AL-AWWAL (ÎNTÂIUL), AL-AHIR (CEL DE PE URMĂ), AZ-ZAHIR (CEL DE DEASUPRA TUTUROR), AL-BATIN (CEL ASCUNS)
Al-Awwal (Întâiul) înseamnă Cel care este Primul înaintea tuturor, fără a avea început și care aduce la existență toate celelalte lucruri și ființe existente. Sensul Cel de pe Urmă, fără sfârșit, Al-Ahir (Cel de pe Urmă) indică faptul că El este Cel în care totul se sfârșește și care nu are sfârșit, așa cum este descris și în versetele:
Totul va pieri în afară de Chipul Său. (28:88)
Toţi cei care sunt pe pământ vor pieri, va rămâne veşnic [numai] faţa Domnului tău, Cel plin de Slavă şi de Cinste. (55:26-27)
Întâiul și Cel de pe Urmă este de asemenea, Cel de deasupra tuturor, a Cărui existență se manifestă mai mult decât existența oricărui altui lucru și Care ajută inimile și spiritele tuturor lucrurilor și/sau ființelor existente să fie conștiente de toate Atributele Sale, în timp ce toate aceste lucruri și ființe existente se afirmă doar în măsura existenței lor corporale; El este și Cel Ascuns, care nu poate fi cuprins datorită Gloriei și Măreției Sale și datorită intensității manifestării Sale.
Numele Întâiul și Cel de pe Urmă sunt menționate în Coran ca denumiri contrastante, așa cum este ziua și noaptea, Paradisul și Focul Iadului sau credincioșii și necredincioșii. Atunci când folosim denumirea Întâiul pentru Ființa Divină, ne referim la Cel Necesar Existent, Care există din veșnicie prin El, fără a avea un început și Care este independent de toate lucrurile și ființele. Vorba profetică „Dumnezeu a existat dinainte ca alte lucruri să existe.”[1] indică existența veșnică, fără de început a lui Dumnezeu. Unii adaugă la acest hadith: „Acum este ca mai înainte.”[2] Dacă, atunci când adaugă aceste lucruri, se referă la faptul că Dumnezeu există în mod necesar și prin El Însuși, în timp ce existența tuturor celorlalte lucruri și/sau ființe depinde de El, atunci nu este un lucru rău. Dar, dacă se referă la faptul că numai El există și toate celelalte lucruri sunt doar imaginate sau visate, atunci nu putem accepta o astfel de afirmație eronată, pentru că există o lege fundamentală care spune că „lucrurile au stabilit realități sau esențe reale (Cunoașterea Divină stabilind o astfel de realitate pentru fiecare lucru în parte).”
Ființa Divină este Cea Dintâi, Care există veșnic (în trecut) înaintea tuturor celorlalte lucruri și ființe; El este Cel de pe urmă, care va exista veșnic, trecând lucrurile din existență în non-existență și aducându-le „pe cele non-existente” la existență și în Care totul trebuie să se sfârșească; El este Cel de Deasupra Tuturor, a Cărui existență este vizibilă în fiecare cuvânt (al cărții) existenței; El este Cel Ascuns, Care este nemărginit dincolo de orice existență și de a cărui Existență depind toate lucrurile și evenimentele. El este simultan Întâiul, Cel de pe urmă, Cel de Deasupra Tuturor și Cel Ascuns, fără a fi diferit unul de celălalt. Fiind Întâiul, El este veșnic în special din trecut și fiind Cel de pe Urmă, El este veșnic în viitor, în special pentru Sine. Hotărârile și poruncile Sale ca Întâiul sunt în concordanță cu Cunoașterea Sa în ceea ce privește caracterul Lui de a fi Cel de pe Urmă.
El este Întâiul pentru totdeauna (în trecut) și Cel de pe urmă de-a pururi. El a existat când nu era nimic altceva în afară de El; El va trăi mai mult decât toate lucrurile și ființele, care vor pieri și care vor apărea și dispărea necontenit. Totul Îi aparține, venind din El și sfârșind întru El, însă El nu intră în existență sau non-existență.
