Capitolul 1 - Educația - Erzurum și Edirne, 1938–1966

Capitolul 1 Educația - Erzurum și Edirne, 1938–1966

Educația este limbajul cel mai eficient și răspândit pentru a comunica cu ceilalți. Ne străduim să facem acest lucru; nu avem altă intenție.1 M. Fethullah Gülen

Poate ieși ceva bun din Erzurum? Această întrebare a persistat pe parcursul începutului vieții lui Fethullah Gülen. Erzurum este o provincie din nord-estul Turciei, în apropiere de Armenia și Georgia. Provincia include orașul Erzurum - o așezare străveche, care, în 2017, avea peste 300.000 de locuitori și care deține Universitatea Atatürk - una dintre cele mai mari din Turcia. Dar cea mai mare parte a provinciei Erzurum este slab populată de sate rurale foarte sărace, ascunse pe câmpiile dintre lanțurile muntoase Caucaz.

Întreaga zonă se află la mare altitudine, cu aer curat, proaspăt și culori mai luminoase ca ale oricărui platou. Orașul Erzurum se află la o altitudine de aproximativ 6.500 de metri deasupra nivelului mării, iar lan- țurile muntoase din nordul și sudul Erzurumului prezintă vârfuri de peste 3.000 de metri, inclusiv Büyük Ejder (în traducere literală „dragonul cel mare”) din lanțul muntos Palandöken. În scurta vară, regiunea este de un verde pal. Deoarece solul este foarte alcalin, puțini copaci cresc pe lângă pinii care se găsesc din loc în loc. Mergând spre vest de Erzurum, spre satul Korucuk, unde s-a născut Fethullah Gülen în 1938, ochii descoperă rare albii ale râurilor și copaci cu frunze căzătoare, unde poposeau peste noapte caravanele ce străbăteau Drumul Mătăsii, ce trece prin acea zonă.

Korucuk se află în Valea Pasinler. A fost și este un sat agricol. Din loc în loc, câte un copac oferă o oarecare umbră pe timpul verii, iar iarna servește ca paravânt în fața zăpezii abundente, dar, altfel, satul este deschis în fața brizelor și soarelui, când vremea este blândă, iar la rafale și torenți atunci când plouă. Vara, mormane de baloți de fân sunt aliniate pe marginea drumului. Adierile de vară din Korucuk și, de fapt, din toată provincia Erzurum, sunt încărcate cu dulcele miros de fân. Dar adesea, în Korucuk, acele brize de vară aduc, de asemenea, mirosuri și puțin mai neplăcute. Bălegarul este colectat în grămezi sau mormane de cărămizi de-a lungul șoproanelor și caselor din sat. Uneori, mormanele de bălegar se răstoarnă pe singura stradă asfaltată a satului. Cărămizile de bălegar vor fi folosite pentru a aprinde focul pentru a găti pe tot parcursul anului și pen- tru a încălzi casele în timpul iernilor lungi.

Minaretul moscheii locale este vizibil de oriunde din Korucuk, iar sunetul ezanului - chemarea la rugăciune, poate fi auzit din orice colț al satului. Există poate 50 de case în Korucuk, care adăpostesc 250 de persoane - cam același număr pe care și-l amintește Fethullah Gülen din copilăria sa.2 Majoritatea acestor case se află în diferite stadii de descom- punere sau, ca să spunem într-un mod frumos, „se lucrează” la ele. Aco- perișurile din tablă sunt foarte des întâlnite, la fel ca cele din prelată. Unele au fundații din noroi și piatră vechi de zeci de ani, dacă nu chiar de secole. Majoritatea nu au fost vopsite de ani buni, poate niciodată. Puține au mai mult de un etaj jos. În 2015, în minunata zi de vară în care am vizitat Korucuk, am fost întâmpinat foarte călduros de o rudă îndepărtată de-a lui Gülen. În timp ce stăteam pe pături în spatele casei sale, mi-a oferit un pahar răcoritor din băutura lui de iaurt (ayran). Totuși, nu am să îmi schimb părerea că, în mare parte, Korucuk - și în general Provincia Erzurum, este un loc dur și rigid, populat de oameni muncitori. Puțini dintre locuitorii peste treizeci de ani pe care i-am cunoscut aveau toți dinții (deși zâmbetele lor erau pregătite). Mi-am dat seama de ce oamenii s-ar putea întreba: poate ieși ceva bun de aici?

