Centrele de meditații și bursele
Așadar, Mișcarea Hizmet, care căuta să îndemne tinerii să trăiască pentru un ideal, se răspândise acum în taberele de vară și casele pentru studenți. Alte două inițiative din această perioadă au rezistat ca elemente importante ale mișcării până în trecutul foarte recent: centrele de îndrumare și programele de burse. Centrele de meditații au fost, de asemenea (din păcate, pentru viitorii istorici ca mine) numite dershane - aici traduse colocvial ca „școli de meditații” sau „școli de pregătire pentru facultate”. Aceste centre de studiu au ajutat la pregătirea elevilor de liceu pentru examenele de admitere la universitățile turcești. Spre deosebire de Statele Unite ale Americii, unde un student poate susține examenele SAT sau ACT de mai multe ori de-a lungul anului, în Turcia, examenul (examenele) important poate fi susținut doar o dată pe an. Aceste examene au avut diverse denumiri de la introducerea lor la sfârșitul anilor 1960, dar prima oară a purtat numele de ÖSS - Öğrenci Seçme Sınavı sau „Examenul de selecție a studenților”, care suna destul de amenințător.69 Numele prevestitor de rău era unul potrivit, deoarece, pentru mulți studenți, examenul era un obstacol în fața învățământului superior. A fost perceput în general ca fiind părtinitor, dacă nu chiar corupt. Mulți au crezut că examenele erau înclinate să favorizeze copiii elitelor politice și militare (seculariști) și, astfel, de a-i proteja pe cei privilegiați mai mult decât să îi aleagă pe cei care meritau să-și continue educația. Competiția era acerbă: în anii '70, erau aproximativ patru candidați pe un loc într-o universitate turcească. Așa că, urmând același model al taberelor și căminelor, voluntarii Hizmet au deschis câteva școli de meditații sau centre de îndrumare. Spre deosebire de celelalte exemple, această inițiativă nu pare să fi fost inițiată de Fethullah Gülen. Ci mai degrabă școlile s-au dezvoltat natural din succesul eforturilor neoficiale de îndrumare ce aveau loc în casele studenților. Acesta a fost un precedent istoric important pentru viitorul Mișcării Hizmet. Este posibil ca Gülen să fi aprobat centrele de îndrumare, dar nu am găsit nicio dovadă că el le-ar fi inițiat. Totuși, au funcționat. Studenții participau la școli seara sau la sfârșitul săptămânii - de obicei, pe parcursul a zece luni până la un an, iar la scurt timp, centrele de studii asociate Hizmet-ului și-au câștigat o reputație datorită rezultatelor într-o competiție a cărei miză era foarte mare în ochii tinerilor. „180 de minute = o viață?”, după cum scria pe un abțibild critic la adresa sistemului, care a apărut în anii ce au urmat. În orice caz, rezultatele erau afișate anual în ziarele naționale, iar centrele de îndrumare s-au înmulțit foarte mult, ajungând la peste 3.500 în Turcia, până în 2010.70 Nu toate erau conectate la Hizmet. Alți antreprenori au remarcat potențialul obținerii unor câștiguri financiare din această idee. Dar centrele de studiu ale Hizmet-ului au fost cele care au oferit universităților cei mai mulți studenți, inclusiv dintre absolvenții celor mai prestigioase școli din Turcia.
Având în vedere succesul lor, nu este deloc surprinzător că centrele de îndrumare au devenit, de asemenea, un mijloc de recrutare a studenților supradotați pentru casele pentru studenți. Cercetătoarea Caroline Tee a studiat modul în care a apărut o rețea de recrutare în Hizmet, integrând, de la mic la mare, copii aflați la vârsta școlii generale până la adulți, deoarece centrele de meditații au început să apară pentru a-i ajuta și pe elevii de gim- naziu pentru a absolvi examenele de admitere în liceele de elită. Dershane au fost adesea primul contact pe care viitorii membrii ai Hizmet-ului îl luau cu mișcarea. Tee scrie:
Această rețea de recrutare începea adesea înainte de anii învățământului universitar. ... Studenții care urmaseră o școală Gülen sau un centru de îndrumare (dershane) povestesc adesea ... [cum] au fost îndrumați de o abla/un abi [sora sau fratele mai mare] (cel mai adesea, un profesor) către o casă Gülen din cadrul aceleiași rețele din orașul în care s-au mutat pentru a urma studiile universitare. Există... o preocupare puternică pentru menținerea contactului cu persoanele care au fost expuse mișcării și învă- țăturilor lui Gülen.71
La un anumit nivel, această preocupare ar putea părea utilitaristă - o modalitate de a asigura venitul și sustenabilitatea. La un alt nivel, a fost o idee altruistă - o modalitate de a oferi noi oportunități studenților care, în general, nu le au. Ambele erau valabile.
