate credințele false, gândurile și sentimentele întunecate și concepțiile și imaginațiile care îl despart sau o despart de Adevărul Suprem, închizând ușile inimii sale față tot ceea ce nu este Dumnezeu și conversând cu El prin limba facultăților sale interioare.
Izolarea este o dimensiune a intimității; austeritatea este alta. Primul pas spre intimitate este finalizat în patruzeci de zile, așadar este cunoscut sub numele de perioadă de patruzeci de zile a austerității. Când maestrul spiritual îl conduce pe cel ce e la începutul călătoriei în intimitate, el îl duce într-o cameră liniștită, unde se roagă pentru succesul lui și apoi pleacă. În acea cameră, cel ce e la început de drum duce o viață austeră, în singurătate deplină. El sau ea mănâncă și bea puțin în acea cameră de izolare, care este privită ca o ușă care se deschide către apropierea de Dumnezeu. Nevoile trupești îi scad și îi sunt disciplinate, dorințele trupești sunt uitate și tot timpul este dedicat închinării lui Dumnezeu, contemplației, reflecției, rugăciunii și implorării.
Prin aspectul său de evitare a oamenilor și de austeritate, intimitatea datează de la începuturile Sufismului, chiar și de la marii Profeți. Numeroși Profeți și sfinți, în special gloria omenirii, asupra lui fie pacea și binecuvântările, și-au petrecut o parte din viață în izolare. Cu toate acestea, sistemul lor originar de intimitate și izolare a suferit schimbări nedorite de-a lungul timpului. Izolarea Profetului Avraam, perioadele de patruzeci de zile ale Profetului Moise, austeritatea Profetului Iisus și intimitatea prințului Profeților au fost practicate în diferite feluri de mulți oameni, așadar au suferit anumite modificări.[2]
Astfel de schimbări pot fi considerate naturale într-o oarecare măsură, deoarece în limita în care izolarea este legată de starea de spirit, temperamentul și capacitatea spirituală a unui individ, numai maeștrii spirituali perfecți pot ști și decide cât timp și în ce condiții trebuie ținută o persoană la început de drum în izolare. În primele zile ale inițierii sale, Jalalu’d-Din Rumi a trecut prin multe perioade de austeritate de patruzeci de zile în izolare. Cu toate acestea, când a găsit un maestru adevărat, perfect, a părăsit izolarea pentru compania oamenilor (jalwa). Mulți alții înainte și după el au preferat să fie cu oamenii, decât să-i evite.
Austeritatea, una dintre cele două dimensiuni ale intimității, înseamnă să ții frâu strâns asupra mulțumirii carnale și să îndemni spiritul să se ridice la perfecțiunea umană, de care este îndrăgostit. Numai prin austeritate poate fi înfrânat sufletul trupesc, forțat să renunțe la impulsurile și patimile rele și să se supună poruncilor lui Dumnezeu, obligat să adopte smerenia și să fie pământul unui pat de flori:
Fii ca pământul ca trandafirii să crească în tine, căci nimic altceva decât pământul nu poate fi un mediu pentru creșterea trandafirilor.
Prin austeritate se poate primi un anumit har Divin . Unii își pot împodobi cunoștințele cu moralitate crescută și actele religioase cu sinceritate și intenție pură, dobândind astfel maniere în relațiile lor, atât cu Dumnezeu, cât și cu oamenii. Alții se trezesc zbuciumați într-un fel și altul în relația lor cu Domnul lor și caută continuu căi de a se apropia de El. Mai sunt și alții care, ca o molie abia ieșită din coconul său, își petrec viața printre ființe spirituale care pot fi considerate fluturi ai lumilor cerești la care tocmai au ajuns.
Esențial pentru intimitate este că cel ce este la început de drum trebuie să caute doar mulțumirea lui Dumnezeu, și trebuie să aștepte constant acea favoare Divină. Cel la început de drum nu trebuie să rămână inert în așteptarea acestei favori, ci să aștepte mai degrabă cu ochiul inimii deschis, cu cea mai mare grijă și cel mai mare entuziasm, astfel încât nici o inspirație sau dar Divin ce ar putea curge în inima sa să nu treacă neobservat. Ei trebuie să aștepte cu curtoazia și decorul potrivite pentru a fi în prezența lui Dumnezeu. Următoarele cuvinte ale lui Lamakani Huseyin Efendi[3] exprimă foarte bine acest sens:
Curăță fântâna sufletului tău până când devine perfect curată.
Fixează-ți ochii pe inima ta până când devine un ochi.
Renunță la îndoieli și pune urciorul inimii tale la acea fântână.
Când acel urcior este umplut cu apă care dă desfătare, retrage-te și supune-i Stăpânului casa Sa.[4]
Când o părăsești, Dumnezeu vine, fără îndoială, la casa Sa.
