FAYD ȘI TAJALLI (EFUZIUNE ȘI MANIFESTARE)
Fayd, în sens literal, înseamnă revărsare de binecuvântări, belșug, abundență și creștere. A conferi existență unui lucru și a-l înzestra cu toate caracteristicile și necesitățile de a fi existent și a favoriza o persoană cu inspirații și daruri spirituale pentru ai conferi profunzime spirituală sunt, de asemenea, incluse în sensul cuvântului fayd, însă acestea aparțin numai lui Dumnezeu ca Domn al întregii creații.
Termenul Fayd este folosit și în unele fraze nominale cu o gamă largă de semnificații ca substantiv compus. De exemplu, manifestările sfinte ale lui Dumnezeu legate de început, pe care nimic nu le precede să fie imitate, creația, generarea și determinarea lucrurilor să crească, atribuirea vieții și a morții și oferirea, toate acestea sunt numite „efuziuni ale creației”; inspirațiile care vin de la Dumnezeu, Adevărul Suprem, sunt cunoscute sub numele de „efuziuni Divine” sau „efuziuni spirituale ale Domnului”; răsplătirea unei persoane cu daruri Divine în funcție de capacitatea fiecăruia este numită „efuziuni ale capacității”; plăcerile spirituale care vin din cunoașterea și dragostea lui Dumnezeu sunt „efuziuni ale închinării”; grija din inimă și preocuparea din iubire și dor sunt „efuziuni ale iubirii”. Toate lucrurile cu care este răsplătită existența - de la binecuvântările din determinarea inițială a naturii și a formelor în timpul fazelor creației până la binecuvântările manifestate ca legile funcționării universului și ale vieții ființelor și, ulterior, până la Revelații, inspirații , și senzații care au fost trimise ființelor umane – toate sunt efuziuni de intensități diferite.
Fiecare lucru și ființă existentă este creată prin manifestările abundente ale Luminii Sale ca o binecuvântare curată, ce se bazează pe Voința Sa veșnică și în conformitate cu determinările Cunoașterii Sale. Fiecărui lucru sau ființă existentă i se dă o formă particulară, perfectă, o natură particulară, o capacitate anume și este înzestrat cu toate cele necesare. De-a lungul parcursului existențial, existența este înzestrată cu miracolul vieții și cu tendința de a călători către dimensiuni metafizice, care îi va asigura noi daruri. Celor înzestrați cu conștiință și liber arbitru li s-a arătat începutul, sfârșitul și scopul existenței prin moarte și prin viața pe care trebuie să o urmeze, și li s-au reamintit lucrurile de care au cea mai mare nevoie, fiindu-le oferite lucruri materiale și spirituale. Cu ajutorul acestor daruri necesare care au fost acordate lucrurilor și ființelor existente și care vin în intensități diferite ale manifestării Divine, a fost întredeschisă o nouă poartă ce duce la Comoara Ascunsă.[1]
Primul semn al existenței lucrurilor și evenimentelor a apărut dinspre Cea Mai Sfântă Efuziune sau cea mai sfântă manifestare inițială a Ființei Divine. Prin Efuziunea Sfântă sau manifestarea sfântă a lui Dumnezeu sau a Atributelor Sale, arhetipurilor existentei, a căror existența a fost voită, li s-a dat semnalul de a fi acoperite în existența exterioară, iar cursul intrării în existența externă a început pentru arhetipurile care au fost înzestrate cu posibilitatea unei existențe. Apoi, fiecare lucru și ființă, care ar fi existat, a început călătoria existenței cu potențialul cu care fusese înzestrată, în așteptarea unor noi efuziuni care să apară.
Cea Mai Sfântă Efuziune, care acționează ca un văl înaintea Gloriei și Măreției Autorului sau Inițiatorului Real al existenței, reprezintă manifestarea esențelor tuturor creaturilor în Cunoașterea Divină ca arhetipuri sau fie acestor esențe le-a fost dată o natură și/sau identitate specifică. Apariția acestor realități în Cunoașterea Divină sau dezvoltarea inițială a esențelor existențiale a avut loc în conformitate cu potențialul rânduit pentru fiecare ființă în veșnicie. Astfel, cu excepția orânduirilor neobișnuite și miraculoase ale Puterii Divine, toate ființele sunt limitate în cadrul potențialului care i-a fost acordat. Poetul Beligh[2] spune:
Efectele efuziunilor Divine diferă în funcție de capacitatea fiecărei ființe;
Stridia primește o perlă după ploaia de Aprilie, iar șarpele venin.
