Atributele de Slavă ale lui Dumnezeu
Conform metodologiei religioase sau principiilor de bază ale religiei, Atributele lui Dumnezeu constau în anumite concepte transcendente și binecuvântate — a căror transcendență și binecuvântare provin de la Ființa pe care o descriu; acestea îl descriu pe Dumnezeu Atotputernic și sunt, într-un sens, privite ca vălurile Esenței Divine. Aceste concepte binecuvântate, menționate ca Atributele Ființei Divine, sunt fie sub formă de substantive, infinitive, adverbe sau adjective.
Ca o considerație mentală, există tărâmuri atât înainte, cât și dincolo de Atributele Gloriei. Toate actele și fenomenele atât din tărâmul material cât și din cel imaterial sunt manifestări ale Numelor Divine; aceste Nume provin din Atribute. Atributele se bazează pe calitățile sau caracteristicile esențiale ale Ființei Divine, de care pot fi conștienți numai oamenii cu deschidere și viziune spirituală, și pe calitățile sau caracteristicile esențiale ale ființelor divine, precum și pe atributele, numele și Actele se termină în cele din urmă în Esența Divină. Chiar dacă adevărata natură a Numelor și Atributelor și a Caracteristicilor Esențiale ne sunt necunoscute, există o diferență subtilă între Nume și Atribute. Cuvintele care îl descriu pe Dumnezeu Cel Atotsuprem sub formă de adjective, cum ar fi Atotviu, Autosubsistent, Atotauzitor, Atotvăzător și Atotștiutor, sunt Nume, în timp ce conceptele folosite în raport cu Esența Divină au fost menționate ca Atribute ale lui Dumnezeu sau Atribute Divine.
Printre Atributele înălțate care aparțin lui Dumnezeu Atotputernicul nu există nimic care să implice neputință, defect sau vină. Din acest motiv, toate Atributele Divine ale Slavei au fost desemnate drept Atribute ale Perfecțiunii. Prin urmare, a crede în Dumnezeu Atotputernic, înălțat în Maiestatea Sa, înseamnă a crede într-o Ființă Atotsupremă Care este absolut liberă de orice atribute de defect și Care este descrisă numai prin Atributele Perfecțiunii adecvate Ființei Sale Atotsupreme.
La fel ca Esența Sa, Atributele Slavei lui Dumnezeu sunt eterne, neavând nici început, nici sfârșit. Chiar dacă atributele tuturor ființelor create, cum ar fi omenirea și djinii, sunt reflectări ale Atributelor lui Dumnezeu, ele au atât un început, cât și un sfârșit, iar continuarea lor depinde de Atributele Divine, fiecare dintre Care este viu și luminos. Nici viețile omenirii, ale djinilor, ale îngerilor sau ale ființelor spirituale, nici cunoștințele și voința nu se aseamănă cu Viața, Cunoașterea și Voința lui Dumnezeu. El nu are egali, semeni, rivali sau opuși atât în Esența Sa, cât și în Atributele Sale. Pe măsură ce El cuprinde toate lucrurile, ființele și evenimentele, indiferent dacă ele au venit întru existență sau nu, sau s-au întâmplat sau nu, cu Cunoașterea Sa atotcuprinzătoare și cu Puterea și Voința Sa, El este Proprietarul și Conducătorul unic al tuturor lucrurilor vizibile a tuturor celor invizibile, indiferent că se referă la lucruri, ființe, naturi și caracteristici.
Orice am spune sau putem spune cu privire la Ființa Divină poate să privească doar Actele și Numele Sale și, într-un fel, Atributele Sale. În ceea ce privește Esența Preasfântă, El este absolut dincolo de înțelegerea noastră. Din acest motiv, a gândi sau a prezenta opinii despre El este ceva considerat riscant și este interzis. Declarând Privirile nu‑L ajung, însă El prinde toate privirile. El este Cel Blând [şi] Bine Știutor. (6:103), Sfântul Coran indică punctul final până la care putem merge în această privință și reamintește că Cel Care este Atotcuprinzător sau Atotînțelegător nu poate fi cuprins sau înțeles.
Făcând referire la capacitatea noastră de percepție, Esența Preasfântă este Unul Care este cunoscut cu Numele Sale și Care cuprinde totul cu Atributele Sale. Aceasta marchează cea mai îndepărtată limită a gândirii și înțelegerii umane. În ceea ce privește cunoștințele referitoare la tărâmurile de dincolo și la adevărurile care se află dincolo, ele constau numai din sau se pot baza doar pe intuiție, experiențe spirituale și viziuni. Această cunoaștere, care este împărtășită numai oamenilor de un anumit nivel, poate fi privită ca darul special al Adevărului Suprem în schimbul credinței, constanței, rezoluției și efortului. De asemenea, adevărul problemelor referitoare la Decretul și Destinul Divin, de care stăpânul creației, asupra lui fie pacea și binecuvântările, a devenit conștient în timpul Înălțării sale, este desfășurat numai pentru cei de același nivel de „văz” și „auz”.