De-a lungul deceniilor, începând cu anii '70, eforturi asemănătoare de a ajuta tinerii să se pregătească pentru examene naționale s-au răspândit în alte regiuni ale lumii, unde astfel de eforturi erau de înțeles, în special Asia Centrală și Europa. Școlile din Germania, de exemplu, care au luat naștere în marea comunitate turcă din această țară, au fost eficiente nu numai ca centre de meditații, ci și ca punți pentru integrarea culturală. Într-un eseu din 2014 pentru „Carnegie Endowment for International Peace”, Bayram Balci a declarat că:
Rețeaua de învățământ a Mișcării Gülen din Europa include, de asemenea, sute de dershane sau centre private care îndrumă stu- denții din învățământul gimnazial pentru a-și îmbunătăți rezultatele academice și pentru a-i pregăti pentru examenele de admitere la universitate. Aceste instituții oferă frecvent cursuri la sfârșitul săptămânii pentru a-i ajuta pe copiii vulnerabili din medii sociale defavorizate, care provin de cele mai multe ori din familiile de imigranți turci, dar nu numai. Dershane face astfel posibil ca acești tineri vulnerabili să meargă la facultate, ajutând în același timp la integrarea imigranților turci în societatea care îi găzduiește.72
Așadar, având în vedere importanța lor, nu ar trebui să fie surprinzător faptul că, în 2013, atunci când guvernul turc și-a propus închiderea și confiscarea agențiilor Gülen, acesta s-a concentrat destul de repede pe dershane, care până în acel moment au ajutat peste un milion de studenți. Până atunci, desigur, mai multe generații beneficiaseră deja de programele Hizmet-ului. Dacă absolvenții acestor programe nu reprezentau neapărat o „generație de aur”, ei reprezentau o elită intelectuală în Turcia. De asemenea, începuseră să se stabilească în multe locuri din întreaga lume. Însă, în acele locuri din afara Turciei unde s-au stabilit abi și abla, guvernului turc i-a fost dificil să închidă programele care se desfășurau în beneficiul studenților, al părinților și al țărilor gazdă. Vom urmări unele dintre aceste povești mai detaliat în Capitolul 5.
Programele de burse care au început la sfârșitul anilor '60, începutul anilor '70, s-au derulat prin diferite inițiative. Adică studenții care aveau nevoie puteau primi ajutor financiar - subvenții sau burse, să locuiască în casele studenților, să participe la tabere sau să studieze în centrele de meditații. Subvențiile aveau tendința să existe peste tot - în chirii sub prețul pieței sau taxele de școlarizare. Cu toate acestea, bursele erau bazate pe necesități. Au provenit din aceleași surse de finanțare ca proviziile și clă- dirile: de la mütevelli. Sociologul Helen Rose Ebaugh a explicat cum a funcționat strângerea de fonduri în Hizmet, printr-un exemplu de la cons- truirea primei școli Hizmet, Yamanlar din Izmir - o poveste spusă mai detaliat în capitolul următor:
Un om de afaceri bogat din Istanbul, un contribuabil important, a spus povestea primei întâlniri de strângere de fonduri pentru a construi prima școală inspirată de Gülen. ... „Domnul Gülen a rostit un discurs motivațional. El a spus că este important ca elevii nevoiași să fie ajutați și apoi a dat exemple din viața Profetului și a companionilor săi. La acel eveniment am văzut oameni care scriau cecuri, dădeau bani și unii care își ofereau inele și brățări de aur. Am fost profund marcat de acea scenă pe care am văzut-o, oamenii oferind pe loc și cu generozitate. Din acest prim impact, m-am gândit că acesta este ceva la care vreau să particip. Am văzut apoi succesele