El există din veșnicie, fără a veni în existență;
Adică, El există fără a avea un început.
Și nu are nici un sfârșit.
El este Cel care creează și prin El totul subzistă.
Întreaga existență a fost creată din lumină;
El a spus: „Să fie!” și totul a fost din lumină pură.
El este Întâiul prin faptul că El creează și oferă favoruri și este Cel de pe urmă prin faptul că arată milă și iertare față de slujitorii Săi, pregătindu-le palate ale fericirii veșnice. El este Întâiul prin faptul că îndrumă și este Cel de pe urmă pentru că răsplătește călăuzirea. Este Întâiul, pentru că nu are început și pentru că este Ființa Necesar Existentă, Cel Unic, Cel al Unității; El este Cel de pe urmă, pentru că nu este supus descompunerii și nici non-existenței.
Cei care sunt favorizați cu manifestarea Numelui „Întâiul” se cufundă în adâncurile trecutului și se zvârcolesc în chinuri, gândindu-se la judecata pe care o vor primi cu privire la Destin; dar numele „Cel de deasupra tuturor” îi face să pună în balanță favorurile lui Dumnezeu de credință, supunere și excelență în acțiune și să înțeleagă că actele lor de închinare reprezintă, de fapt, datoria de a mulțumi pentru favorurile menționate, dar și pentru altele primite, iar astfel speranța lor crește. O inimă absorbită de manifestarea Numelui „Cel Ascuns” simte uimire nemărginită și admirație profundă în fața a mii de evenimente enigmatice; datorită adierilor îndurării ce suflă prin ferestrele Numelui „Cel de pe urmă”, ei se simt eliberați de griji și se găsesc într-un încântător orizont al admirației, care se deschide spre veșnicie.
Toate lumile existente au un început, pentru că Dumnezeu este Întâiul și un sfârșit, pentru că El este Cel de pe urmă. Când ne gândim la veșnicia în trecut, experimentăm uimire și admirație; atunci când ne gândim la veșnicia în viitor, tremurăm de teamă și neliniște. Presupunând că profetul Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra lui, nu ne-ar fi spus nimic despre semnele sfârșitului timpului, despre Înviere, Paradis și Iad și așa mai departe, noi nu am fi știut ce să spunem despre veșnicie, nici despre cea din trecut și nici despre cea în viitor.
El este deopotrivă Întâiul și Cel Ascuns, Cel de pe urmă și Cel de deasupra tuturor. Totul, toate etapele existenței, îi aparține Lui și se reîntoarce la El pentru a sfârși în El; în ceea ce privește crearea, modelarea și înzestrarea, subzistența și existența se află sub comanda Lui și sub controlul Lui. El este Întâiul pentru că El este Dumnezeu și totul este rezultatul manifestărilor Sale.
Tot ceea ce există și tot ceea ce are loc este un punct creat de Dumnezeu;
El a făcut toate boabele de muștar.
Tot ceea ce există a fost făcut de Adevărul Celui de deasupra tuturor și Celui Ascuns;
Nimeni nu știe cu adevărat care este începutul.
Ismail Haqqi Bursavi
El este Cel de pe urmă; toate călătoriile spirituale sfârșesc în El și totul se întoarce la El. El este Cel de deasupra tuturor pentru cartea existenței, pentru expoziția lucrurilor, iar palatul universului Îl înfățișează clar cu toate semnele, dovezile și mărturiile. El este Cel Ascuns și toate rangurile din tărâmurile existențiale ale spiritualității se sfârșesc în El. Nu există nimic dincolo de El, iar conceptul de „dincolo” nu poate fi adus în discuție alături de El. Sfârșitul oricărei călătorii spirituale a fost întotdeauna marcat de adevărul pe care îl afirmă: „Încât s‑a aflat la două bătăi de arc sau chiar mai aproape.” (53:9).