Auzul, văzul și simțirea în această lume corporală apar prin intermediul anumitor cauze și mijloace, iar ceea ce experimentăm aici este cel mai de jos nivel al acestor funcții. Dumnezeu este Cel care ne furnizează mijloacele necesare pentru aceste funcții și El este Cel care creează și aceste funcții. El este Cel care ne creează atât ochii și urechile, cât și văzul și auzul. Prin urmare, toate simțurile și organele care cuprind un corp uman sunt doar văluri în fața Puterii și Voinței Divine și acționează ca ecrane pentru a reflecta aceleași elemente; cu toate acestea, din cauza faptului că sunt mijloace, ele sunt privite ca executanți ai actelor în cauză. De fapt, ele nu sunt actorii, ci sunt doar mijloace și cauze; Dumnezeu este Cel care creează toate acțiunile umane. Așa cum orice sunet care este emis de permisiunea lui Dumnezeu de la un obiect neînsuflețit sau animal care nu poate vorbi nu poate fi datorat atributului sau abilității acelui obiect sau animal, tot așa și actele ființelor umane și roadele care emană din aceste acte aparțin în mod esențial de Creatorul tuturor lucrurilor. Pentru a explica mai clar, cu titlu exemplificativ, Dumnezeu Atotputernicul a creat atributul cunoașterii la ființe umane și la djinni, pregătind astfel terenul pentru relațiile lor cu obiectele care urmează să fie cunoscute, îndrumându-le atributul de cunoaștere către domeniul său de învățare, și permițând ca obiectele să fie cunoscute să fie desfășurate în el. Comparând auzul și văzul cu aceasta, putem spune că Unicul și Absolutul Unității a creat simțurile și organele de auz și de văz, a stabilit relațiile lor cu creierul și alte sisteme relevante și a încredințat aceste funcții mecanismelor relevante. Din cauza tuturor acestor fapte noi spunem că Adevărata Cunoaștere, Auzire și Vedere este El și afirmăm că El este Cel care știe totul, care are putere absolută asupra tuturor, care vede totul și aude fiecare voce sau sunet. Spunem și afirmăm: „Nu există nimeni altcineva decât Adevărul Suprem care să existe prin el însuși sau care este propriul său proprietar adevărat și nu există niciun proprietar, stăpân sau obiect de închinare adevărat în afară de El atât în această lume, cât și în următoarea."
De fapt, orice altceva decât Esența Divină Atotsfântă este, într-un sens, altceva decât El. Potrivit oamenilor cu viziune și experiență spirituală, chiar și Atributele Sale de Slavă și Numele Preafrumoase sunt, de asemenea, altele decât El, deși dintr-o perspectivă diferită teologii musulmani afirmă că Atributele Sale nu sunt nici El, nici altele decât El.
Viața este cea mai cuprinzătoare dintre toate Atributele Divine ale Slavei. Ceea ce este cel mai indispensabil vieții este Existența (Sfântă); aceasta este urmată de Atributul Cunoașterii, care are cea mai largă dimensiune. Cunoașterea este de asemenea importantă în ceea ce O privește ca fiind începutul identificării Profetului nostru, asupra lui să fie cele mai perfecte binecuvântări și pace. Alte Atribute decât Cunoașterea marchează începutul identificării universale a celorlalți „Aleși, Cei Mai Buni (ai creației)” – celorlalți Mesageri și Profeți.
Fiecare Atribut este cauza apariției multor oameni de universalitate, precum și a celor numeroși și particulari. Acestea sunt rangurile identificării ființelor de diferite ranguri ale vieții. Adică, un anumit Atribut se manifestă asupra unor oameni – precum Profeții – într-o formă universală și le conferă caracterul lor particular. Deci, în raport cu acest Atribut, acei oameni Îl reflectă universal și capătă un caracter universal. Cu toate acestea, mulți alți oameni reflectă același Atribut într-o anumită formă, urmându-le pe cele cu caracter universal. Universalitatea este, într-un sens, de o funcție și o natură originale, în timp ce particularitatea este în umbră. Aceia – ca și Profeții – al căror rang de identificare este de natură universală, sunt fundațiile sau originalele din axa sau orbita pe care se află, iar ceilalți, ale căror identificări sunt de o natură particulară, sunt proiecțiile lor și sunt considerate ca a fi existente sub picioarele lor, sau călcându-le pe urme. Cel cu o natură umbroasă poate, într-un fel, să reflecte caracteristicile originalului, dar nu este niciodată identic cu acesta. Îngustimea observației, părerea excesiv de bună cu privire la particularităților de către adepții lor și concentrarea lor asupra acestora pot provoca o natură particulară sau o umbră care poate fi confundată cu universalul sau cu originalul. Cei care nu pot privi lucrurile prin ochii Shari’ei pot fi înșelați și pot considera, de exemplu, o umbră care se mișcă în jurul orbitei lui Mesia ca fiind Mesia însuși. În plus, pretențiile intenționate și planificate ale celor mulți care își atribuie ranguri mari din cauza unei astfel de confuzii și înșelăciuni nu sunt puține — Dumnezeu să ne ferească de astfel de înșelăciuni și pretenții.