proiectelor și am devenit parte a mișcării”. El a continuat să descrie și alte exemple de dăruire care l-au influențat. A văzut cum oamenii care aparțineau clasei muncitoare și care câștigau foarte puțin pe lună ofereau 20% din venitul lor pentru a acoperi, poate, jumătate sau o pătrime din bursa unui student nevoiaș. El și-a dat seama că acești oameni poate circulă cu transportul în comun, dar [ofereau bani] pentru a ajuta studenții. Mai târziu, s-a implicat în întâlniri de strângere de fonduri și a văzut ce fac oamenii pentru a strânge bani pentru proiectele inspirate de Gülen, unii donând cheile mașinilor lor, oferindu-și ceasurile de aur și femeile care își ofereau bijuteriile pentru a-i sprijini pe studenți. O persoană din Izmir... [a vândut lahmacun (pizza turcească cu carne)] dintr-o căruță pentru a strânge bani pentru construirea unui cămin mic într-un oraș mic din apropiere. Cu cât vedea mai multe dintre aceste exemple de dărnicie, cu atât mai puternică a fost motivația sa de a munci pentru a susține proiectele care meritau. Și-a luat angajamentul de a folosi o treime din venitul său pentru continuarea afacerii sale, o treime pentru întreținerea familiei, iar treimea rămasă să o doneze proiectelor lui Gülen.73
O astfel de empatie implicată din partea tuturor claselor a făcut repede mai mult decât să sponsorizeze bursele. S-a dezvoltat o mișcare centrată pe educație. Tinerii puteau să se bazeze pe sprijin financiar și locuințe sigure. Părinții se puteau relaxa un pic cu privire la cheltuielile educației și bunăstarea copiilor lor. Iar cei cu o situație financiară stabilă (chiar și modestă) puteau simți că fac un bine contribuind la un ideal.
Una peste alta, în Mișcarea Hizmet din anii ’70 inspirată de Fethullah Gülen, turcii de rând „au prins glas și le-au răspuns elitelor care obișnuiau să vorbească în locul lor”, după cum a spus istoricul Carter Vaughn Findley.74 Gülen și cei mai apropiați colegi ai săi au înființat cămine, tabere, centre de îndrumare și programe de burse, ajutând la democratizarea Turciei. Gülen și cei apropiați lui au creat oportunități pentru grupurile care fuseseră până atunci excluse de la participarea în societatea civilă. Acesta a fost situația în special a clasei de mijloc și a musulmanilor credincioși. Nu este surprinzător, această trezire populistă a atras rezistența elitei seculare. Dar schimbările au fost sistematice și inflexibile. Pe parcursul vieții lui Fethullah Gülen, Turcia - ca majoritatea lumii - s-a modernizat rapid. Tehnologia a făcut agricultura mai ușoară și mai eficientă, permițând lucrătorilor să se mute în orașe. Educația - obligatorie în Turcia începând cu anii 1920 - a crescut ratele educării la niveluri fără precedent. Iar o explozie a populației - explozia demografică a fost un fenomen global - a făcut tinerii din Turcia să fie atât un potențial, cât și o problemă. Militarii au exploatat potențialul, dar au agravat problema. Tinerii din întreaga lume întrebau dacă este într-adevăr „o opțiune moartea pentru un ideal?” Mișcarea Hizmet aflată în plină dezvoltare a sugerat o altă modalitate. Tinerii puteau trăi pentru un ideal care chiar putea dăinui mai mult ca ei. Osman Șimșek, care s-a alăturat Hizmet-ului ceva mai târziu, dar a înțeles această dinamică importantă, a explicat corect: „În loc să fim martiri, [dorința noastră] era să trăim ca musulmani; mai mult decât dorință, aceasta a devenit iubirea noastră”.75 Dacă nu ar fi ei înșiși o „generație de aur”, poate ar putea ajuta la formarea uneia.
Comments