7 oct. 20227 min de citit

Empatia implicată creează o punte între știință și religie

Empatia implicată creează o punte între știință și religie

De fapt, nu a fost ușor să fii o soră sau un frate musulman atent în Turcia anilor '70. Unul dintre momentele sociale dramatice în care s-a manifestat această dificultate era relația dintre religie și știință. La fel cum unii creștini au întâmpinat probleme în a-l împăca pe Charles Darwin cu credința lor, la fel a fost și cazul unor musulmani. În Turcia, nu a existat practic un război între știință și religie, așa cum au declarat unii în Occident, dar cu siguranță a existat o neînțelegere din ambele părți. Cel mai secularist dintre oamenii de știință a respins religia, numind-o superstiție pură. Cei mai rigizi oameni religioși și-au acoperit urechile în fața adevărurilor științei. În Turcia, poziția oficială era secularistă. Aceasta putea produce mai multă căldură decât lumină. De exemplu, Irfan Yılmaz, care studia zoologia în Izmir în anii 1970, și-a amintit un incident din zilele sale de școală care poate stabili contextul pentru a înțelege modul în care Fethullah Gülen a abordat această problemă. İrfan era un băiat religios. Bunicii sale, își amintește el, îi plăcea să-i repete că Dumnezeu este Creatorul tuturor lucrurilor. „Dar în gimnaziu”, continuă Yılmaz

profesorul meu de fizică a spus „natura creează ploaia. Soarele încălzește apa și se produce condens”. A făcut un experiment în clasă și a spus: „Am făcut să plouă”. A încălzit un ceainic, l-a acoperit și a spus: „Vedeți, copii? Am făcut să plouă. Nu există Dumnezeu în acest fenomen”. Am intervenit. I-am spus: „Totul este făcut de Allah”. Și atunci profesorul meu s-a întors și mi-a spus: „Uite, fiule, nu este adevărat”. Apoi am intervenit din nou. M-am încăpățânat. L-am întrerupt de fiecare dată să-i spun: „Dumnezeu a făcut asta”. El a spus apoi: „Acesta este un mare bigot al viitorului. Probabil că mama lui poartă basma”. În aceste circumstanțe am crescut eu. Atunci, întreaga clasă mi-a pus porecla de Yobaz - bigotul.85

O astfel de durere, înstrăinarea de semeni și profesori, a fost o parte comună a experienței pentru mulți tineri musulmani atenți în cadrul unui regim laic. Relația dintre credință și știință a fost adesea un punct sensibil.

Așadar, în 1975, în timp ce slujea în cartierul universitar Bornova din Izmir, Gülen a organizat o serie de conferințe despre știință și religie. S-au concentrat mai ales pe tema darvinismului. De-a lungul anului, conferințele s-au repetat în diferite locuri din Turcia: Ankara, Çorum, Malatya, Diyarbakır și Konya, printre altele. Yılmaz și-a amintit că a participat la prima conferință, din Izmir. El își amintește că:

Prietenii mei m-au invitat la această conferință, dar câțiva dintre ceilalți prieteni mi-au spus: „Uitați de acest hoge; a terminat doar școala primară. Cum ar putea să explice ceva?” Din fericire, ne-am dus... [și] am stat în primul rând. Era cu adevărat interesant.

Exista o perspectivă diferită... Argumentele pe care le expunea erau atât de fundamentale; aborda subiectul chiar în punctul său central. Uneori, acest lucru devine o glumă între mine și Hogeaefendi; asta se întâmpla acum 40 de ani. Îl întreb: „De unde ai învățat toate astea?” În acea perioadă, nu existau cărți împotriva darvinismului. ... [Deci] Hogeaefendi a citit cărți despre darvinism [și] din cărțile care au susținut darvinismul a fost capabil să combată aceste argu- mente. El a citit argumentele în punctele lor cele mai profunde. În acea zi am scos darvinismul din inima mea.86

Însă, respingând „darvinismul”, Yılmaz nu a acceptat orice părere antiștiințifică. Într-adevăr, după cum vom vedea, urma să devină redactorul unei reviste destinate explicit explorării legăturii dintre credință și știință.

