Dialogul cu creștinii

Dialogul cu creștinii Creștinii, desigur, au fost de multe secole cobre în ochii musulmanilor - mai ales în timpul cruciadelor. Totuși, în anii ’90, Gülen a încercat să organizeze întâlniri cu lideri creștini care, cel puțin, le depășeau în semnificație istorică pe cele care au avut loc cu comunitatea evreiască. Întâlnirile au fost impresionante și au culminat cu o întâlnire cu Papa Ioan Paul al II-lea, pe 9 februarie 1998. Întâlnirile informale dintre creștini și musulmani se desfășurau de ani de zile, dar au luat avânt în Turcia în urma fondării Fundației Jurnaliștilor și Scriitorilor (JWF), în 1994. Această organizație a sponsorizat o cină interreligioasă de iftar, pentru a rupe postul de Ramadan, în seara de 11 februarie 1995. Evenimentul a avut loc la Polat Renaissance Hotel, un hotel elegant de cinci stele de la Marea Mar- mara. Peste 1.000 de persoane dintre elitele orașului au participat. Au venit indiferent de ideologie sau apartenență religioasă. Jurnalistul Ayșe Önal a relatat pentru Akșam: „Când am fost invitat la cina de Ramadan, oferită de Fundația Scriitorilor și Jurnaliștilor... m-am gândit că va fi pentru cincizeci sau șaizeci de oameni. Totuși, din momentul în care am intrat în hotelul Polat Renaissance, era clar că... în Turcia nu mai fusese un astfel de tip de cină”. Ceea ce a făcut ca cina să fie diferită a fost diversitatea sa. Evrei, creștini și musulmani, toți s-au întâlnit împreună. Seculariștii au luat masa cu musulmani sunnți și alauiți, iar creștinii greci și armeni au rupt postul împreună cu reprezentanții islamului turcesc. „Mai multe femei au fost invitate la acest eveniment”, a declarat Önal. „Unele erau îmbrăcate deosebit, altele erau acoperite”. Profesorul Ayhan Songar a amintit, de asemenea, că la eveniment au fost prezenți „peste 1.000 de scriitori, artiști și cărturari... Pe măsură ce timpul de a rupe postul se apropia”, a relatat Songar, „toată lumea era foarte liniștită, ca și cum să nu perturbe sanc- titatea momentului. Oamenii vorbeau în șoaptă. Doar muzica dulce a unui ney (nai) care se auzea prin difuzoare umplea holul și aducea încântare inimilor noastre. Era ca și cum Rumi ar fi fost acolo și naiul «plângea despărțirea»”. Profesorul Mehmet Altan, lector universitar și jurnalist care obișnuia să scrie pentru ziarul Sabah, a povestit că a fost „uimit când am văzut această întâlnire. Poate fi văzut ca un model al unei Turcii multicolore, cu mai multe voci, pluraliste, pe care o dorim cu toții”.114 Evenimentul a fost, în multe privințe, o introducere a adevăratului Fethullah Gülen - cel care a încercat să practice hoșgörü-ul Profetului, față de mulți indivizi care până atunci auziseră doar scandal sau propagandă despre el.

