Ascuns la vedere

8 oct. 202212 min de citit

Ascuns la vedere

Cu puțin timp înainte de lovitura militară din 1980, tema articolului principal al lui Gülen din Sızıntı a fost „pacea”. Aceasta începea astfel: „De-a lungul trecutului nostru, pacea a fost precum iubitul aflat la depărtare, despre care vorbim cu fiecare ocazie, dar cu care nu ne-am întâlnit niciodată”. În ciuda acestei absențe, sau poate din cauza acestei absențe, „ar trebui să ne îndreptăm toate eforturile spre a ajuta oamenii să construiască o societate a păcii, atât la scară națională, cât și la nivel global”. Acest lucru pare a fi o platitudine. Dar, în contextul unei culturi politice turcești constant aflată pe punctul de a se scinda, ce a vrut Gülen să spună prin „o societate a păcii” a fost destul de cuprinzător, dacă nu chiar radical. Pacea, așa cum a descris-o în 1979, a cuprins statul, întreprinderile, instituțiile de învățământ și sistemul judiciar. Pacea nu însemna doar absența conflictului. Mai profund, pacea însemna prezența unei comunități de încredere care a inspirat și a transformat fiecare aspect al vieții. Pacea, așa cum a conceput-o Gülen, „începe din interiorul individului, are ecou în familie și de acolo pătrunde toate părțile societății”. Metoda era simplă: islamul va inspira oamenii, care vor dezvolta familii puternice, care vor contribui la societatea civilă. Suna destul de nevinovat. Cu toate acestea, în anii 1970, unele persoane din Turcia au văzut acest lucru ca o amenințare profundă pentru statul secular. A început cu un islam care nu se afla sub controlul statului. „Trebuie să avem în vedere”, a repetat Gülen, că „dacă scopul nostru este să obținem pacea prin bunătate și frumusețe, speranță și siguranță, munca noastră trebuie să înceapă cu individul”.7 Această idee părea subversivă. Totuși, în anii de după lovitura de stat, după ce s-a retras din viața publică, Gülen a avut o mulțime de oportunități de a perfecționa această metodă de construire a păcii. El și-a consolidat relațiile cu indivizii care au încurajat încrederea care ajuta la dezvoltarea comunității: numiți-o pace profundă.

Guvernul militar al generalului Kenan Evren a urmat modelul regimurilor anterioare a legii marțiale din Republica Turcia: comuniști, anti-comuniști, lideri religioși, jurnaliști, academicieni și alți intelectuali au fost arestați sub acuzația că ar fi o amenințare pentru securitatea națională. Unele estimări spun că numărul celor închiși sau reținuți ar fi ajuns la 100.000. Majoritatea au fost arestați în câteva zile după lovitura de stat. În cele din urmă, mulți dintre ei au fost eliberați. Cu toate acestea, în anii următori, în timp ce cazurile și-au urmat cursul prin tribunale militare, aproape două mii de persoane au fost condamnate la pedeapsa cu moartea, iar cincizeci au fost în cele din urmă executate.8 Gülen însuși a fost sub supraveghere și vânat adesea din cauză că era o persoană aflată pe lista de urmărire. În mare parte, el a evitat să fie capturat. Fratele său, Sıbgatullah, și-a amintit că:

După lovitura de stat din 1980, el a fost pe lista celor căutați. Au pus pozele lui peste tot, alături de anarhiști. Ei au spus că va crea un guvern al legii șaria. Au spus că este un dușman al Republicii. Însă, în predicile sale, el spunea întotdeauna că Republica era cea mai bună formă de guvernare. ... Am aflat mai târziu că, atunci când a fost creată lista anarhiștilor... au spus „puneți-l pe Hogeaefendi pe listă” pentru a-i „mulțumi pe ei [cei de stânga]”. Asta am auzit. ... Dar nu au putut să-l prindă. ... A venit la Erzurum și a stat aici [uneori]. M-am dus la Istanbul și am fost bucătarul lui timp de trei luni. Nimeni nu știa unde stătea.9

Poate că nimeni nu știa unde stătea, dar o mulțime de oameni au putut să-l viziteze.