S-a considerat că Efuziunea Sfântă este manifestarea Voinței și Puterii Divine care rânduiește fiecare lucru și ființă a existenței arhetipale ca formă specifică și existență externă. Putem detalia datele problemei după cum urmează:
Esențele contingente, sau esențele contingentelor, se reflectă asupra rândurilor, paginilor și cărțuliilor „ideale” ale existenței cu ajutorul Celei Mai Sfinte Efuziuni. Sunt înveșmântate în existența exterioară prin Efuziunea Sfântă și iau forma literelor, cuvintelor, propozițiilor și cărților din Cartea Confirmării și Ștergerii,[3]fiind înălțate la rangul din care pot funcționa ca oglinzi pentru Veșnicul Atoatevăzător.
Diferența dintre aceste două efuziuni poate fi explicată după cum urmează: Manifestarea inițială, care face ca realitățile din Cunoașterea Divină să fie stabilite sau hotărâte ca arhetipuri cu potențialele specifice fiecăruia este Cea mai Sfântă Efuziune; a doua manifestare care funcționează asemenea unui văl înaintea actelor Celui Atoateinițiator, atunci când oferă existență exterioară fiecărei esențe arhetipale în funcție de potențialul sau capacitățile sale originale, se numește Efuziunea Sfântă. Potrivit sufiților, la fel cum realitățile esențiale sau existența esențială a lucrurilor și ființelor viitoare în Cunoașterea Divină este diferită de existența lor exterioară, la fel și sursele acestor două tipuri de existență și tărâmurile manifestărilor responsabile pentru fiecare diferă unul de altul. Prin urmare, în timp ce Cea Mai Sfântă Efuziune este manifestă în realitățile esențiale sau în esențele pure în Cunoașterea Divină, Efuziunea Sfântă acționează asupra arhetipurilor, cu naturile și formele lor, pentru a ieși la existența exterioară.
Spre deosebire de sufiți, filosofii au o concepție diferită despre efuziune. Cu toate că nu abordăm un astfel de subiect în prezenta carte, voi menționa pe scurt abordările lor, începând cu cele mai vechi timpuri. Anumiți filosofi folosesc termenul „efuziune” și „manifestare” cu același înțeles și anume, „emanare”. Adică, potrivit lor, - Dumnezeu să ne ferească de o așa afirmație! - existența a izvorât de la Dumnezeu și ceea ce se înțelege prin „efuziune” sau „manifestare” este acea emanare.
Alții atribuie, pe bună dreptate, efuziunea Voinței și Ordinului Divin, însă plasează câțiva intermediari cu efect creator între crearea inițială a lucrurilor și evenimentelor de către Dumnezeu și începerea existenței lor.
Există și aceia care se limitează la existența exterioară a lucrurilor și evenimentelor și ajung la concluzia că - Dumnezeu să ne ferească de o așa concluzie! – efuziunile Divine menționate anterior apar natural și necesar. Adică, potrivit lor, Dumnezeu creează în mod natural și indispensabil lucrurile și evenimentele. Astfel, ei ignoră libertatea absolută a Voinței Divine de a face sau nu ceva.
Alți filosofi concep Ființa Divină doar ca Primă Cauză, fără existență personală, și susțin că fiecare lucru și eveniment izvorăște din această Ființă într-o anumită ordine.
Există și filosofi care atribuie efuziunea inițială, sau folosind terminologia specifică lor, emanarea, unui Intelect, pe care îl numesc Primul Intelect și vorbesc despre o trinitate: (1) Intelectul însuși, (2) gândirea Intelectului despre o cauză inițială, (3) emanarea celui de-al doilea Intelect din această gândire.
Cu toate astea, există și cei care cred că există mai multe tipuri de Intelect (Zece Intelecte), de la primul până la presupusele spirite ale tărâmurilor sau sferelor de existență, și apoi până la Intelectul Activ. De asemenea, printre acestea, ei au introdus și un Suflet.
Toate aceste afirmații făcute de filosofi implică acțiunea de a ghici Nevăzutul și este imposibil să le aduci la un acord cu esența Religiei. Mai mult, ele nu folosesc deloc cunoașterii și credinței adevărate și sănătoase, cunoașterii lui Dumnezeu sau plăcerilor spirituale.
