Atributele Figurative ale lui Dumnezeu
Mai târziu am realizat că am uitat să scriu despre Atributele lui Dumnezeu, care sunt folosite în Coran și Sunna într-un sens figurat. Întrucât s-a făcut referire la ele la începutul articolului despre Atributele Slavei lui Dumnezeu, este necesar să ofer aici informații scurte despre ele.
Deși Atributele Figurative sunt frecvent menționate în Coran și Sunna, deoarece nu este potrivit să le atribuim Ființei Divine cu semnificațiile lor aparente, referitor la ele s-au făcut diferite interpretări și astfel unele dintre acestea s-au abătut de la calea dreaptă. Unii oameni le-au abordat în sensurile lor literale și nu s-au putut împiedica pe ei înșiși să meargă la extreme, punându-se astfel în pericolul de a cădea în eroare și pierzanie. Cu toate acestea, dacă primii cărturari musulmani integri preferau să nu facă interpretări despre ele bazate pe părerile lor personale, adepții lor drepți nu au abandonat niciodată respectul sau stăpânirea de sine în interpretările lor moderate, fără să meargă nici către negare, și nici să devieze către antropomorfism sau crezuri similare.
Întâlnim Atributele Figurative atât în Coran, cât și în Sunna.
Printre aceste Atribute putem enumera:
· „Venire” în Şi va veni Domnul tău (89:22);
· „Așezare” în Cel Milostiv care s‑a aşezat pe Tron, (20:5), ceea ce înseamnă că Dumnezeu supune creația la porunca Sa, manifestându-Și Suveranitatea, Măreția și Puterea;
· „Nu voiește” în Voiesc ei să stingă cu gurile lor lumina lui Allah(43), însă Allah nu voieşte alta decât să desăvârşească lumina Sa (9:32);
· „Însuși” în Şi‑a prescris Lui însuşi îndurarea. (6:12), Şi te‑am ales Eu pentru [slujirea] Mea. (20:41), iar în zicala profetică: „Tu ești așa cum Te-ai lăudat pe Tine Însuți”[i] și citatul profetic de la Dumnezeu: „Cu siguranță am făcut nelegiuirea pentru Mine Însumi.”[ii]
· „Mânia” în Allah se va mânia pe el, îl va blestema şi‑i va pregăti lui chin mare. (4:93), ceea ce înseamnă pedeapsă și condamnare;
· „Mâna” în versete precum mâna lui Allah este deasupra mâinilor lor. (48:10) și harul se află în mâna lui Allah (57:29), ceea ce înseamnă putere, proprietate, control și îndepărtare și ajutor;
· „Chipul” în versete precum Totul va pieri în afară de Chipul Său (28:88), Va rămâne veşnic [numai] faţa Domnului tău, Cel plin de Slavă şi de Cinste (55:27) și Noi vă hrănim pentru a dobândi Faţa lui Allah! (76: 9), care înseamnă Însăși Ființa Divină sau aprobarea și a-I face pe plac lui Dumnezeu.
În plus, concepte, cum ar fi:
· „Zicere” în versete precum: Şi când Stăpânul tău le‑a zis îngerilor: (2:30);
· „Vorbire” în a vorbit cu el Domnul său(7:143);
· „Atotauzitor, Atotvăzător” în declarația divină Allah este Cel care Aude Totul [şi] Cel care Vede Totul [Sami’, Basir]! (22:75);
· „Compania” care este înțeleasă prin Allah este alături de voi (47:35); și
· „Loc” în ei vor avea loc meritat la Domnul lor! (10:2)
sunt privite de unii ca fiind printre aceleași Atribute.
Este posibil să întâlnim multe Atribute asemănătoare în spusele celui mai nobil Profet, asupra lui fie pacea și binecuvântările.
· „Întreabă” în „El îi întreabă pe îngeri”;”[iii]
· „Ordonare” și „Interzicere” în cuvintele profetice, unde vedem expresiile „El poruncește”[iv] și „El interzice”[v];
· „Mărturie” în zicalele în care este menționată sintagma „El este martor”[vi];
· „Mișcându-se repede” în zicale precum „El se mișcă repede pentru a răspunde cu favoare”[vii];
· „Apropiindu-se” în proverbe precum „El se apropie imediat cu favoare”[viii]
· „Coborând” în zicale precum „El coboară în cerul lumii”[ix] și alte câteva concepte precum:
· „Iubirea, Devenirea Mânioasă, Cea mai bună Formă, Euforia, Zâmbetul, Cuprinderea, Contractarea, Extinderea, Străduința, Simțirea Minunării, Arătarea Grijii, Ascultarea și Sensibilitatea, A fi în Companie în cuvintele profetice, unde vedem expresiile El iubește ;[x] El devine mânios;[xi] El este văzut în cea mai bună formă;[xii] El este euforic ;[xiii] El zâmbește;[xiv] El cuprinde[xv] El se extinde;[xvi] El se străduie;[xvii] El simte uimire;[xviii] Nu există nimeni mai atent și mai sensibil decât Dumnezeu ,”[xix] și, respectiv, „Sunt cu el când El mă pomenește”[xx].