Gülen a vorbit aproximativ o jumătate de oră ca vorbitor principal. Mai întâi a împărtășit că a încercat să scape de obligație. După cum a spus, în timp ce majoritatea musulmanilor țin post, deoarece el este diabetic, „postul mă ține pe mine”. I-a luat câteva ore după ce a rupt postul, pentru ca glicemia să se stabilizeze și el să își revină. Cu toate acestea, a salutat „miniștrii și parlamentarii onorabili, oamenii luminați din lumea artei, membrii ai diferitelor religii”, printre altele, apoi a mulțumit pentru activitatea Fundației Jurnaliștilor și Scriitorilor. Prin activitățile lor, cum ar fi cina în cadrul căreia se vorbea, „am văzut cu propriii noștri ochi că nu există niciun motiv să ne temem unii de alții și că toți oamenii se pot întâlni cu oricine doresc. Motivul pentru care nu ne-am reunit până azi este că am fost blocați în bănuielile noastre greșite și am neglijat o responsabilitate umană importantă”. Această responsabilitate - manifestată în activitatea FJS, a fost practicarea hoșgörü. „Fundația este cunoscută în Turcia, în principal, ca reprezentant al toleranței [hoșgörü]. De fapt, s-a identificat cu toleranța. Ori de câte ori este amintită, imediat după menționarea toleranței se menționează și fundația”. De fapt, Gülen a continuat, „invidia” a condus alte organizații dedicate hoșgörü să se înființeze în Turcia - o dezvoltare pentru care a mulțumit. Dar el a lămurit că hoșgörü nu a fost doar o virtute seculară; a apărut din exemplul Profetului și în inima islamului: „Când Profetul era pe moarte și urma să plece pe lumea cealaltă”, Gülen a vorbit publicului său din sala de bal a hotelului, „el a spus: «Las în grija ta oamenii Cărții, creștinii și evreii.»” Gülen a continuat apoi să dea alte exemple de musulmani care au practicat hoșgörü - inclusiv Salah-al-din, care, după cum spune Gülen, a avut personal grijă de rănile cruciatului Richard I - în ceea ce ar putea fi o poveste apocrifă, dar care a servit pentru a demonstra ideea lui Gülen în orice situație: „Suntem copiii unei culturi care a produs astfel de oameni”.

Acesta a fost metoda etică - un apel la mândria turcă și musulmană pentru a inspira „îngerii mai buni” ai naturii musulmane. Dar Gülen și-a încheiat discursul principal pentru elitele Orașului adunate cu un avertisment - și o provocare. „Societatea turcească”, a început el:

care a fost zdrobită de conflict intern, aștepta toleranța tocmai în acest moment. Imediat după descoperirea ei, când cineva făcea un pas către aceasta, realizat prin această viziune, răspunsul era cu trei pași. Dar este, de asemenea, evident că anumite persoane slabe și neimportante, care prin scandaluri și exagerări își demonstrau propria slăbiciune și încercau să pară puternice distrugând, vor sta ascunse, căutând să ia prin surprindere, atacând toleranța în încercarea de a distruge punțile comunicării.

Aici, Gülen a explicat că hoșgörü era o punte - și că va acumula un fel de capital care ar stârni vrăjmașul. Dar indiferent de „testele viitoare”, indiferent de „cost”, indiferent de „încercări”: „Trebuie să ne comportăm ca și cum «nu am avea mâini, în fața celor care ne lovesc și ca și cum nu am avea limbă în fața celor care ne blesteamă»”. Dacă încearcă să ne frângă în bucăți chiar și de cincizeci de ori, totuși vom rămâne întregi și îi vom îmbrățișa pe toți cu dragoste și compasiune. Și, cu dragoste unul față de celălalt, vom merge spre ziua ce va veni”.115 Nonviolența a fost expresia practică a hoșgörü.

Profesorul Songar era îndreptățit să-l vadă pe Rumi în spatele unui astfel de eveniment. Într-un interviu ulterior, Gülen a evocat moștenirea lui Rumi pentru a-și explica activitățile de dialog în ceea ce este o articulare clară a pluralismului principial. „Folosind formularea lui Rumi”, a spus Gülen, „o astfel de persoană [care practică hoșgörü] este ca o busolă cu un ac bine poziționat în centrul credinței și al islamului, celălalt ac fiind oameni de mai multe națiuni”. O astfel de persoană era „adânc în propria sa lume interioară, atât de plină de iubire... atât de mult conectată cu Dumnezeu; dar, în același timp, un membru activ al societății”.116 Această paradigmă - precum dervișii rotitori, bineînțeles, a inspirat atât de mulți la hoșgörü în anii ’90. Cine similare de Ramadan au avut loc pe 27 ianuarie 1996 și (coincidență) aceeași dată în 1997, ambele la Sala de expoziții a hotelului Hilton - încă un loc luxos. Evenimentul din 1996 a avut mai mulți vorbitori creștini și evrei: Georges Marovitch (reprezentantul Vaticanului la Istanbul), Kati Pelatre (liderul spiritual al comunității catolice), Isa Karataș (purtătorul de cuvânt al comunității presbiteriene protestante din Turcia) și Fotis Ksidas (consulul Greciei). Potrivit unuia dintre acei participanți creștini, evenimentul a demonstrat cum „moscheea și biserica, cot la cot,” ar putea promova pacea. Altul a folosit o metaforă clasică pentru a-și explica punctul de vedere: „Suntem toți pe aceeași navă. Dacă intră apă, ne vom scufunda cu toții”. Patriarhul Bartolomeu I, Patriarhul fanariot grec din Istanbul, aflat de asemenea în public, a spus că: „Fethullah Gülen Hogea și eu ținem foarte mult unul la celălalt. El este un exemplu de armonie și toleranță pentru noi toți, un model de valori înalte pentru întreaga uma- nitate”. Seara a fost, pe scurt, un „banchet de hoșgörü”.117