Chiar dacă unii gânditori musulmani s-au ocupat, din când în când, cu astfel de chestiuni, nici aceste filosofii și nici curente de gândire asemănătoare nu au adus vreo contribuție la viața sau experiența sufită, care este un alt mod de a exprima viața islamică a inimii și a spiritului. Ba mai mult, ei au tulburat mințile simple, au distrus spiritul anumitor principii de credință și au dat naștere multor minciuni.
Întâlnim, de asemenea, și câțiva îndrumători sufiți despre care se spune că au scris sau au vorbit despre emanarea dinspre Dumnezeu și despre manifestarea Lui Însuși ca Ființă vizibilă. Cred că asemenea idei înșelătoare fie au fost introduse în lucrările lor de către alții, fie ei înșiși au abordat problema dintr-o perspectivă diferită în legătură cu Unitatea și Voința Divină și au decăzut într-atât încât să creadă că asemenea abordări, deloc inofensive. Căci, nici Coranul, nici Sunna nu conțin astfel de idei, și nici învățații din cele mai vechi timpuri nu le menționează. De aceea, astfel de abordări filosofice despre creație pot reprezenta doar câteva informații pătate, care și-au făcut drum prin moștenirea noastră religioasă păstrată din cele mai vechi tradiții.
După cum subliniază Bediüzzaman Said Nursi, doctrina falsă a „unei singure entități ce izvorăște dintr-o singură entitate” derivă din esența unor astfel de curente de gândire. Acestea consideră că Cel Atoatesuveran, Domnul lumilor cel Puternic, are nevoie de mijloace sau intermediari neputincioși, și prezintă cauzele materiale sau imateriale, care sunt de fapt văluri înaintea actelor Maiestății Sale, ca și cum ar fi partenerii Săi. Pentru a explica mai pe larg, aceste abordări acceptă existența unui Intelect, în afară de Dumnezeu, un Intelect care a emanat din El și consideră că Dumnezeu este inactiv - Dumnezeu să ne ferească de astfel de idei! - atribuindu-Și stăpânirea asupra tuturor părților și dimensiunilor existenței și asupra tuturor actelor Sale, prin diferite metode și cauze. Acest lucru este imposibil de acceptat pentru un om care crede în Dumnezeu.
Explicațiile oferite de Coran și Sunna privind creația sunt foarte clare și nu dau naștere neînțelegerilor, la fel sunt și opiniile și concluziile adevăraților gânditori și învățați musulmani, cu privire la această chestiune. Conform gândirii coranice sau al perspectivei islamice, tot ceea ce există – cu toate semnele de punctuație, literele, cuvintele, propozițiile, paragrafele și părțile sale – a fost creat de Creatorul Cel Preaînalt și primește din partea Lui tot ceea ce este nevoie pentru subzistență; și tot ceea ce există este în permanență sub controlul, călăuzirea și la dispoziția Puterii și Voinței Sale, fără a exclude liberul arbitru parțial a ființelor conștiente și responsabile. Crearea și direcționarea tuturor tărâmurilor existenței care se văd și care nu se văd intră în responsabilitatea lui Dumnezeu, singura Sursă a tuturor darurilor și binecuvântărilor oferite lucrurilor și ființelor existente. Cu excepția unor confuzii care apar din cauza unor expresii ambigue, toate explicațiile referitoare la o astfel de chestiune sunt în concordanță cu acest adevăr fundamental. Mințile sănătoase au gândit așa, simțurile sănătoase au primit aceleași senzații, iar ordinea, armonia și înțelepciunea în existență le-au transmis întotdeauna.
Toți cei care pot observa cu atenție, vor simți și vor vedea că toate – de la florile multicolore ce le zâmbesc trecătorilor până la legănatul copacilor ce se aseamănă cu dansul rochiilor de mireasă, de la bubuitul înspăimântător al tunetelor până la ciripitul delicat al păsărilor și sunetul insectelor ce ne inundă sufletele, de la lumină, căldură, gravitație, electricitate și procese chimice până la activități biologice, de la potențialul și abilitățile observabile ale oamenilor până la sentimentele și activitățile lor conștiente și spirituale - arată și mărturisesc Existența lui Dumnezeu și stăpânirea Sa absolută asupra tuturor lucrurilor și evenimentelor. Toți vor simți și vor vedea adevărul și vor fremăta de admirație.
