7 oct. 20227 min de citit

Ghurba

Ghurba

Faptul că Fethullah Gülen a trăit în ghurba în anii 1970 nu a fost doar din cauză că era ca un străin în propria țară - a fost decizia sa să trăiască o viață solitară, departe de toate plăcerile lumești, inclusiv căsătoria. Nu a fost din lipsă de oportunități. În 1961, în timp ce se afla în Edirne, el a predicat de două ori pe săptămână în fața unei congregații formate doar din femei. O anecdotă a amintit că la începutul mandatului său acolo, el a închiriat un apartament într-un cartier rezidențial. Deseori, el stătea până noaptea târziu la moschee pentru a preda sau studia. În timp ce mergea acasă, el trecea deseori pe la femei (și, fără îndoială, bărbați) care locuiau în preajmă și se relaxau în aer liber în căldura verii – varianta din Edirne a lui Füsun și Kemal. În mod cert, posibilitatea necuviinței cel puțin a traversat mintea lui Gülen, pentru că, la scurt timp după aceea, a început să locuiască în cutia cu ferestre de la moscheea Üç Șerefeli. O altă anecdotă descrie cu exactitate comportamentul plin de modestie al lui Gülen când se afla în compania femeilor din Edirne. Până în zilele noastre, se obișnuiește, ca din motive de modestie, femeile să fie trimise la balcon sau în rândurile din spate ale moscheii în timpul rugăciunilor, cu excepția cazului în care s-au adunat într-un grup de același sex. Așa că atunci când Gülen a predat femeilor din Edirne de două ori pe săptămână, el le cerea de asemenea ca femeile să evite să îl privească, lucru pe care și el l-a făcut.4

Astfel de scrupule ar fi putut fi răspunsul ușor de înțeles al lui Hogeaefendi la eforturile, poate chiar presiunea multor persoane pentru a-i găsi o parteneră potrivită. Prietenul din copilărie al lui Gülen, Hatem Bilgili, și-a amintit că „erau o mulțime de oameni, o mulțime de familii, care au încercat să-l căsătorească”. Printre aceștia se numărau și părinții lui. Bilgili și-a amintit că:

Mă îndreptam spre Edirne, în 1961. Ramiz [tatăl lui Fethullah] mi-a dat o scrisoare în fața medresei. A spus: „Dă-i scrisoarea asta lui Fethullah”. Și el a spus: „cu oricine ar vrea să se căsătorească, eu voi aranja. Dacă e obosită, o voi căra pe umărul drept și pe stângul și, dacă voi obosi, o voi căra în spate. Nu voi cere nimic de la Fethullah”. Așadar, [Bilgili continuă] m-am dus la el și i-am dat scrisoarea. Fethullah a citit-o. Și a scris o scrisoare. Am citit-o. „Este prea lipsită de respect”, i-am spus. S-a uitat la scrisoare. A rupt-o. A scris încă o scrisoare. Am scos în evidență ceva neres- pectuos din ea. Și el a rupt scrisoarea. După a treia scrisoare, mi-a spus: „Dacă spui ceva despre această scrisoare, îți rup oasele”. Dar îmi amintesc ultima scrisoare. În aceasta, el a trimis salutări rudelor sale, și îmi amintesc acest pasaj exact. M-a afectat. N-am putut atinge acest standard. Îmi voi aminti partea asta până voi muri. Hogeaefendi a scris: „am divorțat de această lume și de tot ceea ce este legat de ea. Singurul meu scop în această viață este de a trăi precum în Coran și de a-i ajuta pe alții să trăiască precum în Coran. Acesta este singurul meu scop”.5

O astfel de tensiune coincide în această poveste cu un clar simț umo- rului: Fethullah nu trebuia să îi rupă oasele lui Hatem. Mai mult umor apare într-o situație de pețire de câțiva ani mai târziu, despre care fratele lui Fethullah, Sıbgatullah, își amintește că: „mama noastră a crezut că, dacă reușim să îl căsătorim pe Fethullah, îl vom putea face să rămână în Erzurum. Câteva familii au venit la părinții mei cerând ca fiica lor să se căsătorească cu Hogeaefendi. În cele din urmă, tata a venit la Hogeaefendi în Izmir și i-a spus că vor să-l căsătorească. Hogeaefendi i-a spus: «dacă vrei într-adevăr să căsătorești pe cineva, ia-l pe Sıbgatullah!»” Tactica lui Fethullah a reușit. Sıbgatullah continuă: „Într-un final, tata a fost de acord. «Hogeaefendi ți-a cedat locul.» [mi-a spus]. Așadar, m-am căsătorit și acum avem nouă copii. Mașallah!”6 „Mașallah” în arabă înseamnă literal- mente „ceea ce a dorit Dumnezeu s-a întâmplat”. Dar expresia este folosită de obicei printre musulmani pentru a recunoaște și a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru ceva bun, pe lângă expresia „ce binecuvântare!”

