AHADIYA ȘI WAHIDIYA (UNICITATE SAU SINGULARITATE ABSOLUTĂ ȘI UNITATE)
Sensul literal al cuvântului Ahadiya este unicitate sau singularitate, a nu avea semăn. Termenul indică singularitatea pentru a sublinia unicitatea sau faptul că Dumnezeu este Cel Care este fără seamăn. De aceea, atunci când spunem că Dumnezeu este Ahad (Cel Unic, Cel Absolut), facem referire la unicitatea lui Dumnezeu sau la faptul că nu există nimeni care să se poată compara cu El sau care să se poate asemui cu El. Folosim termenul Wahid pentru a sublinia Unitatea Ființei Divine. Cu alte cuvinte, Ahadiya denotă faptul că Dumnezeu nu are seamăn și se folosește pentru a respinge orice pretenție de asemănare cu El; în timp ce Wahidiya (Unitate) se folosește pentru a sublinia sau pentru a confirma Singularitatea sau Unitatea lui Dumnezeu.
Ahad este un termen care simbolizează o calitate ce aparține exclusiv unei singure ființe. Nu există niciun alt cuvânt care să aibă același înțeles. Prin urmare, este un atribut specific Unicului Stăpânul, al Celui care‑şi ajunge Sieşi, Cel de care toate creaţiile au nevoie. Tărâmul Ahadiya (Unicitatea sau Singularitatea Absolută) este orizontul manifestării acestui Atribut. În timp ce Wahidiya neagă existența oricărui atribut comparabil cu Atributele Ființei Divine, Ahadiya indică faptul că Ființa Divină are libertatea absolută sau derogarea absolută de a avea vreun seamăn sau pereche. Pe scurt, Ahadiya denotă o realitate sfântă care nu are nimic de-a face cu multiplicitatea și care cuprinde toată existența, conține toate adevărurile referitoare la Divinitate și care nu este restricționată de timp și spațiu.
Unii susțin că Singularitatea Absolută sau Unicitatea înseamnă că Dumnezeu nu poate fi limitat de niciun atribut sau nume sau faptul că atributele sau numele sunt anihilate întru Ființa Divină. Această afirmație este eronată, iar Dumnezeu se înalță deasupra unor astfel de afirmații. Unicitatea sau Singularitatea Absolută înseamnă faptul că ne axăm doar asupra ideii conform căreia Ființa sau Esența Divină nu are seamăn sau pereche – totuși, fără a-I nega Numele sau Atributele specifice. Afirmând „Dumnezeu este cel Unic” sau „Dumnezeu este Cel Absolut (Ahad)”, subliniem faptul că nimic nu există prin sine, ci totul există ca oglindă a Existenței Divine absolute, că Ființa Divină nu se aseamănă cu orice alt lucru sau ființă și este infinită, trecând dincolo de toate conceptele. Unitatea lui Dumnezeu (Wahidiya) ne amintește de faptul că, asemenea unui soare, Numele și Atributele Divine își trimit razele strălucitoare asupra tuturor și în toate – sau că toate câte există reprezintă rezultatul manifestărilor acelor Nume și Atribute.
În timp ce manifestarea lui Dumnezeu a Unității Sale semnifică anihilarea întregii existenței în lumina Numelor și Atributelor Divine – însă fără a ignora faptul că lucrurile au o esență stabilită, reală (stabilită de către Cunoașterea Divină) – Singularitatea Absolută a lui Dumnezeu, sau Unicitatea, cuprinde toate Numele și Atributele, fără a ne reaminti existența acestor Nume și Atribute. Singularitatea Absolută sau Unicitatea se referă exclusiv la Ființa Divină. Cei care sunt anihilați întru Esența Divină își ascund privirea de Numele și Atributele Lui – și din moment ce ființelor create le este imposibil să perceapă sau să înțeleagă Esența Divină, simt doar uimire și uluire. A lua în considerare Esența Divină cu Numele și Atributele Ei ne ajută să vedem că tot ceea ce există este o oglindă în care se manifestă acele Nume și Atribute sau că este un rezultat al manifestărilor lor.