Dacă oamenii pot evalua sunetele care ajung la urechile lor și imaginile care ajung la ochii lor, folosind filtrele sensibile ale conștiinței – de la sunetele și imaginile mărilor învolburate până la urletele din păduri, de la liniștea contemplativă a golfurilor și golfulețelor până la înălțimea impresionantă a munților, de la gesturile cochete ale florilor multicolore până la bunătatea păsărilor și insectelor, de la lumea asemenea unei cărți deschise, asemenea unei expoziții, a unui castel pe care să-l vizitezi sau asemenea unui câmp ce trebuie semănat și cules, până la oamenii, răsplătiți cu abilități și până la numeroasele scopuri subtile și exemple de înțelepciune cu privire la existența tuturor acestor lucruri - atunci, ei pot simți și pot înțelege că toate acestea izvorăsc din Cea mai Sfântă și Sacră Sursă de efuziune cu ajutorul Cunoașterii și Voinței lui Dumnezeu, și pot intra în extaz, cunoscându-i dragostea lui Dumnezeu și tânjind după El și după plăcerile spirituale care le inundă spiritele.
Pe scurt, indiferent că este spiritual sau material, însuflețit sau neînsuflețit, mare sau mic, fiecare lucru sau ființă existentă a luat naștere printr-o efuziune dinspre Dumnezeu și continuă să existe prin manifestările constante ce își au originea în El, urmărind astfel un scop fix. Apariția din inexistență depinde de o anumită efuziune și manifestare, iar grija față de lucrurile sau ființele existente depinde de o efuziune și manifestare diferite. Mai mult, deschiderea căilor către credință, cunoașterea lui Dumnezeu și iubire prin intermediul Profeților este rezultatul unui alt dar al efuziunii – iar un alt dar al efuziunii este că aceleași adevăruri ale Profeților sunt prezentate de către sfinți, învățați sfinți și îndrumători adevărați în funcție de nivelul de înțelegere al perioadei și în funcție de timpul și condițiile aflate mereu în schimbare. De asemenea, un alt dar al efuziunii este faptul că toate mijloacele și posibilitățile, chiar și cele mai mici, sunt folosite pentru a forma o mare de taine și pentru a permite astfel tuturor să aibă parte de ele.
Creatorul are daruri nemărginite care vin în efuziune,
Și fiecare efuziune este o diferită manifestare.
Tot ceea ce vedem e o taină,
O taină este mai ușor de pătruns pentru cei care sunt conștienți de ea.
Domnul nostru! Ai milă de noi, din Prezența Ta și arată-ne în lucrurile noastre ceea ce e drept și bun!
Domnul nostru! Oferă-ne o cale de ieșire și mântuire!
Și revarsă – Ți binecuvântările și pacea asupra Profetului nostru, Mahomed, și asupra Familiei și Companionilor săi, asupra tuturor!
TAJALLI (MANIFESTARE)
Tajalli are mai multe sensuri, precum a fi descoperit, a ieși la iveală, apariție și dezvoltare într-un anumit cadru și într-o anumită măsură, Atributele și Numele Divine care se lasă descoperite prin lucrările lor individuale sau colective, tainele și luminile Divine care își fac simțită prezența în inimi prin intermediul anumitor semne, numeroase stări și particularități necunoscute care se referă la faptul că Nevăzutul va fi cunoscut prin conștiință și văzut prin ochii inimii și iluminarea spirituală printr-o relație continuă și bună de slujire cu Dumnezeu Cel Atotputernic. Acest termen, care are același înțeles cu termenii „răsărit”, „revelator” și „iluminator” atunci când este folosit pentru oameni ca obiecte, este de asemenea folosit pentru Dumnezeu, împreună cu câteva calificative, precum „manifestarea Ființei Divine sau a Esenței Divine”, „manifestarea Calităților Fundamentale Divine”, „manifestarea Atributelor Divine”, „manifestarea Numelor Divine”, „Manifestarea lucrărilor Divine” și „manifestarea actelor Divine”. Există anumite persoane care menționează manifestarea Calităților Fundamentale Divine și unele includ manifestarea lucrărilor Divine în manifestarea actelor Divine.
