A‘YAN ATH-THABITA ȘI ‘ÂLAM AL-MITHAL
(ARHETIPURI ŞI LUMEA REPREZENTĂRILOR SAU FORMELE IDEALE)
În terminologia sufită, arhetipurile reprezintă sursele stabilite, existențiale ale lucrurilor din tărâmul Cunoașterii Divine. Ele sunt formate din manifestări ale Numelor Divine în tărâmul Cunoașterii și semnifică esențe existențiale care aparțin originilor evenimentelor neprevăzute. Cu toate că relațiile dintre aceste forme spirituale sau esențe existențiale din tărâmul Cunoașterii și Ființa Divină par a fi cuprinse într-un cadru temporal, ele trec dincolo de timp. Chiar dacă cele existente în Cunoașterea Divină au un fel de existență identificată individual sau colectiv, posibilitățile de a fi aduse la existență externă în dimensiunile de spațiu și timp nu sunt asemănătoare.
Este adevărat că indiferent că vorbim de lideri sufiți sau teologi, cei care cunosc în profunzime acest subiect duc lipsă de cuvinte potrivite care să poate exprima aspectele care țin de dimensiunile transcendentale ale existenței; într-adevăr, ei sunt foarte atenți pentru a nu crea confuzii. După cum s-a menționat și în capitolul despre Efuziune, ei numesc manifestarea Divină asupra arhetipurilor, care este o taină Divină a cărei natură esențială nu o putem cunoaște, Cea Mai Sfântă Efuziune, iar manifestarea, considerată a fi sursa arhetipurilor care apar ca ființe și lucruri existente în cadrul dimensiunilor de timp și spațiu, este numită Efuziune Sfântă. Prin intermediul unor astfel de denumiri, învățații ne reamintesc că arhetipurile și neprevăzutul, care au fost aduse în tărâmul existenței mărginite de timp și spațiu, sunt diferite unul față de altul, și de asemenea, ei ne atrag atenția asupra diferenței dintre manifestare (tajalli) și apariție (zuhur), subliniind astfel adevărul coranic referitor la începutul și procesul creației universului. Acest adevăr nu poate fi niciodată pus în acord cu abordările filosofice ale monismului și panteismului.
Cred că, din moment ce anumiți oameni nu pot evita extremele, ei nu pot menține un echilibru în ceea ce privește abordarea celor mai sublime adevăruri Divine și de aceea, cad în capcana unor erori grave. Cei care își îndreptă întreaga atenție asupra Voinței Divine atotcuprinzătoare și asupra Puterii atotcovârșitoare ignoră universul și au o viziune asupra lucrurilor ca și cum ei ar reprezenta întrupări ale lui Dumnezeu, în timp ce alții care se axează pe lucruri și ființe, împreună cu cauzele aparente ale existenței lor, preiau punctele de vedere ale naturalismului sau materialismului. Totuși, unitatea sau uniformitatea sau interconectarea în existență provine din unitatea Sursei manifestării, în timp ce variația aproape nelimitată dintre lucruri și ființe și diversitatea lor provine din diferitele dispoziții sau operațiuni ale arhetipurilor în Cunoașterea Divină de către Voința și Puterea Divină.
Existența în sine cu toate părțile componente și lucrurile și ființele care apar în diferite oglinzi ale existenței în toate formele lor, prin intermediul manifestărilor Cunoașterii și Existenței Divine sunt două lucruri complet diferite. Dacă putem percepe această diferență, vom observa aspecte ale existenței care îi conduc pe unii oameni la doctrina Unității transcendentale a Ființei, iar pe alții la Unitatea Celui Mărturisit. De asemenea, vom putea înțelege diferența dintre esență și formă, dintre Cel Care oferă existență și subzistență și cei cărora li se oferă existența și sunt făcuți pentru a subzista. Putem explica diferențele în cauză în termeni mai simpli, după cum urmează:
Lucrurile și ființele nu există prin ele sau datorită lor, însă există pentru că Dumnezeu le-a adus la existență sau există datorită faptului că sunt umbre ale luminii Existenței lui Dumnezeu, din spatele numeroaselor văluri. Existența aparentă sau superficială este una, iar existența reală, substanțială, este alta. Formele și înfățișările sunt reflectări asemenea darurilor de la El; nu sunt nici identice, dar nici independente de El. El a spus „Să fie!” și a fost. Atunci când El va întrerupe efuziunea, vor dispărea. Vorbe precum întruparea Divină, unirea existențială cu El, a fi o întruchipare a Lui și a fi un Suflet omniprezent – toate acestea, dar și multe altele asemănătoare sunt eronate. Manifestările Atributelor și Numelor Lui conferă existență exterioară tuturor lucrurilor și ființelor:
Dacă te orientezi asupra formelor, vei vedea că atât tu, cât și eu existăm -
Dar în realitatea absolută, transcendentală, nici tu, nici eu nu existăm.