Dar ghurba era destinul lui Fethullah. În trecut, în islam, au existat savanți și șeici necăsătoriți. Printre aceștia s-au numprat și: al-Bistami (d. 874), al-Tabari (d. 923) și Ibn Taymiyyah (d. 1328). Ghurba lui Gülen avea precedente.7 De fapt, termenul are o rezonanță profundă în islam. Este caracteristic unui mod de viață care este ales în unele ramuri ale sufismului. Alegerea de a nu se căsători poate fi o modalitate de a te pregăti pentru alte tipuri de înstrăinare - pentru a fi trimis la închisoare, de exemplu, sau a fi trădat de frații musulmani. Tatăl lui Gülen, Ramiz, a trăit fără îndoială ghurba. Probabil el l-a învățat acest concept pe fiul său. Într-o relatare, Abdullah Birlik, al cărui tată era printre cei mai vechi și mai apropiați asociați ai lui Gülen, și-a amintit că, în timp ce Fethullah era în închisoare în 1971, Ramiz a mers în Izmir pentru a-l vizita. El a participat la procesul lui Fethullah. Birlik continuă: „Într-o zi, în instanță, a venit timpul pentru declarațiile martorilor acuzării și au fost chemați oficialii religioși. Au fost chemate douăzeci și trei de persoane. Toți au mințit. Ramiz a fost extrem de trist. Aceștia oameni respectați mințiseră în legătură cu tatăl meu și fiul său. Apoi mama a văzut... că Ramiz era trist, iar ea l-a întrebat: «De ce ești trist?» Și Ramiz a răspuns: «Astăzi, la judecătorie, a avut loc un târg pentru credință și toată lumea s-a vândut.»”8 Genul acesta de ghurba era prea comună în Turcia anilor '70.

De fapt, a făcut parte din cultură încă de la fondarea Republicii. Când guvernul a preluat controlul religiei, oficialii religioși (unii dintre ei, cel puțin) s-au simțit presați să dea guvernului ceea ce credeau că acesta dorește. Un alt om, în afară de Gülen, care a opus rezistență acestei „vân- zări” a fost Said Nursi (1877-1960). L-am mai întâlnit și înainte și va mai fi prezent din nou mai târziu. Nursi a fost kurd. Adesea, a fi kurd în Turcia ducea la înstrăinare. Nursi și-a petrecut o mare parte din viață în închisoare sau în exil. Potrivit istoricului Yvonne Haddad, viața lui Nursi a fost un mo- del pentru Gülen în ceea ce privește modul pentru a transforma ghurba în ceva pozitiv. Gülen a învățat de la Nursi cum este posibil să obții un profund sentiment de singurătate și alienare... într-un mediu străin și ostil”. Nursi i-a lăsat moștenire lui Gülen „o paradigmă pentru a supraviețui, pentru a căuta alinare și confirmare de la Dumnezeu, prin încercarea de a sălășlui în prezența [lui Dumnezeu]. În acest proces, experiența ghurba, înstrăinarea, este transformată în uns, companie”.9 Cu alte cuvinte, dacă Iubitul cuiva era Dumnezeu, atunci absența iubirii pământești a fost doar un fenomen trecător. Dragostea eternă a făcut ghurba temporară mai ușor de suportat.

