Cum să reacționăm în fața oprimării

Fii precum Rumi

Întrebare: întâlnim oprimarea pretutindeni și aproape sub orice formă. Cum ar trebui credincioșii să reacționeze la oprimare atunci când sunt puși față în față cu ea? Oprimarea, în sensul său cel mai general, înseamnă o încălcare a limitelor și drepturilor celorlalți. A omorî o furnică este un gest opresiv, deoarece nimeni nu deține autoritatea de a…

Cuprinsul articolului:

· Credincioșii sunt avertizați cu seriozitate să nu îi oprime pe ceilalți.

· Oprimarea, potrivit unor mari gânditori, este unul dintre obstacolele care poate să împiedice o persoană să pășească pe calea credinței.

· Deși există un mod de rezolvare a problemelor bazat pe bunătate și înțelegere, de ce alegem un alt tip de comportament care nu face decât să dea naștere sentimentelor negative și urii?

Întrebare: întâlnim oprimarea pretutindeni și aproape sub orice formă. Cum ar trebui credincioșii să reacționeze la oprimare atunci când sunt puși față în față cu ea?

Oprimarea, în sensul său cel mai general, înseamnă o încălcare a limitelor și drepturilor celorlalți. A omorî o furnică este un gest opresiv, deoarece nimeni nu deține autoritatea de a răpi în mod injust dreptul la viață al unui animal. Dacă vorbim despre un om care este tratat în mod nedrept, atunci forma de oprimare are o altă amploare. În ceea ce privește oprimarea unui grup de oameni, aceasta este o nedreptate incomparabil mai gravă și mult mai îngrozitoare.

Indiferent de natura oprimării, credincioșii sunt avertizați cu seriozitate să nu își oprime semenii. Dacă o vor face, în Ziua Judecății, această faptă se va manifesta ca o negură atotcuprinzătoare care îl va sufoca și chinui pe opresor (Bukhari, Mazalim 9; Muslim, Birr 56). Fiecare act de oprimare și nedreptate – fie că este împotriva animalelor, a oamenilor sau chiar a lui Dumnezeu, va apărea ca un nou păcat înaintea acelei persoane în viața de apoi.

Oprimarea, potrivit unor mari gânditori, este unul dintre obstacolele care poate să împiedice o persoană să pășească pe calea credinței. Este atât un paravan între om și credința în Dumnezeu, cât și, în mod similar, un motiv însemnat care îi face pe credincioși să se se rătăcească afară din tărâmul credinței.

CUM PREVENIM OPRIMAREA

Din cauză că atunci când ne referim la tratamentul aplicat anumitor oameni, oprimarea este într-atât de nefastă, trebuie în mod cert să fie prevenită. După spusele Profetului Mohamed, pacea fie asupra Sa, orice om ar trebui să încerce să prevină oprimarea după capacitatea, puterile și statutul său, fie prin intervenție directă sau obiecție verbală. În situația în care o persoană nu poate să se opună oprimării în mod fizic sau verbal, este necesar ca fiecare să încerce cel puțin să înăbușe propriul opresor din inima sa (Sahih al-Muslim, iman 78; Tirmidhi, fitan 11; Abu Dawud, salat 239). În aceeași manieră, un celebru aforism de demult ne spune că „cel care păstrează tăcerea în fața oprimării este un diavol mut”.

Prevenirea oprimării la o scară mai mică stă în puterea fiecărui individ, însă sunt anumite forme de oprimare care pot să fie prevenite doar de către stat. În lumea contemporană, în care justiția și democrația sunt întâlnite tot mai des – deși nu într-o formă perfectă – asemenea acte de oprimare cunosc dimensiuni atât de mari încât nici măcar statele nu sunt capabile să le înăbușe. Prevenirea acestor oprimări și succesiuni de atrocități, în cadrul cărora oamenii sunt măturați de uragane sângeroase, familiile se dezbină, copiii rămân orfani, iar soțiile devin văduve, poate fi posibilă numai prin intermediul anumitor instituții internaționale și organizații. În această privință, despre cei care păstrează tăcerea în fața oprimării, chiar dacă au puterea de o opri – fie ei simpli indivizi, statul sau o instituție internațională – se poate spune că sunt oarecum părtași la acea oprimare, prin faptul că aleg să închidă ochii și că nu iau măsurile preventive pe care le-ar putea lua, faptă care va veni cu urmările sale în Ziua Judecății.

Pe cât este de important să luăm atitudine în fața oprimării și să o prevenim, pe atât de important este și să găsim strategia corectă pe care să o urmăm, fără a face vreo greșeală în aplicarea ei. Oamenii trebuie să fie conștienți de la bun început de modul în care pot preveni nedreptatea, de capacitățile lor, dar de asemenea nu trebuie să agraveze problemele, în încercarea de a preveni oprimarea. Nu trebuie să săvârșească nedreptăți, gândindu-se că ceea ce fac este bine.

