„Sunt măgulit de bunăvoința conducerii Capelei internaționale „Martin Luther King Jr.” a Colegiului Morehouse de a mă alege drept laureat al prestigiosului Premiu pentru pace Gandhi-King-Ikeda din anul 2015.
Nu fac altceva decât să accept acest premiu în numele tuturor membrilor Mișcării Hizmet, care s-au devotat slujirii aproapelui, fără a aștepta nimic în schimb: educatorilor care și-au făcut datoria la mii de kilometri distanță de casele lor, în apropierea Cercului Polar, la temperaturi extrem de joase; celor care au continuat să țină școlile deschise în nordul Irakului, în ciuda amenințării pe care o reprezenta ocupația ISIS; celor din Nigeria și Afganistan, care oferă șanse la educație fetelor; doctorilor, asistentelor și voluntarilor pentru ajutor umanitar care s-au aflat în serviciul celor din Somalia și Sudan, muncind în condiții cumplite și antreprenorilor care concurează în donațiile caritabile, în ciuda faptului că s-au confruntat ei înșiși cu dificultăți economice. Acești oameni devotați iubirii aparțin unor națiuni, religii și etnii diferite și sunt cei a căror muncă primește recunoaștere prin acest premiu.
Ei sunt cei a căror sursă a fericirii o reprezintă fericirea celorlalți. Ceea ce îi unește pe aceștia și pe pionierii în domeniul drepturilor omului din Asia, Africa și Statele Unite, precum Dr. Martin Luther King Jr. și pe cei din întreaga lume este angajamentul lor față de acțiunile umanitare. A trata cu demnitate fiecare ființă umană și a te angaja în respectarea demnității tuturor oamenilor este un semn de respect la adresa Creatorului lor.
M-am rugat întotdeauna ca Dumnezeu să mă includă printre acești oameni binecuvântați, dar nu m-am considerat niciodată ca fiind liderul vreunuia dintre ei. Ați fost atât de binevoitori încât să le apreciați eforturile și eu nu fac altceva decât să accept acest premiu în numele lor.
Sănătatea nu îmi permite să vă fiu alături cu această ocazie deosebită. Dar pentru sufletele care se adună în jurul valorilor umane înalte, apropierea fizică nu este niciodată necesară pentru dialog. Este măgulitor să fiu pus laolaltă cu cei a căror muncă primește recunoaștere prin acest premiu și îi mulțumesc comitetului de organizare pentru considerație”.
Comments