Acum, din moment ce Cel Viu și Cel Veșnic oferă existență și subzistă, oare cine poate pretinde existența în sine? Existența tuturor lucrurilor depinde de Existența și Cunoașterea Lui; toate cele existente sunt o oglindă în care se manifestă Numele Lui, ca fiind responsabile în ultimă instanță pentru tot ceea ce apare. Omenirea este cea mai cuprinzătoare și clară dintre aceste oglinzi, iar maestrul creației, pacea și binecuvântările fie asupra lui, este cel mai complet și desăvârșit dintre ele. Următoarele versuri exprima această idee:
Tot ceea ce există în univers este o oglindă a Lui și subzistă prin El;
Dumnezeu este cel ce se reflectă necontenit în oglinda lui Mahomed.
Fără a lua în considerare Prima Identificare, arhetipurile sunt situații neprevăzute, considerate dintr-o anumită privință ca fiind inexistente. Când apar pentru prima dată, sunt ascunse și necunoscute; iar atunci când prind viață, își continuă inexistența din pricina lor. Servesc drept văluri pentru manifestările Cunoașterii și Existenței Divine. Întrucât această acțiune de învelire este, după cum a spus Bediüzzaman, cerută de Demnitatea și Măreția Divină, astfel încât cei care au o gândire superficială să nu poate vedea Mâna Puterii ca fiind în legătură directă cu anumite lucruri sau chestiuni aparent neimportante sau josnice, trebuie să fie de asemenea folosită pentru a îndruma omenirea, care a fost onorată cu poziția secundă – administrarea pământului după legile lui Dumnezeu – să fie atentă la punctele de vedere cu privire la Ființa Divină și manifestările Lui.
Așa cum se întâmplă și în lume, care este tărâmul existenței și al declinului, manifestările Maiestății și Harului Divin se succed și în tărâmul arhetipurilor. În timp ce Maiestatea Divină se manifestă pentru a distruge, Harul Divin se manifestă pentru a inventa. Aceste manifestări au primit veșmântul existenței și sunt în continuarea celor ale arhetipurilor, care au fost trimise în tărâmul existenței perceptibile. Putem afirma că toate lucrurile existente iau naștere din izvorul arhetipurilor și devine o „oglindire sau reprezentare ideală” sau o „formă”. Apoi, aceste forme sunt înveșmântate în existența perceptibilă.
Toate atributele pe care ființele din lumea corporală trebuie să le manifeste, inclusiv cele conflictuale precum lumina și întunericul, binele și răul, fericirea și nenorocirea, au fost deja stabilite în timp ce se aflau în Lumea Reprezentărilor sau a „Formelor Ideale”. Cu toate acestea, natura unei ființe conștiente și responsabile, bună și fericită sau rea și nenorocită, este stabilită în funcție de alegerea ei viitoare în această lume corporală. Nimeni altul decât Cel Atotștiutor al Nevăzutului nu le poate judeca, până când starea lor nu devine evidentă în lumea corporală. Însă, Dumnezeu îi poate înștiința pe unii dintre „slujitorii Săi aleși și curățiți” cu privire la stările și naturile lor „viitoare”, în timp ce se află în Lumea Tărâmul Reprezentărilor sau a „Formelor Ideale”. Aceasta este o excepție și prin urmare, trece dincolo de sfera îndatoririlor și responsabilităților noastre. Afirmațiile și declarațiile din Coran ale Celui Atotștiutor al Nevăzutului, cu privire la aspectul menționat, fac uneori referire la stările lor din Tărâmul Reprezentărilor, iar alteori la stările din lumea corporală. Deci, cei care nu cunosc aceste lucruri, le pot confunda. De exemplu, versetul din Coran referitor la Satana, care spune „şi a rămas printre cei necredincioşi” nu ia în considerare răzvrătirea lui și se axează pe arhetipul lui Satana, în timp ce descrierea din versetul „căci el s‑a arătat trufaş şi a devenit unul dintre cei care au tăgăduit credinţa.” (2:34; 38:74), indică starea lui după ce a respins porunca lui Dumnezeu și când, prin urmare, s-au arătat primele semne ale răzvrătirii sale.
