De ce știința și credința au nevoie una de cealaltă
Recenzie de carte
De ce știința și credința au nevoie una de cealaltă: opt valori comune care ne ajută să depășim frica
De Elaine Howard Ecklund
ÎN ACEST ARTICOL
Ecklund crede că ateii și credincioșii se pot apropia unii de alții într-o multitudine surprinzătoare de feluri, prin intermediul a 8 valori: curiozitate, îndoială, smerenie, creativitate, vindecare, admirație, pace și recunoștință.
„De ce știința și credința au nevoie una de cealaltă” este puntea dintre două lumi aparent îndepărtate care au nevoie disperată una de cealaltă.
176 pagini
„70% DINTRE [ACEȘTI] OAMENI DE ȘTIINȚĂ (CARE LUCREAZĂ CA INGINERI SAU ÎN CERCETARE ȘI DEZVOLTARE) SUNT DE PĂRERE CĂ IDEEA CONFORM CĂREIA ORIGINEA VIEȚII, INCLUSIV A CELEI UMANE, SE BAZEAZĂ PE O EVOLUȚIE DE MILIOANE DE ANI FĂRĂ IMPLICAREA LUI DUMNEZEU SAU A UNEI FORȚE INTELIGENTE ESTE CEL MAI PROBABIL - SAU CU SIGURANȚĂ - FALSĂ. ” (pag. 42)
Se afirmă adesea că religia ține de miracole, credință oarbă și supunere, în timp ce știința se bazează pe fapte, logică și o rațiune sănătoasă. Aceste afirmații ilustrează o mare ruptură între două forțe incompatibile, care sunt într-un dezacord contiuu. Dr. Elaine Howard Ecklund își dorește să schimbe această percepție în cartea sa „De ce știința și religia au nevoie una de cealaltă: opt valori comune care ne ajută să depășim frica” prin analiza punctelor comune a celor două domenii în contextul creștinismului și a marii sale comunități americane. Dr. Ecklund crede că ateii și credincioșii se pot apropia unii de alții într-o multitudine de feluri surprinzătoare, prin intermediul a 8 valori: curiozitate, îndoială, smerenie, creativitate, vindecare, admirație, pace și recunoștință. În această recenzie se fac doar câteva referiri scurte la aceste valori; cititorii ar trebui să arunce o privire în carte pentru o prezentare mai cuprinzătoare.
Această carte se adresează în primul rând publicului creștin ca un ghid pentru o mai bună integrare a aprecierii, acceptării și dragostei pentru știință în biserică. Are însă ca scop și informarea celor de alte confesiuni, care doresc să înțeleagă mai bine modul în care știința se poate raporta la credința lor și cum să aibă discuții mai fructuoase despre știință în context religios. Ateii curioși și agnosticii care cred că știința și credința sunt incompatibile pot extrage informații valoroase, de asemenea, din parcurgerea argumentelor lui Ecklund, deoarece acestea provin adesea din abordări științifice și empatice în care s-ar putea regăsi mai mult decât în cele strict teologice.
ȘTIINȚA ȘI CREDINȚA SUNT COMPATIBILE
Ecklund este o creștină practicantă care crede cu tărie că știința și religia sunt cât se poate de compatibile. Este sociolog de profesie și a călătorit în întreaga lume intervievând oameni de știință creștini și credincioși, precum și membrii altor confesiuni, despre posibilitatea și modul în care știința și religia coexistă. „De ce știința și credința au nevoie una de cealaltă” este punctul culminant al cercetării ei: oferă o perspectivă informativă și revelatoare, plăcută și ușor de citit, asupra locului științei în creștinism.