Tărâmul Manifestării Unicității Divine sau a Singularității Absolute este, de asemenea, Tărâmul în care Divinitatea se manifestă dincolo de orice percepție și de toate conceptele de modalitate și comparație. În acest sens, sfântul și curatul Tărâm al Manifestării Transcendentale a Divinității este identic cu Tărâmul Manifestării Transcendentale a Unicității Divine. Această Manifestare este manifestarea inițială a „Comorii Atotascunse” (Ființa Divină) cu Maiestatea și Harul Său, pentru a se face cunoscută. De aceea, toate momentele sau manifestările de onoare, măreție și putere, ca și cele ale harului, bunăvoinței și favorii specifice, provin din sau izvorăsc din acest tărâm. De asemenea, este tărâmul „unde” Ființa Divină își manifestă iubirea Sa sfântă pentru Esența Sa, Actele Sale, Arta Sa și Lucrările Sale și astfel spiritele noastre se familiarizează cu această iubire, iar conștiințele ne sunt deșteptate cu dragoste și dor. În plus, acest Tărâm este o oglindă atotcuprinzătoare a faptului că Dumnezeu este Cel care‑şi ajunge Sieşi, Cel de care toate creaţiile au nevoie și este primul pas către manifestarea Unității Sale.
Tărâmul Unicității Divine sau a Singularității Absolute poate fi, de asemenea, privit asemenea unei expresii tainice a adevărurilor Divinității și a tainelor pe care le ascunde Gloria Sa înaintea Sferei Unității Divine. Expresia acestor adevăruri ale Divinității este întruchipată în cel mai scurt sau succint fel în versetele „În numele lui Allah Cel Milostiv, Îndurător” sau „Spune: „El este Allah, Cel Unic! Cel Absolut!”. Adică, întrucât Dumnezeu este Unicul în ceea ce privește Divinitatea Sa sau ca Ființă Divină, El este, de asemenea, Unic ca Domn. Mai mult, El este Unic, sau incomparabil, cu privire la Atributele și Numele Sale; El este Unic în ceea ce privește Esența și Existența Sa; și El este Unic ca Cel Milostiv, Îndurător, Întreținător și Creator.
După cum ne arată și faptul că Numele Propriu al Ființei Divine — Allah (Dumnezeu) — conține toate celelalte Nume ale Sale, Sfera sau Tărâmul Divinității este tărâmul care cuprinde toate celelalte tărâmuri și care conține toate Numele și Atributele Divine. Sursa tuturor celorlalte tărâmuri se află în acest tărâm. Așadar, Unicitatea Divină sau Singularitatea Absolută se referă la un tărâm care se extinde „continuu” și nemărginit și care desemnează sau numește identități, în timp ce Unitatea Divină reprezintă un alt tărâm în care totul este specific și înveșmântat într-o identitate. De aceea, Divinitatea se manifestă asemenea unui Har atotcuprinzător, care se susține prin Maiestate; Unicitatea Divină sau Singularitatea Absolută întruchipează atât Harul, cât și Maiestatea, în același mod, în timp ce Unitatea Divină se dezvăluie ca Maiestatea din care apare Harul. Cu toate acestea, Unicitatea sau Singularitatea Absolută și Unitatea ocupă locuri diferite în perspectiva celor care văd caracteristicile specifice fiecăruia în celelalte. Această abordare pare să fie mai compatibilă cu înțelesurile formulate de Esență, Atribut și Nume în versetul „În numele lui Allah Cel Milostiv, Îndurător”.
Luând în considerare doar Esența Divină sau Esența Divină împreună cu Numele și Atributele lui Dumnezeu, după manifestarea Unicității Divine urmează manifestarea Numelor și Atributelor Divine. Numele și Atributele Divine și denumirile și titlurile asemănătoare nu sunt considerate ca făcând parte din Sfera sau Tărâmul Unicității Divine. Din moment ce Sfera reprezintă punctul de întâlnire al lăuntricului și exteriorului, este cunoscută și sub numele de Cel Mai Întins Tărâm Intermediar. „Prima Identificare sau Determinare” este o altă denumire folosită pentru a descrie acest tărâm, în timp ce „Adevărul lui Mahomed” sau „Adevărul lui Ahmad” este cea mai folosită denumire. (Așa cum denumiri precum Unicitatea Divină, Singularitatea Absolută sau Unitatea sunt folosite interșanjabil, la fel se întâmplă și cu denumirile de Adevărul lui Ahmad și Adevărul lui Mahomed.) În ceea ce privește tărâmul în care Numele și Atributele se manifestă inițial, este punctul de plecare al clasificării tărâmurilor în categoriile necorporal și corporal. În acest tărâm sau în această a doua etapă a manifestării adevărurilor Divine, multiplicitatea în fața manifestării inițiale a Numelor și Atributelor Divine nu își are locul. De asemenea, acest tărâm sau sferă este denumit „a Doua Identitate sau Arhetip”, este cunoscut în general drept „Originea tuturor lucrurilor afară de Dumnezeu” și este considerat drept „Sfânta Absorbire”.