Unii sfinți pot observa uneori stările arhetipurilor fie clar, fie sub formă de simboluri, ca în vise. Aceasta este o favoare specială, extraordinară pe care le-o oferă Dumnezeu. Uneori, El îi înștiințează cu privire la anumite evenimente viitoare și astfel le reamintește anumite puncte specifice lor. Se întâmplă uneori ca Cel Atotputernic să le trimită acestor eroi ai stăpânirii de sine câteva semne cu privire la pericolele iminente, îndreptându-le inimile către rugăciune și suplicație. Alteori li se amintește de necesitatea de a păstra un echilibru între mijloacele și cauzele materiale și Cel care pricinuiește cauzele, fiind chemați să se concentreze pe Unitatea Divină absolută.
Informațiile și observațiile menționate cu privire la arhetipuri sunt de obicei înfățișate slujitorilor desăvârșiți și special aleși ai lui Dumnezeu sub forma tăblițelor „ideale”. Aceste tăblițe se manifestă fie identic cu formele lor existențiale viitoare, corporale, fie în simboluri, în funcție de semnificația și conținutul lor. Pentru reprezentările simbolice este nevoie de interpretări, asemenea viselor neclare. Interpretarea lor este posibilă atunci când se cunosc sau se descoperă cuvintele sau termenii cheie din Coran și din Tradițiile Profetice autentice. Orice interpretare făcută fără această cunoaștere înseamnă „a arunca cu pietre, la întâmplare, în Nevăzut” și prin urmare, echivalează cu o lipsă de respect pentru Cel Atotștiutor al Nevăzutului.
Tărâmul sau lumea în care sunt oglindite și reprezentate formele sau modelele imateriale, care aparțin arhetipurilor, se numește „Lumea sau Tărâmul Reprezentărilor sau a Formelor Ideale”, iar formele sau oglindirile din această Lumea sunt numite „forme ideale sau reflectate”. Formele corporale și perceptibile sunt umbrele acestor forme ideale sau reflectate. Unele forme ideale sunt pur spirituale, în timp ce altele au unele figuri perceptibile. Tărâmul celor dintâi se numește „Lumea Formelor Absolut Ideale”, iar tărâmul celor din a doua categorie este cunoscut sub numele de „Lumea Formelor Specificate”.
Anumiți oameni văd Lumea Reprezentărilor sau a Formelor Ideale asemenea unor reprezentări sau reflectări ale formelor și evenimentelor corporale din lumea noastră a senzațiilor, în acoperirile lor energetice specifice. Acest lucru poate fi exemplificat prin faptul că spiritele și îngerii apar în lumea noastră sub diferite forme. Există atât de multe naturi simple (nu compuse) care aparțin Tărâmului Spiritului și Poruncilor Divine sau naturilor neprihănite, primordiale, precum primele rezultate ale poruncilor Divine, încât, cu voia lui Dumnezeu, pot apărea în lumea corporală sub anumite forme; apar în lumea corporală în măsura în care Numele Divine care se manifestă în ele le permite. Pot apărea și pot exercita o oarecare influență asupra lumii fizice ca simple cauze. Există multe declarații Profetice de încredere conform cărora cunoașterea apare sub forma laptelui sau este reprezentată prin simbolul laptelui sau conform cărora Islamul este simbolizat de un vas splendid; Coranul este ca mierea sau ca o portocală; iar sentimentul de vrăjmășie ca șerpii sau șobolanii.