Totuși, cel puțin într-una dintre înregistrări, Gülen și-a amintit cu drag de satul său natal. Unele dintre treburile sale de copil erau să ducă la pășunat două sau (cel mult) trei vaci și să păstorească câteva oi, pe care familia le-a păstrat pentru a supraviețui. Și, desigur, când călătorea la rudele aflate în apropiere, ajuta cu orice era nevoie pe câmp.3 Astfel, cu perspectiva vârstei de aproape cincizeci de ani, în 1994 a scris:

Tăcerea profundă, calmul contemplativ și natura magică ce ne înconjoară imaginația atunci când ne gândim la vechile noastre sate nu mai există. Porția de tăcere pe care o simțim și de care suntem încântați astăzi într-un golf sau într-un crâng a fost întotdeauna atmosfera naturală și permanentă a vechilor noastre sate. Există o legătură atât de caldă și un echilibru atât de dulce între fostele sate și orașe, încât sătenii nu invidiau orașul sau pe locuitorii orașului, iar locuitorii orașului nu îi priveau de sus pe săteni. De fapt, locuitorii orașului veneau uneori să locuiască la sat. Satul, considerat, la acea vreme, un oraș mic, era un loc de o frumusețe divină, unde orășenii mergeau pentru distracție și relaxare și pentru a fi aproape de natură. O liniște plăcută și calmul dominau mereu vechile sate. Lumina soarelui de dimineață, sunetul oilor și al mieilor, zumzăitul insectelor și ciripitul păsărilor ne-ar izbi inimile în valuri dulci de plăcere, iar acele sunete s-ar alătura muzicii interioare, profunde a naturii. Seara, existența ar fi învăluită sub pătura amurgului, o stare misterioasă care ar arunca o vrajă asupra oamenilor și ar crea vise. Nopțile au răsunat întotdeauna cu un cântec de liniște și calm. În această lume - vecină cu lumea următoare - chemarea la rugăciune și litaniile rugăciunii, limba de dincolo, ne-ar chema la un concert diferit și ne-ar duce [într-o] atmosferă mai profundă și mai spirituală. Atât timp cât avem gânduri și idei aparținând acelei perioade sacre, nu ne putem despărți de trecutul nostru și rămânem detașați de viitorul nostru.4

Mai puțin melancolic, potrivit unei alte declarații, cu ocazia uneia dintre întoarcerile în satul său natal (probabil în 1988), Gülen a afirmat că: „În trecut, satele cultivau trandafiri. Acum, ei cultivă bălegar”.5 Și chiar mai accentuat, într-un alt interviu, Gülen spunea odată: „Am crescut într-un loc care semăna cu «orașele aflate în ruină, casele aflate în ruină»... «pustietăți fără case, comunități fără cap, zile fără muncă, seri fără niciun gând pentru ziua de mâine, dominație, opresiune»”.6 Ar putea ieși ceva bun din Erzurum?

„Am fost o familie fericită”