Unii și-au exprimat părerile despre original și umbră cu declarații că o anumită persoană este sub picioarele sau călcă pe urmele stăpânului creației, asupra lui să fie pacea și binecuvântările, sau că o altă persoană este sub picioarele sau urmează pașii profetului Moise, peste el și peste Profetul nostru fie pace, sau că un altul este sub picioarele sau călcă pe urmele Profetului Iisus, peste el și peste Profetul nostru fie pace. Prin căile progresului spiritual și ale călătoriei spirituale, cei de natură și rang întunecat pot beneficia de binecuvântările speciale care ajung pe orbita sau axa originalelor. Prin urmare, particularitățile pot presupune sau da o imagine de universalitate în viziuni, extaze și experiențe spirituale. Se întâmplă uneori ca cei care sunt favorizați cu anumite realizări prin urmărirea unui original să cadă sub influența luminii propriei existențe și – incapabili să înțeleagă locul și poziția originalului – să poată pretinde superioritate față de original. Pentru a fi protejați de astfel de confuzii și înșelăciuni, trebuie luate în considerare principiile stabilite de Legiuitorul Shari‘ei.
Datorită faptului că sunt începutul tuturor lucrurilor în numele tuturor lumilor materiale și spirituale ale existenței și inerente Esenței Divine, Atributele lui Dumnezeu Atotputernic au aceleași calități ca și Esența Divină, mai precis, fără semeni, nici egali, nici ceva asemănător cu ei. Cu toate acestea, Ființa Atotmaiestuoasă, Preaînaltă și Atotglorificată este dincolo de toate Numele, Atributele și Calitățile. El este infinit dincolo de manifestare, apariție și arătare și dincolo de orice viziune, dezvăluire, raționament, concepție și imaginație.
Cei care aparțin școlii lui Ibnu’l-‘Arabi au văzut Numele și Atributele lui Dumnezeu Atotputernic ca fiind identice cu Ființa Divină Însăși și au considerat această abordare ca cerința ca Dumnezeu să fie Unicul și cred în Unitatea Sa. Mai mult, ei au considerat Atributele ca fiind identice unele cu altele. De exemplu, pe lângă faptul că văd Atributele Puterii și Cunoașterii ca fiind identice cu Esența Divină, ei au afirmat că aceste două Atribute nu diferă unul de celălalt. Potrivit acestora, Calitățile Esențiale sau Caracteristicile, Atributele și Numele Divine s-au manifestat într-o singură compoziție. Ei au desemnat aceasta ca prima identificare sau rangul Unicității Divine, în Care sunt rezumate toate Caracteristicile, Atributele și Numele Esențiale, în timp ce manifestarea a tot ceea ce există a fost desemnată separat ca a doua identificare și rangul de Unitate Divină, în care Atributele și Numele sunt luate în considerare împreună cu Esența Divină. Ca urmare a acestei abordări, ei au văzut adevărul sau originalul contingențelor ca arhetipuri, ceea ce înseamnă că acest tărâm fizic nu are o existență externă și toate lucrurile pe care le observăm nu sunt diferite de imaginile reflectate în oglinzi și că, în cuvintele lui Mulla Jami', orice observăm este o născocire a imaginației. Potrivit acestora, tărâmul (vizibil) al multiplicității este colecția acestor scene imaginare. Acest tărâm are trei pași de existență, primul dintre care este „identificarea ca spirite”, a doua „identificarea ca forme ideale sau reprezentări imateriale” și a treia „identificarea ca corpuri”.
Sufiții sunniți care se ocupă de subiectul Esenței și Atributelor Divine și al existenței conform principiilor esențiale ale Religiei, subliniază existența anumitor Atribute ale Slavei pe lângă Esența Divină, chiar dacă diferența dintre ele este numai în minte. Ei văd Atributele Slavei ca și cum ar fi văluri luminoase ale Esenței Divine. În viziunea acestor sufiți, toate lucrurile și ființele existente sunt oglinzi ale Numelor Divine și acționează ca arene pentru manifestarea Atributelor. Toată existența este o oglindă strălucitoare, o arenă pentru manifestarea Existenței Ființei Atotsacre; fiecare treaptă de viață a Vieții Celui Atotviu, Dătătorul de viață; toată cunoașterea Cunoașterii Atotștiutorului; toată puterea și puterea Puterii Atotputernicului, Atotcapabilului; iar toate discursurile sunt oglinzi, arene pentru manifestarea Cuvântului Eternului Atotcuvântător. Toate cazurile de văz și auz pe toate tipurile de lungimi de undă sunt arene ale manifestării Vederii și Auzului Atotvăzător și, respectiv, Atotauzitor. Având în vedere diferența dintre Esența Divină și Atribute - chiar dacă diferența este în mintea noastră - ei spun că întregul univers și orice se află în el acționează ca oglinzi și ecrane pentru manifestările Numelor și Atributelor Divine, nu ale Esenței Divine Atotsacre. Toate lucrurile și ființele existente sunt umbre sau raze ale Atributului Existenței, Care este viu; toate informațiile sau cunoștințele pe care le au ființele umane sunt o reflexie și o radiație din Atributul Cunoașterii; toată puterea și tăria observate în toate ființele existente, însuflețite sau neînsuflețite, sunt o reflectare a Atributului Puterii. Alte Atribute Divine pot fi luate în considerare din această perspectivă în relație cu funcțiile sau actele lor.