Totuși, dragostea față de Dumnezeu într-o lume materială nu este tocmai o abilitate naturală. Gülen descris ghurba într-un mod care a recunoscut provocarea: „Într-adevăr sensul stării de a fi străin, fără adăpost, singur, separare și de a fi un străin în propria țară”, a scris Gülen, „ghurba... a fost definită în limbajul sufismului ca renunțarea la lume cu farmecul față de care simți atașament pe drumul spre Adevărul, Generosul sau Ocrotitorul sau trăirea unei vieți dedicate celeilalte lumi, deși sunt înconjurați de această lume și farmecele sale.10 Gülen, conștient de faptul că unii musulmani au văzut sufismul ca fiind lipsit de baze în islamul ortodox, a demonstrat prezența ghurba atât în Coran și sunna. Profetul Muhammad a trăit-o, a sugerat el, și companionii săi, de asemenea. Muhammad a simțit ghurba când a trebuit să trăiască printre „cei care nu cunosc spiritualitatea și stările spirituale”. El și companionii săi au cunoscut înstrăinarea când a trebuit să „sufere printre păcătoșii răi”. Ei au cunoscut singurătatea atunci când au avut de îndurat disprețul din partea „bigoților nepoliticoși și ignoranți..., care [s-au limitat] doar la formularea aparentă” a religiei, în timp ce ignorau învățăturile sale de bază, mila și compasiunea.11 Au existat o mulțime de analogii la acele exemple la care ascultătorii lui Gülen puteau recurge în propria lor experiență. Pentru a sublinia mai mult și mai răspicat, Gülen a citat dintr-un hadith al lui Sahih Muslim - una dintre cele mai autoritare colecții de vorbe ale Profetului și companionilor săi. Aceasta spune: „, și se va întoarce la aceeași condiție de neajutorare și de a fi reprezentat și înviat de către cei care vor fi tratați ca ciudați și străini. Vești bune pentru străinii care încearcă să se dezvolte într-un moment în care toți [alții] sunt implicați în distrugere și corupție”.12 Din nou, rezonanțele contemporane au fost (și sunt) din abundență. Islamul autentic nu se putea găsi printre cei mândri și puternici, ci printre străinii ciudați. Totuși, pentru aceste elite spirituale, ghurba a devenit o sursă de curaj și putere. Așa cum a concluzionat Gülen: „Cei care simt această separare evoluează la prietenia cu Dumnezeu, fără să se simtă niciodată singuri”.13

Experiența lui Gülen și modul în care el înțelegea ghurba pot fi clarificate de un alt concept, probabil mai bine cunoscut, din cadrul sufis- mului, și anume fana fi'llah sau „anihilarea în Dumnezeu”. Fana poate fi dificil de înțeles pentru unii occidentali, la fel ca noțiunile budiste și hinduse de „altruism” și nirvana (în traducere literală, „încetare”), poate apărea o provocare pentru culturi orientate către persoană. Cu toate aces- tea, perspectiva că o persoană poate deveni atât de apropiată de Puterea absolută a universului încât propriul ego sau sinele este anihilat de valul iubirii, nu este probabil atât de greu de înțeles când este explicat astfel. Și când predica în anii 1970, Fethullah Gülen a exprimat în mod clar ceva în genul fana, la fel ca cei care l-au auzit. Astfel, după cum a spus Gülen:

Acel eroul al anihilării... vede toate lucrurile în afară de Dumnezeu ca pe niște picături din oceanul nesfârșit al existenței divine, deși [ea] nu poate vedea picătura din ocean, o particulă de soare, o oglindă a ceea ce se reflectă în ea, deoarece [ea] este pro- fund cufundată în Existența lui Dumnezeu.14

Cei care au experimentat acest tip de religie, atunci, pot

exprima modul în care percep ei Existența Divină și Unitate, bucuriei și a plăcerii, ei [pot] exprima avantajul companiei lui Dumnezeu și entuziasmul de a-L simți [pe Dumnezeu] uneori prin faptul că plâng sau țipă, uneori pierzânu-se pe ei înșiși și leșinând, și, uneori, devenind extaziați și dansând. Toate acestea se întâmplă în timpul călătoriei spirituale pe dealurile inimii.15

Islamul a început neajutorat și cu cei neajutorați și celor tratați ca ciudați și străini Deci, fana și expresia extaziată pot face parte, de asemenea, din ghurba - ghurba devine uns, companie. Iar în timpul anilor 1970, mulți oameni l-au auzit pe Gülen predicând despre acest tip de experiență.

Ghurba

Postări recente

Comments

Cumpărați Cărțile lui Fethullah Gulen

Politica de retur