Pe coasta de vest a Korucuk, cum te apropii de sat, se află un cimitir acoperit de buruieni. Ciulini, flori sălbatice și câțiva trandafiri ici-colo cresc în mijlocul cărărilor recent bătătorite. Aceste căi șerpuiesc printre pietrele funerare erodate care marchează trecerea generațiilor. Un mic contur dreptunghiular din piatră, de aproximativ 30 de centimetri înălțime, delimitează locul exact unde se află un corp. Pietrele de mormânt - de obicei una mai mare la cap și una mai mică la picioare, sunt inscripționate uneori în limba arabă, alteori în scriere veche otomană și, ocazional, cu noul alfabet latin (începând cu anul 1920). Din loc în loc, o piatră înaltă aproape de înălțimea unei persoane, marchează mormântul unui imam, învățat sau șeic sufist. De asemenea, aceste semne au două dreptunghiuri pentru picioare și un capăt în formă de turban - aproape ca orice reprezentare musulmană a formei umane. Astfel de pietre sunt rare în cimitirul Korucuk. Dar una dintre ele se află într-o curte mică, de 13 metri pe pătrați - împrejmuită de trei rânduri de blocuri de beton modeste cu un gard din fier forjat, cavoul familiei Gülen.

Prezența mormântului acestui lider spiritual în locul de veci al familiei Gülen indică un fapt important: Fethullah a primit o moștenire spirituală. Într-un interviu, el și-a amintit că: „Prima persoană din familia noastră care s-a stabilit în Korucuk a fost străbunicul meu, Molla Ahmet, fiul lui Hurșid Ağa, fiul lui Halil Efendi. Molla Ahmet a fost o persoană extraordinară care se distingea prin cunoștințele și evlavia sa. În ultimii 30 de ani ai vieții sale, nu și-a întins niciodată picioarele pentru a se culca într-un pat și a dormi. Se spunea că, atunci când i se făcea somn, stătea jos și își va așeza fruntea pe mâna dreaptă și dormea puțin”.7 Accentul pe care îl pune pe pietatea străbunicului său - care mergea chiar până la punctul unei asceze extreme - reflectă circumstanțe dificile care, cel mai probabil, au dus la migrarea familiei în Valea Pasinler.

Locul de unde provine familia Gülen este Ahlat - un oraș de pe țărmul vestic al lacului Van, foarte aproape de granițele estice ale Turciei cu Armenia, Azerbaidjan și Iran, precum și la sud și est de Korucuk. În 1877- 1878, regiunea Caucaz - în care se află mare parte din Erzurum, a repre- zentat frontul estic al unui război între forțele creștine loiale Imperiului Rus și Imperiul Otoman. Războiul a fost brutal. Rușii au intrat în Orașul Erzurum și l-au asediat în noiembrie 1877. Parțial, asediul a eșuat, cel puțin conform legendei, datorită eforturilor eroice ale lui Nene Hatun - o tânără care a luat o pușcă și o secure pentru a lupta împotriva rușilor și a răzbuna moartea fratelui ei. După ce nu au reușit să cucerească Erzurum, rușii s-au mutat înspre est, spre Kars, mai aproape de Rusia. Migrația familiei Gülen a urmat calea lăsată în urmă de această strategie rusească: au mers acolo unde nu erau rușii. Unii dintre creștinii armeni din provincia Erzurum (aproape 40% conform anumitor estimări), care au trăit în pace relativă sub conducerea otomanilor musulmani timp de secole, s-au aliat cu rușii în timpul conflictului din 1877-78. Apoi au fugit din regiunea Erzurum odată cu armata rusă, în timp ce musulmanii au pătruns în regiune din teritoriile ocupate. Aceste evenimente au dus la una dintre cele mai grave tragedii umane din timpul Primului Războiului Mondial, care, pentru armeni, a fost un genocid. Astăzi, mulți turci recunosc acele vremuri tulburi ca o pată oribilă în istorie, plângând atât pentru pierderile lor, precum și pentru marea suferință a armenilor. În timp ce unele țări, precum Franța, îl numesc genocid, alte câteva țări, precum Statele Unite ale Americii, nu îl numesc astfel. Toți sunt de acord că violența și vărsarea de sânge au însoțit „eliberarea” Turciei lui Atatürk și armata sa la începutul secolului XX. Și nimeni nu contestă faptul că Turcia de Est a fost o regiune care a avut extrem de mult de suferit.