Cu toate acestea, trebuie amintit că Atributele Divine sunt inseparabile și inerente Ființei Divine, în timp ce atributele pe care le au ființele contingente sunt doar umbre sau reflexii. După cum s-a afirmat mai înainte, sursa sau originalul reprezintă ceva diferit, în timp ce o umbră este din nou un lucru diferit și orice este altul decât originalul este un alt lucru diferit. Din acest motiv, teologii musulmani tind să descrie atributele pe care le au contingențele drept „accidentale”, deoarece își datorează existența și subzistența Atributelor Divine. Chiar dacă chestiunile de „substanță” și „accident” sunt subiecte discutate cu privire la tărâmul fizic, sufiții nu au considerat că este dăunător să folosească acești termeni în abordările lor cu privire la relația dintre Ființa Divină și contingențe. Mai mult, unii dintre ei au făcut un pas mai departe și au susținut că toate substanțele și accidentele, împreună cu toate atributele și caracteristicile subzistă prin faptul că Dumnezeu este cel Autosubzistent prin Care subzistăm toți. Cu toate acestea, au existat unii care au mers atât de departe încât au susținut că orice există sau existența ca întreg constă în El sau „totul este El”; este imposibil să acceptăm astfel de afirmații.
Potrivit cărturarilor elementelor esențiale ale Religiei, Atributele Divine sunt ca și cum ar fi suplimentare la Esența Divină, fără a implica vreodată trăsătura de a fi într-o compoziție pentru Dumnezeu. Această abordare este împărtășită și de sufiții suniți. Existența nu este niciodată El; orice există – substanță sau accident, atribut sau caracteristică – este de la El și subzistă prin faptul că El este Auto-Subzistent prin Care subzistă toți. Faptul că totul este de la El și subzistă prin El nu poate însemna niciodată că există o continuare sau o contiguitate între Ființa Divină și existența contingentă sau că aceasta din urmă este un loc pentru existența Primei. Sufiții au susținut că întreaga existență contingentă, cu ale sale lucruri, caracteristici și stări existente, constă în umbrele manifestărilor Divine. Toate actele sunt umbrele Atributelor Divine, iar Atributele sunt manifestări ale Caracteristicilor Esențiale Divine. Din acest motiv, totul în univers este mai aproape de El decât este de sine prin apropierea Sa absolută de el și prin faptul că sunt umbrele Atributelor Sale.
Toate lucrurile din univers, însuflețite sau neînsuflețite, își au existența, caracteristicile și trăsăturile din manifestările Atributelor Divine, cum ar fi Viața, Cunoașterea, Auzul și Văzul etc. Atributele divine și Numele Preafrumoase sunt văluri vii și luminoase ale Esenței Divine Atotsacre și indică Perfecțiunea Sa Esențială. De fapt, El nu are nevoie de aceste Atribute; Atributele sunt inerente Esenței Sale. El există prin El Însuși sau prin Esența Sa Atotsacră și trăiește prin El Însuși sau prin Esența Sa Atotsacră. Alte atribute pot fi luate în considerare din această perspectivă. Adică El este Atotștiutor prin Sine sau prin Esența Sa; El este Atotcuvântător prin El Însuși sau prin Esența Sa, Preavoitor prin El Însuși sau Esența Sa și așa mai departe. Deoarece acest lucru este valabil atât pentru Esențialul Lui, cât și pentru Atributele Pozitive sau Afirmative (Atributele care descriu Cine este Dumnezeu în esență), este valabil și pentru Atributele legate de Atributul de Aduce lucrurile întru Existență, care se numără printre Atributele Pozitive sau Afirmative.
Astfel, Atributele Divine pot fi considerate, de asemenea, ca vălurile sau paravanele Perfecțiunii Sale, vălurile Luminilor Sale ascunse și punctele relației Sale pline de har și autocondescendentă cu lucrurile și evenimentele. Întrucât Demnitatea și Măreția Divină folosesc cauze aparent fizice ca văluri înaintea Actelor lui Dumnezeu în crearea și funcționarea universului, ele au făcut și văluri Atributelor Divine înaintea Esenței Divine dincolo de orice modalitate de calitate. Relația imperceptibilă și de neînțeles a Ființei Divine cu lucrurile și evenimentele necesită folosirea vălurilor înaintea Esenței și Actelor Divine. În mod similar, folosirea unor astfel de văluri este, de asemenea, cerută de Înțelepciunea Divină înaintea razelor Luminilor Chipului Divin. Cu toate acestea, chiar dacă Atributele Divine au rolul de a servi drept văl înaintea Esenței Divine, manifestarea Perfecțiunii Divine are loc prin aceste Atribute. Din acest motiv, acest văl poate fi considerat și un paravan care îl reflectă pe Dumnezeu în Unicitatea Sa ca Esență Divină.