Comentariile Patriarhului au creat cadrul pentru prima dintre nenu- măratele întâlniri publice de mare anvergură între Gülen și lideri creștini de seamă. Pe 4 aprilie 1996, la cererea Patriarhului, Gülen și Bartolomeu s-au întâlnit pentru un scurt dialog. Locația a fost din nou Hotelul Polat. Jurnalistul Cengiz Çandar a relatat pentru Sabah: „M-am bucurat când am citit în ziarul Zaman de ieri despre întâlnirea dintre Fethullah Gülen Hogeaefendi și Patriarhul Ortodox Grec Bartolomeu I”. Patriarhia fusese în bătaia puștii presei islamiste, a amintit Çandar, și căuta parteneri musulmani de dialog: „Într-una dintre discuțiile mele cu oficialii Patriarhiei”, a continuat Çandar, „am recomandat cu fervoare să se «întâlnească cu Fethullah Hogea», care este în fruntea celor care reprezintă «islamul poporului» din Turcia”. Hotelul a fost, de asemenea, o alegere semnificativă, potrivit Çandar. „Aparține lui Adnan Polat, «concetățeanul lui Fethullah Hogea» din Erzurum, care se întâmplă să fie alauit. Faimoasa cină [sic] de Ramadan din 1994, care a fost un mijloc pentru Hogeaefendi să arate publicului său «personalitatea sa reconciliatoare», a avut loc tot la acest hotel”.118 Astfel, locația și participanții au fost ambele demonstrații de hoșgörü.

Într-un interviu, câțiva ani mai târziu, Gülen a amintit că: „Atunci când l-am cunoscut pe [Patriarh], el a avut următoarea cerere: «Sunt cetă- țean turc. Aș dori să am ocazia să redeschidem Seminarul [ortodox], astfel încât să ne putem instrui personalul și să-i trimitem din Turcia în restul lumii. Ar fi benefic pentru Turcia dacă preoții ar fi instruiți în Turcia și în cultura turcă»”. Aceasta a fost o cerere cu potențial exploziv - Seminarul a fost închis încă de la tulburările din anii ’70. Dar Gülen a fost confuz. Patriarhia fusese binevenită în Istanbul încă din secolul al XVI-lea. Dacă redeschiderea Seminarului ar fi fost o modalitate de a perpetua această lungă istorie, el i-a răspuns Patriarhului, „nu ar trebui să fie o problemă”. Turcii erau maturi și ar trebui să poată face față fără probleme acestei diversități. Ca răspuns la această atitudine de susținere, Patriarhul a vorbit foarte frumos despre Gülen. El îl urmărise pe Hogeaefendi la televizor, spunea el unui reporter de la Zaman, și participase la cinele de Ramadan. Dar „a fost prima dată când am avut ocazia să-l văd de aproape”. Patriarhul a fost impresionat de „smerenia [și] și caracterul lui plăcut”. Gülen a vorbit simplu și direct, și-a amintit, iar acțiunile sale au fost în mod similar „adevărate”, a afirmat Patriarhul.119 El a menținut o relație cu Hogeaefendi până în prezent.

