M. Fethullah Gulen
‘Ashq (Pasiune sau Iubire intensă, extatică)
‘Ashq înseamnă iubire intensă și preferință pentru perfecțiune, frumusețe sau farmec fizic. Sufiții numesc de obicei acest tip de iubire, de exemplu, dragoste pentru sexul opus, iubire figurativă sau metaforică. Iubirea adevărată, iubirea Regelui eternității, este simțită pentru Harul și Frumusețea Sa manifestate la orizontul Perfecțiunii Sale și pentru Desăvârșirea Sa manifestată la orizontul Harului și Frumuseții Sale. Iubirea reală și intensă simțită pentru Dumnezeu este o aripă de lumină pe care ne-o dă El pentru ca oamenii să o poată folosi pentru a ajunge la El. Simțirea unei astfel de iubiri poate fi văzută și în spiritul unei molii atrase către Lumină, esența existenței. Această iubire intensă este cea mai fundamentală și misterioasă cauză a creației universului. Dumnezeu a creat universul pentru a fi cunoscut și pentru ca acele suflete trezite la adevăr să simtă și să manifeste un interes profund pentru Esența, Atributele și Numele Sale.
‘Ashq, pe care spiritul o simte în afara intervenției liberului arbitru, nu poate fi controlată de persoana astfel afectată, pentru că sursa sa reală este Dumnezeu, Care se iubește pe Sine într-un mod special pentru Esența Sa Sacră și care este în esență independent de creat. Mai mult decât atât, este esențial diferită de iubirea resimțită de creat pentru creat sau Creator. Această iubire sacră, esențială a lui Dumnezeu pentru Sine este motivul pentru care El a creat universul și pentru care El a făcut ca omenirea să apară în lume. De asemenea, această iubire se manifestă în ființe umane ca iubire pentru Dumnezeu, ca centru esențial al relației umanității cu Dumnezeu.
‘Ashq este ultimul pas care duce la Dumnezeu, iar un iubitor care a atins-o aproape că nu mai are alți pași de făcut. Dumnezeu S-a manifestat mai întâi ca această iubire sacră, esențială, cerută de a fi Dumnezeu. Evit în special să-I atribui Lui ‘ashq (pasiune sau dragoste ecstatică) în sensul absolut al cuvântului și prefer să folosesc cuvântul mahabba (iubire).
Unii tind să o numească Cunoașterea Iubirii Divine, deoarece Cunoașterea este prima manifestare a Ființei Divine Absolute, Care este infinit exaltată mai presus de a avea orice egal sau asemănare. Fiecare manifestare a Ființei Divine este o condescendență. Această primă condescendență se numește „Cunoaștere”, deoarece este Cunoașterea lui Dumnezeu. Este numită și „Iubirea Sacră” în sensul că lui Dumnezeu îi place să observe și să fie „observat”; sau „Tabla” așa cum cuprinde sau conține toată existența; sau „Condeiul”, deoarece se ocupă de toate lucrurile existente în toate detaliile lor. Jabarut (Tărâmul Manifestării Transcendentale a Atributelor și Numelor Divine) și Adevărul lui Ahmad (Numele Profetului înainte de venirea sa pe lume) sunt alte titluri ale acestei condescendențe.
Iubirea Sacră este un mister specific Esenței Divine. Alte Atribute ale Sale sunt atașate sau depind de această iubire. Din acest motiv, cei care zboară cu aripile lui ‘ashq ajung direct la Esența Divină și ating venerația, în timp ce alții trebuie să treacă prin tărâmurile intermediare ale lumii lucrurilor și al Numelor.
Căile care duc la Dumnezeu sunt aproape infinite. Sufismul, știința adevărului, conține hrana, lumina și alte necesități de care călătorii au nevoie pentru călătorie, iar ordinele (spirituale), (tariqas), sunt porturile din care pleacă sau școlile în care principiile călătoriei sunt predate.
Căile către Adevărul Suprem pot fi împărțite în două grupuri principale. Primul este modul în care călătorului i se oferă sau este învățat principii cum ar fi să mănânce mai puțin, să bea mai puțin, să doarmă mai puțin, să sporească contemplația și să se abțină de la relații sociale inutile. Aproape toate ordinele sufiste se bazează pe aceste practici. Principalele invocații recitate de adepții acestui mod sunt cele șapte nume: Nu există nicio zeitate în afară de Dumnezeu, Dumnezeu, El, Adevărul Suprem, Atotexistentul, Autosubzistentul, Atotcovârșitorul. Recitând aceste Nume, persoana caută să treacă prin cei șapte pași ai sinelui sau sufletului uman: Cel Care Poruncește Răul, Autodamnantul, Inspiratul, Seninul și Pașnicul sau Sufletul în Repaos, Sufletul Mulțumit (cu Dumnezeu), Sufletul Plăcut (lui Dumnezeu) și Sinele sau Sufletul Purificat sau Inocent. La aceste şapte Nume, unii adaugă Nume de Maiestate precum Atotputernicul, Atotautoritarul, Atotconstrângătorul, Stăpânul și Preaiubitorul; alții adaugă astfel de Nume cu Har precum Cel Atotindependent, Unic; Cel Unic (neavând parteneri sau egali), Unic și Cel Veșnic Implorat-de-Toți.
A doua cale se bazează pe aderarea strictă la Coran și Sunna și încurajarea anumitor recitări. Cei care urmează această cale se străduiesc să se conformeze Sunnei în tot ceea ce fac. În loc să recite anumite Nume, ei urmează metodele folosite de Mesagerul lui Dumnezeu pentru a se închina, a invoca și a se ruga, a reflecta asupra Faptelor și creaturilor Sale și a-L menționa cu toate Numele Sale. Alăturându-se acestor activități cu o urmărire meticuloasă a poruncilor Shari‘a, ei sunt ferm atașați de ghizii sau profesorii lor și se abandonează valurilor ‘ashq’ului și atracției spirituale față de Dumnezeu.
Odată ce au atins ‘ashq și atracția, existența cu dimensiunea exterioară dispare din văzul lor. Ei sunt anihilați în ceea ce privește aspectul carnal al existenței lor și încep să simtă și să observe Unitatea Divină absolută. În acest moment, ei își revin imediat în fire, fără să devină confuzi sau să meargă la extreme în relația dintre Creator și creat. În acest fel ei își finalizează călătoria.
Principiile de bază ale acestei a doua căi sunt închinarea regulată, iubirea, atracția spirituală față de Dumnezeu, recitarea regulată și compania ghidului sau a profesorului. În acest context, recitarea, pe lângă menționarea lui Dumnezeu cu toate Numele Sale, implică studiul sau participarea la cursuri în orice ne conduce la Dumnezeu. Iată ce a vrut să spună Profetul, pacea și binecuvântările fie asupra lui, când a descris acest tip de recitare: Ei studiază împreună.[1]
Uneori, un iubitor se găsește în fluxul de zel și dor plin de bucurie, privit ca o altă dimensiune a ‘ashq.
O Doamne! Călăuzește-ne către ceea ce iubești Tu și ce Te mulțumește și dăruiește-i binecuvântare și pace lui Mahomed, cel de care ești mulțumit, și Companionilor săi credincioși.
[1] Muslim, “Dhikr,” 11.
Comments