OPRIMAREA NU POATE ADUCE NIMIC BUN

Este o mare amăgire să credem că un scop pozitiv poate fi îndeplinit prin oprimare și nedreptate. Nu este posibil să obții niciun rezultat favorabil apelând la oprimare, cum nu este posibil nici să îți recapeți drepturile încălcate tot prin intermediul acesteia. Dacă oamenii încearcă să se motiveze pe ei înșiși și societățile lor înspre o nouă direcție sau să își recapete drepturile pe care le-au pierdut prin mijloace opresive, acest lucru va duce la noi acte de oprimare, încălcare a drepturilor și un sistem instabil de justiție. Dacă aceste condiții presupun ca drepturile să fie respectate și justiția să triumfe, atunci parcursul trebuie onorat cu strictețe, prin cinste, de la început și până la sfârșit. La fel cum scopul final trebuie să fie legitim, tot așa trebuie să fie și mijloacele și căile care duc la acel scop final.

Nu știm cu exactitate în ce măsură putem preveni oprimarea și nedreptatea în vremurile de astăzi. Ceea ce contează cel mai mult este să ne aflăm pe calea dreptății și a reparării nedreptăților din trecut. Datoriile care le revin celor ce urmează calea cinstei sunt că trebuie întotdeauna să fie un etalon al dreptății și adevărului, să fie cu inima deschisă față de toată lumea și să nu răspundă cu aceeași monedă oprimării și nedreptăților care sunt comise.

Surprindem același îndemn în cuvintele poetului Nabi:

„Nu necăji pe nimeni oprimând,

Chiar dacă ei te-au oprimat, nu fii nedrept față de ei,

Nu aduce nemulțumiri la poarta lui Dumnenzeu,

Lasă-i pe cei ce te-au oprimat în slujba Divinului”

FII PRECUM RUMI

De multe ori, cu o considerație ușor arogantă, cităm din maeștri precum Jalaluddin Rumi, Yunus Emre, Ahmad Yasawi sau Haji Baktash Wali și aducem în prim-plan toleranța lor. Este ușor să aduci vorba de Rumi, dar este dificil să fii ca el. În momentul în care vorbești despre Rumi, poți oare să stai cu brațele deschise înaintea tuturor, chiar și a celor care te-au jignit? Atunci când cineva te înfruntă, cauți să găsești moduri prin care să aplanezi problemele, într-o manieră pașnică? Ești capabil să îi faci pe cei care sunt ostili față de tine să împărtășească aceleași gânduri pașnice? Acesta este modul în care poți cu adevărat să fii precum Rumi.

Istoricii menționează următoarea anecdotă despre toleranța lui Rumi: într-o zi, un bigot necioplit s-a luat de el și i-a criticat afirmația: „sunt cu un picior în centrul islamului, iar cu celălalt în toate națiunile lumii”. L-a acuzat pe Rumi de apostazie, că induce în eroare musulmanii și a continuat cu o serie de invective la adresa lui. Fără a-l întrerupe, venerabilul maestru l-a ascultat în liniște, cu o stăpânire de sine dăruită de Dumnezeu. Văzând că bărbatul s-a oprit din vorbit și că nu mai avea ce altceva să spună, l-a întrebat dacă a terminat. Atunci când bărbatul a răspuns afirmativ, Rumi i-a spus pe un ton blând „Ești binevenit să continui; inima mea este deschisă și pentru tine”.

Acesta este momentul în care cuvintele încetează să mai existe. Într-o asemenea situație, toate cuvintele negative ale celui din urmă s-au risipit. Invidia și ura au început dintr-o dată să se metamorfozeze în artificii de iubire. Dacă putem scălda oamenii în lumină, de ce le-am oferi în schimb o ploaie de meteoriți?

Dacă te străduiești să întruchipezi spiritul lui Rumi, chiar și cei care dau dovadă de ostilitate față de tine și te oprimă sau comit o nedreptate împotriva ta, o dată, de două, de trei sau patru ori, vor renunța să o mai facă după un anumit timp, deoarece nu vor primi același răspuns din partea ta. Dacă există o modalitate de a rezolva problemele cu blândețe și înțelegere, de ce continuăm să avem un comportament care nu face decât să dea naștere sentimentelor negative și urii?

Un lucru pe care trebuie să îl reținem este că putem să renunțăm la drepturile noastre personale și să îi iertăm pe ceilalți pentru tratamentul nedrept pe care ni l-au aplicat. Cu toate acestea, nu suntem în măsură să iertăm în numele altora atunci când vorbim despre o nedreptate împotriva valorilor, precum credința sau țara. Când o asemenea nedreptate este comisă, trebuie să găsim explicații plauzibile în favoarea făptașilor, pentru a le demonstra că ceea ce fac este greșit. Dacă aceștia persistă, le vom respinge afirmațiile, depunând o plângere împotriva lor. Dacă nici atunci nu se opresc, îi vom da în judecată și vom cere despăgubiri.