Printre ei s-a numărat și Zafer Kesmez. „În anii 1980, nimeni nu știa unde stă Hogeaefendi”, și-a amintit acest om de afaceri, „deși îl vedeam în mod regulat. Se afla în Istanbul. Prietenii mei de aici nu au putut să-l vadă pe Hogeaefendi. Ei au spus: «Știm că îl vezi des - du-ne acolo! Ne este dor de el!»” De fapt, și-a amintit o călătorie de când Gülen a ținut un sohbet la care au participat o sută de persoane. Kesmez s-a numărat printre ei. Când au sosit, Gülen l-a salutat spunând: „Ai fost o binecuvântare pentru mine!”

După ce a auzit acest compliment, el și-a amintit că s-a gândit, modest: „Știu că nu sunt o binecuvântare, iar dacă cineva este o binecuvântare, acesta este Hogeaefendi. Gülen l-a chemat să stea mai aproape de el în timpul sohbet-ului. El a sugerat apoi că ar putea oferi un anumit sprijin familiei unui alt frate care fusese încarcerat. Și pentru că ar putea fi o binecuvântare pentru altcineva, „de aceea el a spus «tu ești o binecuvântare pentru mine»”, a concluzionat el. El și-a amintit că, în timp ce conducea spre Istanbul, a cântat o melodie în mașină, „The Wind Broke My Branch - What is the Sin of My People? („Vântul mi-a rupt creanga - Care este păcatul poporului meu?”). El o cântase de cinci ori, de fapt, și apoi se oprise, după care un prieten cu care călătorea i-a cerut să o cânte încă o dată. Apoi, în timpul sohbet-ului, pe când își amintea, Gülen însuși a început să cânte aceeași melodie. „Nu știu cum a făcut”, și-a amintit el. „Niciunul dintre noi, cei care am fost în mașină, nu am plecat [unul de lângă celălalt]”, se miră el. Cu alte cuvinte, Hogeaefendi și-a amintit cumva de cântecul său preferat. Aceste coincidențe, printre alte învățături mai explicite, au consolidat încrederea în statutul spiritual al lui Gülen. Și, după cum sugerează prezența a o sută de studenți, deși Gülen se presupunea că se ascundea de poliție, el „preda deschis la el acasă”, așa cum a spus Kesmez.10

Acea tensiune din viața lui Fethullah Gülen - între practica privată și opresiunea publică - a durat din septembrie 1980 până în aprilie 1986. Într-un interviu din 1995 pentru Sabah, Gülen a fost întrebat „De ce v-au urmărit după lovitura de stat din 12 septembrie?” Răspunsul său a explicat foarte bine cât de surde (intenționat sau nu) pot fi unele persoane în fața nuanțelor teologice și practice ale islamului:

Autorul unor editoriale al unui ziar a provocat o acțiune împo- triva mea. A fost una dintre ultimele mele predici din Bornova. Am vorbit despre Șaria al-Fitriya. Dumnezeu are două colecții de legi: una, care este emisă de Atributul Său al Vorbirii, reprezintă princi- piile religiei, numite și Șaria. Cu toate acestea, în sens mai exact, ele înseamnă legile politice ale islamului. Cealaltă, care este emanată de Atributele Sale ale Voinței și Puterii, reprezintă principiile care guvernează universul și viața, [legile naturale] care sunt subiectul științelor. În terminologia islamică, aceasta se numește Șaria al- Fitriya. Respectarea acestor două colecții de legi ne va face prosperi în această lume și în următoarea, în timp ce acționarea în opoziție cu acestea ne va distruge. Lumea musulmană a rămas în spatele Occi- dentului, deoarece s-a opus legii Șaria al-Fitriya.

Am explicat această problemă congregației. I-am încurajat să se angajeze în cercetări științifice și progres. Cu toate acestea, a doua zi, un cronicar a scris despre acest lucru și a afirmat că am făcut propagandă pentru Șaria, adică legile politice ale islamului.