Așadar, familia Gülen a cunoscut războiul și costurile sale. Cu toate acestea, nu există niciun monument al luptătorului în cavoul Gülen din cimitirului din Korucuk. Cel care s-a stabilit pentru prima oară în Korucuk a fost un învățat pios - Molla Ahmet, străbunicul lui Fethullah Gülen. Faptul că familia Gülen avea să aleagă religia și spiritualitatea poate ar trebui să fie înțeleasă și ca o replică și alternativă la a lua parte în războiul care a distrus regiunea lor natală și a forțat migrația familiei sale.8 O primă poveste despre străbunicul lui Gülen, Șamil, fiul lui Molla Ahmet, poate oferi o privire asupra mentalității familiei. Chiar înainte de Primul Război Mondial, un mare cutremur a zguduit regiunea Erzurum. Korucuk a avut de suferit. Oamenii au fugit din casele lor, multe dintre ele devenind instabile. De teama replicilor, au dormit în zone mari deschise, cum ar fi podeaua morii satului. Cu toate acestea, lucru acesta a devenit imposibil pe măsură ce se apropia iarna. Erzurum se confruntă cu ninsori abundente - până la 3 metri, iar pământul este acoperit cu zăpadă în medie aproximativ 150 de zile anual.

Șamil Gülen s-a numărat printre cei care au dormit pe podeaua morii. Într-o seară, în timp ce mergea spre moară, s-a întâlnit cu imamul satului - un bărbat pe nume Mehmet. Imamul Mehmet i-a spus lui Șamil: „Du-te acasă și dormi. Iar dacă va cădea chiar și o singură piatră, vino și aruncă-mi-o în cap”. Desigur, Gülen a fost surprins (dar probabil recunoscător) pentru acest sfat. L-a întrebat pe imam cum poate fi atât de sigur. Imamul a împărtășit apoi un vis pe care l-a avut:

Aseară, Profetul a venit în satul nostru. Cei Patru Califi Cinstiți se aflau în spatele lui. Ali ibn Abi Talib avea mulți țăruși în mâini. Am alergat imediat la ei. Întorcându-se către mine, Profetul a întrebat: „Acesta este satul tău, Molla Mehmet?” I-am spus: „Da, Mesagerule al lui Dumnezeu, este al meu”. Apoi Profetul s-a întors către Ali și a spus: „O, Ali! Aruncați un țăruș în acest sat, astfel încât să nu se mai zguduie”.

Imamul și-a repetat apoi ordinul către Șamil Gülen: „Du-te acasă și dormi”. Încurajat de încrederea din cuvintele imamului său, dar mai mult de vizita în satul său a Profetului și Companionilor săi, bunicul lui Fethullah Gülen s-a întors în casa lui și s-a culcat.

Acum, astfel de povești pot părea în ochii unora, în egală măsură, legende sau întâmplări reale. Orașul Erzurum a fost aproape distrus de un cutremur în 1859, iar altul din 1983 a creat pagube considerabile regiunii. Un cutremur în lacul din regiunea Van din 23 octombrie 2011 a ucis aproape 500 de oameni. Însă această poveste ne poate ajuta să începem să înțelegem, luând în considerare devotamentul islamic al familiei sale, cum pentru Fethullah Gülen educația nu a fost pe deplin înțeleasă. Educația pentru Gülen ar putea include atenția asupra a ceea ce Freud a numit, după cum știe toată lumea, într-un mod infam, „inconștientul”. Însuși Gülen a explicat: „Visele cuprind, de obicei, imagini care sunt legate cumva de situații din trecut sau viitoare, văzute clar sau simbolic, prin ferestrele care se deschid spre lumea adevărului... Fiecare vis, precum o lumină sau un indicator al lumilor de dincolo, poate îndepărta întunericul și indica o direcție”.10 Cum este de așteptat, orice teolog musulman va interpreta visele într-un mod diferit decât o fac adepții lui Freud care, în imaginația vie a lui Gülen, văd ființele umane ca „o mlaștină de impulsuri animalice”. Și Gülen este precaut să avertizeze că visele nu sunt necesare pentru a „vedea lumile de dincolo”, ca nu cumva cei fără scrupule să le exploateze sau cei naivi să se bazeze pe ele. Dar în general „mii de idei curg către inimă în timpul viselor”.11 Un interpret atent și disciplinat, care se bazează în principal pe cunoașterea Coranului și a sunnei (tradiția învățăturilor Profetului), ar putea ajunge indirect să creadă în ceea ce s-ar putea afla din vise, printre alte surse. Bunicul său, Șamil, a fost un exemplu. Da, educația a avut loc în săli de clasă, dar nu numai acolo. Dacă bunicul său a putut avea încredere în visul unui imam, atunci visele ar putea avea o semnificație și pentru tânărul Fethullah.

