Abi și abla: empatia implicată a fraților și surorilor

Abi și abla: empatia implicată a fraților și surorilor

Evident, nu toți, nici chiar majoritatea, dintre indivizii atrași de Fethullah Gülen îi împărtășeau dedicarea față de viața fără căsătorie. De fapt, marea majoritate a voluntarilor Hizmet au participat în timp ce își formau familii. În mod firesc, unul dintre avantajele majore ale participării la orice fel de mișcare a tinerilor este faptul că aceștia au întâlnit alți tineri. Așadar, nu este surprinzător că unii dintre tinerii din Hizmet s-au căsătorit cu alte persoane din cadrul mișcării. Câțiva dintre ei, cei mai apropiați de Gülen, au căutat binecuvântarea sa în ceea ce privea uniunea lor. Iar când au început să aibă copii, câțiva dintre aceștia chiar l-au rugat pe Gülen să-i ajute să aleagă un nume pentru copiii lor.76 Viața de familie, pe scurt, a fost o imagine puternică a înfloritoarei Mișcări Hizmet. De asemenea, a fost o temă frecventă în predarea și predicarea lui Fethullah Gülen.

„Fundația cea mai sigură a unei națiuni”, a pus odată Gülen, „este o familie în care curge fericirea materială și spirituală, pentru că o astfel de familie este ca o școală sacră care ajută la dezvoltarea unor persoane virtuoase”. Limbajul lui Gülen în ceea ce privește familia ca „școală sacră” a fost impresionant. Mulți americani sau europeni s-au lovit de obiceiul turcesc de a-și scoate pantofii înainte de a intra într-o casă. Desigur, acest lucru se practică și înainte de a intra într-o moschee. Gülen a explicat ceea ce era absolut în practica turcească de zi cu zi: casa unei familii, precum o moschee, trebuie să fie un spațiu sacru. Dar Gülen a dus această comparație și mai departe - o casă a unei familii era o școală sacră. Fără îndoială, în această afirmație s-a reflectat propria sa creștere, că părinții săi i-au fost primii profesori. Dar a fost clar că el a dorit și școli formale pentru copii, care să funcționeze într-un parteneriat benefic. Astfel, „dacă o națiune își poate face casele la fel de iluminate și prospere precum școlile sale și școlile sale la fel de calde precum casele, a reușit cea mai mare reformă și are garantată mulțumirea și fericirea generațiilor viitoare”. O astfel de fericire ar fi bazată nu pe pedeapsă sau înlăturarea trăsăturilor negative. „Îmbunătățirea unei comunități”, a explicat Gülen, „este posibilă doar prin ridicarea generațiilor tinere la rangul de oameni, nu și prin eliminarea celor rele”. Acest lucru poate părea de bun simț. Totuși, în practică și de-a lungul istoriei, un mediu educațional bazat pe frică, aspru sau coercitiv era obișnuit în Turcia (ca în multe alte locuri). Atunci, cu o perspectivă psihologică, Gülen a încurajat familiile din Mișcarea Hizmet aflată în dezvoltare că, „dacă tinerii și copiii sunt crescuți într-un climat în care entuziasmul lor este stimulat cu sentimente superioare, vor avea minți viguroase și vor da dovadă de principii și calități”.77

Aceasta a fost o recomandare optimistă. Însă, în formularea viziunii sale despre familie ca „școală sacră”, viziunea lui Gülen în ceea ce privea „națiunea” era la fel de importantă. Nu se poate pune problema că în acest moment al vieții sale, Hogeaefendi a fost orientat, dacă nu limitat, la eforturi în interiorul Turciei. Unii cercetători au generalizat în mod greșit fragmente precum acesta pentru a-i crea lui Gülen o imagine de simplu „naționalist”.78 Într-adevăr, de-a lungul vieții, Gülen și-a exprimat atât dragostea, cât și îngrijorarea față de țara sa natală. În camera lui păstrează zeci de borcane cu pământ din diferite locuri din Turcia. Acestea ocupă trei rafturi dintr-o bibliotecă din centrul de retragere din Pennsylvania. Așadar, Gülen a fost susținătorul unei Turcii puternice: „încurajăm fiecare faptă bună și încercare făcută în numele națiunii și stăm în spatele oamenilor buni care o slujesc”, a scris el odată.79 În alte ocazii, Gülen a scris sau a vorbit despre otomani și chiar despre selgiucizi (conducătorii anteriori din Anatolia) în moduri care indicau doze sănătoase de mândrie națională. El a dobândit aceste idei în mod natural; în măsuri diferite, fiecare turc era, prin definiție, naționalist. Naționalismul a fost unul dintre principiile evidente ale reformelor Atatürk din secolul XX. A adus cu sine și dezastre. După cum au spus M. Hakan Yavuz și John L. Esposito, în termeni puternici, dar exacți, încercarea lui Atatürk de a crea o națiune turcă omogenă „a distrus caracterul multietnic al societății turce, scăpând de greci și alte comunități creștine și negând kurzilor drepturile lor culturale”.80