Această problemă a fost investigată oficial de parchetul public. Ulterior, acest birou și-a înțeles greșeala și a trimis cazul la sediul departamentului de afaceri religioase. Acest birou a spus că nu este necesară nicio acțiune. Dar cred că, la fel cum astăzi unii oameni sunt alergici la cuvântul șaria, comandantul legii marțiale din Izmir a fost deranjat de acest cuvânt. El m-a pus sub supraveghere. Situația era foarte dificilă. Desigur, unii m-au sprijinit, dar a fost foarte greu să fac regimul militar să mă asculte.11

Când nu mă ascultau, ei trimiteau poliția să facă un raid la Etajul 5. Iar Gülen trebuia să își pregătească o geantă, să se strecoare pe scările din spate și să se urce într-o mașină pentru a nu fi prins. Era un fugar.

Uneori, mergea în Erzurum. El era întotdeauna binevenit acolo, unde se putea ghemui lângă familia sau prietenii într-un mediu mai discret din nord-estul Anatoliei. „Am construit o casă în Erzurum despre care nu știa nimeni”, și-a amintit Sıbgatullah. Aceasta a fost o casă sigură pentru fratele său, Fethullah. Într-una dintre aceste călătorii, „Hogeaefendi a rămas mult timp aici”, și-a amintit Sıbgatullah. „Ieșeam dimineața cu mașina, vizitam orașele din apropiere și primeam informații de la soldați pe care îi știam” care ne ajutau la evitarea patrulelor. Într-una dintre aceste excursii fără să fie detectați, Sıbgatullah a continuat: „Am vizitat Van și locuri istorice și alte comunități din epoca selgiucizilor. O singură dată am mers pe muntele Erek, unde a stat Said Nursi. Hogeaefendi voia cu adevărat să meargă acolo. Pentru a ajunge în acel loc de pe munte, era nevoie să traversăm un râu. Hogeaefendi a căzut. S-a udat tot. Și el a spus: „Când încerci să obții prea mult, îl îndepărtezi”.12 Într-o altă excursie, Fethullah și fratele său au vizitat o bază militară din Erzincan. Câțiva dintre studenții lui Gülen erau în acea bază efectuându-și serviciul militar obligatoriu. „M-am dus acolo”, și-a amintit Sıbgatullah, „și Hogeaefendi stătea în spatele meu. Și i-am chemat pe cei doi studenți. Dar cineva l-a văzut și a spus: «Oh, Hogeaefendi - este aici! L-am auzit! El este aici!» Și eu am spus: «Taci! Este căutat, ține-ți gura!»”13 Era important să păstreze liniștea, dar Gülen era evident dispus să-și asume riscul de a vizita studenții, chiar și dintr-o bază militară.14 În timp ce era fugar, el a continuat să țină legătura cu abi și abla din toată țara. Șerif Ali Tekalan a fost unul dintre ei. Tekalan era un medic care avea să devină rector la Universitatea Fatih din Istanbul, care a fost deschisă de oamenii din Hizmet în 1996 - o poveste pe care o vom descrie mai detaliat în scurt timp. În aceste călătorii, Gülen se întâlnea „cu grupuri mici” de oameni, a povestit Tekalan, dintre care unii îl găzduiau pe Hogeaefendi pentru o noapte sau mai mult. Una dintre aceste călătorii despre care Tekalan avea informații a fost la Ankara, alta la Kayseri - unde Tekalan era profesor asistent la mijlocul anilor 1980. În timpul vizitei sale la Kayseri, fie în 1984 fie în 1985, după cum și-a amintit Tekalan, Gülen a încurajat înființarea mai multor cămine și centre de îndrumare. Însuși Tekalan a văzut că acele proiecte au fost realizate. Hizmet a început să crească chiar și în acel oraș religios conservator.15 Într-un alt zbor de-al său departe de Istanbul, de data aceasta către Izmir, Abdullah Birlik și-a amintit că Gülen a ajuns la casa familiei sale „în jur de miezul nopții”. „Acei cinci sau șase ani au fost foarte dificili”, și-a amintit Birlik. Unii oameni au fost torturați de „poliția aspră”, iar Gülen a fost „fugar”. „Cine a avut grijă de el?”, a întrebat retoric Birlik. „Hizmet-ul s-a extins [până atunci]”, a explicat el, așa că, după caz, Hogeaefendi „stătea în casele prietenilor”.16 Cel puțin o dată, la jumătatea anilor 80, într-un incident pe care nu l-am putut verifica independent, este posibil ca autoritățile să-l fi prins pe Gülen. Haluk Ercan a fost ofițer de poliție care a servit în diferite momente în diferite municipalități de la Marea Egee. Era amabil cu cei din Hizmet și, după ce a primit o misiune în Burdur (un oraș din sud-vestul Turciei), a fost surprins să descopere că Hogeaefendi „era în detenție la gară. El fusese reținut înainte de a veni eu”, și-a amintit Ercan. „A fost în închisoare o zi și o noapte. Când l-am văzut, era într-o formă proastă din cauza condițiilor din închisoare. L-am curățat și i-am dat medicamentul”.17 Eliberarea lui Gülen a venit o zi mai târziu, la îndemnul premierului Turgut Özal, prin Galip Demirel, ministru adjunct la Ministerul de Interne. Özal a fost, ca Gülen, sufist și, de-a lungul timpului său la putere, a acordat un sprijin tăcut Hizmet-ului (în măsura în care l-a putut susține, având în vedere opoziția sa militară). Când nu era fugar, Gülen a fost adesea la Etajul 5, unde a fost vizitat de foști și actuali studenți, abi și abla din cămine, îndrumători din dershane și mütevelli ai diverselor fundații. Acești oameni formau acum o rețea în creștere care acoperea fiecare oraș important, dar și unele mai mici, din Turcia. Unul dintre ei a fost Nurten Kutlu. Ea și-a amintit că a fost printre studenții dintr-un grup care l-au vizitat pe Gülen la Etajul 5. Deși probabil întâlnirea a avut loc în anii 1990, aceasta reflecta și modelele din anii precedenți: „Lucram ca voluntar la FEM [unul dintre centrele de meditații]. Eram studentă la istorie. Tocmai fusesem acceptată la universitate. Aveam emoții” în legătură cu invitația de a-l întâlni pe Hogeaefendi, își amintește ea ce simțea. Fusese crescută într-o familie laică, iar impresiile ei despre hoge [referindu-se la clerici] a fost că „sunt atât de sacri”. Dar „Hogeaefendi era diferit”, își aminti ea. „A fost amabil, drăguț, blând - nu ca un hoge obișnuit. ... M-a întrebat ce fac, dar nu puteam să vorbesc - eram copleșită! Dar întâlnirea aceea mi-a schimbat părerea. Trebuie să citesc despre el”, se gândi ea. „Așadar, am început să-i citesc cărțile. După ce m-am întâlnit cu el, am fost mai motivată să aflu mai multe despre el și ideile sale”.18 Această poveste a fost repetată de nenumărate ori în aceste două decenii. O simplă întâlnire poate schimba viața unei persoane.

