Tafrid (însingurarea)
Tafrid (însingurarea) înseamnă izolarea de societate sau retragerea din lume cu scopul de a-și devota tot timpul pentru a-l slăvi pe Dumnezeu. Se referă, mai exact, la faptul că până și atunci când inițiații ating stări și niveluri la care alții nu pot ajunge, să nu-și asume niciodată meritul, bazându-se pe convingerea că orice ar fi obținut…
Conținutul articolului:
· Conceptul de tafrid presupune ca până și inițiații, care ating stări și niveluri la care alții nu pot ajunge, să nu-și asume niciodată meritul, bazându-se convingerea lor că orice ar fi obținut nu este, de fapt, decât un dar venit de la Adevărul Suprem.
· Cei care ating acest nivel al desăvârșirii sau care devin ființe universale și cele mai strălucitoare oglinzi în care se reflectă Cel Preasfânt, Adevărul Suprem, nu pot decât să confirme că acest lucru se datorează pur și simplu grației Lui.
Tafrid înseamnă izolarea de societate sau retragerea din lume cu scopul de a-și devota tot timpul pentru a-l slăvi pe Dumnezeu. Conceptul se referă, mai exact, la faptul că până și atunci când inițiații ating anumite stări și niveluri la care alții nu pot ajunge, să nu-și asume niciodată meritul, bazându-se convingerea că orice ar fi obținut nu este decât un dar venit de la Adevărul Suprem, lăsându-se cu totul în voia Sa și aflându-se mereu în compania Sa. Versetul (24:25), „Dumnezeu este Adevãrul cel limpede”, face o referire implicită la acest nivel de desăvârșire.
Deși sunt apropiate ca sens, conceptul de însingurare (tafrid) și cel de izolare exprimă niveluri și stări diferite de desăvârșire spirituală. Izolarea înseamnă tăierea tuturor legăturilor, în afară de legătura cu Cel Preaiubit și starea de a fi mereu cu Dumnezeu, pe când însingurarea înseamnă a fi înzestrat cu o negare totală de sine, în timp ce săgeata conștiinței e îndreptată întru totul spre El. Izolarea este marcată de râvna și plăcerea slujirii cu devotament a lui Dumnezeu, pe când însingurarea este conștientizarea de a fi menit să-i slujești Lui Dumnezeu. Profunzimea acestei conștientizări este direct proporțională cu capacitățile fiecăruia și are grade diferite, raportate la trăirile pe care inițiații le au pe parcursul călătoriei lor spirituale.
Cei aflați în stadiile de început ale însingurării - numită însingurarea pe calea către Adevărul Suprem – se află într-o perpetuă căutare a Lui, încercând să Îi simtă prezența și făcând eforturi serioase de a-L găsi și a-L vedea. În timp ce fac toate acestea, ei nu iau niciodată în considerare valoarea pe care o are căutarea perpetuă a Lui și nici mijloacele întrebuințate pentru a atinge acest scop. Chiar dacă folosesc aceste mijloace în mod firesc, ei se concentrează asupra scopului cu toată puterea minții și inimii lor și au numai gândul acesta. Se folosesc de toate capacitățile lor de gândire și contemplare pe calea către contactul cu El și în încercarea de a ajunge la El, petrecându-și toată viața astfel, în climatul acestui dulce vis.
Călătorii care se dedică acestui scop într-o asemenea manieră, simt întotdeauna darurile și ecourile însingurării, venind dinspre apropierea lor de Dumnezeu, din iubirea lor față de El și din viziunile pe care le au în timpul acestui proces. Simt de asemenea bucuria de a-l căuta numai pe El, care este Unul, și de a-și concentra toată iubirea numai pe El. Deoarece nu-și mai risipesc capacitatea de a iubi, simți și căuta, gustă din nectarul dulce al unității în multiplicitate. Au o mare râvnă și sete atunci când mai fac încă un pas pe calea spre El, singurul lor scop; se leapădă de sine atunci când în ei arde dragostea pentru El și când sunt singuri cu El, eliberați de tot, în afară de El, atunci când ajung cel mai aproape de El.