MANIFESTAREA FIINȚEI DIVINE SAU A ESENȚEI DIVINE
Aceasta este o manifestare directă a Esenței Divine dincolo de conceptele de calitate și cantitate. Abordarea manifestării nu ia în considerare Calitățile și Atributele Lui Fundamentale. Această manifestare apare în tărâmul actelor prin mijlocirea Atributelor și Numelor Divine. Nu putem ști cum este cu adevărat această mijlocire sau cum are loc și nimeni nu a fost vreodată onorat cu percepția manifestării Esenței Divine. Cei care merg pe calea Profetului Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra sa, și care fac călătoria spirituală în lumina Religiei pe care el a adus-o, se poartă mereu asemenea maestrului nostru Abu Bakr, care a spus: „Percepția Esenței Divine înseamnă a recunoaște incapacitatea noastră de a-L percepe.” Ei au încercat să stingă focul uimirii pe care au simțit-o în fața unor chestiuni atât de subtile și transcendentale, gândindu-se astfel:
Percepția lucrurilor transcendentale
Nu este un subiect pentru rațiunea noastră incapabilă,
Pentru că ea nu poate cântări o greutate atât de mare.
Ziya Pasha[4]
Asemenea celorlalte chestiuni cu privire la Ființa Divină, manifestarea Esenței Divine este atât de greu de pătruns încât cuvintele rostite și articolele scrise nu fac decât să îngreuneze și mai mult înțelegerea. Urmează un astfel de exemplu scrise de Yazıcızade, autorul cărții Muhammadiya:[5]
De când Chipul Lui a fost săpat în inima mea,
A șters tot ce a existat din Numele și Atributele Sale.
M-am cufundat cu totul în oceanul Unității Sale,
Dacă aș putea lua câteva perle de aici.
Muhyi’d-Din ibn al-‘Arabi a rostit vorbe mai surprinzătoare pentru a putea clarifica ceea ce este imposibil de clarificat:
Când Lumina atotcuprinzătoare (manifestările Sale
universale ale Unității) mi s-a revelat în întregime,
Am început să-L observ pe fiecare chip. (El își reflectă
propria impresie.)
Oricine merge și pătrunde în glorioasa Ka‘ba,
Se poate întoarce în toate direcțiile pentru a-L vedea.
Fiecare observație în afara cadrului percepției incapacității noastre transformă uimirea noastră într-o uimire și mai mare și sentimentele noastre sunt intensificate.
MANIFESTAREA CALITĂȚILOR FUNDAMENTALE DIVINE
Aceasta este manifestarea care se află dincolo de toate vălurile; este considerată a fi originea Atributelor Divine care sunt derivate din Esența Ființei Divine. Această manifestare – Dumnezeu știe cel mai bine – este originea sau sursa capacităților și potențialului creaturilor. Așa cum se spune și în versetul „În fiecare zi El împlineşte ceva.” (55:29), Ființa Divină Cea Atotputernică are manifestări nelimitate, care se pot sau nu observa, universale sau specifice, care țin de Maiestatea sau Harul Său. Doar câțiva dintre învățații adevărului pot percepe într-o oarecare măsură aceste manifestări. Dacă nu urmăm cu strictețe calea plină de lumină pe care ne-a oferit-o Îndrumătorul desăvârșit, pacea și binecuvântările depline fie asupra sa, cu privire la manifestarea atât a Esenței Divine, cât și a Calităților Divine Fundamentale, cu siguranță vom cădea pradă confuziei, chiar și abaterilor sau rătăcirilor. Vorbele și afirmațiile delirante pe care le întâlnim în istoria gândirii fac parte din această categorie de confuzii și rătăciri, care apar în urma lipsei de îndrumare. O figură importantă din școala sufismului îi avertizează cu severitate pe cei care nu pot percepe că sunt doar oglinzi care reflectă darurile și binecuvântările Divine și prin urmare afișează o stare de afectare. El spune:
El presupune că spiritul este Însăși Ființa Divină;
„Eu sunt Adevărul”, răsună în vorbele sale.
Cel care rostește, „Eu sunt Adevărul”, fără a fi un Manșur,
Este un necredincios în trup și spirit, în fața lui Dumnezeu.