În contrast cu naționalismul de sus până jos și monocrom al lui Atatürk, chiar de la începutul predării și predicării, Gülen a căutat să consolideze și să reformeze cultura turcă de „jos în sus”, începând cu oamenii și familiile. Viziunea sa asupra viitorului Turciei a fost, prin urmare, că avea nevoie de un amestec multietnic și multicultural. Dacă Hizmet a început cu indivizi în toată diversitatea lor, atunci cum ar putea familiile din Hizmet, cu atât mai puțin națiunea turcă, să fie de un singur fel? Într-adevăr, pe măsură ce Gülen însuși a devenit din ce în ce mai conștient de potențialul acestui tip de reformă începute de jos, viziunea sa a devenit, în consecință, mai cosmopolită și globală. Asta nu însemna că viziunea sa de la început a fost în mod inerent parohială. A predat și a practicat un model de societate definit de dialog și consultare. Dar acel model reflecta ceea ce el știa ca turc a cărui singură experiență în afara țării sale a fost Hajj-ul. Cu toate acestea, ceea ce a oferit turcilor a fost un model de societate care a început din familie. Iar metafora centrală nu a fost paternitatea patriarhală a culturii tradiționale turcești. Metafora familială centrală pentru Fethullah Gülen și în Mișcarea Hizmet, aflată în plină dezvoltare, a fost frăția. Și după cum atestă istoria și textele sacre, surorile și frații nu au fost întotdeauna cunoscuți pentru compasiunea lor. Surorile și frații tindeau să difere, uneori foarte mult. Așa că Fethullah Gülen a creat o mișcare în care voci diferite și chiar cu păreri total opuse între „surori și frați” nu erau doar prezente, ci și binevenite.

Această exprimare este omniprezentă în literatura despre Hizmet. De asemenea, a fost utilizată pe scară largă în practica de zi cu zi - începând cu anii '70. Sociologul Joshua Hendrick descrie cum au fost căminele:

organizate în conformitate cu un sistem de autoritate definit de vârstă și experiență, care începe cu o figură a autorității interne, un bărbat ağabey („frate mai mare”, în mod informal = abi; femeie = abla) în fiecare apartament studențesc. Treaba [fratelui sau sora] este de a gestiona problemele studenților, de a monitoriza obice- iurile de studiu, de a recomanda materiale de lectură, de a organiza grupuri de lectură, de a gestiona sesiunile de meditații ale elevilor de liceu care vin în vizită și de a funcționa ca legături între casă și rețeaua mai mare... într-o ierarhie a autorității structurată liber.81

De remarcat este concluzia lui Hendrick potrivit căreia această rețea a fost „structurată în mod liber”. Acest lucru reflectă modelul de relații apărute între cei mai vechi asociați și prieteni ai lui Gülen din Turcia, în anii '70. Pe măsură ce căminele, centrele de meditații și bursele și-au dovedit valoarea, surorile și frații deosebit de pricepuți au devenit lideri. Apoi, au dat mai departe următoarei generații ceea ce ei învățaseră, din postura de abi și abla. Astfel a fost răspândită și susținută moștenirea lui Gülen; modul în care a luat amploare o mișcare.