Unitatea lui Dumnezeu înseamnă că Ființa Divină nu are niciun atribut care aparține celor creați, atribute precum compunerea sau descompunerea, multiplicitatea, existența unui trup, existența cuiva care să le semene, forma, includerea în timp și spațiu. Manifestarea Unității Ființei Divine este manifestarea Lui cu Numele și Atributele Sale, precum și Sursa a tot ceea ce este frumos, Sursa favorurilor și recompenselor. De asemenea, poate fi considerată manifestarea desăvârșită a Maiestății Divine ca Îndurare Divină. Toate exemplele de îndurare și desăvârșire și de maiestate și măreție sunt atunci doar umbre ale manifestării Harului și Maiestății Lui.
Unicitatea Divină sau Singularitatea Absolută se referă la Divinitatea Ființei Divine și a Celui Milostiv, deși există multe persoane care atribuie Divinitatea și Milostivirea Unității Ființei Divine. Așadar, Unicitatea Divină trece dincolo de înțelegere și concepte. Aceasta este motivul pentru care nu putem percepe manifestările Maiestății Divine produse de Unicitatea Sa, căci ele sunt strâns legate de Divinitatea, Milostivirea, Onoarea și Măreția Ființei Divine și astfel, toate sunt atotcuprinzătoare și nemărginite – atât de puternice și strălucitoare încât nu pot fi percepute. De aceea, avem nevoie de o altă manifestare care să ia în considerare capacitatea noastră de a înțelege și de a experimenta. Sfântul Coran este o asemenea manifestare a Vorbirii Divine în funcție de orizontul nostru de înțelegere. Coranul este atât de plin de compasiune, încât ia în considerare toate nivelurile de înțelegere, de la cel mai mare la cel mai mic, și ne lasă să descoperim cele mai profunde adevăruri și de asemenea, ne poartă în jurul universului. Ne permite să vedem și să citim cu exactitate și nu ne lasă pradă dezorientării, atunci când nu putem înțelege lucrurile cuprinse în El.
Divinitatea manifestă o maiestate copleșitoare, iar maiestatea e dezvăluie ca fiind înconjurată de har pătrunzător, deoarece sfera Divinității este sursa tuturor Atributelor Desăvârșirii și a Numelor Gloriei. De aceea, sfera Divinității are grandoare și maiestate necontenită, precum și favoruri și har nemărginit, astfel încât reprezintă sursa tuturor manifestărilor Atributelor și Numelor. Orice strălucire din stadiul identificării și determinării, orice efuziune către expansiune și creștere sau orice manifestare în sfera dezvoltării și extinderii, toate provin de la tronul cuprinzător al Divinității.
Manifestarea Maiestății, considerată a fi manifestarea Onoarei și Grandorii nemărginite, este menționată și sub denumirea de „Identitate Absolută”. Pentru a sublinia Grandoarea și Onoarea, Care sunt indispensabile Ființei Divine, cuvântul binecuvântat al lui Allah (Dumnezeu), Numele propriu al Ființei Divine, a fost întotdeauna menționat drept Cuvânt al Maiestății, iar Dumnezeu Însuși este cunoscut drept Unicul Maiestății. Dintr-o altă perspectivă, în timp ce manifestarea lui Dumnezeu Cel Atotputernic cu Harul și Favoarea Sa în funcție de capacitatea, meritul și nevoia fiecărei ființe este denumită manifestarea Harului, manifestarea Sa atotcovârșitoare, atotcuprinzătoare și stăpânitoare a Atributelor și Numelor Sale este menționată ca manifestare a Maiestății.
Esența Absolută, pe care unii o numesc „Unicitatea Absolută, Pură”, este, de asemenea, sursa manifestărilor predominant de maiestate, care provin din Sfera Unicității Divine sau a Singularității Absolute. În această Sferă, toate Numele, Atributele și Renumele sunt considerate a fi subordonate Esenței Divine. O asemenea perspectivă face ca conceptul lui Dumnezeu, Adevărul Suprem, să îmbrățișeze întreaga existență cu natura sa atotcuprinzătoare, iar Singularitatea Sa devine evidentă, în toată claritatea și inteligibilitatea ei, pentru cei care sunt capabili să o simtă. Cei care simt Singularitatea Lui se află în starea de uimire și uluire, cauzată de manifestarea atotcovârșitoare și imperceptibilă a Maiestății. În fața acestei manifestări, ei rostesc: „Dumnezeu este Mare în Măreția Sa fără egal și de neînțeles și toată slava să fie a Lui și dimineața și seara (adică, necontenit).” Manifestării favorii, ajutorului și observării Celui Îndurător sunt manifestările Harului, iar cei care le pot simți cu intensitate, nu se pot abține să nu își exprime bucuria și emoțiile, rostind: „Toată lauda să fie a lui Dumnezeu, în veci!” Manifestările Maiestății se pot simți, însă nu pot fi înțelese sau cuprinse și de aceea, provoacă constant uimire și uluite. În schimb, acele manifestări ale Harului sunt simțite, percepute și gustate, oferind standarde pentru interpretarea tainelor legate de sfera celorlalte manifestări.