Cu toate acestea, El nu este Cel de deasupra tuturor, a Cărui identitate o putem cunoaște și nici cel Ascuns, Care este complet necunoscut. În schimb, întrucât El este Cel de deasupra tuturor, dincolo de senzațiile, concepțiile și imaginația noastră, El este, de asemenea, și cel Ascuns, Care transcende totul. Dacă nu Îl considerăm ca fiind Cel Ascuns atunci când ne gândim la El ca la Cel de deasupra tuturor, va trebui să atribuim toate manifestările Esenței, Atributelor și Numelor Sale chiar lucrurilor și evenimentelor în sine. Dacă, pe de cealaltă parte, trecem cu vederea toate dovezile și mărturiile Existenței Sale în timp ce ne gândim la El ca fiind Cel Ascuns, ne vom abate, acceptând un Spirit universal și care cuprinde tot. Având în vedere aspectul către care indică toate lucrurile, la fel și manifestările Numelor și Atributelor Lui, El este Cel de deasupra tuturor, observat în cartea universului și Cel Ascuns transcendent, dincolo de toate senzațiile. El este Cel de deasupra tuturor, cu măreția uimitoare a Onoarei și Grandorii Lui strălucind prin lucrările Sale și Cel Mai Ascuns dintre ascunși, având Identitatea imperceptibilă; Cel de deasupra tuturor, având caracterul de a crea, susține și favoriza, pe care îl observăm în sânul existenței, și Cel Ascuns Care ne face să dispărem și să murim; Cel de deasupra tuturor, care revarsă favoruri și har în întregul univers, Cel Ascuns, pe Care nu Îl poți vedea sau întâlni. Pe scurt, El este deopotrivă Întâiul, cât și Cel de pe urmă, Cel de deasupra tuturor, cât și Cel Ascuns – toate în același timp.
Aceste Nume pot varia în funcție de zonele manifestărilor, până în momentul în care ating punctele de intersecție. Întâmplarea legată de Profetul Moise și Khadr este un exemplu în acest sens.[3] Unul dintre ei este cu câțiva pași înaintea celuilalt în ceea ce privește datoria sau misiunea sa, în timp ce celălalt este cu câțiva pași înainte în privința serviciului pe care îl reprezintă. Când anumite aspecte subtile au fost descoperite la finalul călătoriei tainice a acestor doi bărbați cu orizonturi înalte, ei au căzut în cele din urmă de acord asupra chestiunilor despre care discutaseră în contradictoriu înainte și chiar dacă nu și-au mai continuat călătoria, a fost evident faptul că aspectele lăuntrice și exterioare ale existenței și actele Divine nu au fost niciodată compatibile între ele.
Putem aborda acest aspect și dintr-o altă perspectivă, după cum urmează:
Actele și evenimentele apar la orizontul Numelui Divin Cel de deasupra tuturor din tărâmul celor create către tărâmul Creatorului, în cadrul unei anumite sfere. Cel care este desemnat să fie îndrumător în această sferă este conștiincios în instruirea sau educarea oamenilor, într-un fel în care ei să își dezvolte potențialul și să fie îndrumați către Dumnezeu, Adevărul Suprem. La acest orizont, Numele Cel Ascuns realizează judecățile Destinului, autonom față de cauzalitate, precum a hotărî moartea ființelor. Chiar dacă moartea apare ca urmare a unei cauze fizice, judecata Destinului nu poate fi evitată de nicio ființă vie. Deci, din perspectiva căii pe care a urmat-o ca Profet și din perspectiva profunzimii sale spirituale, Profetul Moise, pacea fie asupra lui, se remarcă, având datoria de a-i îndruma pe oameni pentru a câștiga aprobarea divină și fericirea veșnică. De cealaltă parte, Khadr, pacea fie asupra lui, se remarcă prin faptul că datoria lui, asemenea datoriei Îngerului morții, ține de aspectul lăuntric al vieții și existenței umane, în care cauzele fizice joacă doar un rol nominal sau niciun rol. Unul dintre acești bărbați măreți este un îndrumător religios și un reprezentant, în timp ce celălalt pare a fi veriga dintre judecățile Destinului și tot ceea ce are loc în viața umană. Misiunile lor sunt complementare:
Exteriorul și interiorul sunt două dimensiuni
ale unei unități, să știi asta, Frate;
La fel ca și prima și ultima parte a fiecărei dimensiuni.
