M. Fethullah Gulen
Dahsha și Hayra
(Surprindere și Uimire totală)
Fiecare călător ce călătorește în văile iubirii și ale zelului arde uneori de focul iubirii și uneori debordează de bucurie datorită „vinului nemuririi” oferit de către Cel Iubit. În timp ce arde, iubitorul suspină: O, Paharnicule, am ars. Dă-mi niște apă! Privind cu atenție prin ușa Preaiubitului lăsată întredeschisă, iubitul roagă: Mi-am înfipt degetul în mierea iubirii. Dă-mi niște apă!
Până când călătorul este salvat de anxietatea lumească și considerațiile de distanță sau, cu alte cuvinte, până când călătorul trece dincolo de sferele manifestărilor Numelor și Atributelor și este onorat cu manifestarea Esenței Divine, acesta continuă să călătorească între ardere și implorare și să-și primească soarta Domnul lor le va da să bea dintr‑o băutură curată (76:21).
Iubitorul urmărește din ce în ce mai multă cunoaștere a lui Dumnezeu, pentru că fiecare nou dar Divin îi crește dorința. Pe măsură ce această dorință crește, în inima iubitorului se revarsă noi daruri. Acesta brodează cunoștințele dobândite despre Dumnezeu cu sentimentele și gândurile care călătoresc între inima sa și lucruri. Ca o albină care adună nectarul din flori și astfel face din flori sursa de miere, iubitorul adună nectarul cunoașterii lui Dumnezeu din manifestările Numelor și Atributelor Divine care se deschid ca florile în grădina universului. El sau ea distilează nectarul strâns prin filtrul conștiinței sale apreciative și recunoscătoare și simte ca și cum vederea sa a ajuns la razele Atributelor. Atunci este realizat visul de a ajunge la Ființa Divină, iar iubitul este lovit de surprindere totală.
Sa‘di, scriitorul operei Gülistan (Grădina de trandafiri) exprimă sentimentele călătorului de uimire și uimire în timp ce arde și bea:
Uneori Îți arăți Fața Frumoasă,
dar este acoperită fără a fi văzută complet,
astfel ne inciți să concurăm
să Te putem vedea și să ne sporim văpaia.
Când Îl văd dezvelit pe Cel Iubit de care m-am îndrăgostit,
Ceva mi se întâmplă,
iar eu sunt nedumerit pe drumul meu.
Cel Iubit îmi aprinde un foc în sân
și apoi îl stinge cu o chiciură.
De aceea mă găsești ars și înecat într-un ocean.
Ismail Haqqi Bursavi[1] îi prezintă pe călători ca fiind îmbătați neîncetat:
Toți sfinții sunt îmbătați
Căci Domnul lor le va da să bea dintr‑o băutură curată (76:21);
șapte, cinci și patru sunt îmbătați
cu „Chipul” Lui Frumos.[2]
Dacă călătorul nu și-a pregătit inima conform cerințelor călătoriei spirituale și poruncilor Shari'a, adică dacă nu gândește și nu raționează în lumina Profeției, în timp ce sentimentele sale zboară în nemărginit pe tărâmul stării spirituale dobândite, acesta va cădea în mod inevitabil, va fi confuz și nedumerit și va vorbi și acționa contrar spiritului Shari'a.
Mulla Jami exprimă surprinderea și uimirea în limbajul său viu:
Femeile din Egipt au rămas uimite și și-au tăiat mâinile când au văzut frumusețea lui Iosif. O, Stăpâne, lumina ochilor mei, dacă ar fi văzut Frumusețea Ta, și-ar fi înfipt pumnalele din mâinile lor în sâni. A vorbi despre frumusețea lui Iosif, acolo unde este menționată Frumusețea Ta, nu înseamnă altceva decât a inventa povești.
Cu alte cuvinte, dacă frumusețea și perfecțiunea lumească trecătoare care îl reflectă pe Cel Infinit de Perfect și Frumos ne pot seduce prin multe văluri, cât de mare va fi incapacitatea noastră de a percepe venerația amețitoare și uimirea produse de privitul și minunatul la acea Frumusețe.
Cei care preferă să slujească Islamul și Coranul în acest moment nu ar trebui să vizeze toate plăcerile, fie ele corporale sau spirituale. Mai degrabă, ei ar trebui să-și continue slujirea, asistați de Dumnezeu, cu venerație și uimire de măsura în care Dumnezeu le vine în ajutor și îi face să aibă succes. Ei nu ar trebui să conceapă altceva decât să slujească Islamul. Acesta este un dar special de uimire pentru armata luminii din vistieria specială a lui Dumnezeu: Noi le‑am împărţit lor cele spre trebuinţă (43:32).
O Doamne! Creează o lumină în inima mea, o lumină în limba mea, o lumină în vederea mea, o lumină în auzul meu, o lumină la dreapta mea, o lumină la stânga mea, o lumină înaintea mea, o lumină după mine, o lumină deasupra mea și o lumină sub mine. Și oferă-I binecuvântări și pace celui pe care Tu l-ai trimis ca lumină, Familiei și Companionilor săi, tuturor.
[1] Ismail Haqqi Bursavi (1653–1725) este unul din marii ghizi și scriitori sufiți. Și-a petrecut mare parte din viață la Bursa, în Turcia. Scrierea sa Ruhu’l-Bayan (un comentariu în patru volume asupra Coranului) este foarte faimoasă. Kitabu’n-Natija (“Cartea despre rezultat”) este ultima sa scriere. (Tr.) [2] Bursavi, Ruhu’l-Bayan, 10 vols, 1911, 10:276.
Comentarios