Una dintre concluziile cheie ale lui Ecklund este că majoritatea oamenilor de știință creștini și credincioșilor pe care ea i-a intervievat au afirmat că știința și religia sunt compatibile, dar că nu se simțeau confortabil sau încurajați să vorbească deschis despre relația dintre știință și religie în mediile religioase. Acest lucru a dus la perpetuarea unui stigmat conform căruia creștinii, în special cei evanghelici, sunt împotriva științei și cred că nu este loc de aceasta în biserică. Unul dintre obiectivele principale ale lui Ecklund este de a înlătura acest stigmat, arătând cât de deschisă este de fapt comunitatea creștină să discute despre locul științei în cadrul religiei și demonstrând, prin argumentele oamenilor de știință creștini, că religia și știința sunt într-adevăr compatibile. De asemenea, își propune indirect să sfătuiască cititorii, oferindu-le pași de urmat pentru o mai bună integrare a religiei în lumea științei și vice versa, atât în viața de zi cu zi, cât și în mediile religioase.
LOCUL ȘTIINȚEI ÎN CREȘTINISM
Știința are adesea capacitatea de a-i face pe cei care o studiază îndeaproape să dezvolte o deplină admirație față de ea. Comunitățile religioase folosesc știința ca un vehicul pentru a înțelege și a observa mai bine puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu. Celulele și microbii excepțional de complecși îi lasă adesea pe oamenii de știință creștini uimiți de puterea Celui capabil să dea viață unor astfel de creații uimitoare. Oamenii de știință necredincioși tind, de asemenea, să experimenteze o trăire asemănătoare în cercetările lor, deși accentul este pus mai mult pe complexitatea și ordinea creației, nu atât pe puterea Creatorului din spatele acesteia. Ecklund scoate în evidență asemănări precum aceasta pentru a arăta că oamenii de știință, creștinii și credincioșii au mai multe în comun unii cu ceilalți decât ar putea crede.
Evoluția omului și darwinismul sunt discutate pe larg în carte, deoarece au fost subiecte importante de dezbatere în comunitățile creștine în ultimii peste 100 de ani. Darwinismul, și uneori și știința în general, au fost adesea privite ca surse de îndoială și nesiguranță. Astfel, a apărut teama că această îndoială ar putea submina credința unei persoane și, prin urmare, a fost descurajată uneori abordarea a astfel de subiecte în biserică. Îndoiala este, de asemenea, o componentă firească în procesul științific, deoarece multe întrebări intrigante despre știință încep prin a pune la îndoială un status quo. Ecklund crede că această frică de îndoială în biserici este periculoasă, deoarece nu face altceva decât să încețoșeze mintea. Ea susține că bisericile ar trebui să confrunte direct îndoielile apărute din cauza științei, în loc să se teamă de îndoială și să fugă de ea. Povestește și cum propria ei credință a fost întărită și a devenit mai puternică prin depășirea îndoielilor personale.
Smerenia este văzută ca o necesitate absolută în comunitățile religioase care doresc o confruntare și poate o reconciliere cu știința și punctele de vedere care ar putea fi în opoziție cu credința lor. Ecklund susține că este nevoie de smerenie pentru a face un pas înapoi și a realiza că presupunerile anterioare ale cuiva pot fi incorecte, indiferent dacă vorbim de o persoană credincioasă sau nu. Ea îi citează pe unii dintre cei mai mari oameni de știință moderni ai omenirii, precum Albert Einstein, amintește de smerenia de care au dat dovadă și modul în care aceasta le-a permis să obțină succesul ca oameni de știință. De asemenea, prin atitudinea de smerenie, ambele părți iau în considerare posibilitatea ca acel ceva care se petrece în spatele cortinei să reprezente un beneficiu comun, evitându-se o stare constantă de dezacord, animozitate și ceartă.