Numele Cel de deasupra tuturor și Cel Ascuns se manifestă în primul rând în Coran și Sunna, iar aceste manifestări sunt observate sau urmate printr-o viață religioasă. Datorită poruncilor divine în privința vieții și creării și funcționării universului, întregul univers este limbajul, tălmaciul și tărâmul reflectării Numelui Cel de deasupra tuturor, în timp ce Numele Cel Ascuns este spiritul și sensul acestuia.
Întregul univers este o măreață carte a lui Dumnezeu;
Orice pagină ai citi, vei vedea că sensul ei este Dumnezeu.
Recaizade Mahmud Ekrem[4]
Manifestarea Numelui Cel de deasupra tuturor ca porunci Divine religioase cunoaște cea mai mare reprezentare și punere în aplicare în liderul politic al musulmanilor, în timp ce numele Cel Ascuns este reprezentat de Pilonul spiritual, care este comandantul tărâmului adevărurilor spirituale. Exteriorul este manifestarea interiorului în domeniul corporal, iar interiorul este dimensiunea interioară a exteriorului. Dacă „Comoara Ascunsă” care este interioară, nu s-ar fi manifestat pe Sine, atunci nu ar fi putut fi cunoscută, nici toate acele frumuseți orbitoare din univers nu ar fi fost observate și nici semnificațiile din orizontul Numelui Cel Ascuns nu ar fi fost citite. Comoara din interior s-a răsuflat pe sine prin exterior, devenind astfel un înveliș decorat pentru interior. Este un înveliș multidimensional, splendid, care este descris în celebra zicală a imamului al-Ghazzali: „Probabil că nu există niciun univers mai frumos decât cel actual.”
În ciuda faptului că problema este clară, anumite ideologii deviante - care au încercat să distorsioneze chiar și chestiuni care sunt atât de clare, încât nu putem vorbi despre o înțelegere sau o interpretare diferită - au separat exteriorul de interior și au interpretat interiorul într-un fel ciudat, nerezonabil și inacceptabil din punct de vedere religios, încercând astfel să tulbure gândirea islamică. Multe astfel de interpretări distorsionate izvorăsc din filosofia greacă antică, din credința și gândirea indiană, ermetism și doctrinele sabaenilor. Fie cu bună știință, fie fără să știe, mulți dintre noi, musulmanii, am fost influențați de astfel de gânduri și abordări distorsionate și ne-am confruntat cu abateri ale doctrinei.
Unii musulmani s-au folosit de o interpretare literară fundamentalistă și au desconsiderat poruncile din Coran și Sunna și ideile sincere și scolastice, pe care învățații drepți din primele secole ale Islamului le-au stabilit din aceste două surse fundamentale. Purtați de dorința de a face interpretări fantastice, ei au încercat să atribuie înțelesuri diferite și inacceptabile regulilor și principiilor fundamentale și explicite ale Islamului. Ei au considerat că Rugăciunea este calea prin care oamenii de rând pot ajunge la Dumnezeu și au susținut că cei care „au urmat calea introspecției și au ajuns la Dumnezeu” nu mai au nevoie de ea. De asemenea, au avut aceeași abordare distorsionată și în privința Daniei Prescrise și Purificatoare, au considerat Pelerinajul drept o încercare a oamenilor de rând de a se uni cu Dumnezeu, au considerat că Postul este o suferință lipsită de sens, au considerat că a evita lucrurile interzise de religie este o nebunie și au încercat să îi îndrume pe toți la o viață aproape boemă.