Pe scurt, Atributele Divine nu sunt nici Esența Divină, nici Ființa Divină Însăși și nici nu sunt detașate sau separate de El. Ele sunt ambele văluri și oglinzi pentru Esența Divină Atotsacră, iar în relația Sa cu ele Esența Divină este Originalul de neînțeles. Deoarece Ființa Sa nu poate fi comparată cu alte ființe, nici Atributele Sale nu pot fi comparate cu atributele altora. El este Autosubzistent, în timp ce toate celelalte ființe subzistă prin faptul că El este Autosubzistent, prin care toate subzistă. Atributele Lui sunt de neconținut în timp, neavând nici început, nici sfârșit, și trăiesc de asemenea. Ele au demnitatea de a avea caracterul sacral care este unic pentru Ființa Divină. În ceea ce privește atributele tuturor ființelor create, ele sunt lipsite de viață în sine și relative în ceea ce privește funcțiile și rezultatele lor. Ele nu au nici existență substanțială, nici viață, nici cunoaștere. Cu toate acestea, deoarece capacitatea de a distinge aceste realități una de cealaltă depinde de a avea o cunoaștere activă, mereu pregătită, care provine din Prezența lui Dumnezeu, nu toată lumea este capabilă să perceapă adevărul acestei chestiuni.
Atributele Divine din perspectiva esențialului sau fundamentelor de bază ale Religiei
Acum să abordăm chestiunea din punctul de vedere al cărturarilor respectați ai teologiei Islamice.
Chiar dacă există unele diferențe de stil între sufiți și cărturarii teologiei Islamice în abordarea Atributelor Divine și în limbajul pe care îl folosesc, ambele părți au aproape aceeași părere asupra subiectului. De fapt, sufiții și-au bazat abordarea crezurilor Islamice pe opiniile cărturarilor teologiei Islamice sau esențialului Religiei și au încercat să interpreteze viziunile și observațiile lor spirituale în consecință.
Cărturarii teologiei Islamice s-au preocupat de Atributele Divine ale Slavei în categoriile Atributelor Esențiale, Atributelor Pozitive sau Afirmative, Atributelor în negativ – sau Atributelor Scutirii sau Libertății – Atributele Acțiunii și Atributele la care Coranul sau Profetul se referă la mod figurat; acestea din urmă au de obicei un înțeles figurat, cum ar fi stabilirea lui Dumnezeu pe Tronul Divin Suprem, Venirea, (Având) Mâini, Chip, Ochi(i) și așa mai departe.
Atributele în Negativ sau Atributele Scutirii sau Libertății
Aceste Atribute sunt concepte care exprimă faptul că Dumnezeu Atotputernicul este absolut liber sau scutit de orice nevoie, defect, greșeală sau neajuns, cum ar fi neputința, sărăcia, neajutorarea, nevoia de a mânca sau de a bea și de a zămisli sau de a fi zămislit. Ibrahim Haqqi din Erzurum menționează unele dintre ele după cum urmează:
Nu există opus, nici egal, al Domnului meu în univers;
El este Atottranscendentul și scutit de a avea o formă.
El nu are semeni și El este liber de a zămisli și de a fi zămislit;
El este Unicul, neavând egali
pe acestea El le menționează în Suratu’l-Ikhlas.
El nu este nici corp, nici substanță, nici accident sau materie.
El nu mănâncă, nici nu bea și nici nu este cuprins de timp.
El este absolut liber de schimbare, alterare sau transformare și de culori
și nu are, de asemenea, nici o formă -
Acestea sunt Atributele Sale în sens negativ.
El nu este nici în ceruri, nici pe pământ;
Nici în dreapta, nici în stânga; nici înainte, nici după;
El este absolut liber din orice direcție.
Deci El nu este niciodată cuprins în spațiu.
El este Dumnezeu, cel pururi existent,
neavând nici început, nici sfârșit.
Existența Lui este de la Sine, nu cu altcineva —
de Dumnezeu, așa este.
El a existat în timp ce universul nu a existat;
El este Unicul, Singurul;
El nu are nevoie de nimic și de nimeni,
dar toată lumea are nevoie de El.
Nimic legat de timp sau spațiu nu i se întâmplă; nimic nu îl deține.
În orice face El, există dovezi de înțelepciune;
Nu face nimic în zadar.
Savanții menționează multe alte Atribute de Scutire pentru Ființa Divină. Cu toate acestea, acestea nici măcar nu pot fi limitate la cele pe care le-au menționat, pentru că multe lucruri nepotrivite adevărurilor Divinității și Domniei, pe care le cunoaștem pe baza declarațiilor explicite și incontestabile ale Coranului și Hadith-urilor, au fost prezentate din cele mai vechi timpuri și încă sunt prezentate și vor fi prezentate în viitor. Prin urmare, credincioșii fac acest lucru acum și vor continua să declare scutirea absolută sau libertatea lui Dumnezeu de astfel de imputații.