Cei mai timpurii cărturari ai Islamului, care au urmat foarte îndeaproape calea Profetului și a Companionilor săi, au acționat în stăpânire de sine și cu mare grijă în ceea ce privește Atributele Figurative, în același mod în care au procedat cu afirmațiile subtile și foarte semnificative ale Coranului. Ei au recunoscut că se numără printre Atributele lui Dumnezeu și au preferat să se refere la adevăratele lor semnificații pentru Dumnezeu Atotputernic. Spre deosebire de acești savanți ai Ahlu's-Sunna wa'l-Jama'a, adepții anumitor secte deviante, cum ar fi Antropomorfii (Mujassima) și Comparatorii (Mushabbiha), au afirmat că Dumnezeu Atotputernicul avea un trup și L-au comparat cu creatul; aceasta a fost parțial pentru a nu nega aceste Atribute și, astfel, Ființa Divină a fost concepută ca Cea Care, ca și oamenii, are mâini, picioare, ochi și urechi și Care coboară, urcă, aleargă, se apropie, se bucură și zâmbește etc. Drept urmare, au căzut în dezorientare mentală. În contrast cu o atitudine atât de extremă ca aceasta, Mu'tazila și Jahmiyya au mers la extrema opusă și, considerând că a avea astfel de Atribute nu era potrivit pentru Ființa Divină, i-au refuzat lui Dumnezeu orice Atribut, afirmând mai degrabă că există doar Ființa Divină, Ea Însăși cu faptele Sale. Cu toate acestea, cei mai vechi cărturari musulmani drepți au recunoscut existența tuturor Atributelor Divine, inclusiv a celor figurative, și au transmis cunoașterea exactă a adevăratei lor naturi lui Dumnezeu Atotputernic. În plus față de considerentele lor despre Esența și Atributele Divine care sunt libere de orice comparație și antropomorfism, ei au putut să vadă și să vorbească despre Ființa Divină ca fiind absolut scutită de orice defecte, asemănare sau parteneriat și, în următoarele cuvinte ale cărturarilor esențialelor religioase sau principiilor de bază, ei au constatat adevărul: „Dumnezeu există și are Atribute, fără a avea nicio asemănare și a nu se compara cu nimic creat; El este absolut liber de orice defect, asemănare și comparație, dar are Atribute și Nume.”
Unii dintre cărturarii generațiilor ulterioare nu au considerat că este dăunător să facă anumite interpretări rezonabile cu privire la Atribute bazate pe principiile esențiale ale Religiei, pentru a păstra mințile de alterarea prin gânduri și crezuri greșite. De exemplu, ei au interpretat „Coborârea” ca coborârea milei lui Dumnezeu, „Venirea” ca venirea pedepsei Sale, „Stabilirea de sine pe Tronul Suprem” ca demonstrarea Lui a stăpânirii Sale absolute, „Mâna” ca darurile Sale, Putere, și stăpânire, „Mișcarea rapidă” și „Apropierea” ca răspuns imediat al lui Dumnezeu cu favoare și respect, și „Dragoste” ca fiind modul în care îi tratează El pe oameni cu bunătate și milă.
Cu excepția cazului în care ar nevoie să răspundem la obiecții, este mai sigur să urmăm calea primilor cărturari drepți și este o abordare mai bine-manierată. În caz de necesitate, calea cărturarilor drepți din generațiile ulterioare poate fi adoptată.
O Doamne! Cred în Tine și în orice vine din Prezența Ta. Dă-ne posibilitatea să urmăm Religia Ta în siguranță și fă-ne statornici. Nu lăsa inimile noastre să se abată după ce Tu ne-ai călăuzit și dăruiește-ne milă din Prezența Ta. Cu siguranță Tu ești Cel Atotdăruitor. Și oferă binecuvântări și pacea Ta Profetului nostru și mijlocitorului păcatelor noastre, Mahomed, și Familiei și Companionilor lui buni și puri. Toată lauda și recunoștința sunt pentru Dumnezeu, Domnul lumilor.
[i]Muslim, “Salah” 222; at-Tirmidhi, “Da‘awat” 75. [ii] Muslim, “Birr” 55; Ibn Hanbal, al-Musnad, 5:160. [iii] al-Bukhari, “Mawaqitu’s-Salah” 16; Muslim, “Masajid” 210. [iv] al-Bukhari, “Tafsiru’l-Qur’an” 22; Muslim, “Salatu’l-Musafirin” 274. [v] al-Bukhari, “Maghazi” 38; Muslim, “Ayman” 1. [vi] at-Tirmidhi, “Tafsir” 24; Ibn Hanbal, al-Musnad, 5:172. [vii] al-Bukhari, “Tawhid” 15; Muslim, “Dhikr” 2. [viii] al-Bukhari, “Tawhid” 15; Muslim, “Dhikr” 2 [ix] al-Bukhari, “Tahajjud” 14; Muslim, “Salatu’l-Musafirin” 168, 172. [x] al-Bukhari, “Manaqibu’l-Esrar” 4; Muslim, “Iman” 129. [xi] al-Bukhari, “Manaqibu’l-Asrar” 4; Muslim, “Iman” 129. [xii] at-Tirmidhi, “Tafsir” (38) 2–4; Ibn Hanbal, al-Musnad, 1:368. [xiii] al-Bukhari, “Da‘awat” 4; Muslim, “Tawba” 2. [xiv] al-Bukhari, “Adhan” 129; Muslim, “Iman” 299. [xv] al-Bukhari, “Tawhid” 19; Muslim, “Sifatu’l-Munafiqin” 23. [xvi] Muslim, “Tawba” 31; Ibn Hanbal, al-Musnad, 4:395. [xvii] at-Tabarani, al-Mu‘jamu’l-Kabir, 11:19. [xviii] at-Tirmidhi, “Da‘awat” 46; Abu Dawud, “Jihad” 74. [xix] al-Bukhari, “Kusuf” 2; Muslim, “Kusuf” 1. [xx] al-Bukhari, “Tawhid” 15; Muslim, “Dhikr” 2.
Comentarios