Astfel de abordări și opinii s-au născut prima dată în curentele sau centrele precum Jami‘ism, Adhamism, Haydarism, Babaism, Shamsism, Qarmatism, și în anumite școli ismailite[5] și apoi au ajuns într-o oarecare măsură, în anumite loje și medrese sufite. Coranul și Tradițiile Profetice au fost interpretate în mod arbitrar și pentru ei, chiar și versetele clare ale Coranului și ale Tradițiilor Profetice aveau sensuri simbolice, interpretându-le așa cum interpretezi visele. Asemenea mișcări de disensiune și discordie, care au pornit de la Ibn Saba’,[6] au continuat să se extindă cu ajutorul lui Maymun din Ahwaz,[7] flacăra lor devenind din ce în ce mai mare odată cu Barqai; au devenit o problemă atât de mare încât, odată cu Hasan Sabbah[8], au zguduit din temelii viața islamică. În cele din urmă, totul s-a sfârșit cu o eliberare totală față de responsabilitățile religioase.
Conform unor astfel de abordări, sensurile clare ale versetelor din Coran și Tradițiile Profetice nu sunt valide, iar oamenii nu ar trebui să se ghideze după ele. Mergând pe același fir al argumentului, ceea ce trebuie privim și să urmăm sunt sensurile lăuntrice, ezoterice, iar ele pot fi înțelese doar de către cei care au o cunoaștere deosebită în cea ce privește această dimensiune ezoterică a Religiei. De asemenea, ei susțin că a crede că Dumnezeu are Atribute înseamnă a accepta că există tot atâția zei câte Atribute I-au fost conferite. „Mărire Lui! El este mai presus decât ceea ce pretind ei cu prisosinţă.”(17:43) De asemenea, ei susțin – Dumnezeu să ne ferească de asemenea idei! - că Dumnezeu este puternic nu pentru că are Putere, ci pentru că El oferă putere altora – nici măcar nu înțeleg la ce se referă cei care afirmă astfel de lucruri. Din acest punct de vedere, ei se gândesc la alte Atribute pe care El le are.
Există multe credințe și gândiri eronate, moștenite de la filosofii antici, iar una dintre ele este așa numita „Doctrina celor Zece Intelecte”. Potrivit acesteia, Dumnezeu a creat mai întâi un Prim Intelect, iar apoi, prin acesta, un Prim Suflet. Când Sufletul a cerut desăvârșirea Intelectului, a fost nevoie de o acțiune, care, la rândul ei, a provocat generarea sferelor cerești. Mișcarea acestor sfere a generat frig, căldură, umezeală și uscăciune. Aceste „patru elemente de bază” au determinat apariția a trei clase pământești de lucruri și/sau ființe existente, și anume obiecte neînsuflețite, vegetație și animale. Conform acestui punct de vedere, procesul a continuat până la apariția omenirii. Dumnezeu să ne ferească de astfel de gânduri eronate.
A face referire la existența unui Prin Intelect și la înlocuirea Profeților cu ceea ce unii numesc Omul Perfect sau Desăvârșit reprezintă un punct comun al tuturor sistemelor false de credințe și gândire. Ar mai trebui să adăugăm și interpretarea ezoterică a Coranului și Sunnei. Mai mult, alte afirmații, doctrine sau practici, precum a conferi anumitor litere sensuri care nu sunt în concordanță cu Shari‘a sau cu o rațiune sănătoasă, a urmări sentimentul de uimire prin expresii absconse sau ambigue, a conferi o valoare tainică lucrurilor pe care le fac, cu ceremonii asemănătoare cu cele ale societăților secrete și a pretinde că toate aceste lucruri sunt făcute de dragul Religiei și a vieții religioase, au înșelat masele, care nu erau conștiente de realitatea esențială a Religiei și a vieții religioase.
Interpretarea incorectă a închinării și ascultării religioase și atitudinile lor care dau impresia că încurajează păcatul și imoralitatea au influențat mulți oameni să fie indiferenți față de standardele morale și de legile religioase, ducând în final la anarhie. Întrucât inimile și spiritele sunt treptat corupte de astfel de abordări, cei care nu sunt conștienți de spiritul Religiei au căzut, fără să-și dea seama, în această plasă blestemată și nu au putut să se ridice și să își revină. Următoarele puncte reprezintă câteva indicii cu privire la acest proces periculos:
· Recunoaștere și alegere: recunoașterea și alegerea persoanei vizate în ceea ce privește capacitatea de înțelegere. Sunt aleși cei simpli care nu au cunoștințe corecte despre Religie și care pot fi înșelați.