Atributele esențiale
Acestea sunt următoarele șase atribute:
(Preasfânta, Auto-)Existența, Unitatea, A Fi Fără de început, Permanența eternă, A Fi diferit de Creat și Autosubzistența.
Acestea sunt specifice lui Dumnezeu și nu pot fi atribuite nimănui sau altceva decât lui Dumnezeu. Deoarece contrariile acestor atribute nu se iau în discuție pentru Ființa Divină, ele sunt, de asemenea, considerați a fi printre Atributele de Scutire.
Wujud ([Atosfânta, Auto-]Existența)
Însemnând literalmente a fi și a exista, Wujud ([Atosfânta, Auto-]Existența) este un Atribut Esențial al lui Dumnezeu Atotputernic și denotă că existența lui Dumnezeu este de la sine. Chiar dacă unii cărturari în teologie și sufiți au afirmat că „Existența este identică cu Ființa Divină Însăși” și, prin urmare, i-au atribuit anumite semnificații ale Unității Divine, cărturarii verificatori au văzut Existența drept titlul unei Existențe Eterne și au acceptat-o ca fiind sursa originară a lumilor fizice și metafizice. Așa cum toate lucrurile și ființele existente sunt, într-un sens, umbrele Luminii acelei Existențe Esențiale, tot așa se întâmplă și prin aspecte ale existenței lor, cum ar fi contingența, faptul de a fi conținute în timp și spațiu, de a fi create din inexistență ,de a avea anumite modele neschimbate de existență și scopuri pentru existența lor și prin ordinea, favorizarea, înțelepciunea și mila pe care le afișează prin existența sau viața lor, ele acționează și ca martori și dovezi ale Existenței Eterne.
Dumnezeu este o Ființă atât de Neapărat Existentă încât, în același mod în care toate dovezile, semnele, indicațiile și martorii atât din lumile noastre interioare, cât și din lumea exterioară, demonstrează existența și Unitatea Sa, senzațiile, percepțiile și intuiția noastră, care simțim că apar mereu în adâncul spiritelor noastre, iar punctele de ancorare și de căutare a ajutorului în conștiința noastră indică, de asemenea, Existența Permanentă atât individual, cât și colectiv. Toate conștiințele care sunt deschise vieții trăite la nivelul inimii și spiritului vorbesc întotdeauna despre El și îi proclamă Existența printr-o senzație și intuiție interioară care izbucnește din esența existenței lor mai tare decât senzațiile și înțelegerea lor exterioară și mai profund decât percepțiile lor mentale.
Wahdaniyya (Singularitatea)
Singularitatea este un Atribut Esențial al lui Dumnezeu, în sensul că Dumnezeu Atotputernicul nu are semeni, egali, rivali sau opuși nici în Esența Sa, nici în Atributele Sale. Deoarece acest Atribut indică faptul că Dumnezeu este absolut scutit sau liber de a avea semeni sau egali, orice asemănare cu orice alte lucruri sau ființe, este, de asemenea, considerată a fi printre Atributele Scutirii.
Singularitatea Ființei Divine nu înseamnă că El este unul în ceea ce privește numărul; mai degrabă, El este Unul în sensul că El nu are parteneri, semeni, egali sau opuși în Esența, Atributele și Faptele Sale. Deoarece El este Unul și Unic în Esența Sa, El este, de asemenea, fără egal și inegalabil în Divinitatea Sa; este doar Cel care este Cel absolut Închinat, Rugat, Iubit și Căutat. Coranul, care declară „Spune: „El este Allah, Cel Unic, / Allah este Stăpânul! Allah este Stăpânul, Cel care‑şi ajunge Sieşi, Cel de care toate creaţiile au nevoie, dar El nu are nevoie de nimic.. El nu zămisleşte şi nu este născut. Şi El nu are pe nimeni egal!” (112:1–4), exprimă că El este absolut Unul și complet independent de orice.
În fiecare loc unde Existența Lui este menționată și accentuată în Coran și Sunna, este menționată și Singularitatea Sa; acolo unde se notează Singularitatea Lui, este subliniată și ființa Lui Neapărat Existentă. Să examinăm pe scurt subiectul de la Bediüzzaman, care și-a dedicat viața descrierii și predării despre Existența și Singularitatea lui Dumnezeu:
O, prietene, totul poartă o ștampilă și un sigiliu specific Celui Unic, Cel Veșnic Rugat și are semne care mărturisesc că El este Făcătorul și Stăpânul. Dacă din nenumăratele însemne ale Singularității Sale și pecețile ființei Sale Veșnic Rugat poți privi „Ștampila” pusă pe foaia pământului primăvara, vei vedea că următoarele fapte indică și mărturisesc despre El la fel de strălucitor ca soarele.
Pe foaia pământului, observăm acte ale creației mereu originale, înțelepte și cu un scop. Acum să observăm următoarele fapte și să vedem acea creație înțeleaptă și intenționată:
Actul de creație pe pământ are loc în abundență infinită.
Odată cu abundența infinită vine și o ușurință absolută, printr-o putere absolută și cu o artă perfectă.