După această punte de succes către lumea ortodoxă, în 1997, Gülen a început o serie de întâlniri pentru mobilizarea comunității romano-catolice. Interesant a fost că a început cu o întâlnire între Gülen și cardinalul John O ́Connor, arhiepiscopul New York-ului. Gülen a fost în Statele Unite în septembrie pentru un tratament medical - împreună cu alte activități de explorare și dialog (de exemplu, sohbet-uri cu comunitatea de imigranți turci). S-a întâlnit cu O’Connor la biroul său din New York. Aceasta a condus la o întâlnire în noiembrie în Istanbul cu Georges Marovitch - reprezentantul Vaticanului în Istanbul. Marovitch participase la cinele din Ramadan. Prin intermediul lui Marovitch și Francis Cardinal Arinze, președintele Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios, Gülen a primit un „mesaj” de la Papa Ioan Paul al II-lea pentru a onora luna Ramadanului din ianuarie 1998. Apoi, în prima săptămână a lunii februarie, Gülen a călătorit la Roma pentru a se întâlni cu Sfântul Părinte. A făcut acest lucru cu binecuvântarea guvernului turc, după ce s-a întâlnit cu prim-ministrul Bülent Ecevit pe 4 februarie, chiar înainte de plecarea sa. Aceasta a fost o vizită la fel de „oficială”, cu alte cuvinte, deoarece toate părțile au putut să o realizeze. Ankara a aprobat călătoria lui Gülen, iar ambasadorul Turciei la Vatican, Altan Güven, l-a salutat pe Hogeaefendi ca și cum ar fi fost un trimis oficial.120

Gülen a fost însoțit de Marovitch, câțiva studenți importanți și mütevelli, inclusiv cel puțin o femeie jurnalistă (căreia oficialii din Vatican nu i-au permis să participe). Întâlnirea față în față s-a petrecut pe 9 februarie. Papa a trăit până în 2005, dar în 1998 era deja în declin rapid. În consecință, mai degrabă decât o discuție extinsă, Gülen i-a transmis Sfântului Părinte, după o scurtă ședință, o scrisoare în care s-au prezentat problemele pe care spera să le discute. În general, Gülen și-a desfășurat conversația cu Papa în contrast cu ipoteza „ciocnirilor civilizațiilor”, care fusese exprimată recent de politologul de la Harvard, Samuel Huntington. Gülen a ajuns până în inima critică a acelui argument. El a afirmat: „ideea că lumea este în pragul unor noi confruntări este ce se așteaptă cei ale căror putere și dominare continuă depind de un conflict continuu”.121 Pe scurt, Huntington a fost departe de a fi un observator dezinteresat. Desigur, Gülen a recunoscut că există o lungă istorie de dușmănie între musulmani și creștini, mai ales în cruciade. Dar a menționat, de asemenea, că noi căi de dialog au fost deschise după Conciliul Vatican II, pe care Papa Ioan Paul l-a trăit, vizitând mai multe națiuni musulmane. Bazându-se pe această moștenire, ceea ce Gülen a subliniat în scrisoarea sa către Papa a fost: „Coranul îndeamnă la pace, ordine și acord” și că „noi [musulmanii] nu avem intenția de a cuceri țări sau popoare, dar suntem hotărâți să contribuim la pacea mondială și la o ordine și armonie pașnică”.122 Calea către aceasta, desigur, a fost hoșgörü.