· Educație și formare graduală: Cucerirea inimii publicului prin educație și formare graduală.
· Sâmburele de îndoială: provocarea publicului să se îndoiască de adevărurile și credințele fundamentale ale Religiei și direcționarea lor către alte ritualuri decât închinarea la Dumnezeu.
· Dependență: Acceptarea candidaților depinde de anumite condiții.
· Păstrarea secretelor: candidații promit că nu vor scoate niciodată la iveală secretele lor.
· Persuasiunea: Convingerea candidaților că orice aud de la lider este o inspirație divină.
· Separare: Cei care sunt conștienți de „dimensiunea ezoterică” a Religiei sunt împinși să ignore sensurile clare ale Coranului și să abandoneze practicile religioase zilnice.
· Libertate deplină: Îndrumarea candidaților către credința în care nu au nicio responsabilitate religioasă.
Adevărul este că, asemenea creației, Religia are atât dimensiuni exterioare, cât și interioare, pentru că Cel Unic și Absolut este atât Cel de deasupra tuturor, cât și Cel Ascuns. El cunoaște tot ceea ce ține de existență, căci El este deasupra tuturor; de asemenea, El este Cel Ascuns, de aceea El are deplină cunoaștere a tot ceea ce privește oamenii pe tot parcursul vieții lor, răsplătindu-i pe cei buni și drepți și pedepsindu-i pe cei răi și păcătoși, așa cum se menționează și în versetul „Allah a venit la ei de acolo de unde ei nu se aşteptau” (59:2).
Așa cum am menționat și mai înainte, Religia Islamului are atât dimensiuni exterioare, cât și interioare, bazate pe cele două surse fundamentale, Coranul și Sunna, și pe principiile, pe care învățații din primele epoci ale Islamului, le-au stabilit pe baza celor două surse. Shari‘a cuprinde legi și principii pentru o educație spirituală desăvârșită și îi educă pe oameni cu privire la sentimentele, gândurile, atitudinile și acțiunile lor. În plus, conține informații necesare pentru toate aspectele vieții oamenilor. De exemplu, oferă reguli cu privire la responsabilitățile religioase, precum curățirea fizică, Rugăciunea, postul, Daniile Prescrise și Purificatoare, Pelerinajul și jihad-ul (lupta pentru cauza lui Dumnezeu); în plus, actele sau tranzacțiile zilnice, precum cumpărarea și vânzarea, angajarea, comerțul, afacerile, construirea și conducerea companiilor și administrarea sunt aspecte acoperite de Shari’a, de asemenea și pedepsele sunt menționate, fie că vorbim de cele stabilite de Însuși Dumnezeu în Coran sau de către Mesager în Sunna sau de către învățați, pe baza principiilor statornice stabilite de Coran și Sunna. Acestea constituie aspectul exterior al Shari'ei. Shari'a are, de asemenea, reguli și principii care privesc educația mentală și spirituală și desăvârșirea oamenilor, exprimate în anumite concepte precum confirmarea, credința, certitudinea, sinceritatea, cunoașterea lui Dumnezeu, dragostea lui Dumnezeu, supunerea față de Dumnezeu, încrederea în Dumnezeu, angajamentul și acceptarea în fața lui Dumnezeu, recitările, pocăința, căința și regretul în fața greșelilor, reverența și frica de Dumnezeu, răbdarea, mulțumirea, apropierea de Dumnezeu, dragostea aprinsă pentru Dumnezeu, extazul, imersiunea întru Dumnezeu, modestia, exaltarea și glorificarea lui Dumnezeu. Acestea constituie aspectul lăuntric al Shari'ei. Nu există conflict între aspectele exterioare și interioare ale Shari'ei și nici nu poate exista vreodată. Mai degrabă, cele două sunt dimensiuni ale unei singure realități și se completează reciproc.