Totul este creat cu o viteză incredibilă, dar în ordine și aranjare perfectă.
Lucrurile sunt create în abundență absolută și cu cea mai mare economie sau la cel mai mic preț imaginabil, totuși fiecare individ este unic și neprețuit.
În ciuda nenumăratelor motive de dezordine și confuzie, totul este adus întru existență cu o distincție extraordinară.
În ciuda distanțelor mari în timp și spațiu și a distribuției la nivel mondial, există cea mai mare corespondență și asemănare între indivizi și specii.
În ciuda celei mai înalte corespondențe și asemănări, și deși sunt generate din aceleași sau similare materiale, principii structurale și organizare, ele sunt într-un echilibru și ordine perfecte, cu o varietate absolută și o individualizare perfectă a personajelor și trăsăturilor. Creație înțeleaptă și intenționată, ușurință perfectă și talent artistic în ciuda abundenței absolute; ordine, aranjare, proporție și fermitate perfecte în ciuda vitezei incredibile; unicitate și cea mai mare valoare a fiecărui individ în ciuda abundenței absolute și a celei mai mari economii; distincție extraordinară în ciuda nenumăratelor cauze de dezordine și confuzie; cea mai mare corespondență și asemănare în ciuda distribuției la nivel mondial; individualizare perfectă a caracterelor și a trăsăturilor și distincție în ciuda celei mai înalte corespondențe și asemănări, căci sunt generate din materiale similare sau chiar din aceleași, principiile structurale și organizarea sunt astfel de martori atât pentru existența, cât și pentru Singularitatea Celui Neapărat Existent, încât ar fi orbire și încăpățânare absolută să nu recunoști acești martori, fiecare având puterea a mii de dovezi. [i]
Qidam (A fi fără de început)
Dumnezeu Atotputernic există fără a fi limitat de timp; El nu are început și existența Sa nu se sprijină pe o cauză anterioară Lui. Atributul Său de a nu avea început este un titlu binecuvântat al ființei Lui eterne în trecut în legătură cu Numele Său Primul și este baza celebrului Nume al-Muqaddim (Cel Care face să avanseze).
Toți cărturarii musulmani, indiferent de școala de gândire de care aparțin, sunt de acord că a fi Fără de Început este unul dintre atributele esențiale ale Ființei Divine. Interpretând acest lucru în sensul că Dumnezeu Atotputernicul este absolut liber și independent de orice cauze anterioare Lui, ei au folosit următoarea afirmație referitoare la acest Atribut al Celui Atotsacru: „El este Cel Dintâi, Etern în trecut, fără a avea un început.”
Atât Atributul lui Qidam (Fără de Început), cât și celebrul Nume al-Qadim (Cel fără început) marchează Divinitatea lui Dumnezeu Atotputernic. Ele denotă faptul că existența lui Dumnezeu nu are început și că inexistența nu este aplicabilă Existenței Preasfinte. Opusul de a Fi Fără de început înseamnă a exista în timp, de care Dumnezeu, înălțată fie Maiestatea Sa, este absolut liber.
Baqa (permanența eternă)
Permanența Eternă este unul dintre Atributele Esențiale ale lui Dumnezeu și este legat de Numele Ultimul, similar cu relația dintre Atributul de a nu avea început și Numele Primul. Coranul și Sunna indică acest Atribut uneori explicit și alteori aluziv și se referă la permanența eternă a lui Dumnezeu fie prin Numele Ultimul individual, fie prin Numele Primul și Ultimul împreună. Pe lângă faptul că ne reamintește frecvent că totul este muritor, cu excepția Lui, Coranul face referiri la Permanența Sa eternă, menționându-L cu Numele Său, Primul și Ultimul. Profetul nostru, pacea și binecuvântările fie asupra lui, ne amintește, de asemenea, de Atributele lui Dumnezeu de a nu avea un început și de permanență veșnică în unele dintre spusele sau rugăciunile sale, cum ar fi: „O, Dumnezeule! Tu esti Primul; nu este nimic înaintea Ta. Tu ești Ultimul; nu există nimic după Tine.”[ii] Atributele de A Fi Fără de Început și de Permanență Eternă au semnificații și implicații aproximative. Această relație sau aproximare i-a determinat pe cărturari să stabilească argumentul logic incontestabil: „Inexistența celui care există veșnic este de neconceput”. În plus, este de asemenea important că, în demonstrarea relației dintre aceste două Atribute, cărturarii care verifică le menționează de obicei împreună.
Cărturarii au exprimat Atributul Permanenței Eterne, uneori cu expresia „Cel de Neclintit”, uneori cu expresia „Nemuritor” și uneori cu expresia „Nepieritor”. Toate aceste cuvinte au aproape același sens.
În plus față de cărturarii care au văzut Atributul Permanenței Eterne ca unul dintre Atributele Esențiale, cum ar fi (Atotsfânta) Existență, au existat unii care l-au considerat ca fiind printre Atributele Pozitive sau Afirmative sau Atributele care descrie cine este Dumnezeu, cum ar fi Viața, Cunoașterea și Puterea; ei spun: „Dumnezeu este etern permanent, cu o permanență specifică Esenței Sale.” Au existat, de asemenea, unii care l-au considerat ca fiind printre Atributele scutirii și au folosit Permanența Eternă în sensul că Dumnezeu este absolut scutit sau liber de încetare sau de a deveni inexistent.