Mai precis, Gülen a propus pontifului roman patru acțiuni specifice – toate interesante, unele nerealizabile. Prima era cea mai urgentă. Gülen a sugerat să-l găzduiască pe Papă în locurile istorice creștine din Turcia - cum ar fi Antiohia, Tarsul și Efesul și a sugerat (și a făcut deja niște demersuri pentru a aranja acest lucru) o vizită comună la Ierusalim. Aceasta a fost ultima parte a acestei prime propuneri ce a stârnit mânia anumitor turci, care l-au acuzat pe Gülen că se prezenta ca lider global al musulmanilor, în egală măsură cu rolul Sfântului Părinte. Gülen a respins cu vehemență această acuzație, iar scrisoarea pe care a prezentat-o papei nu susține acu- zația. A doua propunere va fi realizată: conferințe organizate „cu cooperarea liderilor creștini, evrei și musulmani”, începând din America. Acest lucru s-a întâmplat după un deceniu. Primul meu contact cu Gülen și Hizmet a venit printr-o invitație la o cină iftar în 2006, în Philadelphia, unde discursul principal a fost susținut de directorul de relații interreligioase de la acea vreme, Fr. Thomas Michel. Prima mea participare la o conferință academică dedicată lui Gülen și Hizmet a fost în 2008, la Universitatea Georgetown - o școală romano-catolică (mai fusese organizată acolo o conferință în 2001). Deci întâlnirea cu Papa a dat roade destul de clare. A treia și a patra propunere a lui Gülen au fost ambițioase. A treia a fost stabilirea Ierusalimului ca un district internațional, „astfel încât creștinii, evreii și musulmanii să fie liberi să meargă în pelerinaj fără restricții, fără să aibă nevoie nici măcar de viză”.123 Această propunere rămâne un vis, deși unul plăcut. Ultima propunere pe care Gülen i-a făcut-o Papei a fost crearea unei universități în Harran - un oraș din Turcia asociat în mod obișnuit cu Profetul Avraam. Acest „colegiu al divinității” s-ar dedica „unui curriculum cuprinzător, care să satisfacă nevoile tuturor celor trei” tradiții avraamice, incluzând, probabil, studenți de la școli evreiești, creștine și musulmane.124 Deși ideea părea o fantezie, iar Gülen a recunoscut cât de „problematică” ar putea fi, o astfel de educație colaborativă între reprezentanții celor trei „religii monoteiste avraamice” ar fi o componentă în multe școli ale Divi- nității în următoarele decenii, deși nu una din Harran. Cooperarea dintre monoteiștii avraamici ar fi, de asemenea, în centrul uneia dintre cele mai influente monografii academice pentru a contura o cale religioasă către pacea în Orientul Mijlociu - un alt drum pe care nu s-a pornit încă - și anume cartea rabinului Marc Gopin, Holy Peace: How Religion Can Bring Peace in the Middle East (Pacea sfântă: Cum poate religia să aducă pacea în Orientul Mijlociu).125

Întâlnirea lui Gülen cu Papa a fost fără îndoială apogeul activităților sale publice în numele dialogului interreligios. El a continuat totuși să se întâlnească în privat cu mulți alți lideri religioși (cineva ar putea fi tentat să spună ORICARE altul) și de-a lungul vieții a participat indirect la dialoguri interreligioase. În timp ce era încă în Istanbul, de exemplu, s-a întâlnit atât cu Mitropolitul Yusuf Çetin, cât și cu episcopul Samuel Akdemir, condu- cătorii Bisericii Ortodoxe Siriene din Turcia. Și s-a întâlnit, într-o uriașă propunere oficială, cu patriarhul armean Karekin II și cu patriarhul armean Mesrob II. Încercarea lui Gülen de a construi punți între turci și armeni a inclus o inițiativă de a construi o școală Hizmet în Armenia. După cum a spus Gülen - „Spunem: Să creștem intelectuali și arhitecți ai gândirii de mâine sub același acoperiș. ... Armenii erau cea mai sinceră comunitate sub conducerea otomanilor. Dușmăniile actuale sunt atât de forțate și nu ne oferă nimic. Să deschidem școli în țările voastre. ... Nu putem merge mai departe cu aceste ostilități, într-o lume din ce în ce mai puțin globalizată. Să le transformăm în prietenii”.126 Acestea erau, în Turcia și în Armenia, cuvinte de luptă. Niciunul dintre eforturile lui Gülen de a construi punți de legătură cu partenerii de dialog nu a fost lipsit de controverse, dar acesta a fost un drum prea îndepărtat. În Armenia nu s-au construit niciodată școli.

