DESPRE HIZMET ȘI FETHULLAH GÜLEN

Ceea ce a fost la început o simplă comunitate din Turcia anilor 1970, a devenit astăzi o inițiativă socială la nivel transnațional, care luptă pentru idealurile în domeniul drepturilor umane, pentru egalitatea de șanse, democrație, non-violență și o acceptare necondiționată a diversității religioase și culturale.

Susținătorii Hizmet aparțin unor medii culturale și religioase diverse și au ca sursă de inspirație viața și scrierile lui Fethullah  Gülen, una dintre cele mai importante personalități musulmane ale lumii, datorită devotamentului său în lupta pentru toleranța interconfesională și altruism, care se întinde pe decenii întregi. ​

Cei implicați în mișcare transformă aceste idealuri în realitate, prin promovarea spiritului filantropic și a muncii în folosul comunității, prin investițiile în educație, cu scopul de a forma oameni cinstiți și prin promovarea dialogului intercultural și interconfesional pentru o existență pașnică.

Aflați mai multe despre Hizmet și despre Fethullah  Gülen.

COMANDĂ CĂRȚILE

BIOGRAFIA LUI FETHULLAH GÜLEN

Biografia lui Fethullah Gülen, recunoscut pentru eforturile sale de răspândi pacea și iubirea pe glob, a fost scrisă de renumitul autor Jon Pahl. Cartea a fost tradusă  și  în limba română și o puteți achiziționa apăsând aici.

M. FETHULLAH GULEN

EDUCAȚIE, DIALOG ȘI SLUJIRE ÎN FOLOSUL UMANITĂȚII

Adevărata măsură a succesului în viață este cât de mult ai contribuit la fericirea celorlalți.

M. Fethullah Gulen

BAMTELI

BAMTELI
1/10 videos
1
Rugă Pentru Adevăr | #reflecție
Rugă Pentru Adevăr | #reflecție
00:08
2
Visul Păcii | M. Fethullah Gülen | (20/03/2017)

00:47
3
ANCORAȚI ÎN ADEVĂR | #reflecție
ANCORAȚI ÎN ADEVĂR | #reflecție
00:22
4
LUMEA IDEALĂ | M. Fethullah Gülen | (20/03/2017)

01:06
5
Trăiește Pentru Alții | #reflecție
Trăiește Pentru Alții | #reflecție
00:23
6
Ziua Socotelii Începe De Azi | #reflecție

00:19
7
Cine Este Adevăratul Falit?| M. Fethullah Gülen | (20/03/2017)

01:42
8
Nici Cât Un Bob De Orz | #reflecție |
Nici Cât Un Bob De Orz | #reflecție |
00:37
9
O ȚARĂ A DREPTĂȚII ȘI A IUBIRII | M. Fethullah Gülen | (20/03/2017)

02:52
10
Omul a Fost Creat Pentru Veșnicie | #reflecție |

00:42

IN MEMORIAM FETULLAH GÜLEN

BAMTELI
1/10 videos
1
Prof. Sophia Pandya - California State University la Atlasul Gândurilor asupra mișcării Hizmet.

00:14
2
Prof. Zaman Stanizai - Pacifica Graduate Institute (CA) la Atlasul Gândurilor asupra mișcării Hizmet

00:54
3
Prof. Khaled Abou El Fadl - School of Law at UCLA la Atlasul Gândurilor asupra mișcării Hizmet.

00:56
4
Prof. Philip Clayton - Claremont School of Theology la Atlasul Gândurilor asupra mișcării Hizmet

00:49
5
Daniela Palade Teodorescu despre influența și viziunea lui Fethullah Gulen

01:29
6
Silvia Osman își împărtășește gândurile despre Fethullah Gülen | In memoriam Fetullah Gülen

00:01
7
Silvia Osman își împărtășește gândurile despre Fethullah Gulen #fetullahgülen #hizmet #inmemoriam

Mădălin Avramescu își împărtășește gândurile despre Fethullah Gulen #fetullahgülen #hizmet