Pe calea sufită, inițiații își ignoră existența în ceea ce privește ego-urile lor sau își anihilează ego-urile întru Existența lui Dumnezeu. Ei sunt mulțumiți de legile lui Dumnezeu și sunt credincioși promisiunilor lor, îndreptându-și întreaga atenție asupra lui Dumnezeu și arzând în interior de dorința de a observa „Chipul” Divin în lumea cealaltă. În acest caz, totul este în concordanță cu principiile stabilite de către Coran și Sunna. Acestea sunt regulile care trebuie respectate pentru a putea duce o viață la nivelul inimii și spiritului. Ele se bazează pe Coran și Sunna.
Pe scurt, a duce o viață religioasă este de datoria fiecărei ființe responsabile și este posibil doar respectând Shari‘a. Descoperirile metafizice și plăcerile spirituale sunt favoruri care vin în schimbul sincerității inițiaților, fără ca aceștia să le ceară. A respecta Shari‘a nu exclude a atinge unui anumit nivel de viață spirituală sau profunzime spirituală și nici invers; mai degrabă, ele se completează ca două dimensiuni ale aceleiași realități.
Din dimensiunea lăuntrică, inițiatul simte prima dată anumite manifestări ale Numelor și Atributelor Divine. Acest lucru a fost denumit „interiorul relativ”. Atâta timp cât un inițiat avansează către sfârșitul călătoriei spirituale, manifestările din Tărâmul Esenței Divine încep să le pătrundă în conștiință. Această stare a fost numită „cel mai lăuntric interior”. Mulți pătrund în orizontul interiorului, dar puțini pot pătrunde în profunzimea „celui mai lăuntric interior” și, de aceea, puțini au o cunoaștere în ceea ce privește tainele Divinității.
Vom pune capăt acestei chestiuni extrem de fine și ambigue, prezentând abordarea cuprinzătoare a lui Bediüzzaman Said Nursi. Din perspectiva lui, dimensiunea exterioară a creației se numește mulk (dimensiunea corporală a regatului Divin), iar dimensiunea interioară se numește malakut (dimensiunea absolută, necorporală a regatului Divin). Legătura dintre o ființă umană și inima ei este un exemplu bun al acestor două aspecte sau dimensiuni ale existenței sau ale regatului Divin. În ceea ce privește dimensiunea corporală, o ființă umană se aseamănă cu un plic, inima reprezentând conținutul plicului. În ceea ce privește dimensiunea absolută, necorporală, inima se aseamănă cu un plic, iar ființa umana reprezintă conținutul. Aceeași legătură este și între Tronul Divin Suprem și univers. Tronul Divin Suprem este o îmbinare a manifestărilor Numelor Divine Întâiul, Cel de pe urmă, Cel de deasupra tuturor și Cel Ascuns. În ceea ce privește Numele Divin Cel de deasupra tuturor, Tronul Divin Suprem reprezintă mulk și plicul creației, cât este Numele Divin Cel Ascuns, Tronul este malakut sau inima sau conținutul creației, iar universul este mulk sau plicul. Luând în considerare Numele Divin Întâiul, Tronul Divin Suprem este menționat de versetul Tronul Său era pe apă (11:7), ceea ce face trimitere la începutul existenței. În ceea ce privește Numele Divin Cel de pe urmă, pragul de sus al Paradisului este Tronul Suprem al Celui Atotmilostiv, ceea ce trimite la sfârșitul existenței. Așadar, fiind o îmbinare a manifestărilor sau oglinda atotcuprinzătoare a Numelor Divine Întâiul, Cel de pe urmă, Cel de deasupra tuturor și Cel Ascuns, Tronul Divin Suprem cuprinde întregul univers.
O, Dumnezeule, Domnul celor șapte ceruri și Domnul Tronului Suprem, Domnul nostru și Domnul tuturor; Cel care a trimis Tora, Evanghelia și Coranul; Cel care face să se crape seminţele şi sâmburii – Tu ești singurul Dumnezeu! Caut să mă adăpostesc în Tine, ferindu-mă de răul, pe care Tu îl vei apuca de smocul de păr.