Potrivit învățaților sufiți, Maiestatea este un Atribut copleșitor și atotcuprinzător de Onoare și Grandoare și se referă la Singularitatea Lui Absolută sau Unicitatea – sau conform celor care cred că Unicitatea și Unitatea sunt interschimbabile, Atributul se referă la Unitatea Lui. În ceea ce privește Unitatea Divină, aceasta este atât o denumire, cât și tărâmul manifestărilor Atributelor și Numelor Ființei Divine.
Maiestatea naște în inimi teamă, admirație, respect și reverență și prin lucrările ei și prin efectele ei provoacă uimire și înmărmurire la cel mai înalt grad. Cu toate acestea, în privința consecințelor, manifestările Maiestății sunt deosebit de calde, blânde și însuflețite. Așa cum anumiți oameni care au capacitatea necesară, pot observa efectele Unității în Singularitatea Absolută sau în Unicitate, la fel pot fi experimentate adierile Harului la orizontul Maiestății; cu toate aceste, fiecare percepe în funcție de propria capacitate. Putem descrie acest lucru și afirmând că Maiestatea se transformă în Har în punctul cel mai înalt al perceptibilității sale, iar atunci când este experimentată la nivelul desăvârșit, Harul devine într-o anumită măsură Maiestate.
Atunci când menționăm Chipul lui Dumnezeu sau Harul lui Dumnezeu, luăm mereu în considerare manifestările celor mai sublime Atribute și Celor Mai Frumoase Nume în oglinzile existenței, căci noi nu putem să studiem și să descriem Esența Divină, Calitățile Fundamentale sau Atributele. Privim lucrările, cumpănim actele, reflectăm asupra Numelor și ne gândim la Atribute. Cu alte cuvinte, încercăm să studiem tainele, harul, armonia și sensurile care se află dincolo de tărâmul corporal în prezentarea naturii sau în cartea existenței sau în dicționarul universului și ne mulțumim cu mesaje destinate pentru a fi experimentate de spiritele noastre. De asemenea, ar trebui să ne străduim pentru a le înțelege bine și corect. Dacă putem înțelege lucrurile și evenimentele bine și corect, este posibil să nu avem nevoie să ne ocupăm de teorii epistemologice, lucru căruia unii dintre noi îi acordă o importanță deosebită.
Toată frumusețea, desăvârșirea sau excelența, atracția, toate exemplele de armonie și splendoare din dimensiunile exterioare și interioare ale existenței sunt umbrele manifestării Frumuseții și Harului Divin, reflectate prin numeroase văluri. În fața întregii existenței, în înfățișările ființelor umane, în adâncul naturii umane, în ajutorul și solidaritatea reciprocă între toate părțile existenței și în exemplele de iubire și acceptare reciprocă și de asemenea, în caracterele bune și în standardele de moravuri bune și exemple de bine, altruism, dar și în alte merite și virtuți – în toate acestea, care sunt umbrele manifestării Frumuseții și Harului Divin, observăm frumusețe și armonie, desăvârșire și un caracter extraordinar, din care ne îmbătăm, ajungând astfel la stări de extaz și exaltare. Ne bucurăm când ajungem la sursa frumuseții și excelenței și când avansăm către acea sursă în funcție de credința noastră, de măsura sau capacitatea spiritualității noastre și de profunzimea vieții noastre spirituale. Inițierea pe calea sufită reprezintă doar una dintre aceste căi ale avansării. În funcție de capacitatea noastră, noi înțelegem că tot ceea ce este bun și frumos izvorăște din Atributele Divine ale Milostivirii, Îndurării, Caracterului de Întreținător și ale Creării, precum și ale Favorizării, Generozității și Bunăvoinței și de asemenea, depinde de ele. Avem astfel ocazia să observăm oglinzile în care se reflectă Comoara Ascunsă, alături de aceste Atribute, dar și de altele din care provin Numele Divine și ne aflăm în mijlocul expozițiilor de sfere nesfârșite, concentrice ale frumuseții.
