Fethullah Gülen este un promotor al înțelegerii interconfesionale în rândul comunităților religioase
San Diego, California (18 februarie 2016)
Fethullah Gülen, remarcabilul învățat islamic, predicator și promotor al păcii i-a rugat astăzi stăruitor pe oamenii de toate credințele să se unească pentru a rezolva un conflict global, în cadrul primei conferințe pentru dialog dintre catolici și musulmani din S.U.A., al cărei scop este să promoveze dialogul interconfesional și respectul reciproc în întreaga lume.
„De pe Pământ n-au lipsit niciodată cei care perpetuează frica, ura și animozitatea din diverse motive”, a spus dl Gülen, discursul său fiind redat cu ajutorul profesorului de studii islamice Zeki Saritoprak, de la Universitatea „John Carroll”. „Însă, fără doar și poate, oamenii s-au săturat de războaie, conflicte violente, de sângele vărsat, de atrocități și sunt însetoșați de dialogul universal și de pace. Lumea noastră aflată în proces de globalizare ne oferă o șansă nemaiîntâlnită din punct de vedere istoric, de a dezvolta alianțe, integrare și acceptare reciprocă”.
Dl Gülen este inspirația din spatele Mișcării internaționale Hizmet, o mișcare socială la nivel global, dedicată promovării dialogului interreligios, care face educația de calitate mai accesibilă și care oferă îngrijiri medicale și ajutor umanitar celor care au nevoie. În discursul său, dl Gülen i-a lăudat pe liderii religioși de pe glob pentru eforturile lor de a consolida pacea și înțelegerea, remarcând că: „Ar fi nerealist să ne așteptăm ca toate conflictele de pe pământ să se sfârșească în viitorul apropiat. Cu toate acestea, este iluzoriu să sperăm că relațiile dintre diversele comunități de peste tot din lume vor deveni mai umane, mânate de accesul la informație, de recurgerea la rațiune și de cunoștințele directe pe care le avem unii despre alții și care sunt în creștere, înlesnite de dialog, în lumea noastră care devine tot mai mică”.
Dl Gülen a adăugat: „Acum paisprezece secole, Coranul cel Sfânt îi îndemna la dialog pe musulmani, evrei și creștini, numind cele două categorii din urmă ahl-al kitab, sau Oameni ai Cărții. Cu toate acestea, conflictele au depășit perioadele în care a domnit pacea în secolele trecute, din cauza condițiilor din acele vremuri. Acum, însă, secolele ce vor urma trebuie să fie caracterizate de respect reciproc, iubire și integrare”.
Conferința pentru dialog – organizată de Conferința Episcopilor Catolici din Statele Unite (USCCB), Secretariatul pentru Afaceri Interreligioase și Ecumenice (SEIA), Societatea Islamică din America de Nord (ISNA), Cercul Islamic din America de Nord (ICNA), Consiliul Sinodal Islamic din California de Sud (ISCSC) și Centrul Educațional Islamic din Comitatul Orange (IECOC) este prima de acest gen organizată la nivel național.
תגובות