Sunt șocat și profund întristat de tragicul atac armat în masă, care a avut loc sâmbătă seara, la un festival de muzică din Las Vegas și în urma căruia mai mult de 50 de oameni și-au pierdut viețile, iar mai bine de 500 au fost răniți.
În ciuda durerii pe care o simțim cu toții, este încurajator să văd valul de compasiune căruia i s-au alăturat milioane de americani, prin mesajele lor de iubire, prin contribuițiile caritabile destinate celor care au fost afectați și chiar și prin donarea de sânge la spitalele locale, unde sute de victime încă sunt tratate. În asemenea momente neguroase și grele precum acestea, astfel de acte de bunătate ne reamintesc constant că esența societății americane este cu mult mai puternică decât ura nutrită de un anumit individ.
Le transmit cele mai profunde și sincere condoleanțe tuturor celor care i-au pierdut pe cei dragi în acest act tragic de violență și tuturor americanilor. Îi încurajez pe toți americanii, indiferent de mediul din care provin, să se roage, să transmită gândurile lor bune și să îi sprijine pe toți cei afectați. Mă rog ca Dumnezeu Atotmilostivul să conducă societatea noastră către zile de pace și liniște și să le aducă alinare celor care și-au pierdut prietenii, familia sau colegii în această tragedie de nedescris.
Comments