MEDIILE RELIGIOASE TREBUIE SĂ ÎNCURAJEZE DISCUȚIILE DESPRE ȘTIINȚĂ
Ecklund susține că bisericile nu ar trebui să se mai teamă de discuțiile despre subiecte considerate tabu. Această categorie include în special infertilitatea. Ea povestește cât de important este conceptul de a avea copii în societățile creștine și cum femeile, chiar și femeile de știință consacrate, sunt adesea văzute în primul rând ca mame și protectoare în cadrul bisericii. Acest lucru poate prezenta dificultăți evidente pentru cuplurile care se luptă cu infertilitatea. Ecklund intră în detaliu, povestind despre propriile ei încercări cu infertilitatea și lipsa unei comunicări deschise în multe biserici despre subiecte precum acesta. Ea face apel la liderii bisericii să fie mai atenți la problemele din viața reală cu care se confruntă enoriașii lor și îi încurajează să creeze medii în care se pot simți deschiși și încurajați la rândul lor să discute despre dificultățile pe care le întâmpină. Liderii religioși pot lua aminte la aceste sfaturi, deoarece este important să se discute în mod constant despre dificultățile cu care se confruntă adepții lor.
Ecklund face referire, de asemenea, la importanța curiozității, la modul în care bisericile o inhibă și de ce trebuie să existe mai multă deschidere atunci când vine vorba de a-i lăsa pe oameni să-și exploreze curiozitatea înnăscută. Curiozitatea este impulsul din creier și inimă care ne motivează să găsim răspunsuri sau să descoperim adevărul. Când este restricționat, poate provoca disconfort sau frustrare, așa cum a fost cazul lui Jill, o femeie de știință pe care Ecklund a intervievat-o. În adolescență, în biserica la care mergea, Jill era curioasă să afle despre rolul științei în creștinism și cu toate acestea pastorul i-a spus să „... înceapă să creadă... să uite de știință” (p. 59). Curiozitatea ei a fost inhibată în mod continuu, ajungând astfel să creadă că religia este un instrument prin care îi judecăm pe ceilalți. Ecklund încurajează bisericile să permită enoriașilor să-și exploreze curiozitățile, discutând pe baza întrebărilor lor, deoarece, susține ea, aceste discuții pot duce la o credință mai puternică. Același lucru se aplică și membrilor altor religii, în cadrul cărora credința este folosită pentru a sufoca curiozitatea și a impune controlul.
Ultima parte a cărții se concentrează pe mântuire și îi încurajează pe creștini să accepte și să folosească știința pentru a alina suferința altora. Ecklund aduce în prim-plan statistici care arată că o majoritate covârșitoare a membrilor comunităților științifice și religioase pun un mare accent pe alinarea suferinței celorlalți. Ea discută, de asemenea, despre modul în care creștinii văd medicina ca pe un dar de la Dumnezeu asupra omenirii, ca pe un mijloc de a pune capăt suferinței și că cunoștințele în sine, pe care oamenii de știință și medicii trebuie să le dețină pentru a îmbunătăți și folosi medicina sunt, de asemenea, un dar divin. Această idee reflectă principiile de bază ale islamului, unde cunoașterea este, de asemenea, descrisă ca un dar de la Dumnezeu și servește ca un alt exemplu solid al modului în care musulmanii pot obține informații valoroase din această carte.
Multe dintre subiectele teologice discutate în carte, cum ar fi evoluția, crioconservarea embrionilor, modificările genetice și utilizarea celulelor stem, sunt, de asemenea, subiecte științifice moderne de interes major pentru alte grupuri religioase. Aceste probleme moderne îi fac pe oamenii aparținând tuturor confesiunilor să își pună întrebări, astfel impunându-se o discuție. Membrii religiilor necreștine percep și înțeleg nuanțele credinței lor printr-o lentilă care diferă de cea a creștinismului, dar orice credincios poate dobândi o mulțime de învățături, indiferent de religia sa. Cartea abordează locul lui Dumnezeu în cadrul științei, ceva la care toți credincioșii se pot raporta și despre care pot discuta, într-un context creștin.
„De ce știința și credința au nevoie una de cealaltă” este puntea dintre două lumi aparent îndepărtate care au nevoie disperată una de cealaltă. Este scrisoarea de dragoste către știință și religie a unui om de știință care și-a petrecut o mare parte din viață reconciliând modul în care cele două relaționează, se împletesc și diferă. Cititorii curioși aparținând tuturor religiilor sau a niciuneia vor obține multe informații din această scriere bogată în detalii și intelectuală.
Comments