Să nu-l lași niciodată pe tâlharul de diavol să intre în casa inimii tale,
Căci odată ce a intrat, este foarte greu să-l dai afară.
Este adevărat că Dumnezeu este absolut liber de toate constrângerile de timp și spațiu și că relația Sa cu credinciosul are loc pe „văile inimii credinciosului. Din acest motiv, „culmile de smarald” sau „văile” inimii trebuie să fie întotdeauna gata să primească valurile manifestărilor Sale, astfel încât, după cuvintele lui Ibrahim Haqqi din Erzurum,[5] Regele să poată coborî noaptea la palatul Său.
Dumnezeu Atotputernicul i-a transmis profetului David: Păstrează acea casă goală pentru Mine, ca să fiu în ea. Unii au interpretat „păstrarea inimii goale” ca purificarea inimii de tot ceea ce nu este Dumnezeu și ca neavând relații cu alții fără a lua în considerare mai întâi plăcerea lui Dumnezeu. Următoarele cuvinte ale lui Rumi exprimă acest lucru cel mai bine:
Cel înțelept și sensibil preferă fundul fântânii,
căci sufletul își găsește plăcere în intimitate (a fi cu Dumnezeu).
Întunericul fântânii este de preferat întunericului provocat de oameni.
Cel care se ține de picioarele oamenilor nu a putut ajunge niciodată cu cap.[6]
Trebuie să te izolezi de ceilalți, nu de Cel Iubit.
Blana se poartă iarna, nu primăvara.
Deoarece scopul izolării este de a purifica inima de iubirea care nu este îndreptată către Dumnezeu și de a fi mereu cu Cel Iubit, cei care simt mereu prezența lui Dumnezeu în timp ce trăiesc printre oameni și care discern continuu Unitatea Divină în mijlocul multiplicității sunt priviți ca fiind întotdeauna cu Dumnezeu în izolare. Pe de altă parte, însă, se află izolarea altora care, deși își petrec viața în izolare, nu și-au purificat inimile de atașamentul față de orice altceva decât Dumnezeu, iar asta este o înșelăciune.
Cei care se simt mereu în prezența lui Dumnezeu nu au nevoie să se izoleze de oameni. Astfel de oameni, în cuvintele lui Rumi, sunt ca cei care păstrează un picior în sfera poruncilor Divine și îl întorc pe celălalt, ca un ac de busolă, către lume. Ei experimentează ascensiunea și coborârea în fiecare moment. Aceasta este izolarea recunoscută și preferată de Profeți și sfinți.
Dumnezeu Atotputernicul i-a spus odată profetului David: „O, David, de ce te izolezi de oameni și alegi să rămâi singur?” David, pacea fie asupra lui, a răspuns: „Doamne, mă lepăd de compania oamenilor de dragul Tău”. Cel Atotputernic l-a avertizat: „Întotdeauna veghează, dar nu te depărta de frații tăi. Cu toate acestea, izolează-te de cei a căror companie nu îți aduce niciun folos.”
O Doamne! Fă secretele noastre mai bune decât orice dezvăluim și îmbunătățește dezvăluirile noastre. Și pogoară binecuvântări și pace asupra Profetuluinostru Mahomed și Companionilor săi, oameni plini de loialitate și excelență sau bunătate desăvârșită.
[1] Alte înțelesuri sunt atribuite pentru halwa ca opusul lui jalwa (compania oamenilor). Cu toate acestea, nu este subiectul nostru de interes să le analizăm aici. [2] Vezi Coranul, 19:48, 2:51, 5:26, 7:142; Ibn Maja, “Ashriba,” 25; al-Bukhari, “Bad’ul-Wahy,” 3; Muslim, “Iman,” 252. [3] Lamakani Huseyin Efendi (d., 1625) A fost unul dintre cei mai faimoși poeți sufiți și ghizi ai Istanbulului secolului. Vahdetname (Cartea Unității) și Insan-i Kamil (Omul Universal) sunt cele mai cunoscute opere ale sale. (Tr.) [4] Inima este văzută precum casa lui Dumnezeu într-o ființă umană. (Tr.) [5] Ibrahim Haqqi of Erzurum (1703–1780) A fost una din cele mai stimate figuri ale Turciei Otomane din secolul 18. A locuit la Erzurum și Siirt în Turcia de est. A fost un ghid Sufit prolific, enciclopedist, și scriitor, care a scris în multe domenii precum teologie, moralitate, matematică, astronomie și medicină. Opera sa Ma‘rifetname (Cartea Cunoștințelor și Abilităților) este foarte cunoscută și încă citită la scară largă. (Tr.) [6] Adică cel care se bazează pe oameni pentru a-și atinge obiectivul va eșua.
Comments