Este imposibil să supraapreciem importanța relațiilor personale care sunt „lipiciul” important ce i-a legat pe oameni de Gülen și de Hizmet. Dacă a existat o conducere „carismatică” a mișcării, cu alte cuvinte, aceasta era carisma comună, dispersată și localizată ca iubire „de frate” și „de soră”. Un participant, numit de Hendrick pur și simplu Ferhat, a surprins puterea acestor relații cu surorile și frații mai mari care au început să se lămurească în anii '70:

Sayid [abi-ul lui] a venit din Statele Unite ale Americii... Vedeți, Sayid a fost ca un idol pentru mine. [De la el] am învățat engleza corect. În clasa a opta și a noua, s-a ocupat de clasa noastră... și a fost o persoană atât de diferită... Avea un farmec, nu pot să-l explic. Adică, fiecare dintre profesorii noștri a fost diferit. Nu erau oameni laici obișnuiți de pe stradă. Toți erau diferiți. Dar Sayid, pentru mine, era ca un idol. Cred că am încercat chiar să vorbesc ca el. Am încercat să merg ca el... Am încercat să mă îmbrac ca el... și mi-am dat seama ulterior că mulți dintre prietenii mei au încercau să facă același lucru într-un fel [râde].

Ferhat plănuia să urmeze facultatea de studii economice, dar Sayid l-a încurajat, în schimb, să studieze engleza - pentru a se pregăti să fie profesor sau traducător. „Trebuie să avem traducători cu adevărat calificați”, Ferhat își amintește că a spus abi-ul său:

„Îți recomand să studiezi limba engleză, [într-un] departament de limbi străine la orice universitate vrei. ... Implicându-te în administrarea unei afaceri, management... poți face anumite lucruri pentru binele tău. Dar... dacă ai fi un profesor cu adevărat bun sau un bun traducător, atunci acesta ar putea fi un serviciu bun [hizmet]”.

O asemenea schimbare în planurile sale de viitor nu a fost ușoară pentru Ferhat. Și-a amintit că a plâns din cauza acestei decizii. Totuși, Hendrick trage concluzia: „În urma «sfatului» lui [abi], Ferhat a urmat specializarea în engleză și a devenit traducător. ... De ce Ferhat a renunțat la visele sale pentru a urma sfatul lui abi? El a făcut acest lucru”, explică el, „pentru că [în Hizmet] este vorba despre sacrificiu de sine”. Totuși, pentru Ferhat, după cum notează Hendrick în cele din urmă, sacrificiul a adus și recompensa. „De fapt, mi-a făcut toată viața mai frumoasă”, a spus Ferhat. „Am simțit că sunt membru al unui grup mai mare, unui mai mare ... serviciu [hizmet]”.82 Povești similare ale fraților și surorilor mai mari care schimbă viețile pentru a le face „mai frumoase” au început să circule în Turcia în anii ’70 .

Fetele și femeile nu făceau excepție. Cercetătoarea de la Universitatea Cambridge, Caroline Tee, a intervievat-o pe „Ayșe”, care devenise abla sau sora mai mare într-o casă a studenților din Istanbul. Nu prea a fost un proces bine analizat sau ierarhic strict. „Toți colegii mei de apartament părăsiseră casa”, probabil după terminarea cursurilor, a început Ayșe să povestească, „iar ei [alți oameni din Hizmet] nu au vrut să stau în casă singură. Oricum, mă ocupam de toate sarcinile administrative, plăteam facturile și așa mai departe... Așa că m-au sunat și mi-au spus: «Felicitări! Ai fost aleasă să fii abla.» ... Nu știam că se desfășura acest proces de selecție!” Viața lui Ayșe a căpătat un sens după ce a fost aleasă pentru a fi sora mai mare. Inițial, i-au fost repartizați doi studenți de care să aibă grijă. Pentru că s-a descurcat bine, i-au fost apoi repartizate grupuri mai mari de studenți, mutându-se în diferite cămine din Istanbul. De-a lungul timpului, ea însăși a avut mereu posibilitatea de a vorbi cu o abla mai experimentată. Despre una dintre ele, și-a amintit: „Ea este întotdeauna imediat pregătită să ajute - să stea de vorbă cu elevii mei, să îi avertizeze despre cum îmi vorbesc sau despre cum se comportă. ... De asemenea, financiar, dacă este nevoie, ea te ajută. Și ea este studentă la literatură. Puteți merge oriunde și există o abla care vă poate ajuta. Sunt destul de norocoasă pentru că îmi place foarte mult de abla mea”.83 Din nou, aceste relații au crescut natural. Atributele lor - încredere, responsabilitate crescândă și sprijin reciproc - au început prin modul în care Gülen a interacționat cu propriii săi studenți. Această mentalitate s-a răspândit la cei cărora le-a predicat, ajungând până la oamenii de afaceri și administratori. Iar aceste relații de încredere s-au extins în căminele și centrele de meditații prin eforturile celor cu funcții de abi și abla.