Un alt subiect fierbinte pe care Gülen l-a abordat în acești ani a fost o mobilizare cu privire la comunitatea minorității alauite (alauism - o formă de șiism) din Turcia - care a fost adesea supusă violenței. „Întâlnirile alauiților sau casele de rugăciune [cemevi] ar trebui să fie susținute”, a afirmat pur și simplu Gülen. „În istoria noastră”, a continuat el, „o sinagogă, o biserică și o moschee stăteau una lângă alta în multe locuri. Aceasta reflectă spiritul islamului și incluziunea lui”.127 O astfel de atitudine l-a făcut să fie țintit din toate părțile. În timp ce jurnalistul Rîza Zelyut a spus-o în Akșam, în februarie 1998, unii (în mare parte seculari) au strigat: „Cine este acesta Fethullah Hogea?... Încearcă să se salveze [căutând alianțe cu evrei și creștini] pentru că se află în dificultate”. Un alt atac a venit din partea a ceea ce Zelyut a descris ca fiind „aripa din spate”, ai cărei membri au întrebat: „Oare un adevărat musulman ar accepta vreodată creștinii ca prieteni?” Răspunsul lor, desigur, a fost nu. „Seculariștii, islamiștii radicali și naționaliștii s-au opus”, a concluzionat jurnalistul, „oricărui efort al lui Gülen pentru dialog dintre credințe”.128 Dialogul între tradițiile și culturile religiilor a făcut ca grupurile religiilor să fie parteneri firești în dialog. Un grup pe care Gülen s-a străduit să-l includă au fost ateii, care nu aveau nicio reprezentare instituțională în Turcia. Cu toate acestea, el a interacționat regulat cu unii dintre seculariștii din Turcia, care se identificau ca atei. Și unii atei au recunoscut, cel puțin, că Gülen este o persoană demnă de respect. Yusuf Pekmezci a spus povestea unui vecin de-al său din Izmir, care era ateu și comunist. El s-a lăudat lui Pekmezci, spunând că: „Dacă l-aș vedea pe Hogeaefendi, l-aș omorî!” Lău- dărosul deținea un magazin nu departe de magazinul lui Pekmezci. Când Gülen se afla în Izmir, avea un obicei să se plimbe pe străzi, oprindu-se în magazine și oferind salutul musulman „salaam/pace”, negustorilor și angajaților lor. „El a spunea tuturor salaam, indiferent cine era, de unde veniseră”, a continuat Pekmezci:

Ne obișnuisem cu acest obicei. A devenit o ambiție a noastră să primim salaam din partea lui... Chiar și vecinul nostru comunist se înclina! Așa că, într-o zi am spus: „Abi [era mai în vârstă decât mine], tu spui că ești un dușman al hogilor, dar când îl vezi pe Hogeaefendi, îi oferi respect. Nu este aceasta ipocrizie?” Și mi-a spus: „Dacă nu vezi adevărul și realitatea, ce pot face? Nu vezi că umanitatea pe care o căutați este în acest om? Dacă sunteți în căutarea unui hoge, este în acest om. Fiule, există virtute în acest om! Nu vezi?”129

Au mai existat astfel de transformări printre seculariștii care cândva se gândeau la Gülen cu violență în inimile lor - deși acesta a fost o punte dificil de construit doar prin hoșgörü.

Totuși, Gülen era conștient că hoșgörü nu îi aparținea lui, ci era modul Profetului de a construi pace. Revelațiile Profetului au fost cele care au pus bazele islamului, iar de atunci islamul înseamnă literalmente „pace, mântuire și supunere”, așa că a ajuns, evident, la stabilirea păcii. Acest lucru este stabilit mai întâi în lumile noastre interioare, astfel încât să fim în pace cu Dumnezeu și [mediul] natural și apoi în întreaga lume și în univers. Pacea și ordinea sunt fundamentale în islam, care încearcă să se răspândească într-o atmosferă personală și colectivă pașnică. Se abține din a recurge la forță pe cât posibil, nu aprobă niciodată nedreptatea și interzice vărsarea de sânge: „Cine ucide pe cineva... este ca si cum ar ucide pe toți oamenii; iar cel ce dăruiește viață este ca și cum salvează viața tuturor oamenilor”.(5:32)

Aceasta a fost platforma de dialog pe care Gülen a dezvoltat-o în predicile sale și în predarea despre Profet. Aceste predici au fost apoi puse în practică prin dialoguri interreligioase care au devenit o caracteristică a restului vieții sale și a Mișcării Hizmet de pe glob.