În schimb, conferința din 1975 a respins un anumit tip de știință, care poate fi rezumată prin termenul de „darvinism”. Conferința a respins, de asemenea, existența unui anumit tip de religie, care ar putea fi rezumată prin termenul de „islamism”. În stilul său caracteristic, Gülen a căutat o cale de mijloc. El a criticat știința materialistă sau pozitivistă, dar a criticat și religia antiștiință. Pentru Gülen, așa cum a precizat Osman Bakar din Georgetown într-un articol util, adevărurile religiei erau într-o categorie, iar adevărurile științei în alta, dar ambele erau forme ale adevărului teologic. Când cele două se intersectau, se dezvăluia slava lui Dumnezeu. Când intrau în conflict, aveam mai multe de învățat. O astfel de abordare a exclus, de fapt, speculațiile filosofice care au redus toate fenomenele la interacțiuni materialiste. Nu însemna că acea persoană nu a studiat acele interacțiuni materialiste cu toate caracteristicile și detaliile lor. Doar că acea persoană nu a redus toată viața la acele interacțiuni materialiste. În practica de zi cu zi, a sugerat Gülen, un om de știință musulman și un om laic ar putea face experimente identice. Fizica, biologia și genetica nu se schimbau deoarece erai un musulman credincios. Dar ca musulman credincios, aveai un alt punct din care puteai începe să faci acel experiment. Și a fi un musulman credincios ți-a oferit, de asemenea, un țel sau un scop diferit în aplicarea a ceea ce ai învățat din acel experiment (și poate unele limite asupra modului în care ai putea aplica ceea ce ai învățat din experiment, de exemplu, în a nu dezvolta nicio tehnologie, fie arme fie alte mașinării, pentru a face rău oamenilor sau mediului).

Gülen a explicat astfel într-o scriere care reflectă probabil o parte din ceea ce a împărtășit la conferința din 1975:

Universul, obiectul științelor, este tărâmul în care numele lui Dumnezeu se manifestă și, prin urmare, are un fel de sfințenie. Totul din univers este o scrisoare de la Dumnezeu Atotputernicul care ne invită să o studiem pentru a avea cunoștință despre El. Astfel, universul este colecția acelor scrisori sau, așa cum o numesc înțelepții musulmani, Cartea Divină a Creației, care reflectă în primul rând din Atributele Divine de Voință și Putere. Coranul, apă- rut din Voința Divină a Vorbirii, este omologul universului în formă verbală. La fel cum nu poate exista niciun conflict între un palat și lucrarea scrisă pentru a-l descrie, nu poate exista niciun conflict între univers și Coran, care sunt două expresii ale aceluiași adevăr.87

Pentru a fi clar, aceasta a fost o critică accentuată a felului de îndepărtare a lui Dumnezeu pe care Yılmaz a experimentat-o din mâinile unui învățător dur. După cum a spus Bakar: „Gülen susține... că metodologia științifică modernă este pur și simplu incapabilă să pătrundă și să cunoască «esența existenței». Există doar sfere ale realității care sunt dincolo de competența sa”.88