Gülen și-a petrecut cea mai mare parte a timpului cât stătea la Etajul 5 practicând lucrurile cu care se ocupase tinerețe - rugăciunea de cinci ori pe zi, desigur, dar și citind frecvent. După cum a explicat într-un alt interviu din 1995, „încerc să citesc atâta cât îmi permite timpul. Indiferent dacă subiectul este religia sau nu, încerc să citesc nu mai puțin de două sute de pagini pe zi”.19 Crede că sursa iubirii lui pentru literatură este familia sa:

În copilăria mea, în casa mea se citeau povestiri despre faptele eroice ale Companionilor [Profetului]. Am citit multe cărți precum cea despre Abu Musulman al-Khorasani, care pot fi considerate legende din perioada timpurie a islamului. În anii următori, în jurul vârstei de 18-20 de ani, m-am înclinat mai mult spre cărți despre jurisprudență și filosofie. ... Unele cărți au dus la alte cărți și am continuat astfel. Când eram în armată, aveam un comandant foarte înțelept. Avea o cunoaștere profundă a sufismului. Citise atât cărțile islamice estice clasice, cât și cele occidentale. El m-a sfătuit să citesc cărțile clasice occidentale. Acest lucru m-a determinat să citesc mulți scriitori occidentali celebri, cum ar fi Rousseau, Balzac, Dostoievski, Pușkin, Tolstoi, existențialiștii și alții.20 Deși acea listă s-a orientat puternic spre francezi și ruși, Gülen a considerat un german ca fiind foarte important și despre care și-a amintit o anecdotă amuzantă. „Este imposibil să nu-l admirăm pe Kant”, a sugerat el:

