M. Fethullah Gulen
Basira și Firasa (Perspectivă și Discernământ)
Însemnând literalmente percepție, inteligență, discreție, dovezi și mărturie, perspectiva (basira) este definită un ochi deschis al inimii, o percepție profundă, o capacitate de a vedea consecințele la începutul unei acțiuni, ori a previziona. Perspectiva capătă o dimensiune diferită, mai profundă în rândul sufiților. Este considerată sursa primară de cunoaștere spirituală obținută prin gândire reflectivă și inspirație, primul grad al percepției sufletului asupra realității lucrurilor; și o putere a conștiinței care discerne și stabilește valori care își au originea în suflet, în timp ce rațiunea se încurcă în culori, forme și calități. Mai este de asemenea o putere de percepție atât de modelată de lumina apropierii de Ființa Divină încât, atunci când alte simțuri de percepție devin epuizate de imaginație, ea capătă o mare familiaritate cu misterele care se află în spatele lucrurilor și, fără nici un ghid sau dovezi, ajunge la Adevărul adevărurilor, unde rațiunea este năucită.
Văzul este unul dintre Atributele luminoase ale lui Dumnezeu Atotputernicul, iar perspectiva credinciosului, așa cum este declarată în: Noi le‑am împărţit lor. (43:32), este proporțională cu capacitatea persoanei de a primi manifestările acestui Atribut. Cea mai mare parte îi aparține celui care, după ce a beneficiat din plin de acea Sursă Divină, și-a revărsat inspirațiile în inimile adepților săi, și anume Profetului Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra lui. El este cea mai lustruită oglindă a manifestărilor Adevărului Suprem și este inegalat în a le primi. Declarația Divină: Spune: Aceasta este calea mea! Eu chem la Allah, eu şi cei care m‑au urmat (12:108) indică măreția ponderii acelui dar Divin care aparține prințului Profeților și adepților săi.
Această percepție fără egal i-a permis călătorului sfânt pe calea Înălțării să ajungă dintr-o suflare pe tărâmurile dincolo de existența corporală, pe care cei lipsiți de orice percepție le consideră întunecate sau necunoscute, sau a căror existență o neagă vehement. El a studiat acele tărâmuri ca pe o carte și a călătorit pe „pantele” Nevăzutului, unde sunt expuse tăblițele arhetipale, iar melodiile condeielor Destinului, care-i fac inima să tresară, l-au încântat. El a vizitat Paradisul însoțit de slujitori cerești și a beneficiat o primire Divină la limita dintre tărâmul creat și tărâmul infinit al Divinității. Adică, s-a înălțat cât de sus poate să se ridice o ființă creată și a dobândit o asemenea apropiere de Dumnezeu, încât este descrisă metaforic în Coran ca distanța dintre două bătăi de arc sau chiar mai aproape. (53:9). A fost un punct în care spațiul și locul erau nedefinite sau nediferențiate.
Plăcerea obedienței oferită de această perspectivă capătă uneori o nouă dimensiune, mai profundă, atunci când credinciosul începe să discearnă și să descopere dimensiunea spirituală și semnificațiile obiectelor și evenimentelor. Spiritul său experimentează alte dimensiuni în acest tărâm tridimensional, iar conștiința sa devine ochiul existenței cu care vede, precum o fac și pulsul și intelectul.
Pe lângă percepție și înțelegere, discernământul (firasa) denotă aprofundarea perspectivei atunci când percepția devine sursa unei anumite cunoștințe. Cei care discern manifestările luminii lui Dumnezeu, Adevărul Suprem, posedă o asemenea strălucire încât văd totul, fiecare problemă, în deplina ei claritate. Ei nu sunt niciodată confuzi, chiar și atunci când întâlnesc elementele cele mai complicate, elemente extrem de asemănătoare și nu se pierd în detalii. Văzând simultan zahărul conținut în trestia de zahăr și hidrogenul și oxigenul conținute în molecula de apă, ei se abțin de la toate abaterile (de exemplu, panteismul și monismul) și recunosc pe Creator așa cum este El și creatul așa cum este.
De la fața fiecărui credincios până la fața universului, fiecare punct, cuvânt și replică din existență este o propoziție cu însemnătate, chiar o carte pentru cei la care se referă versetul: Şi în aceasta sunt semne pentru cei care ştiu să vadă! (15:75). Cei care pot privi existența din punctul enunțat în Tradiția Profetică: Temeți-vă de discernământul unui credincios, căci el vede cu lumina lui Dumnezeu[1], iau contact cu realitatea, se familiarizează cu latura invizibilă a existenței și aruncă lumină asupra evenimentelor, dezvăluind adevărata față a tuturor. În timp ce alții își petrec viața în „găuri negre”, acești oameni sunt cuprinși de plăceri tot mai mari pe „pante” asemănătoare paradisului.
Pentru cel înzestrat cu un astfel de discernământ, existența este o carte de nenumărate pagini, fiecare parte însuflețită sau neînsuflețită a creației fiind un cuvânt strălucitor cu mii de semnificații, iar chipul existenței și cel al fiecărei persoane exprimând multe realități ascunse. Cei cu o adevărată spiritualitate văd astfel de lucruri în „versetele” acelei cărți și în „frazele” luminoase ale acelor versete și primesc de la ele mesaje pe care până și cele mai mărețe minți fără de spiritualitate nu reușesc să le discearnă. Pe credincioși îi așteaptă pe lumea cealaltă surprize de neimaginat, potrivite fiecărui rang, iar ele li se prezintă împreună cu toată plăcerea spirituală pe care o oferă.
O, Dumnezeule! Îți cerem inimi bune, devotate, care să revină mereu la Tine în penitență, de dragul Tău; și pogoară binecuvântări și pace asupra Profetului nostru Mahomed, liderul Căii Tale, și asupra Familiei și Companionilor săi, a tuturor.
[1] at-Tirmidhi, “Tafsiru Sura 15,” 6.
Comments