„A fi cu cei asupriți înseamnă a fi cu Dumnezeu”: Hizmet se globalizează
Într-un eseu publicat în 2000, Fethullah Gülen a scris o „Chemare la compasiune”. Mila, desigur, a fost un atribut central al lui Dumnezeu. Totuși, mila a fost și o etică, o cale către pace și o marcă a unei societăți civilizate. Gülen a recunoscut că multe persoane, prinse de „un punct de vedere materialist”, nu pot înțelege mila. Materialiștii se gândesc doar la prezent. Dar musulmanii implicați în Hizmet au avut un orizont nes- fârșit. Din acest punct de vedere, cu „speranțe și idealuri care sunt preocupate de eternitate”, era clar că există „obstacole antidemocratice... precum și propaganda puterii” pentru a construi o lume mai milostivă. Orice reformă a societății trebuia, așadar, să fie în două direcții - a scăpa de „nedreptate... care este rădăcina tulburării societății”, apoi a scăpa de „represiunea personală și socială [pentru a] înceta să intervină cu [conștiința] poporului”. Cu conștiințe nelimitate și fără obstacole antidemocratice, oamenii și-ar putea imagina „un viitor luminos”, chiar și „mântuirea ca întreaga societate”.62 Mila ne-ar putea salva doar pe toți. Mai prozaic, o viziune a mântuirii colective a fost esențială pentru munca în care Gülen a încurajat oamenii din Hizmet să se angajeze în ultimele două decenii ale vieții sale. Bayram Balci, din Darul Carnegie pentru Pace Internațională, a identificat această lucrare ca fiind promo- varea „puterii subtile”.63 „Chemare la compasiune” a însemnat că pentru Fethullah Gülen mântuirea societății depindea de un alt tip de putere decât forța pură.
Dar ce fel de putere era compasiunea? Compasiunea era, din nou, puterea lui Dumnezeu - și a legat indivizii și societatea. Așadar, „Mă simt obligat să declar din nou”, a repetat Gülen, că proiectele individuale de iluminare care nu sunt planificate să ajute comunitatea sunt sortite să nu dea roade. Mai mult, este imposibil să reînvie valorile distruse din inimile individului în societate, nici în conștiința voinței. La fel cum planurile și proiectele pentru mântuirea individuală care sunt independente de mântuirea celorlalți nu sunt altceva decât o iluzie, la fel și gândul de a obține succesul în ansamblu, paralizând trezirea individuală, este o fantezie.64
Pe scurt, a fost capacitatea unui individ de a întruchipa sau de a practica compasiunea lui Dumnezeu care a legat acțiunea individuală cu bunăstarea comunității: ceea ce ținea „o persoană în viață era scopul înălțării altora”. Dincolo de interesul personal - au avut tendința de a corupe și a face oamenii să fie „lingușitori, slugarnci”, oamenii serviciului și-au găsit motivația în a trăi vieți de compasiune.65
Perspectiva teologică a fost crucială, la fel ca un orizont nesfârșit. Oamenii din Hizmet au fost „oameni ai acestei lumi și următoarei, oameni al căror contact cu ceilalți... poate fi considerat contact cu Dumnezeu”. Gülen a fundamentat activismul pentru drepturile omului în teologia musulmană. Pentru a fundamenta construirea păcii în mila lui Dumnezeu și în viața dincolo de această viață, în realitate, a ușurat munca, oricât de greu ar fi fost din punct de vedere material. „Viața pe care o duc astfel de oameni, cu toate variabilele sale, este suficient de clară și de nelimitată pentru ca ei să se bucure de o strălucire a liniștii unui port din următoarea lume”. Un orizont de pace s-ar putea rupe în prezent al celui mai crud În astfel de situații, oamenii din Hizmet au „ajuns în compania lui Dumnezeu”. Desigur, această companie înălțată a oferit pace personală, nu ca o stare statică, ci într-un mod care a determinat indivizii să extindă mila către ceilalți. Acești oameni au căutat „proiecte mărețe și culmi. Ei se conflict. gândesc la milă, vorbesc despre milă și caută modalități de a se exprima prin milă”. Astfel de vieți au recunoscut valoarea inerentă a trăirii, deoarece au recunoscut „faptul că sunt în prezența puterii supreme”. În consecință,
mai presus de maxima „Nu dori pentru alții ceea ce nu dorești pentru tine”, astfel de oameni se chinuiesc fără încetare pentru ceilalți, astfel încât alții să beneficieze de ceea ce acești oameni ini- moși au găsit deja util. Cu nemărginirea orizontului unor astfel de oameni, ei sunt capabili să reînvie sentimentul de milă din inimile tiranilor. În același timp, ei cred că a fi alături de cei asupriți este același cu a fi cu Dumnezeu și, prin urmare, să-i susțină.66
Aceasta era inima activismului și organizării Hizmet. O întâlnire cu o persoană ar putea fi o întâlnire cu Dumnezeu: a fi cu cel asuprit, însemna a fi cu Dumnezeu. Această maximă teologică s-a manifestat în ultimii ani din viața lui Gülen în numeroase proiecte de pe glob, care, de fapt, au extins compasiunea celorlalți. O astfel de compasiune nu a fost un simplu însoțitor al eforturilor de colonizare de a „salva” sufletele și, deși era „subtilă” în comparație cu puterea dură a forței, a fost și ea legată, credea Gülen, de „Puterea Supremă” a Universului. Cu alte cuvinte, mila era la fel de practică pe cât era de idealistă. Din punct de vedere istoric, ceea ce Fethullah Gülen a cerut în „Chemare la compasiune” a fost o variantă islamică a mișcării creștine cunoscută sub numele de „Teologia Eliberării”, în care Dumnezeu era pentru cei oprimați.
Comments