Când se află la jumătatea drumului către însingurare – însingurarea în compania Adevărului Suprem – simt că li se oferă daruri nesfârșite din partea Celui Preasfânt. Însă aceste daruri nu ar trebui să-i facă vanitoși, ci mai degrabă să-i facă să conștientizeze că nu ei sunt originea acelor daruri, ci că ele se revarsă pur și simplu de la Cel Preasfânt. Conștientizând acest lucru, se vor umple de mulțumire și laudă față de El. Cei care ajung la acest nivel de desăvârșire sau devin ființe universale și cele mai strălucitoare oglinzi în care se reflectă Cel Preasfânt, Adevărul Suprem, nu pot decât să constate că toate acestea se petrec strict datorită voii Sale. Următorul cuplet al lui Hassan ibn Thabit, un poet foarte cunoscut pe vremea Profetului, ne oferă un exemplu excelent al acestui raport:
„NU EU L-AM PREASLĂVIT PE MAHOMED PRIN CUVINTELE MELE,
CI MAI DEGRABĂ CUVINTELE MELE S-AU UMPLUT DE SLAVĂ DATORITĂ LUI”. [1]
Autorul vrea să spună că valoarea cuvintelor sale vine din faptul că ele fac referire la Profetul Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra Sa. Un asemenea dar trebuie să-i fie atribuit lui Dumnezeu, după cum se specifică în versetul (93:11), „Iar cât despre îndurarea Domnului tãu, despre ea vorbește!” Unele spuse ale Profetului, precum „Eu sunt îndrumătorul urmașilor lui Adam, întâiul care va fi înviat în Ziua Judecății și întâiul care va avea cuvânt (în fața lui Dumnezeu, în numele oamenilor) și a cărui mijlocire va fi primită; dar fără a mă mândri” [2] și cuvintele asemănătoare ale unora dintre Companionii săi cu privire la sine au același ton. Aceștia nu-și exprimă mândria, ci mai degrabă laudă darurile lui Dumnezeu și sunt cuprinși de sentimente de mulțumire, slăvindu-L. Un asemenea dar poate să fie văzut ca o treaptă către cunoașterea absolută a lui Dumnezeu, care le este hărăzită eroilor cunoașterii, a iubirii față de Dumnezeu și a plăcerilor spirituale. Al trelea nivel al însingurării, dincolo de acest prag, marchează o profunzime mai adâncă a cunoașterii lui Dumnezeu și indică o reușită inimaginabilă.
Al treilea nivel, numit însingurarea pe calea dinspre Adevărul Suprem, se bucură de susținerea și aprecierea unică și cea mai profundă a lui Dumnezeu față de cei care l-au atins. Este nivelul la care călătorilor li se dăruiește prezența constantă a lui Dumnezeu, datorită desăvârșirii lor perfecte, cunoașterii lui Dumnezeu și sentimentului de venerație și reverență care depășește orice măsură. Eroii acestui nivel simt în lumile lor interioare că întreg universul se termină cu Dumnezeu, simt prezența Sa constantă, chiar și atunci când se află printre oameni și oferă Creației ceea ce ei au primit de la Creator, deschizând uși pentru oameni, pentru ca aceștia să poată să întâlnească Adevărul Suprem. Principalele caracteristici ale acestor oameni, datorită modestiei lor, sunt că înfățișarea nu le este cu nimic diferită de a celorlalți, caută mereu să-L mulțumească pe Dumnezeu și să aibă aprobarea Sa în toate faptele și deciziile lor, trăiesc în această lume pregătindu-se pentru viața ce va urma, simt întotdeauna prezența înălțătoare a lui Dumnezeu, le transmit celorlalți ceea ce ei aud, văd și simt, nu dau atenție altor lucruri decât dacă este îndemnul lui Dumnezeu și văd orice lucru ca pe o umbră a luminii Ființei Sale.
Cei care se află la primul nivel al însingurării sunt devotați atingerii scopului călătoriei lor. Cei care au dobândit glasul celui de-al doilea nivel, ca pe o proclamare a grației divine, a faptului că li s-au dăruit razele Luminii „Chipului” Său și ale luminii Ființei Sale, simt acestea toate în culmile inimilor lor. Îi mulțumesc lui Dumnezeu în mod constant și Îl slăvesc. Iar la cei care au atins apogeul acestei călătorii, care se întinde dincolo de orice nivel, și care împărtășesc profunzimea de nedescris a celor de la al doilea nivel, putem să ne raportăm doar cu respect față de misiunile lor și a conștientizării acestor misiuni. Aceștia primesc mesaje de la Adevărul Suprem și le transmit oamenilor, chemându-i să se întâlnească cu Dumnezeu și încercând să îndepărteze obstacolele dintre oameni și Dumnezeu. Aceștia se supun greutăților vieții numai de dragul vieților altora și dacă nu pot să contribuie cu nimic la viețile altora, își trăiesc viața ca pe o suferință de neîndurat. Aceștia sunt îndrumătorii perfecți și mesagerii divini. Primul sau cel mai înalt nivel este reprezentat de cel al Mesagerilor și al Profeților și adevărații lor succesori se află la al doilea nivel.