Un alt punct de menționat referitor la Permanența Eternă Divină se referă la faptul că ființele vor fi favorizate cu eternitate în tărâmul etern. Dumnezeu este Etern Permanent, așa că unele ființe vor fi favorizate cu eternitate în celălalt tărâm etern. Cu toate acestea, Permanența Eternă a lui Dumnezeu este de sine stătătoare și inseparabilă de El, în timp ce eternitatea altora este o permanență relativă care este absolut dependentă de permanența lui Dumnezeu. Eternitatea Paradisului și a Iadului se datorează, de asemenea, Permanenței Eterne a lui Dumnezeu, la fel ca eternitatea cu care vor fi favorizate ființele precum oamenii, djinii, ființele spirituale și îngerii.
Muhalafatun lil-hawadith (A Fi Diferit de Creat)
Acest Atribut denotă că Dumnezeul Atotmaiestuos, Preaînalt, nu seamănă, în niciun fel, cu niciuna dintre creaturile Sale în Esența sau Atributele Sale. Datorită faptului că contrariile Atributelor Esențiale ale lui Dumnezeu Atotputernicul sunt de neconceput pentru Ființa Divină, acest Atribut a fost menționat și printre Atributele Scutirii. Declarațiile decisive și explicite ale Coranului și Sunnei care afirmă că Dumnezeu nu are semeni, egali, parteneri sau contrarii indică adevărul Ființei Sale, spre deosebire de Creat.
În timp ce unele secte nechibzuite au deviat pentru a-l asemăna pe Dumnezeu cu creaturile Sale în anumite privințe, alte școli de crez și gândire, cum ar fi Mu'tazila[iii] și Jahmiyya[iv] au ajuns până la extrema de a nu recunoaște Atributele Sale pentru a sublinia ființa Lui spre deosebire de creat. Cu toate acestea, cărturarii Ahlu’s-Sunna sau savanții sunniți au urmat calea de mijloc și, recunoscând Atributele lui Dumnezeu și atrăgând atenția asupra unei diferențe de bază importante între Creator și creație, care este marcată de Atributul de a Fi Diferit de Creat, subliniază că Dumnezeu este diferit de creat atât în esența Sa, cât și în Atributele Sale. Ei concluzionează: „Orice îți vine în minte cu privire la Ființa Divină Atottranscendentă, El este dincolo de ea.”
Qiyam bi-nafsihi (Autosubzistență)
Faptul că Dumnezeu este Autosubzistent înseamnă că El subzistă prin El Însuși în independență absolută față de orice altceva și fără a avea nevoie de nimic, nici în existența Sa, nici în subzistența Sa, în timp ce totul și toți, alții decât El, Îi datorează atât existența, cât și subzistența lor. Având în vedere că orice semnificație opusă acestui Atribut este de neconceput pentru Ființa Divină, acest Atribut este, de asemenea, privit ca fiind printre Atributele Scutirii. Deși acest atribut al slavei nu este menționat în mod explicit în Coran, toate versetele referitoare la Autosubzistența lui Dumnezeu și menținerea întregii creații indică, de asemenea, Autosubzistența Sa.
Teologii musulmani au subliniat în mod explicit independența absolută și libertatea lui Dumnezeu față de timp și spațiu și față de orice altceva, fie că este vorba despre o substanță sau un accident, material sau imaterial. Ei au considerat cauzele fizice și mijloacele pe care El le folosește în actele și execuțiile Sale ca fiind vălurile Demnității și Măreției Sale. În cuvintele lui Bediüzzaman, Demnitatea și Măreția Divină cer cauzelor fizice să fie văluri în fața Mâinii Puterii în vederea intelectului, astfel încât relația Puterii cu unele lucruri și treburi neplăcute și cu aspect nesemnificativ să nu fie văzută.
[i] al-Mathnawi al-Nuri – Seedbed of the Light (trans.), New Jersey, 2007, pp., 49–50. [ii] Muslim, “Dhikr” 61; at-Tirmidhi, “Da‘awat” 19, 67. [iii] Mu‘taziliții sau al-Mu‘tazilah: școala „raționaliștilor” musulmani care au acordat efect creativ voinței și acțiunii umane, concluzionând că ființele umane sunt cele care își creează acțiunile. În plus, neagă atributele lui Dumnezeu Atotputernic, susține că Dumnezeu este absolut obligat să răsplătească pe cei care cred și fac fapte bune și să-i pedepsească pe cei care nu cred. (Tr.) [iv] Jahmiyya, fondată de Jahm ibn Safwan, care a trăit în secolul al doilea al Hijra, este școala deviantă a crezului ai cărei membri neagă Atributele lui Dumnezeu și liberul arbitru al umanității, îi atribuie spațiu lui Dumnezeu și susțin că Coranul este creat. (Tr.)
تعليقات