Deși Russell l-a criticat dur pe Kant și l-a descris ca fiind cineva care a întors istoria filosofiei cu susul în jos, Kant a fost un filosof important. Kant era cunoscut printre teologii din școlile turcești de teologie. ... [De fapt], la examenul pentru predicatori și muftis pe care l-am susținut, au întrebat: „În cartea sa, Critica rațiunii pure, filosoful Kant a împărțit inteligența în două tipuri - practică și teoretică. El a spus că inteligența teoretică nu îl poate cunoaște pe Dumnezeu și că inteligența practică ar putea. Ce înțelegeți din acest punct de vedere și cum îl evaluați?” Cei care nu au studiat filosofia nu au putut răspunde la această întrebare. De fapt, unul dintre prietenii mei care a participat la examen, aparent nu a înțeles întrebarea. El m-a întrebat în glumă, „Ce este Kant?” I-am răspuns, tot în glumă: „pune puțin zahăr în apă fierbinte, agită bine, stoarce puțină lămâie și veți obține un kant” [În Turcia, acest tip de băutură se numește kant]21. Lăsând gluma la o parte, singurătatea impusă de Etajul 5 era mai suportabilă pentru Gülen, atât timp cât avea acces la cărți. Și se poate găsi mai mult decât un ecou al idealismului lui Kant în gândirea lui Gülen.

De asemenea, Gülen a scris și a citit poezie și alte lucrări, în timpul pe care l-a petrecut în Istanbul. Nu este o figură literară de statutul cuiva ca Pamuk, dar a putut identifica cu ușurință - într-un interviu din 1997 - o serie de scriitori preferați. „Îmi plac lucrările tuturor oamenilor și artiștilor talentați”, a sugerat cu generozitate, dar cu siguranță există oameni pe care îi prefer datorită greutății pe orizontul gândirii. ... Shakespeare, Dostoievski și Pușkin m-au uimit. În Turcia, există mai mulți scriitori ale căror poezie și proză le apreciez. Cu toate acestea, îi admir pe poeții Yahya Kemal, Mehmet Akif și Necip Fazıl. Atât ca prozator cât și ca poet, Sezai Karakoç trebuie menționat și el. Din perioada Tanzimatului [a fost o eră de reformă otomană din secolul al XIX-lea] și generațiile următoare, Namık Kemal, Șinasi, Recaizade Mahmut Ekrem și Refik Halid au fost talentați. Tevfik Fikret nu a fost greu de citit. Dintre scriitorii occidentali îmi place și Balzac. Deși este considerat un realist, Crinul din vale îi demonstrează romantismul. Pot exista paralele între poe- zia iraniană și literatura franceză. Printre cei pe care i-am citit din literatura persană, pot menționa Sa’di, Hafiz, Nizami și Anwar.22

Și alte arte puteau însenina zilele lui Gülen la Etajul 5. Spre deosebire de unii musulmani, Hogeaefendi aprecia muzica. „Până la vârsta de 16 ani, am avut legături cu câțiva cântăreți de muzică sufistă în timp ce locuiam în Erzurum. După cum se știe, muzica noastră clasică sau cea sufistă s-au născut în locuințele și căminele dervișilor. Imnurile și poezia similară m-au atras de muzica clasică. De exemplu, îmi plăceau și îi ascultam pe Itri și Dede Efendi. L-am admirat și haji Arif Bey, de parcă ar fi fost un sfânt”. Gülen era, de asemenea, oarecum familiar cu muzica clasică occidentală. El afirmat că preferatele sale sunt în special simfoniile și concertele lui Mozart și Beethoven, care ar putea fi „cu adevărat serioase, demne și bogate”.23 Așadar, artele făceau singurătatea mai puțin singuratică și aduceau demni- tatea chiar și într-o solemnitatea melancolică.

Ascuns la vedere

Postări recente

Comments

Cumpărați Cărțile lui Fethullah Gulen

Politica de retur