Cei aflați la primul nivel al însingurării sunt eroii credinței și cunoașterii de Dumnezeu, aflați într-o perpetuă căutare, care se se îndreaptă cu pași repezi spre sinceritate și intenții curate. Cei de la al doilea nivel sunt loiali, plini de cunoaștere și iubire de Dumnezeu, dovedindu-și pe deplin credința și sinceritatea. În ce îi privește pe ceilalți, pe care încercăm să-i cunoaștem prin sarcinile și misiunile lor, ei sunt îndrumătorii și mesagerii lui Dumnezeu, cei care încearcă să facă Adevărul Suprem cunoscut câtor mai multe persoane și care stânesc în sufletele celorlalți dorința de a-L întâlni. Din moment ce eroii acestui ultim nivel au de asemenea calitățile întruchipate și de cei aflați la primele două niveluri, aceștia pot de asemenea să fie numiți lideri ai eroilor cunoașterii lui Dumnezeu. Primul și cel dintâi dintre ei este Îndrumătorul nostru, Mahomed (Ahmad sau Mahmud sau Mustafa, după cum a mai fost numit), Îndrumătorul Creației, Unul în timp și spațiu, asupra Căruia să se reverse cele mai desăvârșite și mai perfecte binecuvântări și pace. Există multe alte persoane deosebite apropiate cercului său sacru, mai ales Marii Mesageri, pacea fie asupra Lor. Fiecare dintre ei a fost onorat cu daruri speciale, potrivit nivelului spiritual. Însă cel care a fost în mod constant onorat cu asemenea daruri a fost Profetul Mahomed, liderul cel mai sfânt din rândul oamenilor. Alții au fost gata să-și sacrifice viețile de dragul unui moment de legătură sau apropiere cu Lumina Luminilor. Toate frumusețile și lumina cu care ceilalți au fost onorați sunt doar reflecții ale manifestărilor divine hărăzite Profetului.
În arhicunoscutul său elogiu „Qasidatu’l-Bur’a” (Elogiul lui al-Bur’a), [3] Busiri exprimă în cuvinte imensitatea acestor daruri:
„TOATE MIRACOLELE PE CARE ALȚI MARI MESAGERI LE-AU ÎNFĂPTUIT CU VOIA LUI DUMNEZEU, S-AU DATORAT LUMINII IZVORÂTE DIN LUMINA LUI MAHOMED, REVĂRSATĂ ASUPRA LOR. NOI TOȚI ȘTIM DESPRE EL CĂ ESTE MURITOR; ÎNSĂ ESTE CEL MAI DESĂVÂRȘIT ȘI MAI BUN DIN ÎNTREAGA CREAȚIE DIVINĂ. DACĂ MIRACOLELE PE CARE LE-A SĂVÂRȘIT AR FI PE MĂSURA MĂREȚIEI SALE, OASELE PUTREZITE AR PRINDE VIAȚĂ LA ORICE RUGĂCIUNE ÎN CARE ÎI ESTE ROSTIT NUMELE”
O, Doamne, revarsă binecuvântările și pacea ta asupra Celui pe care L-ai trimis din milă pentru întreaga lume și asupra fraților săi din rândul Profeților și Mesagerilor, și asupra îngerilor din apropierea Ta, și asupra robilor tăi neprihăniți din rândul locuitorilor cerului și pământului, fie ca Dumnezeu să fie mulțumit de toți.
Note:
1. Ibnu’l-Athir, Mathalu’s-Sair, 2: 357; Imam Rabbani, al-Maktubat, 1:58.
2. Muslim, “Fada’il,” 3; Abu Dawud, “Sunna,” 13.
3. Bur’a de Al-Busiri este probabil cel mai valoros poem clasic din limba arabă, în care este slăvită personalitatea și nivelul spiritual înalt al Profetului Mahomed. A fost compus de imamul Al-Busiri în secolul al 13-lea în Egipt, în timpul Dinastiei Mameluce și de atunci este în continuare recitat pe toate pământurile musulmane. (nota trad.)
Comments