Trebuie întotdeauna să acționăm cu prudență pentru a nu depăși limitele legii și ale eticii, și nu trebuie niciodată să ne depărtăm câtuși de puțin de granițele dreptății atunci când acționăm într-un asemenea mod. Este deosebit de important să acționăm omenește, dar ferm. Chiar și atunci când aducem anumite lămuriri, facem rectificări sau depunem o plângere, încercăm întotdeauna să transmitem un mesaj pozitiv de partea cealaltă și să ne păstrăm caracterul intact. Spunem cu voce tare ceea ce gândim, nu șoptind ca Satana, ci cu vocea și suflul Arhanghelului Gabriel. Oprimarea și atacurile nu sunt decât o dovadă a caracterului celui inculpat. Această situație nu ar trebui să îi împiedice pe oamenii devotați credinței și valorilor universale ale omului să acționeze conform caracterelor lor.

ARE VREUN ROST?

Nu are rost să ne dedicăm această viață lumească și trecătoare oprimării altora sau atitudinii ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, când întâlnim oprimarea. Până la urmă, fiecare dintre noi este un călător în această lume. După ce petrecem timp în această casă de oaspeți pe care o numim viață, vom trece pe lumea cealaltă unde vom răspunde pentru ceea ce am făcut aici. Are rost să susținem războaiele? Are vreun rost să provocăm dezbinare și disensiuni? Are vreun rost să-i oprimăm pe alții sau să comitem nedreptăți?

Într-un citat al cărei autor este necunoscut, esența simplă și efemeră a lumii este redată astfel:

PRIVEȘTE PRIN OCHII ÎNȚELEPCIUNII, LUMEA ACEASTA NU ESTE DECÂT O CASĂ DE OASPEȚI.

NIMENI NU VA RĂMÂNE VEȘNIC AICI, CE LOCUINȚĂ STRANIE.

BOGĂȚIA UNUI REGE SAU A SUPUȘILOR SĂI NU ESTE DECÂT O SIMPLĂ HIMERĂ.

IAR DESPRE CEI CARE RÂVNESC LA EA CE SE POATE SPUNE, DECÂT CĂ SUNT NEBUNI?

Omenirea s-a folosit adesea de oprimare și ură pentru a rezolva problemele întâmpinate la nivel colectiv. Ce bine ar fi dacă am putea de acum înainte să ne folosim de iubire și toleranță! Ce bine ar fi dacă am fi capabili să ne deschidem inimile în fața întregii omeniri, în așa fel încât cei care poposesc aici să nu se îngrijoreze nicicând că n-ar fi loc de ei. Ce bine ar fi dacă am putea să îi tratăm pe toți cu un sentiment profund de respect și evlavie, și dacă am putea să pătrundem dincolo de sentimentele celorlați, de mediul lor cultural de proveniență și să îi tratăm pe toți cu o empatie profundă. Căci în orice fel ne-am aștepta să ne trateze ceillalți, tot la fel se așteaptă și ei să fie tratați de noi. Dacă ne așteptăm să fim tratați cu respect, trebuie să dăm dovadă de respect. Dacă ne așteptăm să ne fie respectate drepturile, trebuie să respectăm drepturile tuturor.

Este necesar să știm că problemele din ziua de astăzi au ajuns la o formă complicată, în asemenea măsură încât nu pot să fie soluționate de cei cu minți înguste și o gândire fadă. Nu pot face mare lucru pentru a câștiga un loc în inimile oamenilor sau a aduce pacea în lume nici cei care au o gândire radicală, care acționează din bigotism pentru a atinge scopuri arogante. Tocmai această atitudine aspră a lor nu va putea niciodată să inspire iubire față de valorile pe care le promovează, în inimile nimănui. Aceștia nu-i lasă pe ceilalți să iubească Onoarea Omenirii, pacea și binecuvântările fie asupra Sa, deoarece sunt mult prea captivați de dorințele lor lumești și ilicite.

De aceea, pentru a rezolva problemele omenirii, este nevoie de oameni cu o conștiință imensă, inimi bogate și o gândire profundă. La fel cum Rumi i-a adus din nou pe oameni împreună, cu soluțiile plauzibile pe care le-a propus cu 7-8 secole în urmă, în lumea contemporană, în care oamenii sunt atât de detașați unii de ceilalți, în care nu mai pot cădea de acord asupra a nimic și în care relațiile se clădesc pe conflict și ostilitate, datoria de a readuce din nou la viață spiritul lui Rumi le revine celor cu credință în inimă. Cât timp nu se va întâmpla asta, va fi imposibil să se pună stop oprimării și ostilităților din diferitele părți ale lumii. Acest fapt este cu atât mai pregnant dacă ne raportăm la nivelul la care pacea lumii este periclitată de tirani ambițioși și arme îngrozitoare, concepute cu intenții răzbunătoare. Numai procedând ca ele vom putea înțelege cât de mare este responsabilitatea pe care o au sufletele altruiste care și-au dedicat viețile iubirii și toleranței.