Acest lucru a schimbat cu totul perspectiva asupra științei materialiste și a „fanatismului științific” și a adus un val de critici din partea musulmanilor care au refuzat să studieze științele. Într-adevăr, musulmanii ar trebui, în principiu, să fie cei mai buni oameni de știință. Acest lucru ar fi posibil pentru că „dragostea de adevăr este cea care dă adevărata direcție a studiilor științifice”, iar musulmanii au primit ordinul să iubească adevărul. La un moment dat - în epoca lui Avicenna (Ibn Sina) și Averroes (Ibn Rushd) - Gülen a subliniat, musulmanii erau cei mai importanți oameni de știință din lume. Știința modernă ar fi putut să nu existe dacă nu ar fi fost gânditorii musulmani medievali. Reamintind de această moștenire, Gülen a sugerat că credința în Dumnezeu ar putea fi de fapt motivul și obiectivul celui mai riguros studiu științific. Cu siguranță, o astfel de rigoare a necesitat recunoașterea că „deși Coranul conține aluzii la multe adevăruri științifice, nu trebuie citit ca o carte de știință sau ca pe niște explicații științifice”.89 Lumea e mare. Pentru a înțelege acest lucru, a fost nevoie de multe metode. În final, toate acele metode își au originea la Dumnezeu și vor duce înapoi la El. Dar este nevoie de credință pe parcurs pentru a recunoaște acest adevăr, la fel cum a fost nevoie de credință în exactitatea unui experiment pentru a garanta pentru știință. Pentru İrfan Yılmaz și, fără îndoială, pentru mulți alții care au participat la conferințele din 1975, acest lucru a fost inovator. Explicat altfel, ce a învățat Yılmaz nu a fost doar să-și „scoată darvinismul” din inimă. Mai profund, el a aflat, după cum a spus chiar el, că „știința și Coranul... nu erau contradictorii. Problema suntem noi”.90 Interpretarea umană a creat conflictul între două revelații ale lui Dumnezeu. Gülen i-a sugerat lui Yılmaz o cale mai pașnică decât văzuse la bunica sa dogmatică ori la profesorul său la fel de dogmatic.

După ce a fost inspirat la conferința de la Izmir, Yılmaz și-a propus să-l caute pe Gülen și să se întâlnească cu el personal. Și-a amintit că Gülen i-a spus: „Căutați o modalitate de a rămâne în universitate. Rămâneți oameni de știință... Credincioșii trebuie să lucreze în aceste domenii. În societatea noastră, conflictul dintre religie și știință a fost constant. Trebuie să arătați că religia și știința nu intră în conflict”.91 Patru ani mai târziu, în 1979, Yılmaz a început să lucreze ca editor la Sızıntı. A fost prima publicație importantă, care se va transforma în cele din urmă în multe proiecte media produse de oameni din Hizmet. Sızıntı înseamnă literalmente „scurgere”, „infiltrare” sau „prelingere”. Dar metafora a fost gândită pentru a sugera modul în care puterea subtilă a naturii reflecta măreția lui Dumnezeu. „Cei care v-au depreciat”, a scris odată Gülen despre o singură picătură de apă, „niciodată nu s-au gândit că într-o bună zi vă veți transforma într-o astfel de cascadă”.92 Mai puțin poetic, Sızıntı și-a propus să aducă știința de ultimă oră unui public obișnuit în moduri care au arătat de asemenea și compatibilitatea dintre știință și religie. A fost inspirat după Scientific American, dar „fără materialism”, Yılmaz a explicat. Primul număr Sızıntı, apărut în februarie 1979, a avut pe copertă un tablou al italianului Bruno Amadio, intitulat „Băiatul înlăcrimat”. Alături de pictură, au fost cuvinte dintr-o poezie a lui Mehmet Akif Ersoy: „S-ar putea să nu ai compasiune pentru tine, dar nu ai compasiune față de copilul tău?” Tirajul inițial a fost de 6.000. Gülen a anticipat mai multe. „Inșallah [Doamne ajută!]”, i-a spus el lui Yılmaz, „va ajunge la 100.000”.93 Până când guvernul turc a închis publicația, în iulie 2016, tirajul său ajunsese la peste 800.000.94 Privind în urmă, după 30 de ani, redactorul șef de atunci, Arif Sarsılmaz (pseudonimul sub care scria İrfan Yılmaz) și-a amintit că: „În urmă cu 30 de ani, Turcia suferea de un dezastru al anarhiei și... credeam că gândurile pozitiviste și materialiste exagerate stau în spatele problemelor tinerilor, fiind rezultatul neînțelegerii modului în care funcționează lumea. La bază s-a aflat o criză a religiei și a credinței. Odată cu trecerea timpului, am ajuns să vedem că modul în care abordăm știința creează o influență pozitivă asupra tineretului”.95 Despre creșterea și conținutul lui Sızıntı vom vorbi și în Capitolul 4.

Empatia implicată creează o punte între știință și religie

Postări recente

Comments

Cumpărați Cărțile lui Fethullah Gulen

Politica de retur