De fapt, de când era copil, Gülen a aflat că tăcerea și ascultarea - pur și simplu a fi atent - sunt lucruri de o mare importanță pentru a învăța. Sora mai mare a lui Fethullah, Nurhayat, a amintit că, atunci când alți copii ieșeau afară să se joace, tânărul Gülen rămânea în urmă cu adulții pentru a asculta discuțiile și dezbaterile lor.12 Însuși Fethullah își amintește că bunica sa, Munise, era o bună ascultătoare. „Am înțeles-o pe bunica mea chiar înainte de a-i înțelege pe tatăl și pe mama mea”, scrie Gülen. „Liniștea și profunzimea ei, precum a mărilor calme, m-au influențat foarte mult... A fost o femeie unică, vorbea foarte puțin și a încercat să arate cum este islamul pe deplin cu felul ei de a fi”.13 Prin descrierea bunicii sale ca „liniștită”, Gülen a vrut să descrie profunzimea spiritualității sale; că pe ea nu o îngrijorau chestiunile lumești. Pentru unii, acest lucru s-ar putea să demonstreze prejudecățile de gen. Iar cu timpul, atitudinea lui Gülen în ceea ce privește genul a devenit din ce în ce mai progresivă. El a susținut constant educația completă atât pentru băieți, cât și pentru fete, dar a fost crescut într-o cultură patriarhală destul de rigidă. Însă, spre deosebire de Apostolul Pavel, care se știe că a spus că femeile din Corint „ar trebui să tacă” în biserică (1 Corinteni 14:34), Gülen a aplicat pentru toată lumea exemplul blândei sale bunici. „A vorbi prea mult”, a scris Gülen odată, „este un defect de personalitate provenit de la un dezechilibru mental și spiri- tual”.14 Acum, venind de la un predicator și profesor care și-a petrecut o bună parte din viața de adult vorbind, aceste cuvinte sunt puțin mai mult ironice. Însă, în spatele acestui sfat de a fi atent la discurs, se află un prin- cipiu mai amplu, care a fost subliniat în mod repetat de Gülen: acela de a fi autocritic. Cercetătorul musulman Zeki Sarıtoprak identifică autocritica lui Gülen cu principiul sufist muhasaba-i nafs: „Întreabă-te înainte să fii întrebat”.15 Însuși Gülen a explicat această idee: „O persoană sensibilă nu este cineva care pretinde că este infailibilă și, prin urmare, este indiferentă la ideile celorlalți”. Mai degrabă, o persoană cu adevărat sensibilă este aceea care își îndreaptă greșelile și folosește ideile altora în recunoașterea faptului că ființele umane sunt predispuse greșelii”. Pe scurt, și cu puțin bun simț, Gülen folosește o zicală populară turcească, care are, de asemenea, rezonanță islamică pentru a înțelege idea: „Cei care vorbesc mult fac multe greșeli”.16 După cum vom vedea în capitolul cinci, această disponibilitate de a asculta liniștit și atent - lucru pe care l-a învățat prima oară de la bunica sa, Munise - a fost un element de o importanță capitală care i-a determinat pe oameni să aibă încredere în Fethullah Gülen și care a dus la ceea ce este acum o mișcare globală.