1977 turnee de predicare - în toată Turcia și în Germania

1977 turnee de predicare - în toată Turcia și în Germania

Așadar, deși la jumătatea anilor ’70 în Turcia era dificil să fii un musulman practicant, nu era imposibil. De fapt, statutul în creștere a lui Gülen i-a adus multe oportunități de a vorbi în toată țara și nu numai. 1977 a fost un an deosebit de bun. El a predicat în moscheea Sultanahmet din Istanbul pe 9 septembrie 1977. Moscheea a fost plină ochi. Printre cei prezenți s-au numărat premierul Süleyman Demirel și secretarul de stat İhsan Sabri Çağlayangil. Gülen a predicat despre „suflete altruiste”. Altruismul își are rădăcinile, a sugerat el, într-un „simț al responsabilității”. Dacă nu-i ascultați cu adevărat pe alții, inclusiv pe Dumnezeu, nu puteți fi cu adevărat altruiști. Și numai prin altruism se pot îndeplini „obligațiile unei persoane”. Nimeni nu există pentru el însuși. Islamul a avut nevoie de existența altora, iar existența pentru alții a fost, în final, cauza care a făcut ca viața să merite trăită.96 Gülen a repetat această predică, cu unele variații, în Ankara, pe 30 septembrie, din nou în prezența demnitarilor. Dar această predică a fost doar una dintre multele pe care le-a ținut în acel an. El și-a continuat practica de a predica despre un subiect de-a lungul a mai multe săptămâni. O serie de predici din ianuarie și februarie, toate susținute în Moscheea Centrală Bornova, s-a concentrat pe științele pozitive și Coran. Seria respectivă se concentra, de asemenea, pe o viață cinstită și dezvoltarea personalității și s-a încheiat cu o predică despre Coran și civilizațiile europene. Apoi, în martie și aprilie, tot în Bornova, Gülen a vorbit timp de mai multe săptămâni despre familie și creșterea copiilor. Temele au repetat ceea ce am văzut mai sus: familia era o școală sacră, iar exemplul Profetului sugera reciprocitatea și diversitatea, nu patriarhia, ca model pentru viața de familie. În timpul verii și al toamnei, Gülen a predicat pe tema „femeile în islam”. El a întrerupt seria în timpul Ramadanului, în septembrie, pentru călătoriile sale la Istanbul și Ankara, dar, în rest, a continuat să dezvolte în aceste predici ipoteza pe care o transmiteau predicile sale despre familie: nu ar trebui să existe bariere în calea includerii depline a femeilor în societatea turcă. Islamul nu a fost un obstacol în calea emancipării femeilor.

Apoi, în decembrie, Gülen a călătorit în Germania. El a predicat despre Profetul Muhammad (pacea fie asupra sa) în Berlin, pe 9 decembrie, și despre răspunderea morală, în același oraș, pe 10 decembrie. Apoi a călătorit în Bremen, Frankfurt, Hamburg, Köln și Munchen, unde a predicat și/sau a organizat sohbet-uri. În fiecare dintre aceste locuri, el a interacționat cu oamenii inspirați de el și cu unii care erau pur și simplu curioși cu privire la „vedeta” turcă ce venise în oraș. Gülen a zburat înapoi la Izmir pe 16 decembrie. Acest lucru s-a întâmplat mai devreme decât fusese stabilit în itinerariul său inițial. Călătoria nu a decurs așa cum se așteptase. Unii turci care rezonau cu tendințele politice islamiste din Turcia și-au exprimat obiecțiile cu privire la prezența lui Gülen în Germania, iar lui Gülen nu îi plăceau situațiile conflictuale. De asemenea, predicatorului din Erzurum îi era dor de casă. După cum a explicat el: „Niciodată nu am fost departe de Turcia și de prietenii mei”. Douăzeci dintre acești prieteni l-au așteptat pe aeroportul din Izmir. „Nu voi uita niciodată acea primire călduroasă”, și-a amintit el. „Toți ne-am îmbrățișat. Când m-am întors în Izmir, am fost fericit ca o pasăre care și-a găsit cuibul. Eram cu prietenii mei acum”.97 Printre cei mai apropiați prieteni în acești ani s-au numărat: Kemal Erimez, Mustafa Birlik, İlhan İșbilen, Cahit Erdoğan, Bekir Akgün și Mustafa Asutay.98

În ciuda faptului că îi fusese dor de casă, lui Gülen i-a făcut plăcere să meargă în turneul din Germania, iar acesta a avut roade cu o semnificație pe termen lung pentru Mișcarea Hizmet. În ciuda anumitor divergențe, în fiecare oraș exista și public pregătit pentru islamul său ortodox, dar totuși modern; un amestec ce se potrivea cu experiența multor turci care migraseră în Germania încă din anii ’60. După cum arată istoricii Rainer Münz și Ralf E. Ulrich, între 1961 și 1977, sute de mii de turci au emigrat în Germania, la invitația guvernului german. Turcii au fost atrași de locurile de muncă și de acordul semnat între Germania și Republica Turcia în 1961. Până în 1973, rata de angajare a așa-numiților oaspeți a atins punctul maxim: 2,6 milioane, reprezentând 12% din totalul angajaților cu venituri din vestul Germaniei”. Turcii au reprezentat cel mai mare grup - 605.000.99 Cuvântul „hogei care plângea” circulase printre acești expatriați turci, așa că Gülen a fost primit cu mulțimi, chiar dacă nu erau prieteni, oriunde a vorbit. El i-a încurajat pe acești turci să urmeze o cale de mijloc: să se integreze în societatea germană și să își practice religia islamică în mod ferm și pașnic. Reflectând în anii ce au urmat asupra oportunităților pe care le-a avut de a călători în străinătate - mai multe călătorii au urmat în anii 1980 și 1990 - inclusiv una definitivă în Statele Unite ale Americii în 1999, Gülen a observat că:

Vizitând Statele Unite și multe alte țări europene, am realizat virtuțile și rolul religiei în aceste societăți. Islamul înflorește în Ame- rica și Europa mult mai bine decât în multe țări musulmane. Acest lucru înseamnă că libertatea și statul de drept sunt necesare pentru islamul personal. Mai mult, islamul nu are nevoie de stat pentru a supraviețui, ci mai degrabă are nevoie de comunități educate și bogate financiar pentru a înflori. Într-un fel, nu statul, ci mai degrabă comunitatea este vitală, într-un sistem complet democratic.100

Fără îndoială, aceasta a fost o perspectivă la care Fethullah Gülen a ajuns treptat. El nu a trăit, din păcate, începând cu anul 1977, într-un „sistem pe deplin democratic”.