Pentru cei care privesc existența din această perspectivă și călătoresc prin ea către singura Sursă a tot ceea ce este frumos și excelent, manifestările Singularității Absolute și Unicității Divine devin manifestări ale Unității Divine, iar Maiestatea devine Har. Așa cum s-a întâmplat în toate actele, de la crearea tuturor lucrurilor la modelarea lor în forma desăvârșită, dar și în crearea din lut a celor mai pline de compasiune oglinzi ale manifestărilor Sale, numele Domnului se manifestă întotdeauna cu îndurare, la fel cum Numele Celui Atotcovârșitor și Celui de Temut ne înfățișează fără încetare buchete de trandafiri din grădinile Îndurării, la orizontul Maiestății și ciorchini de struguri din viile Îndurării, ștergând astfel aparențele și distrugând din viziunea noastră puterea imaginată a forțelor fizice.
Toate aceste frumuseți și toată această excelență, care se reflectă în lucrările de la Prima Identificare sau Determinare prin Atribute și Nume, au fost analizate și evaluate de oameni cu judecată, asemenea unei cărți ce trebuie studiată, asemenea unei expoziții pe care o privim cu o plăcere nemărginită, asemenea unui palat, care stârnește în oameni sentimente de plăcere cărora nu li se pot împotrivi. Ele trezesc dorința arzătoare de a-l vedea pe Stăpân. În virtutea unei astfel de concepții asupra creației sau existenței și vieții, a veni în această lumea și a o părăsi au căpătat un sens profund: A veni în această lume este considerată a fi asumarea unei datorii sfinte, iar părăsirea ei este considerată o eliberare de la datorie și uniunea cu Cel Preaiubit. Viața a devenit o călătorie continuă către El.
Cei care fac această călătorie sunt întotdeauna alături de El, chiar dacă sunt în lume. Fiecare încercare sau fiecare mișcare pe care o fac este îndreptată înspre El. Deși trăiesc într-o lume a multiplicității, scopul lor este unitatea. În ciuda greutății pe care o are corporalitatea, ei o poartă în spinare și plutesc către El în orizontul vieții lor spirituale.
Indiferent de locul în care s-ar afla, ei rostesc: „El este Dumnezeu, Cel Unic! El este Stăpânul, Cel care‑şi ajunge Sieşi, Cel de care toate creaţiile au nevoie, dar El nu are nevoie de nimic”. Ei își alipesc inima de El și se întorc numai către El. Ei deslușesc tainele Unicității lui Dumnezeu cu ajutorul luminii venite din Unitatea Sa. În fața manifestărilor răsunătoare ale Maiestății, adierile Harului îi răcorește. Ei dau glas mirării și uimirii, rostind cuvinte de slăvire și preaslăvire Divină și primesc favorurile cu laudă și mulțumire. Se străduiesc să țină mereu cont de Cel Absolut, Cel Căruia Veșnic I te Rogi, preschimbând pierderile pe care omul le-ar putea suferi într‑un negoţ care nu piere. (35:29) și distanța absolută față de Dumnezeu în însoțirea Sa permanentă, acționând conform descrierii din versurile:
O, inițiați! Fugiți din tărâmul multiplicității și mergeți înainte;
Construiți-vă lăcașul la adăpostul Celui De-Sine-Stătător,
Celui Unic, și mergeți înainte.
Dacă vreți să vedeți chipul Unității în mijlocul acestei multiplicități,
Curățiți-vă și lustruiți-vă oglinda inimii și mergeți înainte.
Unii înconjoară Ka’ba, iar alții, Tronul Divin,
Dar voi preferați intimitatea apropierii Divine și mergeți înainte.
Ismail Haqqi Bursavi[1]
Acționând astfel, ei străbat fără încetare cerurile Singularității Absolute și Unității lui Dumnezeu.
Domnul nostru, nu ne lăsa inimile să se abată de la cale, după ce Tu ne-ai îndrumat și revarsă asupra noastră îndurare din Prezența Ta. Cu siguranță Tu ești Cel Atotfăcător,
Domnul nostru, nu ne mustra dacă uităm sau greșim!
Revarsă - Ți binecuvântările și pacea, Domnul nostru, asupra celui drept călăuzit și care ne călăuzește către adevăr, Profetul nostru Mahomed, și asupra Familiei și Companionilor săi, asupra tuturor.
[1] Ismail Haqqi Bursavi (1653–1725) este unul dintre marii îndrumători și scriitori sufiți. Și-a petrecut o mare parte din viață în Bursa, Turcia. Ruh al-Bayan (un comentariu în patru volume despre Coran) este foarte cunoscut. Kitab an-Natica („Cartea rezultatului”) este ultima sa lucrare.
Comentários