MANIFESTAREA ATRIBUTELOR DIVINE
Această manifestare înseamnă că oricare dintre Atributele Dumnezeului Cel Atotputernic se manifestă în inima inițiatului. O astfel de iluminare a inimii, pe care o poate primi sau o poate oglindi – indiferent dacă vedem inima asemenea unei oglinzi sau a unui recipient – este o mare favoare. Cel care aproape a ajuns punctul final al călătoriei spirituale și a fost onorat cu această favoare se înalță până în punctul în care este o oglindă clară pentru lumina, tainele și binecuvântările Divine care trec dincolo de limitele propriei sale naturi și devine un un receptor și emițător al luminilor ce aparțin Atributelor Divine. Un astfel de om începe să simtă, să vadă și să audă diferit și afișează multe ale lucruri diferite. De exemplu, dacă Atributul Auzului se manifestă într-o ființă umană în deplinătatea capacității sale, asemenea Profetului Solomon, pacea fie asupra sa, atunci ea poate auzi vocile și sunetele ce vin dinspre multe lucruri și ființe, poate descifra multe secrete și poate construi relații în limitele lumii lor. De fapt, un inițiat al cărui orizont a fost iluminat prin manifestările Adevărului Suprem începe să vadă ceea ce este nevăzut, să audă ceea ce nu poate fi auzit și - cu condiția ca această favoare să continue – să trăiască dincolo de limitele naturii sale, având parte de realizări transcendentale. Yazıcızade Muhammed Efendi face portretul unui astfel de erou al manifestării:
Chipul Tău plin de farmec iară a apărut din Castelul Maiestății;
Iubindu-L, mă trezesc iară suspinând după Vinul veșnic
Iară mi-a fost ridicat vălul ce ochii mi-i acoperea,
Și vălul ignoranței ce inima mi-o învelea –
Preaiubitul m-a strigat încă o dată
cu o chemare transcendentală.
MANIFESTAREA NUMELOR DIVINE
Această manifestare, care indică faptul că inițiații descoperă semnificațiile și lucrările anumitor Nume ale lui Dumnezeu în inimile lor, este un popas intermediar în care inițiați talentați care au trecut dincolo de manifestarea actelor Divine, fără a întâmpina probleme în călătorie, se opresc pentru o scurtă perioadă de timp înspre orizontul manifestării Atributelor Divine. Inițiații se opresc aici vremelnic, își îmbunătățesc echipamentul prin daruri Divine și pornesc mai departe către un alt orizont unde vor fi răsplătiți cu noi favoruri. Dacă cei talentați, ale căror inimi au înflorit în urma manifestării unor Nume Divine, îi cer ceva lui Dumnezeu prin harul Numelui de care depinde obținerea acelui lucru, chiar în momentul în care ei simt efuziunea Numelor respective în spiritul lor, cu siguranță Dumnezeu, prin Harul Său, răspunde rugilor. Noi suntem cei care cerem, iar El este cel care răspunde și oferă:
Când Dumnezeu Se manifestă cu favoarea Sa,
El face totul ușor;
El creează mijloacele pentru a o putea dobândi, și apoi o oferă rapid.
Ceea ce am încercat să prezentăm privind tipurile de manifestări este har pur dincolo de toate mijloacele umane; poate fi apreciat la adevărata sa valoare doar de către o inimă recunoscătoare și poate fi înțeles de către cei care dețin o cunoaștere suficientă a inimii și a stărilor ei. Numai cei cu o inimă trează pot înțelege întrebările legate de această chestiune și pot ști răspunsul care trebuie dat. Un om cu o spiritualitate profundă, a cărui identitate ne este necunoscută, spune:
Gura mea tace;
E ceva dincolo de cuvinte.
O, tu cel sfânt, aceasta este o stare spirituale, deci
Numai cei conștienți de stările unei inimi o pot înțelege.
MANIFESTAREA LUCRĂRILOR DIVINE
Această structură indică faptul că toate lucrurile care există și au loc în tărâmul fizic reprezintă o lucrare a Puterii Divine. Această manifestare se arată în maniera ei completă și desăvârșită pe chipul uman. Oamenii sunt cele mai cuprinzătoare oglinzi care îl reflectă pe Cel Milostiv și Îndurător.
MANIFESTAREA ACTELOR DIVINE
Această structură este folosită pentru a indica faptul că inițiații sunt conștienți de unele dintre actele Divine din inimile lor. Este o favoare Divină importantă. Cu toate acestea, este adevărat că cei care nu pot urma cu strictețe legea Shari‘a și Sunna Profetului, pacea și binecuvântările fie asupra lui, în călătoria lor spirituală, se pot abate de la cale în acest punct. Cei care se comportă asemenea unor oglinzi pentru actele Divine pot fi prinși în capcana în care să își atribuie în mod fals anumite acte sau dispoziții Divine, despre care au impresia că au loc depinzând de voința și alegerea lor. Astfel vorbim despre o pierdere, nu despre un câștig, și poate duce la ruinare veșnică, dacă oamenii nu se întorc imediat pe calea Profetului, cu toate acțiunile și sentimentele lor.