Unii sufiți consideră că Tărâmul Reprezentărilor sau a Formelor Ideale este mai vast și susțin că acest tărâm este intercesorul dintre această lume și Viața de Apoi, între materie și spirit și tărâmul spiritelor sfinte imateriale. Potrivit acestor opinii, Lumea Reprezentărilor sau a Formelor Ideale este o punte intermediară peste care semnificațiile sau identitățile pur spirituale trec pentru a dobândi o nouă identitate și o nouă natură; este un culoar tainic între lumea fizică și cea metafizică, un văl între două dimensiuni diferite, un punct de întâlnire pentru adevăruri abstracte și realități concrete și orizontul care separă perceptibilul de imperceptibil. Există și sufiți care văd această lume ca pe un tărâm în care semnificațiile sau adevărurile abstracte încep să îmbrace existența lumească. Identitățile abstracte sau imateriale devin familiare, purtând veșmântul de mătase al existenței exterioare sau perceptibile în acest tărâm intermediar și pornesc spre tărâmuri mai îndepărtate, înzestrate fiind cu tot ceea ce le-a fost dat.
Dicționarele de terminologie religioasă definesc tărâmul intermediar și ca fiind culoarul special care unește această lume și Viața de Apoi sau ca procesul care începe cu moartea, continuă cu viața în mormânt și se sfârșește cu Învierea; sau ca punctul în care lumea spiritelor și a semnificațiilor abstracte se întâlnește cu tărâmul corporal, sau ca pasajul dintre orizontul inimii și spiritului și viața trupească.
Nu numai că fiecare rampă sau platformă de pe care lucrurile și ființele sar într-o altă etapă – unde li se va da o natură și o identitate diferită în timpul călătoriei lor de existență de la „identificare sau stabilirea inițială sau primară” la viața corporală – se numește Tărâm Intermediar, ci și tărâmul vieții care începe cu moartea este cunoscut sub numele de viață intermediară. Potrivit primului sens, viața intermediară este o punte între spirit și trup sau între abstract și concret. Potrivit celui de-al doilea înțeles, este ca o sală de așteptare, care seamănă atât cu tărâmurile Nevăzute, cât și cu cele corporale, în punctul în care lumea și Viața de Apoi se întâlnesc. Toți vor trece această punte, iar cei pe care Dumnezeu va dori, îi va chema în acea sală de așteptare, urmând apoi, în funcție de lucrurile cu care au fost înzestrați și pe care le-au dobândit, să pornească pe o cale diferită către lumea cealaltă.
Anumiți sufiți menționează un alt tărâm intermediar pe care îl numesc Barzakh Jami' (Tărâmul Intermediar Atotcuprinzător). Acesta este un termen folosit pentru a desemna originalul sau esența tuturor tărâmurilor intermediare, care este un alt nume pentru tajalli wahidiya (manifestarea lui Dumnezeu a tuturor Numelor Sale în univers sau asupra unei entități) sau ta'ayyun awwal ( prima identificare sau identificarea inițială). Tărâmul Intermediar Atotcuprinzător este, de asemenea, numit „Primul Tărâm Intermediar” sau „Cel mai Măreț Tărâm Intermediar” sau „Cel mai Mare Tărâm Intermediar”. Esența acestui Tărâm este sensul sau spiritul omenirii, iar sâmburele și fructul lui este haqiqat Ahmadiya (Adevărul Ahmadi sau Adevărul lui Ahmad)[1]. Potrivit lui Bediüzzaman Said Nursi, lumina profetului Mahomed este cerneala pe care Autorul universului a folosit-o pentru a scrie cu Penița lui. Este, de asemenea, sămânța fructului pomului creației, cheia tuturor Grădinilor Paradisului, zidul de netrecut de dinaintea Iadului, alchimia fericirii inimilor și unicul îndrumător adevărat al excelenței și desăvârșirii umane.
Fie ca binecuvântări desăvârșite, pace și revărsări ale grației Divine să cadă asupra lui, asupra Familiei și Companionilor săi.
[1] Pentru haqiqat Ahmadiya sau Adevărul Ahmadi sau Adevărul lui Ahmad, vezi nota 44.
Comentarios