Interesant este că, pe măsură ce aceste rețele au crescut, odată cu faima lui Gülen, l-au făcut pe Gülen să fie mai puțin implicat direct în activitățile mișcării pe care el a inspirat-o. Cei înclinați să-și imagineze că Hizmet-ul avea un model de conducere ierarhică de tip „șeic”, care leagă totul de Fethullah Gülen, nu vor găsi prea multe dovezi în acest sens în consemnările trecute. Hizmet a dus o viață proprie, deoarece frații și surorile au avut grijă unii de ceilalți. Rețelele transmise nu aveau nevoie de mare contribuție de la „cei de sus”, poate chiar deloc. O femeie care a avut avantajul de a avea o abla, cât și de a deveni una, a explicat astfel: „Abla mai în vârstă [pe care le-am întâlnit în Hizmet] practicau ihlas - altruism [sinceritatea]”. Prin sinceritate - integrii ar putea fi un alt cuvânt potrivit - nu așteptau ordine de la sediu. Motivația lor venea din altă parte. „Au făcut lucruri”, a spus această femeie, „numai în numele lui Dumnezeu, pentru mulțumirea lui Dumnezeu. Erau modele de urmat, devotate, altruiste”. Amintindu-și în special de una dintre surorile ei mai mari, care era mentorul ei în timp ce era studentă în Trabzon, și-a amintit cum acest model „a îmbrățișat lumea cu compasiune... s-a scos pe ea însăși din calcul: fără ego”. Un model de urmat fără egal, evident, a stabilit un standard ridicat. Dar modelul s-a repetat. Această femeie și-a amintit de o altă abla, care a lucrat cu ea în Eskișehir, care a fost „de asemenea devotată, dezinteresată. Ea [de asemenea] a lucrat pentru mulțumirea lui Dumnezeu. În același timp, știa foarte multe. O intelectuală. Era savantă. Ea a fost [cea] care m-a făcut să mă atașez atât de pasional de Risale-i Nur... Am studiat împreună”. Deci a fi altruist, a lucra pentru mulțumirea lui Dumnezeu și a fi implicat intelectual: acestea erau considerate a fi calitățile ideale pentru un frate sau o soră mai mare. Și în diferite măsuri, desigur, oamenii se potiveau. Când această tânără s-a maturizat și a devenit ea însăși abla, a descoperit cât de răspândit era modelul. Exista o „metodă - metoda Hogeaefendi”, a numit-o ea:

Le dădeai anumite îndatoriri. Îi pui la conducere - iar făcând acest lucru, înveți. Înveți făcând acel lucru. Așa am învățat eu. Pe măsură ce devii preocupat de luptele interioare ale altora, înveți despre propria ta luptă. Pe măsură ce le vei repara casele spirituale, vei descoperi cum să ți-o repari pe a ta. După cum spunea Mevlana [Rumi]: „Grija pentru ceilalți îți deschide ție calea”.84

Funcționa o rețea de frați și surori, formată local, autonomă, care implică empatia, inspirată de Gülen, dar foarte puțin dependentă de direcția acestuia. Iar această rețea de fraternitate, reprezintă „Modelul Hogeaefendi”, pe care Fethullah Gülen a încercat să-l instituie între oamenii din Hizmet în toată Turcia în anii '70. De asemenea, a fost un model care ar fi fost implementat pentru a-l proteja pe Gülen însuși, în următorul deceniu.