Inițiații trebuie să-i atribuie lui Dumnezeu orice înfăptuire cu care sunt favorizați și orice dar care vine ca răsplată pentru această realizare. Ei trebuie să își supravegheze în permanență propria persoană și să își aducă critici și, de asemenea, nu trebuie să își atribuie nimic în afară de a fi o oglindă pe care Dumnezeu o folosește pentru a reflecta unele dintre actele, lucrările, Numele sau Atributele Sale. Ei nu trebuie să încerce să ridice pretenții asupra lucrurilor cu care Dumnezeu i-a favorizat și trebuie să știe că atunci când se văd ca reprezentanți adevărați ai unor astfel de binecuvântări extraordinare, există posibilitatea ca să apară unul dintre următoarele două rezultate:
1. Toate darurile sau binecuvântările vor înceta să mai vină.
2. Darurile sau binecuvântările vor duce încet încet la pierzare.
Oricare dintre aceste două rezultate reprezintă îndepărtarea de sursa efuziunilor. De aceea, inițiații trebuie să aleagă modestia și nimicnicia înaintea Celui Veșnic și să-i atribuie Lui toate realizările lor. În acest sens, cuvintele lui Gawsi sunt foarte frumoase:
Tu nu Te manifești în timp ce eu apar oglindit;
Inexistența mea este condiția pentru manifestarea existenței Tale.
Pe lângă manifestările Divine ale Esenței, ale Calităților Fundamentale, Atributelor, Numelor, lucrărilor și actelor, sufiții vorbesc despre manifestarea Harului Divin și manifestarea Maiestății Divine.
Manifestarea Harului Divin
Aceasta indică manifestarea specifică a harului lui Dumnezeu, a acordării de favoruri, a grijii, compasiunii și așa mai departe, asupra unui lucru individual, asupra unei ființe individuale, unui grup sau unei comunități.
Manifestarea Maiestății Divine
Aceasta este considerată cea mai cuprinzătoare și cea mai mare manifestare a Numelui Propriu Divin — Allah (Dumnezeu) — și este folosită pentru a exprima manifestările atotcuprinzătoare ale Ființei Necesar Existente ale măreției, gloriei și a faptului de a fi Atotcovârșitor și Atotconvingător.
Prima dintre aceste două tipuri de manifestări este legată de Numele Divin Cel Îndurător (ar-Rahim), iar cea de-a doua este legată de Numele Cel Atotmilostiv (ar-Rahman).
Anumiți sufiți consideră că „manifestarea” reprezintă doar efuziuni Divine care apar în inimile credincioșilor și se axează asupra unor astfel de lumini ale Nevăzutului în numele „manifestării”. Manifestarea pe care ei o consideră apariția luminilor Nevăzutului se dezvoltă în funcție de capacitatea fiecăruia; iar în cazul celor mai talentați, se arată desăvârșit, într-un mod care indică esența și sursa tuturor. Toate simțurile lăuntrice ale ființelor umane se hrănesc cu aceste lumini, iar al-latifa ar-Rabbaniya (intelectul spiritual) este transformat într-un „lăcaș al lui Dumnezeu”; sir (secretul - facultatea spirituală care este mai subtilă decât inima) devine un punct de observare a unor adevăruri transcendentale, în timp ce khafiy (facultatea care este mai subtilă decât „secretul”) devine un loc de întâlnire personală, iar akhfa (cea mai subtilă facultate) devine un loc de unire. Am putea oferi mai multe informații despre aceste facultăți, dar este mai bine să ne oprim aici.
O, Doamne! Transformă-ne în slujitorii Tăi, care caută sinceritatea și pe care i-ai favorizat cu sinceritate și puritate în intenții, și care au dobândit evlavie și dreptate și care s-au înfrânat de la lucrurile interzise, mari sau mici, și pe care i-ai adus aproape de Tine. Fie ca pacea și binecuvântările lui Dumnezeu să fie peste Profetul nostru, Mahomed, peste Familia și Companionii lui, peste toți.