Tu ești Întâiul, nu există nimic înainte de Tine; Tu ești Cel de pe urmă, nimic nu va urma după Tine. Tu ești Cel de deasupra tuturor, nimeni nu e mai presus de Tine; și Tu ești Cel Ascuns, nimic nu e mai pătrunzător decât Tine. Iartă-ne pentru răul pe care l-am făcut, ca să nu ne ceri socoteală pentru nimic. Tu ești fără îndoială cel mai puternic și Tu răspunzi chemărilor noastre. Revarsă pace și binecuvântări asupra Profetului nostru Mahomed și asupra Familiei și Companionilor săi, asupra tuturor.
[1] al-Bukhari, „Tawhid” 22; Ahmad ibn Hanbal, al-Musnad, 4:431. [2] adh-Dhahasi, Siyar ‘Alamin an-Nubala, 18:474. [3] Vezi nota [4] Recaizade Mahmud Ekrem (1847–1914) a fost una dintre figurile literare importante din timpul anilor de declin al Turciei otomane. A fost romancier, dramaturg și poet. [5] Jamiismul, Adhamismul și Shamsismul au fost niște secte deviante care, pentru a câștiga adepți, s-au prezentat ca fiind într-o strânsă legătură cu sfinți importanți precum Mawlana ‘Abdu’r-Rahman ibn Ahmad al-Jami‘ (1414–1492), Ibrahim ibn Adham (d. 782) și Shams at-Tabrizi, care au avut o influență puternică asupra lui Jalalu’d-Din ar-Rumi. Haydarism este o ramură a Nusayrism după Shaykh Haydar ‘Ali, care a trăit în secolul al XIV-lea. Ei l-au divinizat pe ‘Ali, al Patrulea Calif și ginerele Profetului Mahomed, pacea și binecuvântările fie asupra lui. Babaism a apărut în secolul al XIII-lea în Anatolia centrală și a fost fondat de Baba Ishaq și Baba Ilyas, care pretindeau că dețin Mesaje Divine. Au provocat o mare revoltă împotriva Imperiului Selgiuc din Anatolia. Qarmatism a fost secta Batini (ezoterică) deviantă, fondată de Hamdan Qirmit sau Qarmat. În a doua jumătate a secolului al IX-lea și în primul sfert al secolului al X-lea, au avut loc multe revolte și s-a vărsat mult sânge. Au reușit chiar să întemeieze, pentru o scurtă perioadă de timp, un stat în Bahrain. Ismailismul a fost o altă sectă ezoterică care pretindea imamatul lui Ismail, fiul cel mare al imamului Ja'far as-Sadiq, pe care Shi‘a Imamiyya l-a acceptat ca fiind al șaselea lor imam. Teologii și istoricii musulmani subliniază faptul că adepții unor astfel de secte precum Qarmatism, sau a altor secte asemănătoare, au fost de fapt materialiști și atei și au susținut și dus o viață hedonistă. [6] ‘Abdullah ibn Saba’ a fost un ipocrit din Yemen. El a provocat o mare disidență în rândul musulmanilor în timpul califatului lui ‘Ali, al patrulea Calif. A mers atât de departe încât a revendicat divinitatea lui ‘Ali. [7] Maymun ibn Daysan al-Qaddah al-Ahwazi a trăit în secolul al VIII-lea. El a fost unul dintre fondatorii mișcării Batiniyya (Ezoterism). [8] Hasan (ibn) Sabbah (d. 1122) a fost una dintre cele mai cunoscute figuri ale sectei Batiniyya. El a construit castelul Alamut, situat într-o vale între Teheran și Qazvin, în vestul Iranului. Cei din secta au provocat teroare și au asasinat multe personalități religioase și politice importante din lumea musulmană. În cele din urmă, armatele mongole i-au distrus atât pe ei, cât și castelul.
Comments