[1] Termenul „Comoara Ascunsă” este folosit pentru Dumnezeu și se bazează pe un hadith qudsi, vorbă profetică, pe care Dumnezeu Însuși i-a inspirat-o direct: „Am fost o Comoară Ascunsă; Am vrut să fiu cunoscut și să creez universul.” [2] Muhammed Emin Beligh (d. 1760) a fost un poet otoman care s-a născut în Grecia și a trăit în Istanbul și Grecia. A trăit o viață săracă și a scris un Diwan, colecție de poezii. [3] Originile, sursele, sâmburii din care Dumnezeu Atotputernic modelează lucru și/sau ființe într-o ordine și manieră desăvârșite arată faptul că au fost organizate conform unei „cărți a principiilor”, inclusă în Cunoașterea Divină. Sâmburii conțin planurile și programele ființelor și lucrurilor care vor lua naștere. De exemplu, un sâmbure conține sau chiar reprezintă planul și programul potrivit cărora un copac poate fi format și în plus, este o întruchipare în miniatură a principiilor divine care fac ca arborele să ia naștere și să hotărască acest plan și program. Planul și programul arhetipal al Arborelui Creației în ansamblu, care își întinde ramurile prin trecut și viitor și în Lumea Nevăzutului se numește „Însemnare Manifest”, iar principiile Divine care stabilesc acest plan și program reprezintă ceea ce Coranul numește „Table Păstrate” și care sunt incluse în Cunoașterea Divină. Istoria vieții, de exemplu, a unei plante sau a unui copac de la încolțirea sub pământ până la rodire este forma dezvoltată a sâmburelui și această întreagă istorie a vieții cu toate ciclurile sale este rezumată în rodul său, mai degrabă în fiecare sâmbure din fructele sale. Această istorie activă a unei vietăți sau ființe este denumită „Destin Practic” sau „Carte Manifest”. Având în vedere toate lucrurile și evenimentele cuprinse în univers, acesta are propriul Destin Practic „universal”, care este Cartea Manifest „universală”. „Însemnarea Manifest”, scrisă de Cunoașterea Divină, se referă la originea lucrurilor și ființelor, în timp ce „Cartea Manifest” se referă la întreaga lor istorie de viață și este un caiet scris de Puterea Divină. Prin principiile Însemnării Manifest, adică, prin ordine și instrucțiuni ale Cunoașterii Divine și ale Destinului, Puterea Divine se folosește de particule pentru a crea sau a manifesta lanțul de ființe, fiecare verigă din el reprezentând semnul Lui, pe o pagină metaforică a timpului, care se numește „Cartea Confirmării și Ștergerii”. Astfel, particulele sunt făcute să se miște, astfel încât ființele să poată fi transferate din Lumea Nevăzutului în lumea materială, vizibilă, de la (Tărâmul) Cunoașterii în (Tărâmul) Puterii. „Cartea Confirmării și Ștergerii” este tăblița pe care evenimentele și lucrurile și/sau ființele sunt inscripționate și apoi îndepărtate sau șterse în funcție de regulile Tablei Păstrate, inclusă în Cunoașterea Veșnică Divină. Prin urmare, este supusă schimbării continue. Cartea Confirmării și Ștergerii reprezintă esența timpului. Timpul, acest fluviu puternic ce curge prin existență, își are esența în inscripționarea ființelor de către Puterea Divină și în „cerneala” pe care o folosește. În chip similar, și Dumnezeu are principii arhetipale pentru viața umană pe pământ, care se numesc „Mama Cărții”. El stabilește aceste principii drept porunci sau legi în timpul istoriei umanității, fiind potrivite în funcție de nevoile speciale ale vremii și ale oamenilor în cauză. De aceea, fiecare perioadă sau timp stabilit își are propria Revelația și propriile legi. Dumnezeu le-a trimis alături de Mesagerii care au urmat, într-un mod ce a culminat în Coran ca formă finală a Mesajului Divin. [4] Ziya Pasha (1825–1880) fost una dintre figurile politice și literare influente ale Turciei otomane din secolul al XIX-lea. A publicat ziarul Hurriya (Freedom). [5] Yazıcızade Muhammed Efendi (d. 1451). Una dintre figurile sufite și literare importante din Turcia otomană din secolul al XV-lea. A locuit în Gallipoli. Cea mai cunoscută lucrare a sa este Muhammediye, care vorbește despre viața și virtuțile Profetului Mahomed.
Comments